Iconoclasmul contemporan

Iconoclasmul contemporan Mareste imaginea.


Iconoclasmul contemporan

Reprodus de mii de ori in icoane, chipul lui Hristos difera intotdeauna cate putin, marturie a faptului ca El recapituleaza umanitatea si divinitatea potentiala a fiecarei fete umane. Astfel, icoana Sa pune accentul pe recunoasterea Sa in fiecare chip ce este cu atat mai uman cu cat acesta reflecta emergenta imaginii divine ascunse in inima fiintei.

Chiar si intunecata sau murdarita, icoana ramane icoana. Or, iconoclasmul modern consta in negarea si distrugerea acestei imagini din om, prin refuzul de a o cunoaste. Cele doua interdictii majore ale Decalogului se refera la idolatrie si la omor. Spre deosebire de icoana, ce ofera o viziune euharistica a cosmosului si de comuniune intre oameni, idolatria este rezultatul unei atitudini violente si individualiste.

Icoana Spalarii picioarelor surprinde si provoaca. Dupa ce a spalat picioarele ucenicilor Sai si inainte de a se aseza la masa pentru ultima cina impreuna cu ei, Iisus le spune: "Intelegeti ce am facut Eu cu voi? Voi Ma numiti pe Mine invatatorul si Domnul; si bine ziceti, pentru ca sunt. Deci, daca Eu, Domnul si invatatorul, v-am spalat voua picioarele, si voi sunteti datori sa va spalati picioarele unii altora; ca pilda v-am dat, ca si voi sa faceti asa cum am facut Eu cu voi" (In. 13, 12-l5).

Carturarului venit sa-L interpeleze, Iisus ii da ca a doua porunca sa iubeasca pe aproapele sau ca pe sine insusi (Marc. 12, 31), reluand textual porunca vetero-testamentara a Leviticului (19, 18). intrebarii "Cine este aproapele meu?", El ii raspunde cu parabola samariteanului: "Si Iisus i-a zis: Mergi si fa si tu la fel." (Luc. 10, 29 si 37). Iar multimilor le spune: "Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui" (Mat. 5, 7).

La randul sau, Sfantul Ioan Evanghelistul nu ofera nici el alta solutie: "Daca cineva zice: il iubesc pe Dumnezeu!, dar pe fratele sau il uraste, mincinos este. Pentru ca cel ce nu-si iubeste frate pe care-l vede, nu-L poate iubi pe Dumnezeu pe Care nu-l vede" (I In. 4, 20).

 Hristos a venit si Si-a dat viata pentru oameni. Prin invierea si inaltarea Sa, El a asezat prin persoana Sa umanitatea de-a dreapta Tatalui, in asa fel incat celalalt nu mai este numai aproapele, ci si un frate chemat sa devina fiu al lui Dumnezeu. Imagine a divino-umanitatii, icoana lui Hristos devine de acum creuzetul intalnirii cu ceilalti oameni, chipuri in devenire pe care Hristos vine sa le intampine si sa le sustina spre desavarsirea lor.

Un rabin batran le-a cerut intr-o zi, spre marea surpriza a elevilor sai, sa spuna ce anume deosebeste sfarsitul noptii de inceputul zilei. Dupa un moment de liniste, le-a explicat ca acesta este momentul in care reusim sa recunoastem un frate sau o sora in chipul unui om. Astfel, noaptea inimii cedeaza locul luminii zilei.

Icoana Sfantului Ioan Botezatorul ofera exemplul unei retrageri: "Acela trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez" (In. 3,30). Pentru a avea loc, dialogul adevarat necesita aceeasi smerenie, pentru ca ridicarea celuilalt antreneaza autolimitarea dorintelor. Cuvintele "sa nu ucizi" nu trebuie intelese intr-o cheie restrictiva: in fond, este usor sa-l distrugi pe celalalt prin-tr-un cuvant, prin dispret, dominare, respingere sau, pur si simplu, prin indiferenta!

Spalarea picioarelor invita spre o depasire a barierelor naturale si psihologice. Oare paganii nu ii iubesc decat pe cei de care sunt iubiti? Exigentele Evangheliei, care lauda compasiunea si indeamna la descoperirea in fiecare om a potentialului sau de innoire, sunt deschiderea inimii, refuzul excluderii si al judecatii, scrutarea lipsita de judecata a celuilalt, slavirea lui Dumnezeu in el si rugaciunea ce include rugaciunea sau non-rugaciunea aproapelui, dorirea binelui pentru aproapele, chiar daca el ne face rau. Adresandu-ne celuilalt nu inseamna doar ca-i recunoastem existenta, ci si ca il facem sa existe. Insa trebuie ca acesta sa primeasca ajutorul nostru.

Imnul invierii insista: "si unul pe altul sa ne imbratisam. Sa zicem: fratilor; si celor ce ne urasc pe noi; sa iertam toate pentru inviere". Da, a fi crestin inseamna a fi pregatit sa speli picioarele celuilalt si sa-ti pastrezi inima deschisa spre intalnire, chiar daca aceasta din urma o refuza: "Noi stim ca am trecut din moarte la viata, pentru ca-i iubim pe frati; cel ce nu-l iubeste pe fratele sau, ramane in moarte. Tot cel ce-si uraste fratele e ucigas de oameni; si stiti ca orice ucigas de oameni nu are viata vesnica ramanand intru el" (I In. 3, 14-15).

In timpul ultimului razboi mondial, un tanar soldat a omorat un om din tabara adversa in timpul unui asalt. in vreme ce se apropia de el mai tarziu pentru a-i cauta prin buzunare pentru a-si lua prada, a dat peste o fotografie a unei femei, cu o adresa pe verso. Cuprins de remuscari, a pastrat cu sfintenie fotografia si i-a scris acestei femei la sfarsitul razboiului. "Iertati-ma, a spus el, eu sunt crestin si, ca soldat in timpul razboiului, am omorat pe cineva care va era drag". Dupa putin timp, a primit urmatorul raspuns: "Omul pe care l-ati omorat era fiul meu cel mic. Si eu sunt crestina si va invit la masa alaturi de noi, ca si cum ati fi fiul meu".

Cel al Carui chip se uneste cu chipul oamenilor ii spune lui Saul, viitorul apostol Pavel, care in acea vreme nu sufla decat "amenintare si ucidere impotriva ucenicilor Domnului" (Fapt. 9, 1): "Eu sunt Iisus, Cel pe Care tu il prigonesti" (Fapt. 9, 5). El ne avertizeaza ca nu este nimic anormal in a avea vrajmasi: "De va uraste pe voi lumea, sa stiti ca pe Mine mai inainte de voi M-a urat" (In. 15, 18). Esential este mai degraba sa ne golim inima de orice resentiment. "Iar cand stati de va rugati, iertati orice aveti impotriva cuiva pentru ca si Tatal vostru Cel din ceruri sa va ierte voua gresalele voastre" (Marc. 11, 25). Vedem clar aici legatura dintre invocarea Numelui, cinstirea icoanei, Euharistie si taina fratelui.

Scriitorul roman Virgil Gheorghiu relateaza in Memoriile sale cum, pe cand era copil, l-a rugat intr-o zi pe tatal sau, preot ortodox intr-un sat din Transilvania, sa-i arate calea spre sfintenie. Acesta i-a explicat ca pentru a fi sfant, trebuie sa-si iubeasca dusmanii. Putin dupa aceasta, tatal si-a vazut copilul cu lacrimi in ochi. Intrebat, tanarul Virgil sfarseste prin a-i spune: "Tata, nu voi fi niciodata sfant, caci nu am nici un dusman".

Invocarea Numelui linisteste inima, ce poate acum sa ierte si sa ceara harul divin pentru ceilalti oameni, pe care-i vede ca frati inainte de a merge spre impartasire, primii crestini simbolizau iertarea reciproca printr-un sarut al pacii, amintire a iubirii reciproce indispensabile pentru unirea cu Dumnezeu. O reintroducere a acestui obicei in Liturghia Ortodoxa, care este de dorit si azi, nu are sens decat daca ea devine o adevarata intalnire in Hristos si nu ramane doar la nivelul psihic.

Michel Quenot

26 Aprilie 2012

Vizualizari: 1272

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE