Libertate sau liber arbitru: o confuzie frecventa

Libertate sau liber arbitru: o confuzie frecventa Mareste imaginea.

Asa cum am promis, voi relua seria de articole dedicate unor probleme esentiale ale crestinismului de azi. De data aceasta nu voi porni de la unele ganduri ale filosofului crestin Berdiaev, dar le voi aduce in discutie in partea a doua a articolului. Voi porni de la o serie de framantari ale omului contemporan asupra problemei libertatii si a liberului arbitru. Doua concepte care acopera doua realitati diferite, dar nesesizate ca atare decat de foarte putina lume. Recunosc ca am fost provocat sa abordez aceasta tema de medicul psihiatru Andreea Hefco din Iasi, careia ii datorez si accesul la opiniile unor oameni de stiinta pe care ii citez.

Ca punct de plecare al discutiei noastre este intrebarea: avem noi posibilitatea reala de a alege atunci cand suntem pusi in situatia de a lua o decizie?

Exista opinii care sustin ca nu exista liber arbitru. Psihologul Daniel Wegner afirma, intr-o lucrare intocmita dupa toate regulile stiintifice, ca vointa constienta care sta la temelia oricarei actiuni umane absolut libere, nu este mai mult decat o iluzie produsa de creier. Mai exact este o senzatie. In sprijinul acestei teorii este invocata si opinia lui Albert Einstein, care ar fi descris situatia astfel: "Daca Luna, in rotirea ei eterna in jurul Pamantului, ar avea constiinta de sine, s-ar simti profund convinsa ca se misca pe calea ei, din propria vointa. In acelasi fel, o fiinta daruita cu o intelegere mai profunda si o inteligenta mai ascutita ar privi omul si actiunile lui si ar zambi vazand ca omul are iluzia ca actioneaza potrivit vointei sale libere." Profesorul Haggard, unul dintre cei mai importanti specialisti in neurostiinte din Marea Britanie, afirma ca, daca vrem sa definim liberul arbitru drept capacitatea de a schimba cursul universului si de a ignora legile sale cauzale, atunci acesta nu exista. Cercetatorul afirma ca ceea ce noi consideram a fi „libertate de alegere" este de fapt produsul complexitatii fiintei umane.

Exista studii care incearca sa acrediteze ideea unor interactiuni ale noastre cu mediul in care traim si care ne-ar determina, oarecum, alegerile. Sigur ca mediul este esential pentru fiecare persoana, care invata de la cei din jur nu doar limbajul si anumite deprinderi, ci si alte lucruri care o vor aseza, ulterior, pe o anumita traiectorie in viata. Insa unii cercetatori pun un foarte mare accent pe un soi de determinare a actiunilor noastre de catre cei care, direct sau mediat, intra in contact cu noi. In "Influenta inconstienta", Horace Brushnell descria fenomenul astfel: "Oamenii ating mereu, fara sa-si dea seama, mecanismele care ii pun pe ceilalti in miscare; fara orice gand, intentie sau macar cunostinta despre fapt, un om ii conduce mereu pe altii dupa el. (…) Exista doua tipuri de influenta in om: cea activa si voluntara, respectiv cea inconstienta; cea pe care o exercitam intentionat sau in incercarea de a-l influenta pe celalalt - fie ca este prin invatare, argumentare, convingere, amenintare, oferte, promisiuni, dovezi - si cea care o emitem fara sa ne dam seama."

Cand este vorba de a anula cu totul ideea existentei liberului arbitru, cercetatorii indulcesc tonul. Daniel Wagner, spre exemplu, spune ca iluzia vointei constiente nu este o pacaleala unanim acceptata, ci ne ajuta sa ne intelegem, sa ne atribuim actele pe care le facem, dobandind astfel simtul responsabilitatii si simtul moral, fara de care viata sociala ar putea fi un adevarat haos. Mai mult decat atat, explorarea intentiilor care ar sta la baza actiunilor noastre (nelibere) nu este deloc de prisos. Gilbert Ryle, in "Conceptul de minte", isi exprima convingerea ca toate motivatiile pe care le inventam pentru a ne justifica actele sunt de fapt un exercitiu de interpretare creativa, facut inainte sau dupa ce am facut o actiune. Adica interpretam pe seama a ceea ce am facut sau vrem sa facem si credem total interpretarea proprie ca fiind cea adevarata.

Aceasta problema, numita de oamenii de stiinta "dilema determinismului", este una esentiala pentru orice om. Caci nu e totuna daca actiunile noastre sunt controlate de un lant de evenimente precedente, din trecut, sau daca noi suntem cu adevarat niste agenti liberi care pot lua deciziile folosind propria vointa si constiinta. Care este raspunsul crestinilor la aceasta dilema? Se poate spune ca ceea ce alegem si facem este determinat de noi sau totul este oarecum predestinat, programat si noi nu
avem, de fapt, nici o implicare in ceea ce intelegem prin "viata noastra"?

Doar o alegere intre bine si rau?

Raspunsul nu este deloc complicat si e la indemana oricarui credincios care a pus in practica invatatura Mantuitorului. Inainte de patimirea sa pe cruce, Domnul le vorbeste ucenicilor despre "stapanitorul acestei lumi" (Ioan 14,30). Dar apoi ii imbarbateaza pe acestia: "In lume necazuri veti avea; dar indrazniti. Eu am biruit lumea" (Ioan 16,33). Ce ne pot invata aceste cuvinte dumnezeiesti, apropo de tema noastra de discutie? In primul rand ca noi, in lume fiind, putem avea stapan pe cel ce este numit diavolul. In momentul in care suntem sub stapanirea lui, e limpede ca nu mai suntem liberi. Spre exemplu, un om aflat sub stapanirea demonului betiei (un alcoolic) nu mai este liber in alegerile sale, el cautand mereu sa-si implineasca pofta de a bea, chiar si daca este constient ca astfel isi face rau, chiar si daca ar dori sa se opreasca din aceasta. Sau, se mai poate spune despre cineva care se drogheaza de ani de zile ca este liber, de fiecare data, sa se drogheze sau nu? Ca ar putea alege sa nu o mai faca? Or, un alt exemplu, de alta factura: atunci cand un tanar este neincrezator in capacitatile sale intelectuale, deloc intamplator va afla ca asta se "datoreaza" faptului ca, in copilarie, i s-a spus in mod repetat ca "nu-l duce mintea" si ca "nu va putea sa faca nimic in viata". La limita, se poate ajunge pana acolo incat unii sa nu mai aiba nici o farama de control asupra propriei persoane (cazul celor posedati, demonizati).

Cu toate aceste determinari pe care le aduce inlantuirea noastra patimasa de lucruri, de oameni sau de idei, exista intotdeauna o sansa de a te elibera. Aceasta eliberare o aduce doar Mantuitorul (Eliberatorul) Hristos. Cand El ne spune ca a biruit lumea, nu ne-o spune spre a se lauda, spre a ne impresiona, ci spre a ne incuraja sa ne impartasim din aceasta biruinta a lui, sa indraznim sa fim si noi liberi. Mai pe scurt. Noi avem libertatea (reala) de a alege sa fim sau nu cu Dumnezeu. Daca Il alegem pe El ca Stapan, suntem eliberati, pentru ca Dumnezeu ne iubeste si ne-a creat spre a fi liberi, nu ne vrea robotei teleghidati sau papusi manuite cu ajutorul unor sfori. Daca Il refuzam pe Dumnezeu - si avem acest drept - atunci ne facem sluga la cei care vor sa ne stapaneasca si sa ne posede (adica demonii). In acest din urma caz, slujind la un astfel de stapan, este o iluzie sa te mai crezi liber. Iar daca ne-am analiza, am sesiza ca nu suntem liberi in foarte multe dintre actiunile noastre, ca actionam, de fapt, pe baza a ceea ce am acumulat anterior, pe baza a ceea ce "ne vine" sa facem. Avem nevoie de o putere dumnezeiasca pentru a ne desprinde de tot ceea ce ne-ar putea inlantui si determina existenta. Iar sfintenia ne ofera modelul adevaratei libertati.

Pe de alta parte, libertatea nu poate fi inteleasa doar ca o alegere intre bine si rau. Libertatea de a alege intre ceva si altceva, de a o lua la stanga sau la dreptatea, tine de liberul arbitru, dar nu da adevarata dimensiune a libertatii si nu reflecta intregul tragism al existentei raului in lume. Preocuparile pentru o intelegere pana la ultimele ei semnificatii a libertatii si a rolului sau in raportul dintre om si divinitate sunt extrem de reduse in istoria umanitatii. Berdiaev, ca sa revenim la filosoful rus, constata cu amaraciune ca libertatea (acea libertate autentica, nu libertatea de natura sociala, politica etc.) nu este deloc pe placul maselor de oameni care, precum in Legenda Marelui Inchizitor, sunt gata sa renunte la o libertate autentica pentru una aparenta, dar care sa fie aducatoare de paine. "De altfel libertatea a fost mult deformata si transformata in instrument de supunere, a fost inteleasa exclusiv ca drept, ca pretentie a oamenilor, pe cand ea este mai ales o datorie. Libertatea nu inseamna ce ii cere omul lui Dumnezeu, ci ce cere Dumnezeu omului. De aceea libertatea nu este usurinta, ci dificultate, povara cu care trebuie sa se incarce omul, ceea ce se accepta atat de rar" (cf. Nikolai Berdiaev in volumul Incercare de metafizica eshatologica). Libertatea este o povara pentru ca presupune un efort, un salt care sa ridice omul la demnitatea sa de fiu al lui Dumnezeu, de dumnezeu dupa har, in ultima instanta.

pr. Constantin Sturzu
Sursa: doxologia.ro

.

Despre autor

pr. Constantin Sturzu pr. Constantin Sturzu

Senior editor
152 articole postate
Publica din 25 Iunie 2013

04 Noiembrie 2013

Vizualizari: 883

Voteaza:

Libertate sau liber arbitru: o confuzie frecventa 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

libertatea liber arbitru

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE