In numele libertatii

In numele libertatii Mareste imaginea.

Istoria ultimului secol, si mai ales a ultimilor ani, nu este, din anumite puncte de vedere, decat consecinta modului in care omenirea a inteles si s-a raportat la libertate. Concept suficient de pretentios pentru a nu putea fi istovit in limitele unui articol de ziar, libertatea a fost si este, pe rand, ideal si pretext pentru actiunile oamenilor. Ca ideal ea a functionat mai ales in cazul marilor dispute socio-politice (revolutii, razboaie, schimbari de regim politic) sau in crearea de opere artistice. Ca pretext libertatea este folosita atunci cand sunt calcate in picioare si cele mai elementare norme ale bunului simt. Mai ales cand artistii (autentici sau inchipuiti) starnesc controverse sau irita opinia publica, ei iau in brate cu afectiune conceptul de libertate si-l storc in zeama justificarilor, considerandu-se nevinovati de blasfemiile comise.

Minoritatile sexuale au si ele nevoie de o justificare, asa incat cine, daca nu inefabila libertate, le poate sluji si lor ca pretext pentru a-si linisti constiintele. Astfel incat biata libertate a ajuns dintr-o regina a umanitatii, fiind un dar dumnezeiesc, mai degraba o dama de companie, buna de chemat in ajutor atunci cand gestul tau este lipsit de orice suport ideatic.

Crestinismul accentueaza mai mult decat orice alta religie faptul ca omul a primit la creatie, dupa chipul Creatorului, darul acesta al libertatii. Libertatea i-a "permis" omului sa incalce in rai prima porunca si tot ea i-a conferit lui Iuda posibilitatea de a alege intre a se sinucide sau a se pocai de faptul ca l-a vandut pe Iisus. Dar, tot in numele libertatii, atatea mii de mucenici au preferat sa moara decat sa se lepede de credinta lor. Orice ni se poate lua aici, pe pamant, mai putin sufletul si libertatea de a alege intre Dumnezeu si diavol.

Darul acesta al libertatii este insa de multe ori perceput mai degraba ca o povara. In romanul "Fratii Karamazov", scriitorul F.M. Dostoievski surprinde tocmai acest aspect. Pasajul din roman este cunoscut in literatura cu numele de "Legenda Marelui Inchizitor" si descrie momentul in care Hristos isi face aparitia, luand infatisare lumeasca, in Sevilla veacului al XVI-lea, in perioada deplinei puteri a Inchizitiei spaniole. Aici savarseste minuni si este salutat de multime cu teama si triumf. Marele Inchizitor, un cleric in varsta, il aresteaza si, in inchisoare, ii tine un discurs in care ideii hristice de ispasire ii opune un plan de izbavire a lumii in conformitate cu sfaturile date de diavol in pustie lui Iisus, inainte de a-si incepe activitatea publica. Ispitirile sunt vazute de Marele Inchizitor ca povete menite sa aduca lumii adevarata si eficienta izbavire. La sfarsitul scenei, Hristos, care a tacut tot timpul, il saruta pe batran si este lasat sa plece cu conditia sa nu se mai intoarca niciodata.

In ce constau principalele trasaturi ale Marelui Inchizitor? Refuzul libertatii in numele fericirii oamenilor si refuzul lui Dumnezeu in numele omenirii. Marele Inchizitor detesta faptul ca Hristos nu doar iubea oamenii, ci ii si respecta, afirma demnitatea omului, ii reconfirma acestuia capacitatea de a atinge vesnicia, nu ii dorea o fericire jalnica, umilitoare. Marele Inchizitor isi aroga pentru el si pentru ciracii lui meritul de a fi sugrumat, in sfarsit, libertatea. Iata pasajul in care Marele Inchizitor i se adreseaza lui Hristos "certandu-l" pentru faptul de a fi dat oamenilor un astfel de dar: "In loc de a cauta sa le zalogesti libertatea, tu le-ai sporit-o si mai mult, aruncand pe veci chinuitoarea ei povara asupra imparatiei sufletului omenesc. Dar cum de nu te-ai gandit ca, asezand pe umerii lui o povara atat de grea ca libertatea de a alege, pana la urma el va ajunge sa puna la indoiala pana si chipul Tau si sa tagaduiasca adevarul propovaduit de tine?"

Un raport parlamentar datator de speranta

Acest pasaj din literatura lui Dostoievski ne demonstreaza ca cele ce se petrec in zilele noastre nu reprezinta "nimic nou sub soare". Dintotdeauna oamenii au abuzat si vor abuza de libertate. Iar cel mai evident este astazi acest lucru nu doar in lucrarile (pseudo)artistice, cat mai degraba in ideologiile politice. Cel mai relevant este dreptul la avort, care este interpretat ca un drept al femeii (care-si manifesta, astfel, libertatea de a decide asupra trupului sau), iar nu ca o crima savarsita impotriva persoanei zamislita in pantecele sau. Cum spunea, cu ani in urma, o voce din Biserica: ce se pierde din vedere aici este faptul ca trupul copilului nu este trupul femeii! Asadar, e firesc sa existe un moment in care nu se mai poate invoca libertatea femeii, caci acolo incepe dreptul la viata al unei alte persoane decat femeia care il poarta in pantece.

Mai nou, se pedaleaza foarte mult pe ideea legalizarii asa-ziselor "mariaje" intre persoane de acelasi sex, tot invocandu-se libertatea acestora de a trai in conformitate cu propriile lor optiuni sexuale. Homosexualii ar dori, practic, sa poata purta nume de "sot" si de "sotie" in cadrul unui cuplu numit "familie". Tot in numele libertatii, ulterior vor cere, cum au facut-o deja in alte state, sa fie "mama" si "tata", apoi sa fie "preot" sau "preoteasa" sau "episcop" in Biserica, iar ulterior sa nu mai existe deloc nici o distinctie de gen (sunt tari unde se lucreaza la propuneri de a nu se mai mentiona sexul - masculin sau feminin - in nici un document oficial). Cine stie unde se vor opri, probabil se va ajunge pana acolo incat sa se ceara renuntarea la orice distinctie intre om, animal, planta si piatra. Asa vom avea, in sfarsit, "libertatea" de a ne casatori cu un copac - in cadrul unei ceremonii oficiate de o capra - si de a infia un bolovan pe care sa-l crestem in cadrul unei "familii" protejate de stat. In ritmul actual, acesta nu mai e doar un scenariu fantezist, ci e o foarte posibila versiune a societatii noastre de peste doar cateva decenii.

In toata aceasta nebunie, ce doreste a matura pe jos cu tot ce inseamna valori traditionale, a aparut, recent, un semn de speranta. Se stie ca, atunci cand nu pot trece direct la obtinerea legalizarii casatoriilor intre persoane de acelasi sex, adeptii acestei idei incep prin a cere legalizarea unor "parteneriate civile" pe care sa le poata incheia oricine (inclusiv cuplurile heterosexuale), ca o alternativa la cununia civila si cea religioasa. Asta s-a dorit si in Romania, fiind depus la Parlament un proiect initiat de Remus Cernea. Insa Comisia pentru egalitatea de sanse si Comisia juridica din cadrul Senatului Romaniei au respins, in sedinta comuna din data de 19 noiembrie 2013, prin unanimitate de voturi, propunerea legislativa privind parteneriatul civil. Membrii comisiilor au plecat in analiza lor de la faptul ca aceasta propunere legislativa "are ca obiect de reglementare stabilirea regimului juridic al parteneriatului civil, propunandu-se astfel conferirea unui caracter legal convietuirii dintre doua persoane, ca alternativa la casatorie." In Raportul comun publicat pe www.senat.ro, sunt evidentiate si argumentele care au dus la respingerea propunerii, in final fiind subliniate urmatoarele: "Reamintim ca, odata cu adoptarea noului Cod Civil, atat Guvernul cat mai ales forul legiuitor, cu precadere prin modificarile aduse proiectului initial al acestui important act normativ, si-au exprimat aceasta optiune de politica legislativa in materia relatiilor de familie, reglementand, ca unica forma de convietuire recunoscuta, casatoria si numai aceea intre persoane de sex diferit (subl.n.), recunoscandu-se doar familia care se intemeiaza pe institutia casatoriei." Trebuie sa recunoastem ca, desi un gest de normalitate, acest Raport este unul extrem de tonic in conditiile agresiunii mediatice constante a unor voci care sustin legalizarea casatoriei intre homosexuali.

Sa speram ca astfel de reactii ale clasei politice vor fi constante, contribuind la consolidarea unui climat sanatos pentru viata de familie din aceasta tara. Si, mai ales, sa nadajduim ca nu ni se va impune, din afara tarii, o reglementare de ordin juridic diferita de aceasta optiune de acum a acestor doua comisii parlamentare. E nevoie de multa intelepciune pentru a gasi acele solutii in care, neingradind drepturi si libertati, sa poti incuraja acea autentica libertate, care inseamna si racordarea la valorile inspirate de Evanghelie (caci numai traind cu Dumnezeu putem fi cu adevarat liberi). Sa nu ajungem la situatia de a face din tot soiul de consilii si comitete antidiscriminare (ca sa nu ne raportam doar la forurile legislative) un soi de tribuna de la care sa se pronunte, viclean si pseudoprotector, noul Mare Inchizitor. Mi se pare ca aceasta e cea mai mare provocare a secolului 21. De felul in care o vom rezolva depinde daca vom avea o societate construita pe principiile unei libertati reale, responsabile, sau un haos usor de controlat doar de anumite forte.

pr. Constantin Sturzu
Sursa: doxologia.ro

.

Despre autor

pr. Constantin Sturzu pr. Constantin Sturzu

Senior editor
152 articole postate
Publica din 25 Iunie 2013

30 Noiembrie 2013

Vizualizari: 484

Voteaza:

In numele libertatii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE