Inaltare si eroism in epoca "anti"

Inaltare si eroism in epoca Mareste imaginea.

Traim din ce in ce mai intens epoca „anti”. Putine domenii ale cotidianului nu sunt atinse de negatii, opozitii, contre si conflicte. Din pacate, adeseori, acestea nu duc nicaieri. Iar sarbatoarea Inaltarii Domnului si pomenirea eroilor par cel putin anacronisme. Epoca “anti” cuprinde, incet, dar sigur, civilizatia umana. Indiferent de domeniul social sau zona geografica, pare ca umanitatea intra intr-un razboi total cu ea insasi. Mai toata lumea are ceva cu...toata lumea.

Vreti cateva exemple? Iata. In politica, anti-europenismul este in crestere. Liderii politici europeni se ingrijoreaza si declara ca Europa e intr-o fundatura, pandita de extremism si euroscepticism. Desi noi ii platim sa previna acestea, ei se vaita ca si cum tot poporul e de vina pentru incompetenta lor.

La romani, politica e de asemenea construita pe principiul “anti”. Nici nu s-a destramat bine o alianta anti-Basescu, acum se prefigureaza alta, anti-PSD. Pana si votul romanilor este incurajat si exploatat tot pe marketing politic de tip “anti“. Un lider critica pe altul, dar nu prea aflam ce are de gand sa faca el, se flutura dosare, se scormone in dulapuri dupa scheleti, se arunca acuze si replici...mai nimic constructiv. Daca mergem spre economie, aici “anti” pare un zeu. Concurenta, piata, managementul si marketingul sunt doar cateva concepte cate au destramat de mult idealul armoniei.

Patrunderea in topurile profiturilor este mai tentanta decat impartirea echilibrata a resurselor. In educatie, asistam la acelasi proces. Intr-o permanenta reforma, se schimba valori, principii, proceduri, idealuri. Devine din ce in ce mai greu sa definesti clar cum si ci ce ar trebui sa iasa copilul sau tanarul din scoala. In justitie, treburile par sa se indrepte spre anti-justitie, statul de drept fiind un concept aflat adesea in suferinta. Nici macar presa nu este neatinsa de sindromul anti, unii actionari intelegand sa limiteze libertatea de exprimare a jurnalistilor la simple atacuri de presa cu tinte clare. Cel putin, la televiziunile de stiri iti dai seama in maxim 15 min de orientarea patronatului, numai urmarind programele: fie sunt de propaganda, fie de atac si contestare. Nici religia nu pare scutita. Daca unii sunt contra religiei, exista si asa-zisi credinciosi care sunt mai tot timpul cu “anti” in minte si in inima.

Internetul este in plina crestere a blogurilor fals ortodoxe, care practica un soi de extremism militant contra diverselor rele (mai mult sau mai putin reale), dar nu se prea omoara dupa propovaduirea dragostei, a iertarii, a indreptarii, a desavarsirii. Ce sa mai vorbesc de situatiile jenante in care lideri religiosi ai diverselor culte se razboiesc in declaratii si se cearta pentru intaietate (remarc, totusi, aici, si reversul: recent Patriarhul Ecumenic Bartolomeu si Papa Francisc au semnat o declaratie comuna pentru avansarea dialogului bilateral. E semn ca, cel putin, inca mai stim de unde am plecat).

Exemplele pot continua, sunt convins. Dar nu vreau sa par absurd. Nu concep o lume lipsita total de anti. Macar opunerea la rautate si descompunere trebuie sa ramana. Prin urmare, nu este vorba de a fi anti...«anti», ci de a pastra un echilibru intre «anti» si «pro» si a le folosi intelept. Altfel, ramanem blocati in opozitie. Si nu ajungem nicaieri.

De fapt, despre acest risc este vorba, un risc de care, din cand in cand, se mai face amintire: incremenirea in proiect. Lipsa de progres si regresul perpetuu. Ceea ce transforma umanitatea in propriul ei dusman. In anti-umanitate. Cum ne dam seama de aceasta? Simplu. Ne dispare chemarea catre inalt, catre desavarsire, Un bun barometru, pentru mine cel putin, este modul in care intampinam o sarbatoare religioasa. Asezate din timp in timp, ele au rolul de a scoate pe om din “incremenirea in proiect” si de a-i oferi o cale si o tinta. Pe care noi suntem liberi sa le alegem. Iar cea mai pilduitoare sarbatoare in acest sens (pentru crestini ma refer) este chiar Inaltarea Domnului. Care la noi, la romani este insotita in semnificatii cu pomenirea nationala eroilor.

Dar pe cine mai intereseaza astazi calea si tinta propusa de Inaltare, cand in jur avem propagate cai de carton si tinte de moment? Ce importanta mai are eroismul cand pe canalele media vezi adevarate anti-modele de viata, care spun ca “succesul” si ”reusita“ pot fi atinse ocolind sacrificiul si jertfa de sine. Dimpotriva, azi daca vorbesti de asa ceva risti sa fii catalogat un prost si un neadaptat. Cui mai foloseste Astazi ca Inaltarea i-a deschis omului drumul de a ajunge acolo unde nu a fost niciodata in istoria sa: dumnezeu dupa har, unit desavarsit si vesnic cu divinitatea, prin Hristos? Cine mai vrea sa se “inalte” acolo, cand totul pare sa se rezume la “a reusi aici”?

Cine mai baga in seama ca Inaltarea promite, profetic, revenirea lui Hristos si, implicit, Judecata divina, cand pare ca am descoperit nenumarate cai de a scapa de justitie si pedeapsa, fie si temporara, a rautatilor pe care le facem? Pare ca pana si fireasca asumare a propriilor fapte incepe sa semene a act de eroism, intr-o lume a fugii de raspundere si de asumare a consecintelor. De aceea, daca ne mai dorim sa iesim din fundatura spre care singuri ne indreptam, avem de nimicit cateva “anti”. Anti-desavarsirea. Anti-Inaltarea. Anti-eroismul.

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)

28 Mai 2014

Vizualizari: 246

Voteaza:

Inaltare si eroism in epoca "anti" 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

inaltarea domnului

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE