Informatia de zi cu zi

Informatia de zi cu zi Mareste imaginea.

"După cum e necesar a ne păzi mintea de ignoranţă, cum am spus, tot atât de necesar este s-o păzim de curiozitatea nemăsurată, opusă ignoranţei. Fiindcă odată ce am încărcat-o cu multe gânduri şi cugete deşarte, dezordonate şi neîngăduite, o facem incapabilă. De aceea, trebuie să te ocupi numai de acele lucruri care sunt necesare, chiar dacă ţi-ar mai fi permise şi altele. Adună-ţi atât cât poţi în tine gândirea. Totdeauna.

Informeaz-o despre lume, de cele ce se petrec în Univers. Informaţiile, noutăţile proaspete şi toate prefacerile şi schimbările mici şi mari ale lumii şi ale ţării tale să fie pentru tine ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic" (Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut)

Sunt două extreme de care trebuie să ne ferim: să nu știm acele lucruri de care avem nevoie ca să ne mântuim, sau să știm mult mai mult decât am avea nevoie. Cu alte cuvinte, să ne ocupăm strict cu ceea ce este necesar și suficient, iar tot restul să îl respingem ca pe ceva nefolositor, ba mai rău, să îl vedem ca pe un balast care împiedică mintea să meargă spre cele duhovnicești. Interesul față de lucrurile lumii este, ne spune Sf Nicodim Aghioritul, semn de egoism și mândrie. Dacă ești nevoit să primești noutăți despre lume, să le întâmpini cu neplăcere, ca pe ceva ce ești nevoit să primești, dar de care vrei să scapi foarte repede.

Sunt greu de acceptat și de împlinit aceste cuvinte. Informația care nu se referă la Hristos, la cele dumnezeiești în genere, este pierdere de timp, deturnare de la scopul vieții noastre. Noi, care vrem să fim oameni ai timpului nostru, primim zilnic cantități uriașe de informație, fie că vrem, fie chiar că nu vrem. Un radio deschis la întâmplare prin locurile prin care trecem ne oferă informație, prietenii cu care ne întâlinm deabia așteaptă să ne spună ce mai e nou, televizorul e nelipsit din programul nostru zilnic, ziarele pe care le putem citi gratuit pe internet ne oferă o avalanșă de informații. De mult timp nu mai putem procesa tot ce primim, dar ne-am obișnuit așa, copleșiți zilnic de noutăți, aproape fără să le mai băgăm în seamă. Dacă deodată am trece la un regim normal de viață am resimți lipsa acestor informații care acum ne agasează.

Dacă, să zicem, ești abonat la vreunul din multele site-uri online poți fi sigur că primești, o dată la două ore, "dezvăluiri cutremurătoare”. Cum ai putea rata așa ceva, ce om ancorat în realitate ai mai fi dacă îți scapă exact ceea ce este mai important? Trebuie să deschizi link-ul, să închizi reclama obligatorie care-ți apare și să citești despre ce e vorba. În momentul însă în care ai sta să te gândești: oare ce mi s-a părut mie știrea bombă care schimbă soarta lumii acum două luni, mai are vreo cât de mică importanță astăzi? Ai observa că extrem de puține dintre informațiile care te-au fermecat atunci mai au o cât de mică relevanță astăzi. Pe majoritatea deja le-ai uitat, iar ce ți-a rămas întâmplător în memorie nu a schimbat totuși cu nimic viața ta.

Suntem conectați, fără întrerupere, la neesențial. Ne livrăm mintea către nimicuri care nu contează, dar sunt ambalate frumos, lăsând ceea ce are însemnătate veșnică, învățătura de credință adică, undeva în surdină. A devnit un obicei atât de puternic, încât îl luăm ca atare, ca și cum asta ar fi ordinea firească a lucurilor. Mai întâi subiectele arzătoare, la ordinea zilei, iar apoi, dacă mai rămâne timp (și de obicei nu rămâne) ne ocupăm și de nemurirea sufletului, că doar nu e ceva urgent.

Putem să ne rupem de asta, dacă devine evident cât de greșit ne folosim interesul pentru cunoaștere, ce se află sădit în noi încă de la naștere? Da, dar nu e atât de simplu precum pare, precum ar fi fost dacă, să zicem, am fi trăit în secolul XVIII, asemeni Sfântului Nicodim. Nu putem întrerupe total fluxul de informații, dar am putea să îl canalizăm către ceea ce ar fi de folos. Dacă tot e necesar să primim zilnic informații, atunci hai să încercăm să nu lăsăm prea mult loc loisir-ului, ci să mergem către ceea ce am putea folosi pentru oamenii din jurul nostru, după competențele pe care le avem fiecare.

Nu ne putem dispensa de supra-cunoaștere, nu putem întrerupe bombardamentul informațional, cel puțin cât timp trăim în societate și trebuie să relaționăm cu alți oameni, căci am deveni mult prea diferiți, stranii chiar în ochii celorlalți. Să păstrăm însă o drepată măsură în toate, să folosim cunoștințele pe care le primim pentru folosul celor din jurul nostru și, mai presus de toate, să nu uităm că astfel de cunoștințe duc către egoism și mândrie și, indiferent ce s-ar întâmpla, să ne rezervăm timp, zilnic, pentru învățătura despre Domnul nostru Iisus Hristos.

Paul Curca

.

Despre autor

Paul  Curca Paul Curca

Senior editor
78 articole postate
Publica din 07 Aprilie 2011

27 Mai 2015

Vizualizari: 1529

Voteaza:

Informatia de zi cu zi 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE