Donatia cu gheata pe cap vrea sa fie ceva „cool” si cat mai “funny” posibil. La propriu si la figurat. Deocamdata, arata a cumparare de spatiu publicitar pentru persoana donatorului. Ceea ce, in fond, este necrestineste. Internetul si media au adus lumii o noua posibilitate de afirmare. De a se face cunoscute, peste mari si tari, faptele oamenilor. Ceea ce, desigur, nu ne scuteste de ispita, ci, dimpotriva, o amplifica. Altfel Scriptura n-ar fi consemnat momentul Turnului Babel, cand mandria a impins umanitatea la nevoia de slava desarta. Aceasta ispita este permanent prezenta.

Fie ca vorbim de antichitate, de epoca Mantuitorului sau de vremurile noastre, donatia facuta cu interes de imagine ramane un teatru meschin, in care se schimba doar decorul. Cu cat acesta e mai inedit, cu atat e mai grav. Iar campania Ice Bucket Challenge tinde sa perverteasca actiunea nobila de ajutorare a unor semeni bolnavi intr-o mascarada internationala. Sunt multe motive pentru care cred asa. Turnarea de gheata cu apa in cap, filmarea si distribuirea nazbatiei sunt tot atatea etape de mandrie si slava desarta. Medicii au spus deja ca nu este sanatos, dar unii au ocolit lejer ideea, facand altceva: fie si-au turnat sampanie, fie au baut un pahar de tarie cu gheata, ori au transformat momentul intr-o batalie politica. Oricum sa fie, dar sa fie vazuti. Ceea ce inseamna, practic, o confiscare a iubirii de aproapele, in scop publicitar. De aceea, acestei campanii ii este caracteristica lipsa de valente crestine. N-am vazut pe nimeni sa aduca in discutie aspectul mantuitor al donatiei. Asta tocmai pentru ca lipseste cu desavarsire. Nici macar boala, care face zeci de mii de semeni sa sufere, nu este discutia principala. Ea pare mai mult o toarta agatata de galeata cu gheata. Conteaza mai mult cine si cum si-a turnat galeata in cap. N-am vazut atata agitatie pentru donarea de sange, pentru eradicarea Ebola (care ucide fara a alege) sau pentru alte cauze la fel de nobile. Oare de ce? A te folosi insa de boala cuiva (si de nevoia de tratament), intr-un spirit “cool” sau “funny”, doar pentru a mai “ciupi” un plus de imagine (si o mica donatie), mi se pare de-a dreptul un pacat. Sa explic. In Evanghelii, Iisus Hristos vorbeste adeseori despre donatie, ca fiind bine facuta (deci, mantuitoare, salvatoare a sufletului) atunci cand respecta minim 2 conditii esentiale:

1. Discretia. “Deci, cand faci milostenie, nu trambita inaintea ta, cum fac fatarnicii prin sinagogi si pe ulite, ca sa fie slaviti de oameni; adevar va graiesc, isi iau plata lor. Tu insa, cand faci milostenie, sa nu stie stanga ta ce face dreapta, pentru ca milostenia ta sa fie intr-ascuns; si Tatal tau, Care vede intru ascuns, iti va rasplati la aratare.”

2. Implicare totala. Daca vom citi in Evangheliile dupa Matei si Luca momentul in care Hristos lauda pe femeia vaduva si saraca care doneaza doar doi banuti in cutia milei de la Templu, vom intelege de ce crestinismul scandalizeaza lumea. „Adevar va graiesc ca aceasta vaduva saraca a aruncat in cutia milelor mai mult decat au aruncat toti ceilalti. Pentru ca toti au aruncat din prisosul lor, pe cand ea, din saracia ei, a pus tot ce avea, totul de la gura ei“. Prin urmare, nu valoarea bruta a donatiei conteaza, ci cat cantareste “in dragoste si jertfa”. Daca unii masurau valoarea prin cantarirea “in aur”, Hristos arata masura reala a donatiei: implicarea cu toata fiinta. Nu o „ctitorire” doar de ochii lumii sau pentru o distinctie, fie ea si bisericeasca. Caci „Mai lesne este sa treaca camila prin urechile acului, decat sa intre un bogat in Împaratia lui Dumnezeu ”. Asadar, milostenia e mai mult decat altruism. Ori, din cate pot eu observa si intelege, apa cu gheata turnata in cap nu ne face nici mai discreti si nici nu ne arde inima de dragoste. Dimpotriva. Ne raceste. Nu mai putem dona fara a trambita?

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)