Ideea de comuniune in ortodoxie

Ideea de comuniune in ortodoxie Mareste imaginea.

Ideea de comuniune in ortodoxie

Ortodoxia, mostenind bogata traditie patristica patrunsa de marile taine ale dogmelor trinitare si hristologice, are o structura spirituala proprie, preocupata indeosebi de realitatile vietii spirituale si de raporturile ei interumane.

Viata Sfintei Treimi, indreptata spre lume prin intruparea Fiului lui Dumnezeu, a coborat in interiorul existentei create a lumii o viata noua - o realitate superioara de continut dumnezeiesc: Imparatia lui Dumnezeu.

Ea a aparut din adancurile vietii intradivine a Sfintei Treimi prin intruparea lui Dumnezeu Cuvantul, in persoana Domnului nostru Iisus Hristos, fiind destinata sa oglindeasca si sa realizeze, prin firea creata a omului ridicat in comuniune cu Hristos, o viata patrunsa de dumnezeiesc.

Aceasta comuniune de viata cu Hristos in Biserica este ca o unitate organica, avand ca model si izvor comuniunea Sfintei Treimi, in care gasim insusi principiul tainic al vietii. Din cartile Noului Testament si din scrierile Sfintilor Parinti vom preciza ce se intelege prin comuniune si cum se traieste ea in viata Bisericii.

Bazele nou-testamentare si patristice ale comuniunii

Ideea centrala a invataturii Mantuitorului, dupa sinoptici - aceea a Imparatiei lui Dumnezeu - ne ofera primele trasaturi ale acestei vaste si divine comuniuni care reuneste intr-o intima comuniune de viata si de actiune toate creaturile care conlucreaza cu harul sfintitor.

Aceasta impartire spirituala care apare pe pamant cu Hristos, intemeietorul si Conducatorul ei, are drept scop realizarea comuniunii perfecte intre credinciosi intreolalta si intre credinciosi si Dumnezeu.

In afara comunitatii cu scopuri pamantesti, care exista intre oameni, se stabileste o comuniune intima, duhovniceasca, o comuniune de dragoste (Matei XXII, 37-40; Luca XIV, 12-14), o familie al carei tata este Dumnezeu (Matei V, 45). Prin credinta si ascultare de Dumnezeu ramanem in comuniune unii cu altii si devenim frati, surori si parinti in Hristos (Matei XII, 50; Marcu III, 35; Luca VIII, 21).

Mantuitorul invata ca mai presus de orice dragostea este aceea care intemeiaza cea mai puternica comuniune omeneasca: "Sa va iubiti unii pe altii cum v-am iubit Eu" (Ioan XIII, 34). Comuniunea inseamna mai mult decat o asociatie morala sau spirituala. Ea reprezinta o unire cu Hristos, cum este numita in limbajul liturgic, incorporarea in Biserica prin Taina Botezului.

Comuniunea inseamna unirea spirituala pe care o produce iubirea. "Cine ramane in dragoste, ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane in El" (Ioan IV, 6). Iubirea este legatura desavarsirii (Col. III, 14).

Comuniunea nu e o stare, ci o miscare care se aprofundeaza si se extinde, un proces de asimilare si de reciproca daruire in continua crestere, o relatie vitala de implinire reciproca. Ea se hraneste continuu din impartasirea cu Hristos. "Paharul binecuvantarii pe care-l binecuvantam, nu este el o comuniune cu sangele lui Hristos? Painea pe care o frangem, nu este ea o comuniune cu trupul lui Hristos?" (I Cor. X, 16). Sfantul Apostol Pavel lasa sa se vada aici clar ca viata de comuniune a crestinilor se intemeiaza pe participarea in comun la viata lui Hristos prin impartasirea cu Sangele si cu Trupul Sau. Crestinii din Corint aveau mereu treaza constiinta ca Hristos este in mijlocul lor, ca ei sunt madulare ale unuia si aceluiasi trup -Biserica al carei cap este Hristos.

Legatura dintre noi si Hristos este atat de puternica, atat de adanca, incat dezlipirea unui membru de la trup intristeaza intreg trupul. "Noi ne impartasim din acelasi si cu totii devenim aceeasi". Aceasta comuniune, zice Apostolul, se manifesta in dragoste, care este legatura de nezdruncinat dintre membrii comunitatii. Ceea ce ne face ca sa fim un singur trup cu Hristos este impartasirea euharistica in cadrul Bisericii, caci Biserica -dupa Cincizecime -este acolo unde se celebreaza Euharistia, unde toti se integreaza in Hristos ca membrele sale contrupesti si consanguine.

In epistolele pauline termenul de comuniune exprima ideea de participare a crestinului la viata in Hristos si la harurile Sale, impreuna cu toti cei ce cred in El. Comuniunea crestina consta intr-o relatie dubla; relatia intre crestini unii cu altii si relatia intre crestini si Hristos. Iubirea frateasca, rugaciunea si unitatea, solidaritatea si slujirea reciproca dintre crestini sunt expresii ale participarii lor comune la viata in Hristos. "Sa aveti aceste sentimente unii fata de altii, pentru ca toti cu o inima si cu o gura sa slaviti pe Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Iisus Hristos" (Rom. XV, 5). Ortodoxia accentueaza aspectul de plenitudine ontologica al comuniunii, aspect care este exprimat in II Petru I, 4 astfel: "El ne-a dat fagaduintele Lui nespus de mari si scumpe, ca prin ele sa ne facem partasi firii dumnezeiesti, dupa ce ati fugit de stricaciunea care este in lume prin pofte". Aici Apostolul Petru afirma comuniunea dintre firea noastra umana si firea dumnezeiasca. Comuniunea mai este acordul tuturor credinciosilor in adeziunea pozitiva, interioara si exterioara, la toate adevarurile definite de catre Biserica, adeziune totdeauna insotita de vointa formal exprimata inainte de ai accepta toate definitiile ulterioare.

In ceea ce priveste ideea de comuniune la Sfintii Parinti, nota dominanta a gandirii lor este ca in cea mai mare parte se pune accentul pe latura practica a comuniunii, pe felul cum se manifesta ea mai mult in viata sociala. Sfantul Policarp al Smirnei, scriind crestinilor Bisericii din Filipi, le cere cu insistenta sa se roage pentru toti crestinii si-i invata ca una si aceeasi dragoste uneste intre ei pe sfintii din cer cu cei de pe pamant. Pastorul lui Herma infatiseaza spectacolul cooperarii tuturor in opera simbolica a construirii unui turn. Sfantul Ignatie al Antiohiei face des apel la ajutorul rugaciunilor credinciosilor pentru el si pentru Biserica sa. Sfantul Justin Martirul ne invata cum toti crestinii participau in comun la actul mantuirii prin rugaciune si post.

Clement Alexandrinul vede modelul comuniunii din Biserica in Biserica cereasca. El afirma o comuniune efectiva a celor doua Biserici prin rugaciunile rostite in comun. Origen a avut intuitia de solidaritate crestina. Credinciosii participa la rugaciuni si post in comun.

Sfantul Grigorie de Nazianz spune ca la Cincizecime, prin coborarea limbilor de foc asupra apostolilor, s-a realizat o armonie intre toti, caci toti intelegeau acelasi lucru. Caci din acelasi duh unic, revarsandu-se in multi intelegere, sunt adunati toti intr-o unica armonie. Sfantul Grigorie de Nissa, interpretand acelasi eveniment al Pogorarii Sfantului Duh, constata ca prin El ia nastere o cugetare comuna care ii face sa se inteleaga, cu toata deosebirea de graiuri existenta intre ei".

Sfantul Vasile cel Mare zice ca nimic nu-i mai propriu firii noastre ca a fi in comuniune unii cu altii, a avea nevoie unii de altii si a se iubi unii pe altii. Tot el zice : Numesc cea mai desavarsita comunitate a vietii pe aceea din care a fost eliminata proprietatea individuala a averii, din care a fost exclusa nepotrivirea de pareri, din care au fost inlaturate toate tulburarile, rivalitatea, certurile, dar in care toate sunt in comun : Dumnezeu, mantuirea pietatii, mantuirea, in care cei multi sunt unul si unul nu e singur, ci in mai multi. Nimic nu se poate compara cu viata in comuniune, zice Sfantul Vasile cel Mare. Ce poate egala aceasta viata? Ce fericire i se aseamana? Ce e mai desavarsit ca legatura si unirea ? Ce e mai placut, ca unirea sufletelor ? Membrii comunitatii sunt deopotriva stapani unii altora.

Vorbind despre comuniune, Sfantul Ioan Gura de Aur dezvolta ideea ca madularele intregului nu sunt numai deosebite intre ele, ci au si ceva comun care le leaga. Acest ceva comun este forta, energia care tine stransa intr-o unitate toate madularele trupului sau pe toti membrii Bisericii. Sub forta duhului de comuniune se adunau si crestinii din primele secole la mesele fratesti, in adunarile numite agape.

Temeiul trinitar al comuniunii. -Pentru spiritualitatea ortodoxa, fericirea imparatiei cerurilor este inainte de toate participarea comuna la viata divina a Sfintei Treimi, mostenirea comuna a vietii divine, posedarea prin har de catre oameni a tot ceea ce Sfanta Treime poseda prin natura. Viata treimica pentru Biserica Ortodoxa este fundamentul de nezdruncinat al intregii gandiri religioase, al intregii evlavii, al intregii vieti spirituale.

Noi nu putem cunoaste relatiile si viata interioara a Sfintei Treimi, spune Maxim Marturisitorul, fara a intra in comuniune perfecta cu Dumnezeu, fara a ne impartasi de viata dumnezeiasca. Astfel intrati in viata- divina, noi traim dupa modelul Sfintei Treimi si suntem copartasi cu Iisus Hristos, Care ne-a inlesnit aceasta stare. Teologia trinitara este o teologie a comuniunii, o teologie spirituala, adanca, nedespartita de trairea ce presupune si promoveaza o cale lunga de transformari progresive a naturii create, o comuniune din ce in ce mai intima a persoanelor umane cu Dumnezeu in Treime.

Unirea la care suntem noi chemati nu este nici ipostatica, cum este unirea naturii umane a lui Hristos cu natura Sa divina, nici substantiala cum este ea pentru cele trei persoane divine, ci este o comuniune cu Dumnezeu prin energiile Sale, sau o comuniune -prin har, facandu-ne sa participam la viata divina, fara ca natura noastra sa devina natura lui Dumnezeu.

Sfantul Grigorie de Nazianz zice ca relatiile intre membrii comunitatii in Biserica trebuie sa fie ca si relatiile dintre persoanele treimice. Iata cum se exprima el intr-o cuvantare la botez, aratand stransa legatura dintre persoanele Sfintei Treimi: "Eu nu incepusem sa gandesc la unitate, in timp ce trinitatea m-a scaldat in splendoarea sa"; sau : "Eu nu incepusem sa gandesc la trinitate in timp ce unitatea m-a facut stapan pe mine insumi".

Comuniunea bisericeasca este chemata sa reproduca, in existenta sa, realitatea, divina. Omul nu in singuratate, ci in comun a primit porunca de a deveni Dumnezeu dupa har, iar comuniunea bisericeasca este o imitatie a vietii divine. Astfel, comuniunea credinciosilor- sau Biserica este alcatuita dupa imaginea comuniunii absolute a Sfintei Treimi. Aceasta comuniune din sanul Sfintei Treimi este bazata pe dragostea dintre persoanele treimice, care este norma de iubire reciproca pentru comuniunea formata din oameni.

Comuniunea din sanul Sfintei Treimi este prezenta in Biserica prin faptul ca noi participam la trupul lui Hristos unit in dragoste cu persoanele Sfintei Treimi.

Sfantul Duh si comuniunea bisericeasca. -Aceasta comuniune este realizata de : "catre Sfantul Duh. Sfantul Irineu spune: "Unde este Biserica acolo este Duhul Sfant si unde este Duhul acolo este Biserica". Prin Sfantul Duh se manifesta in lume vointa comuna a Sfintei Treimi. El este mereu prezent in biserica lucrand, si ne face sa traim in comuniune cu Dumnezeu si unii cu altii pentru vesnicie. Sfantul Vasile zice ca creatura nu poseda nici un dar care nu vine de la Duhul Sfant. El este sfintitorul, Care ne uneste cu Dumnezeu si ne tine si pe noi uniti intreolalta. Fiul si Duhul Sfint, desi faza direct asupra oamenilor, totusi converg catre Tatal, Care este sursa atat a comuniunii trinitare, cat si a vietii spirituale in comun a oamenilor. Sfantul Duh da fiecarei persoane create dupa chipul lui Dumnezeu posibilitatea de a realiza asemanarea-in natura umana comuna. Persoanele umane nu pot atinge perfectiunea lor, nu pot deveni pe deplin persoane, decat in unitate de iubire, incetand de a mai fi indivizi,

traind numai in si pentru comuniune. Sfantul Duh se comunica in continuare persoanelor, marcand pe fiecare membru al Bisericii cu un fel de pecete, de raport personal si unic cu Dumnezeu si cu ceilalti membri ai comunitatii. Duhul Sfant, prin sustinerea comuniunii intre oameni, face efectiva in ei lucrarea comuna a trinitatii. Sfantul Duh, venind sa locuiasca in noi, face din fiinta noastra sediul Sfintei Treimi, caci Tatal si Fiul sunt neseparati de Duhul si invers.

Duhul Sfant ne aduna, ne mentine si ne desavarseste in adevar ca pe o singura familie. Viata acestei mari familii (Biserica) este expresia comuniunii in Hristos. Cel care face ca intelegerea dintre membrii Bisericii sa fie trainica si durabila este Sfantul Duh. El ii tine pe cei inzestrati cu daruri diferite in strinsa comuniune. El leaga pe credinciosi prin dragoste intreolalta si creeaza in fiecare constiinta apartenentei la ceilalti. Duhul e cheagul spiritual intre credinciosi, e forta integrativa, puterea de coeziune intre ei.

Asa cum organele trupului au in ele o forta care le face sa se tina la un loc, asa Duhul Sfant e forta care fiind prezenta in credinciosi ii face sa se mentina ca un intreg, sa simta necesitatea integrarii prin ceilalti. Aceasta forta care tine in unire intregul da Bisericii insusirea ei de viata in comuniune, de viata traita in si prin Duhul Sfant. In comuniunea duhovniceasca membrii Bisericii isi traiesc unitatea lor de organism prelungind in planul experientei spirituale aceasta unitate produsa si mentinuta de Duhul si in Duhul Sfant. Pe drept cuvant Duhul Sfant este Duhul comuniunii, adica al unitatii unui intreg in care madularele traiesc impreuna, dar nu se contopesc.

Duhul Sfant este acela care da Bisericii caracterul de comuniune, de unitate, de intreg. In Duhul Sfant se realizeaza viata adevarata, comuniunea deplina, pentru ca El insusi este viu, este viata, este datatorul de viata al celor intalniti in El. Duhul Sfant se da in Biserica pentru slujirea comunitatii si nu a individului. Duhul Sfant face ca fiecare din noi sa avem dorinta de a ne depasi, de a fi in celalalt, de a-l avea pe acela in noi, fara a ne confunda unul cu altul. Duhul Sfant aduna pe unul si celalalt, El nu e numai un dar, intre unul si altul, ci ca legatura vie. "El, care toate le implineste, e prin aceasta si implinitorul dorului nostru dupa comuniune, caci Duhul Sfant aduce in noi viata Sfintei Treimi". Duhul Sfant conceput ca relatie intre toti credinciosii si toate slujirile face imposibil individualismul.

Duhul Sfant este principiul unitatii, al sobornicitatii, al comuniunii in Biserica, creator si sustinator al intregului in care partile nu sunt anulate, ci sunt vii si traiesc impreuna cu cea mai desavarsita armonie, in comuniune deplina.

BISERICA PRIVITA CA O COMUNIUNE IN ORTODOXIE

Biserica Ortodoxa nu este privita ca o organizatie in sensul unei organizatii politice sau de alta natura ; ea nu inseamna numai viata organizata a credinciosilor pe plan religios, ci ea este mai presus de toate organismul teandric, viata lui Dumnezeu in oameni, o comunitate teandrica, o comunitate sacramentala. In aceasta viata de comuniune in Biserica, cel care intra este iluminat, este invatat de catre Hristos care lucreaza, in el. Biserica, in acest sens de comuniune, depaseste prin adancime orice forma de organizare sociala sau de alta natura. Biserica este taina comuniunii cu si prin Sfanta Treime, este organismul in care se realizeaza iconomia Sfintei Treimi. "Aceasta casa Tatal a zidit-o, Fiul a intarit-o, Duhul Sfant a innoit-o". Treimea si-a facut un templu printre noi, de aceea intrarea credinciosului in comuniunea crestina se face prin invocarea Sfintei Treimi in Taina Botezului.

A. Homiakov a formulat ideea ca intreaga teologie si viata crestina are un aspect ecleziocentric, ca mantuirea este un act de solidaritate si comuniune in Biserica. "Noi stim, zice el, ca daca cineva pacatuieste, pacatuieste singur, dar nimeni nu se mantuieste singur". Cel ce se mantuieste, se mantuieste in Biserica, anume ca membru al ei si in comuniune cu toate celelalte membre ale ei. "Daca cineva crede, el se afla in comuniunea credintei, daca iubeste este in comuniunea iubirii, daca se roaga este in comuniunea rugaciunii". In Biserica, privita ca o comuniune, intra toti credinciosii. Aceasta Biserica se cunoaste cu ajutorul credintei. Ea este nu numai ca o calitate, sau o experienta, ci si ca o cantitate, ca unitate a tuturor, ca viata unica si integrala, ca sobornicitate dupa modelul uniunii celor trei persoane divine. Aceasta unitate se manifesta in dragoste si prin dragoste si ea exista datorita participarii la viata divina si unica a Bisericii. "Sa ne iubim unii pe altii, ca intr-un gand sa marturisim..." proclama Biserica in timpul sfintei liturghii. Sa ne unim gandurile noastre si sa le inaltam catre Dumnezeu, iata indemnul pe care Biserica ni-l face totdeauna. Aceasta viata de comuniune, aceasta unitate a Bisericii se reveleaza ochilor duhovnicesti, ochilor iubirii, nu ca o unire exterioara de genul celor ce le intalnim in orice societate omeneasca, ci ca principiul prim si misterios al vietii. In Biserica, in comuniune, fiecare om traieste din viata intregii umanitati, devenita Biserica. In acest fel fiecare om este umanitate. In aceasta comuniune care e Biserica nu intra numai neamul omenesc, ci si adunarea ingerilor face parte din ea deopotriva. Comuniunea noastra in Biserica, prin Fiul lui Dumnezeu, devine cu atat mai mare cu cat El a unit din nou lucrurile pamantesti si cele ceresti, cu cat El a distrus zidul de separare dintre lumea ingerilor si a oamenilor. Omul devine o fiinta universala, viata lui in Dumnezeu il uneste cu viata intregii creatii prin legaturile iubirii cosmice.

Caracterul de comuniune al Bisericii consta nu numai din forma istorica si de organizare a comunitatii bisericesti, ci si in caracterul ei de Trup tainic al Domnului, de imparatie a lui Dumnezeu. De acest caracter trebuie sa se tina seama in raspunsul la intrebarea: care sunt elementele ontologice si spirituale care fac posibila o identitate dintre Biserica si comuniune ? La baza ideii de comuniune a Bisericii in Ortodoxie sta insusirea ei de Trup tainic al Domnului, de Biserica soborniceasca sau de Biserica euharistica. Acestea pot fi considerate premisele sau sursele ideii de comuniune a Bisericii. Orice interpretare a Bisericii facuta potrivit cu principiul comuniunii are e importanta deosebita, deoarece aceasta dezvaluie cu mai multa claritate structura de comuniune a Ortodoxiei, caracterul ei ecumenic, conciliar si comunitar.

a) Reflectarea comuniunii trinitare in Biserica. -Biserica nu este o institutie religioasa intermediara intre credinciosi si Dumnezeu, un eveniment supranatural in istorie. Biserica este organismul spiritual in care Dumnezeu (Sfinta Treime) este prezent si lucreaza in istorie, Trupul tainic al lui Hristos in care credinciosii isi insusesc energiile divine, intr-un proces continuu de indumnezeire si de comuniune cu lumea. Astfel, in Biserica se restabileste si se desavarseste creatia dupa modelul vietii inter-trinitare care este o unitate perfecta de natura si o imbinare intre unitate si pluri-personalitate.

Aspectul de comuniune al Bisericii se sprijina si pe faptul ca omul creat dupa chipul lui Dumnezeu este un subiect care manifesta fiintial o intentie spre comuniune. Intrarea noastra in viata de comuniune treimica este opera lui Iisus Hristos, care este un centru in care intentionalitatea dupa comuniune are intensitatea suprema, si a Duhului Sfant care este Duhul comuniunii. In comuniunea din Biserica se reflecta si se valideaza modul de a fi si lucrarea realitatii ultime a Sfintei Treimi. Realitatea suprema sau adevarul ultim pentru crestini are structura iubirii sau corelatia perfecta intre trei euri (comuniunea dintre cele trei persoane). Din aceasta comuniune de iubire suprema care este in sanul Sfintei Treimi iradiaza iubirea si in noi. Daca ne simtim, ca crestini, manati spre comuniune prin iubire, trebuie sa marturisim ca iubirea aceasta nu-si are originea in vointa noastra, ci in adevarul suprem si in exemplul realitatii -supreme care este Dumnezeu in Treime.

Daca noi crestinii care alcatuim Biserica ne simtim datori sa realizam intre noi comuniunea printr-o iubire sporita, trebuie sa avem convingerea ca o asemenea iubire si comuniune nu se poate alimenta decat din iubirea Fiului lui Dumnezeu Care a facut pentru noi "eficienta la maximum" iubirea lui Dumnezeu cel in Treime. Iubirea treimica este modelul iubirii dintre crestini. Dumnezeu are caracter personal si este in relatie interpersonala. Omul numai in comuniune si in relatie cu celalalt se realizeaza si se cunoaste pe sine deplin si cunoaste pe celalalt iubindu-l in acelasi timp.

Daca Dumnezeu este dragoste, este evident ca omul nu se poate apropia de El decat prin dragoste. Omul traieste in aceasta dragoste calauzit de cunoastere. Omul, cunoscandu-L pe Dumnezeu, ramane in unire cu El prin dragoste.

Comuniunea bisericeasca e forma necesara pe care o ia iubirea fata de Dumnezeu si iubirea intre ei a celor ce primesc in ei iubirea Treimii prin Sfantul Duh. Comuniunea bisericeasca, cu slujirile randuite prin har dumnezeiesc, e forma necesara pe care o ia depasirea adevarata a orgoliului individualist care e obstacolul principal in calea iubirii. Mergand mai adanc in comuniune prin iubire se da nu numai de adevarul Treimii, ci si de cel bisericesc care este o reflectare a adevarului treimic trait in comuniune.

b) Comuniunea dintre membrii Bisericii. -Dupa Sfantul Ioan Gura de Aur, intregul este prezent si lucreaza fiecare madular, dupa cum si fiecare madular lucreaza pentru intreg, care e Biserica. Duhul Sfant face ca fiecare madular sa-si indeplineasca lucrarea proprie, dar in asa fel ca ea sa fie in acelasi timp o lucrare comuna, o lucrare a Bisericii pentru Biserica. Este evident ca fiecare membru al Bisericii, lucrand dupa chemarea lui, isi aduce aportul sau pentru toata Biserica, precum la randul lui el se impartaseste de ceea ce realizeaza toti membrii Bisericii la un loc. El da ca ins comunitatii, dar in acelasi timp ia din aceasta comunitate. Acest raport intareste viata de comuniune, "viata care este in Biserica si prin Biserica. Fiecare dintre madularele Bisericii indeplineste in organism functiunea sa speciala care contribuie la binele tuturor. Suferinta sau binele unuia are repercursiuni in intreg corpul, caci partile sunt intre ele strans unite. Credinciosii se manifesta, se intretin si se dezvolta printr-o participare comuna la bunurile spirituale, prin impartasirea de bunurile comune si prin comunicarea bunurilor personale.

In comuniunea crestina deosebirile si functiunile raman, dar ele sunt covarsite si acoperite de sentimentul comun pe care ii da aceeasi credinta si dragoste. Comuniunea nu desfiinteaza insusirile personale si fundamentale ale membrilor comunitatii, ci le armonizeaza si le impaca in promovarea desavarsirii comune. Actiunea binefacatoare a comuniunii este de a putea intruni si pune de acord oameni si grupari care se deosebesc in alte privinte, dar se unesc si se inteleg in ceea ce-i intereseaza, ii inalta, ii mangaie, ii intareste pe toti pe drumul spre desavarsire care face bucuria si valoarea -comuniunii lor.

Duhul comuniunii a existat totdeauna in Biserica, macar ca aceasta n-a constituit niciodata o singura unitate jurisdictionala. Ea s-a compus din unitati independente si complimentare. Puterea ei a stat in duhul de comuniune care a tinut aceste unitati, in acest duh, credinciosul ortodox se impartaseste din potirul preotului, se asociaza ia cererile lui liturgice, vede fata lui si simte sufletul lui la spovedanie, colaboreaza cu el in interesul sau si al Bisericii, asista la evenimentele fericite sau triste ale vietii lui familiale, este astfel in comuniune cu el in toate cele omenesti.

Duhul de comuniune in Biserica Ortodoxa mentine legatura intre credinciosi si dupa moartea unora din ei, cu o tarie impresionanta. Nimic in cultul nostru nu este observat cu atata evlavie ca pomenirea si cinstirea mortilor. In Ortodoxie, preotii si credinciosii nu numai ca nu cer si nu savarsesc liturghii cu usile inchise pentru credinciosi, ci ei doresc si poftesc pe ceilalti la serviciile religioase savirsite pentru ei, sau pentru mortii lor. Motivul acestei comuniuni dintre membrii Bisericii nu este ca un sentiment dictat numai de legatura fireasca intre cei morti si cei vii, ci are si un caracter bisericesc-dogmatic caracteristic credintei ortodoxe. Credinciosii, morti si vii la un loc constituie Biserica, Trupul tainic al Domnului Hristos. Cei vii si cei morti se stiu uniti in credinta, dragoste, rugaciune si nadejde comuna de mantuire. Biserica Ortodoxa crede cu dragoste si cu nadejde in comunitatea celor vii si celor morti, in unitatea Bisericii luptatoare si triumfatoare, in realitatea si efectele comuniunii crestine netrecatoare.

c) Sobornicilatea Bisericii ca o expresie a comuniunii. -Una din insusirile Bisericii asa cum arata Simbolul niceoconstantinopolitan este sobornicitatea, care constituie sufletul si specificul Ortodoxiei, dupa cuvantul teologului A. Homiakov. Acest termen folosit azi exclusiv de Biserica Ortodoxa reda -calitativ -termenul de catolicitate. Biserica soborniceasca este Biserica aceea care aduna si uneste, care traieste in comuniune. Ortodoxia, spune Homiakov, este o sinteza a autoritatii si a libertatii realizata in dragostea care uneste pe credinciosi. in Biserica soborniceasca fiecare membru al Bisericii, ca si adunarea membrilor, ramine in uniune cu intreaga Biserica invizibila, care este in legatura neintrerupta cu Biserica vizibila. Ideea sobornicitatii in acest inteles este indreptata si spre interior, nu numai spre exterior. Sobornicitatea este Patrunsa de Duhul, Care salasluieste in Biserica si Care tine pe toti laolalta. Sobornicitatea esie sinodalitate, in intelesul unei adunari largi si active, al unei participari a tuturor la viata integrala a Bisericii, la viata comuna in acelasi adevar.

Viata care se traieste in Biserica soborniceasca, asa cum arata Sfintii Parinti, este viata in adevar, viata accesibila omului in comuniune, nu in izolare si separare de ceilalti oameni, viata traita intr-o unime vie si imediata, dupa chipul Sfintei Treimi. Miracolul sobornicitatii descopera in viata insasi a Bisericii ordinea vietii, proprie Sfintei Treimi. Sobornicitatea Bisericii este extensiunea vietii divine in lume, Biserica este viata lui Dumnezeu in oameni.

Biserica soborniceasca cuprinde toata doctrina, toata trairea credinciosilor si aceasta se realizeaza prin iubirea reciproca in comuniune. Sobornicitatea Bisericii accentueaza trairea in comun, caracterizand-o ca un organism de dragoste fara de care ea s-ar transforma intr-o societate juridica si clericala si ar crea diviziuni in Biserica, denaturind aspectul ei de comuniune deplina si continua. Adevarul in Biserica se da numai aceluia care traieste in comuniune cu ceilalti, care se elibereaza de eul sau, care renunta si iese din el insusi. Viata in Biserica este imprimata de aceasta sinodalitate prin care noi participam la adevarata viata cu destinatie universala, cosmica, a Trupului lui Hristos. in aceasta comuniune a Bisericii, in Biserica soborniceasca salasluieste Duhul Sfant, Care s-a coborat la Cincizecime peste Apostoli in chip de limbi de foc, fiind toti impreuna.

MODURILE DE MANIFESTARE ALE COMUNIUNII IN ORTODOXIE

Crestinul, de la nastere pina la moarte, participa la comuniunea bisericeasca in calitate de membru al comunitatii bisericesti din care face parte, el fiind mereu chemat la indatoriri fata de aceasta. El este legat de ceilalti membri cu care impreuna alcatuieste o comunitate. El traieste impreuna cu ei si-si manifesta orice sentiment fata de ei, fata de comunitate. Actele lui pe planul trairii religioase si morale sint acte de comuniune. El se misca in trairea comuna si beneficiaza fara incetare de roadele comuniunii. Astfel putem spune ca in comuniune individualismul este depasit. Aspiratiile individului se identifica cu ale,comuniunii.

a) Comuniunea sacramentala, cultica, liturgica si euharistica. -Mijloacele principale de intretinere a vietii de comuniune in Biserica sunt Sfintele Taine. Taina Botezului este cea care ne deschide usa pentru a intra in Biserica, in trairea in comuniune, in virtutea caracterului pnevmatic al Tainelor de "initiere" -Botezul, Mirungerea, Euharistia -, fiecare membru al Bisericii este un purtator al Duhului, cum de altfel este si comunitatea din care face parte.

In comuniunea cultica, credinciosii se unesc sufleteste intr-un cor de adoratori ai lui Dumnezeu, de imprenna-rugatori si slavitori ai Lui. In Ortodoxie credinciosii nu participa numai ca auditori la toate actele de cult, care sunt publice si comune, ci iau parte activa prin aceea ,ca ele sunt savarsite in limba lor, ca si prin aceea ca serviciul divin se savarseste in numele lor, al comunitatii, in numele colectivului. Preotul slujind impreuna cu credinciosii, se simte una cu ei. El participa la simtirea si la manifestarea lor sufleteasca. In cult preotul formeaza cu credinciosii o unitate sufleteasca, formeaza o familie, al carui parinte sufletesc este si se simte el. Comunitatea cultica realizeaza nu numai comuniunea sufleteasca intre credinciosi si preot, ci si pe cea a tuturor cu Dumnezeu, Care este sursa ceai mai inalta a comuniunii. Cultul ortodox contine momente de inalta tensiune sufleteasca ce produc o emotie religioasa si inalta sufletul catre Dumnezeu intr-un plan comun.

Comuniunea se realizeaza si se exprima mai ales prin sfanta liturghie care este mijlocul prin care Hristos se impartaseste madularelor Sale si mijlocul permanent prin care crestinii raman in comunitate cu Biserica. In ea s-a concentrat cu deosebire spiritualitatea ortodoxa, fiindca puterea ei a fecundat trairea religioasa pe o cale accesibila tuturor. Liturghia este un mediu de prezenta si putere divina, o comuniune de har dumnezeiesc, o bucurie pascala prelungita peste veacuri. Prin liturghie Domnul Iisus petrece continuu cu intreaga Biserica, este intr-o continua stare de comuniune si prezenta pascala intre credinciosi. Ea intretine posibilitatea de a nu pierde niciodata legatura organica cu Domnul. Prin ea pastram toate bunatatile pe care Domnul le-a lasat Bisericii Sale. Pentru a sesiza bogatia spirituala si viata de comuniune pe care le contine liturghia, trebuie sa ne inaltam sufleteste, trebuie sa ne purificam simturile noastre spirituale ca sa putem vedea si gusta duhul dumnezeiesc de comuniune al sfintei liturghii. Liturghia are un aspect comunitar social prin aceea ca ea nu este un act individual, singuratic, ci o rugaciune a Bisericii, o lucrare cu caracter colectiv, universal. Lucrarea liturgica angajeaza intreaga comunitate in jertfa de lauda adusa lui Dumnezeu de catre membrii acesteia.

In cadrul sfintei liturghii, cea care realizeaza comuniunea in modul cel mai deplin este Sfanta Euharistie. Euharistia poate uni cu adevarat pe crestini pentru ca e mai mult decat o vointa a lor de a savarsi in comun un act de comemorare sau de semnificatie simbolica. Cine cauta intelegerea Euharistiei prin iubirea care merge pana la capat afla ca in ea crestinii se intalnesc in mod real cu altul, pentru ca se intalnesc in ceva mai presus de acordul vointelor lor, adica se intalnesc in Hristos prezent in mod real cu Trupul si Sangele Lui comunicat lor. Ei isi dau seama ca Euharistia e centrul de iradiere a iubirii unificatoare a lui Hristos in toti cei ce se impartasesc de ea. Caci ce alta Taina ne pune in comuniune mai stransa cu El decat Sfanta impartasanie, care ne face sa fim un trup si un suflet cu El, sa ramanem in El si El sa ramana mereu in noi ?.

Comuniunea euharistica in Biserica Ortodoxa este cea mai adanca forma de comuniune, insasi Biserica este numita de unii teologi comuniunea euharistica continua. Comuniunea euharistica da viata membrilor Bisericii si fara ea, ca si fara Biserica, nu este mintuire. Nicolae Cabasila spune ca impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului ne face mai inruditi cu El, chiar decat suntem cu parintii nostri, care ne-au nascut trupeste, pentru ca Acesta nu este pentru noi numai izvorul vietii cum sunt parintii, ci insasi viata traita cu adevarat. Ca taina a unirii cu Hristos, Sfanta Euharistie ii uneste intre ei pe toti cei ce se impartasesc cu vrednicie din acelasi potir si ii face pe acestia sa fie una, dupa cum Unul este si Domnul Hristos cu Care se unesc.

Comuniunea euharistica sporeste viata spirituala intr-un dublu sens : ea comunica in aceasta viata trairea perfectiunii crestine si, in mod special, taina vietii vesnice. Euharistia e taina care realizeaza comuniunea deplina a madularelor in trupul lui Hristos, viata laolalta in Biserica. In Euharistie, Biserica se proaduce pe sine, facandu-se o osmoza intre cele doua jertfe ; comunitatea se inalta continuu prin asimilarea ei in trupul jertfit al lui Hristos. Sfintii Parinti vad in comuniunea euharistica singurul mod de a tine pe toti crestinii in unire. Trupul euharistie, zic ei, e unit nu numai prin dragoste, ci real, ontic. Prin participarea crestinilor la Sfanta Euharistie, ei se bucura de anumite roade pe plan comunitar bisericesc. Comuniunea cu Hristos prin Sfanta Euharistie trebuie sa se manifeste prin realizarea unei comuniuni de iubire si credinta cu ceilalti crestini.

b) Comuniunea prin rugaciune, iubire si fapte de intrajutorare. -Trairea religioasa, care este inseparabila de miscarea spre comuniune, nu poate fi reala fara rugaciune. In sensul cel mai general, orice prezenta constienta a omului inaintea lui Dumnezeu este o rugaciune si aceasta prezenta trebuie sa devina o stare constanta. Rugaciunea este forta motrice a tuturor eforturilor umane, a intregii vieti spirituale. Comuniunea intre oameni si cu Dumnezeu nu se poate realiza in afara rugaciunii, caci rugaciunea este raportul personal al omului cu Dumnezeu. Adevarata rugaciune desavarseste taina unirii noastre cu Dumnezeu, zice Sfantul Grigorie Palama, caci rugaciunea este legatura creaturilor rationale cu Creatorul lor. Rugaciunea adevarata ridica sufletele catre Dumnezeu si le uneste in flacara aceleiasi evlavii in fata lui Dumnezeu. Cu deosebire rugaciunea in comun, rugaciunea unuia pentru altul, rugaciunea pentru pacea a toata lumea, pentru bunastarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici si pentru unirea tuturor, intareste duhul fratietatii crestine. Precum fiecare din noi cere rugaciunea tuturor, la fel fiecare este dator sa se roage pentru toti. Rugaciunea unuia dintre noi este necesara pentru toti ceilalti membri ai Bisericii. Biserica, care este comuniunea credinciosilor, se roaga pentru toti si aceasta rugaciune din iubire face ca membrii ei sa se simta uniti intre ei si scaldati de acelasi duh de comuniune. Astfel rugaciunea din iubire este calea spre adevarata comuniune, spre comuniunea desavirsita.

Iubirea este accentuata si ea foarte mult de Ortodoxie, caci iubirea lui Dumnezeu revarsata in inimi cuprinde intreaga umanitate si intreaga creatie. Comuniunea prin iubire in crestinism se intemeiaza pe Dumnezeu insusi, pe plinatatea vietii interpersonale treimice, pe negraita fericire a vietii intratrinitare.

Iubirea imbratiseaza pe toti cei care primesc sa intre in comuniune cu Dumnezeu, izvorul tuturor bunurilor. Iubirea realizeaza comuniunea omului credincios cu Dumnezeu, iar cind aceasta comuniune se strica din vina omului numai iubirea lui "Dumnezeu poate s-o restabileasca, coborandu-se din nou in el. Daca comunitatea prin iubire este deplina, atunci interesele egoiste care ridica ziduri intre oameni dispar. Locul lor il ia sinceritatea frateasca, transparenta sufletelor, bucuria de a spune altora gandurile si planurile proprii pentru a-i incalzi si pe aceia, pentru a le verifica frumusetea si bunatatea. Viata in unitatea Trupului lui Hristos, in comuniune, se traieste in ambianta harului Sfantului Duh, adica prin participarea la insasi viata Sfintei Treimi la perfectiunea suprema a iubirii. Comuniunea omului cu Dumnezeu nu este rezultatul aspiratiei sau cautarii exclusive a omului, ci ea se desavarseste prin ajutorul harului divin.

Omul este in mod firesc o fiinta deschisa pentru semenii sai, avand mereu trebuinta de a se ajuta reciproc, de a-si marturisi gandurile sale altora, de a discuta cu altii, de a fi mereu intr-un schimb cu altii.

Comuniunea nu este suficienta cand e sustinuta numai prin cuvinte, numai teoretic. Ea trebuie traita, trebuie pusa in practica. Comuniunea trebuie sa se vada in faptele unora pentru altii, in conlucrarea lor. Munca impreuna face sa se comunice tuturor o caldura morala, o crestere de puteri si o bucurie sufleteasca, o adevarata imbogatire care o intrece pe cea din convorbiri.

Atat iubirea cat si rugaciunea trebuie sa duca la fapte, pentru ca rugaciunea este bogata in roade atunci cand este exprimata prin fapte bune, cand se manifesta in interesul si grija frateasca a unuia fata de altul, in faptele indurarii trupesti si sufletesti..

Iradierea comuniunii in viata sociala. -Ideea de comuniune domina intreaga, traire crestina. Aceasta idee este prezenta in aspectul liturgic al rugaciunii, in aspectul, sinodal al organizarii bisericesti, in unitatea dogmatica ecumenica, in intercomuniunea sacramentala, in solidaritatea sociala. Comuniunea in Ortodoxie poate fi inteleasa si, ca o solidaritate in bine cu toata omenirea. Exista temeiuri firesti si multiple care fac posibila o comuniune universala, efectiva. In viata sociala comuniunea trebuie sa urmareasca un scop moral, sa fie conforma cu ordinea morala. Rolul comuniunii in viata sociala este de a reglementa orice abatere, orice individualism care destrama viata sociala. "Nimeni sa nu caute folosul sau, ci fiecare sa caute folosul altuia"-(I Cor. X, 24).

Sfantul Ioan Gura de Aur, staruind asupra temeiurilor comuniunii in viata sociala,, zice : "Dumnezeu a facut multe lucruri comune tuturor: aerul, soarele, apa, pamintul, cerul, lumina. Tuturor le-a dat aceiasi ochi, acelasi trup, acelasi suflet, o constitutie, asemanatoare in toate. Sunt si alte lucruri comune: baile, orasele, pietele. Noi incepem sa ne invrajbim cand Dumnezeu face totul in vederea apropierii noastre". In Ortodoxie-nimeni nu se mantuieste singur ci impreuna cu ceilalti, cu care isi desfasoara activitatea in viata sociala.

Societatea patrunsa de sufletul comuniunii devine prietena omului, indrumatoarea. si sastinatoarea lui, devine o adevarata comunitate de prieteni. Prietenia frumoasa, dezinteresata, este cea mai mare tarie care-l sprijina pe om, zice Sfantul Ioan Gura de Aur. Duhul de comuniune in viata sociala a fost viu trait inca din primele zile ale crestinismului. Ei erau toti impreuna si aveau toate de obste. Toti crestinii erau uniti, formau o singura familie, impartasindu-si atat bunurile spirituale cat si cele materiale "..

Ideea de comuniune, prezenta atat in Sfanta Scriptura cit si in scrierile Sfintilor Parinti, reprezinta o coordonata fundamentala a doctrinei, cultului, organizarii si spiritualitatii ortodoxe. Pe drept cuvant Ortodoxia a intuit viata in Trupul tainic al Domnului ca o comuniune cu Hristos in Duhul Sfant, care e imprimata in intreaga Biserica si nazuieste sa se extinda la comunitatea umana.

Ecumenismul in actualitate este si el insufletit de aceasta idee. El vrea sa aduca Bisericile crestine la starea de comuniune. In scopul acesta, el trebuie sa priveasca ca atentie la viata Bisericii Ortodoxe si sa-i urmeze exemplul, caci Ortodoxia a fost mereu insufletita de aceasta traire in comun si ea da cu bucurie acest bun tuturor celor care vor sa se impartaseasca de el. Ecumenismul actual tinde sa restabileasca circuitul de energii, harisme si valori crestine intre toate Bisericile locale, pentru a ajunge nu numai la o unitate spirituala ci si la o plenitudine de viata, la o slujire comuna. Ecumenismul izvorat din principiul comuniunii inseamna o unitate in diversitate, o sobornicitate libera, in care fiecare credincios, fiecare Biserica locala constituie un centru care isi insuseste valorile intregului intr-un mod unic dar inseparabil de ansamblul comunitatii universale.

Comuniunea promovata de Biserica Ortodoxa este un principiu de relatie si de solidaritate cu intreaga umanitate, pentru ca in Hristos s-a desfiintat prapastia spirituala care separa pe oameni. Ortodoxia concepe unitatea crestina ca un organism viu in care se impreuna toate valorile pentru a sluji in mod solidar omul. Ea invata ca prim comuniune fiecare este solidar cu existenta si destinul semenului sau, pentru ca daca sufera un madular, toate madularele sufera cu el.

Comuniunea crestina are "drept criteriu fidelitatea sa fata de Hristos si capacitatea de a raspunde necesitatilor umane". Comuniunea crestina va putea ramane mereu autentica numai daca viata interna a ei va fi constant reinnoita prin Hristos cel inviat si inaltat la ceruri, caci El vrea ca Biserica Sa sa fie o comuniune innoita, sa manifeste oriunde traim unitatea noastra in El, o adevarata comuniune cu oameni de alte rase, clase sociale, varste, convingeri religioase sau politice.

Prin ea anticipam de pe acum ziua in care Dumnezeu va innoi toate in noi si va face ca sa fim cu totii o turma si un Pastor.

Gh. Chisca

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 6445

Voteaza:

Ideea de comuniune in ortodoxie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE