Mitul si icoana libertatii

Mitul si icoana libertatii Mareste imaginea.

Moarte si libertate.

"Vom muri si vom fi liberi!" se scanda pe strazile Bucurestilor in decembrie 1989. Parca pentru nimic nu s-a murit mai mult in decursul agitatei istorii umane decat pentru libertate, pentru obtinerea ei sau pentru a-i lipsi pe altii de ea. Ontologic sadita in om, libertatea este privita, pe buna dreptate, ca o chestiune de demnitate vitala a fiintei si a persoanei, deodata. Moartea este cu adevarat libera­toare pentru cel ce s-a straduit sa inceapa a-si castiga libertatea din aceasta viata. Lupta pentru libertate a fost o constanta a tuturor timpurilor, dar ea a capatat o incarcatura mai compli­cata in ultimele doua-trei secole.

Neutralitate.

Libertatea in sine nu este nici buna, nici rea, este de inainte de bine si de rau. Dar, cum libertatea este dinamica, ea se afla totdeauna in act, are mereu de ales, ea se valideaza si se pastreaza sau, din contra, se pierde (isi pierde si neutralitatea) in functie de felul in care este folosita. Omul nu este destul de puternic pentru a-si bine-lucra singur libertatea. El trebuie sa fie pentru aceasta un cat mai bun captator al harului dumnezeiesc, un om al trezviei, al unei incordate aten­tii la tot ceea ce Dumnezeu ii comunica prin intermediul lumii, al creatiei in integritatea ei. Minunatul parinte Petroniu, sta­retul Prodromului arata cum din fiecare intamplare a vietii noastre, fie ea mai mult sau mai putin fericita, mai mult sau mai putin nefericita, trebuie sa extragem intelesul duhovnicesc pe care sa-l adaugam folositor la constructia personalitatii noastre, intru izbavire.

Continut.

Libertatea adevarata nu consta in a face orice, ci in a face binele. Suntem continuu incercati prin liber­tatea noastra.

Libertate si adevar.

"Legea libertatii invata tot ade­varul" (Marcu Ascetul). Dar mai inainte, Hristos, dupa cum ne transmite ucenicul Sau cel iubit, ne asigurase: "veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi" (Ioan 8, 32). Adevarul si liber­tatea (spirituala) isi sunt reciproc conditii sine qua non de afirmare.

Alterare.

In masura in care libertatea este despartita de Dumnezeu, continutul ei este alterat. Apare un mit al liber­tatii, ea fiind privita in sine, autonom. Mult invocatele concep­te de "libertate nationala" sau "libertate sociala" pot deveni goale de valoare autentica. Dumnezeu o data scos din ecuatia personala sau comunitara, libertatea este pierduta.

Raportare.

Libertatea omului se raporteaza, in ultima instanta, la Dumnezeu. Este liber sa-I spuna lui Dumnezeu "da" sau "nu". In functie de acest raspuns, iti pastrezi sau iti pierzi libertatea. Cea adevarata.

O limita.

Libertatea omului fata de Dumnezeu este cutremurator de mare. Ea poate merge pana la impotrivire sau negare, cu riscurile existentiale aferente. Dar, oricat s-ar stra­dui, orice metode ar folosi, omul nu-l poate uzurpa si inlocui pe Dumnezeu. Lupta lui Iacob cu ingerul (cu Dumnezeu, in fapt) nu este decat imbratisare, inclestarea stransa a celui ce sta sa se inece de Cel de la Care asteapta salvarea.

Criterii.

Criteriile de recunoastere a bunei lucrari si pastrari a libertatii sunt sporirea in reala cunoastere si iubire a lui Dumnezeu si a aproapelui, in respectarea operei lor. Caci libertatea este, in mod apasat, si o chestiune de relatie. Liber­tatea se manifesta referitor la o alta persoana, fie ea Dumnezeu sau un om. Ca atare, libertatea se pastreaza si prin deschidere atenta si delicata fata de cei pe care-i intalnesti. A nu le gresi este o garantie a libertatii. Iar daca ai gresit, parerea sincera de rau este singura recuperatoare.

Singular si plural.

Nu neaparat libertatile creeaza libertatea. Libertatea este mai mult si chiar altceva decat o suma de libertati punctuale. Libertatea tine de launtrul per­soanei, libertatile de miscarile ei in societate.

Iubind se libereaza persoana.

Cat despre libertatea persoanei, dar pretios al lui Dumnezeu, ea este privita, in gene­ral, in societatile contemporane, sub forma de libertati (obser­vati pluralul!) ale individului, distorsionate uneori pana la ni­velul libertinajelor. Persoana nu este cu adevarat libera decat in Adevar si in Iubire, in Hristos, deci. Pana acolo putem ajunge suind scara adevarurilor si iubirilor noastre simple si cinstite de fiecare zi.

Componente conjugate.

Se spune in teologie ca cele doua dimensiuni principale ale chipului lui Dumnezeu in om sunt puterea de cunoastere- si libertatea. Amandoua tin strans de caracterul de persoana, atat al lui Dumnezeu, cat si al omului. Libertatea si cunoasterea sunt conjugate in efortul uman de inaintare intru apropierea de Dumnezeu. In jurul lucrarii acestor daruri s-a jucat si caderea omului. Proasta folosire a libertatii de catre omul inca prea fraged din punct de vedere duhovnicesc si dorinta de cunoastere prost indreptata (si a raului, nu numai a binelui, ca pana atunci) au condus la cade­rea intr-un spatiu si intr-un timp ce sunt marginite dramatic de moarte. Omul isi pierde cu acel moment libertatea. Libertatea cea pura si totala, rupta din libertatea absoluta a lui Dumnezeu, liber si-a pierdut-o omul. Dupa cadere ii ramane insa suficienta libertate pentru ca, tot in chip liber, sa-si recapete libertatea initiala.

Doua libertati.

Doua sunt categoriile de libertate, dupa cum au si observat Parintii. O libertate oarecum relativa si firava de dinainte de bine si de rau, o libertate potentiala, asa­dar, prealabila oricarei lucrari. Si mai exista o libertate de dupa act, o libertate confirmata cinetic, o libertate biruitoare, intr-un fel absoluta. "Iubeste si fa ce vrei!" spune o intelepciune cres­tina straveche, stiindu-se ca iubirea adevarata nu poate infaptui decat binele. Dar actul liber prost condus aduce dupa sine o lipsire de libertate, o robie (o sclavie). S-a deschis, asadar, atunci pentru om, dupa proasta folosire a libertatii sale din pa­radisul pierdut, o dubla finalitate: libertatea vesnica sau robia vesnica. intre libertatea pura si simpla a inceputurilor si liber­tatea sau sclavia atat de complicate ale eshatonului, drumul omenirii este lung, intortocheat si presarat cu nenumarate cap­cane (ispite). A stii sa te insotesti cu Dumnezeu pentru a iesi bine din ele, iata in ce consta marea arta a existentei.

Liberul arbitru.

Liberul arbitru ramane pentru om un fel de permanent "pom al cunoasterii binelui si raului". in mod normal, arbitrajul omului, pentru a ramane liber, trebuie sa fie totdeauna in favoarea binelui. Din pacate, nu o data, interese meschine sau dorinta de placeri minore ne conduc la alegerea libera a raului inrobitor.

Pastrare.

Libertatea se pastreaza prin corecta instru-mentalizare. Ea este prin definitie dinamica, legata de miscarea fiintei, indeosebi de miscarea ei spirituala. Iata avertismentul: "numai sa nu va folositi libertatea ca prilej de a-i sluji trupului, ci slujifi-va unul altuia prin iubire" (Galateni 5,13). Ai libertatea sa-ti pastrezi libertatea sau sa ti-o pierzi. intregul drum al umanitatii, dar si al fiecarui om in parte, are aceasta miza a ajungerii la libertatea definitiva, cea a epectazelor paradisiace.

Dracul.

Lipsit el insusi de o libertate autentica, sclav vesnic al raului pe care-l intrupeaza spiritual, diavolul atenteaza cu precadere la libertatea omului, invidios pe ea. il ispiteste pe acesta intru orgoliul libertatii sale. Daca Dumnezeu isi do­reste cu omul o legatura in absoluta libertate, pe diavol il ten­teaza aservirea acestuia.

Paradox.

Cand omul se declara si actioneaza in "rob al lui Dumnezeu" el este de o revigoranta libertate, in timp ce, atunci cand el se considera liber de Dumnezeu, ramane numai un rob (al pacatului), din punct de vedere spiritual. Este, ca atare, o libertate care inrobeste si o robie care elibereaza.

Dependenta.

Este o libertate care depinde de oameni si o libertate care depinde de Dumnezeu. Pe cea dintai o pierzi adesea cu sau fara voie, pentru risipirea celei din urma esti totdeauna singur responsabil.

Mistica.

Libertatea are o anumita mandrie, in sens bun, o anumita independenta fata de imanent. Ea nu are nevoie de toleranta, ea se afirma launtric, in pofida oricaror con­strangeri, ea accepta mucenicia cu cantarea de slavire pe buze. Se poate vorbi de o mistica a libertatii.

Morala libertatii.

Libertatea, in mod normal, nu poate fi decat in bine si prin lucrarea binelui. Acesta trebuie sa-i fie izvor si mare, cauza si tel. Binele stavileste in mod clar raul si, ca atare, libereaza. Totusi, morala libertatii este, intr-o anumita masura, uneori, atipica. De pilda, in masura in care raul limi­teaza raul, este cateodata, in mod paradoxal, aducator de o anumita libertate. Acest lucru este vizibil indeosebi in cazul razboaielor de aparare sau al privarii de libertate a celor ce incalca legile. Dar libertatea neingradita moral se pierde, duce la sclavie.

Dogmele liberatoare.

Ca niste balustrade, dogmele te ajuta sa-si pastrezi libertatea in dreapta credinta, ferindu-te de libertatea falsa si ratacitoare a ereziilor. Numai aparent con­strangatoare sau restrictive, dogmele, din contra, nu fac decat sa-ti ofere posibilitatea pastrarii unei libertati autentice, neal­terate. Acelasi lucru se poate spune si despre canoane, numai ca, in cazul lor, se permit, in anumite situatii, pogoraminte (= derogari). In cazul calcarii dogmelor avem de a face cu incalcari ale Adevarului, tinand de orgoliu, in timp ce in cazul canoanelor se ajunge "numai" la abateri disciplinare sau mora­le, provenind din slabiciuni ale fiintei. Dar marea frumusete a dogmelor si canoanelor poate fi aflata in intruparea lor litur­gica. Acolo poate fi atinsa, gustata, mirosita, auzita, vazuta.

„Sclava iubirii.”

Asa se chema un preafrumos film al lui Andrei Mihalkov-Koncealovski. Singura sclavie permisa si de dorit este aceasta, a iubirii, si mai ales a Iubirii, prin care devii "robul lui Dumnezeu". Iubirea este limita care nelimi-teaza sau deslimiteaza fiinta in manifestarea ei personala.

Loc privilegiat.

Biserica este, fara indoiala, locul privilegiat al libertatii noastre. Revarsarea harului fiind mai concentrata, si libertatea noastra este mai aparata. Dar pentru omul cat de cat duhovnicesc, Biserica nu este limitata la zidu­rile bisericii, ea este o permanenta in toate ale vietii sale. Bise­rica isi arata dimensiunea cosmica si apare acea prelungire liturgica, pe care unii au numit-o "liturghia de dupa Liturghie".

Alta limita.

Raul pe care-l fac altuia imi limiteaza (uneori pana la anulare) libertatea fata de el. intr-un fel si libertatea interioara, fata de mine insumi. Cu Dumnezeu, lucrul acesta se petrece cu atat mai mult si mai grav. Si cum Dumnezeu locuieste, in chip mistic, in fiecare om pe care-l intalnim.

Diferenta.

Exista o libertate reala (adevarata) si o libertate aparenta (parelnica). A sti sa deosebesti intre ele, a ti-o apropia pe cea dintai si a nu te lasa inselat de cea din urma, iata un dar al lui Dumnezeu cu adevarat minunat.

Suflet si trup.

Putem vorbi de o libertate a trupului si de o libertate a spiritului. Pentru crestin ele merg impreuna. Din acest punct de vedere, Berdiaev face o separatie exagerata. Uneori constrangerile trupesti (fizice) pot constitui o cale de stimulare a libertatii spirituale. E ceea ce s-a petrecut cu unii in timpuri de oprimare, in spatii concentrationale, fie ele "simple" puscarii sau tari sub dictatura.

Libertati felurite.

Libertatea omului izolat, libertatea omului in comunicare personala, libertatea omului in comu­nitate de grup.. din toate acestea, cate putin, se compune libertatea, cu suferintele ei.

Libertatea slujirii.

Slujirea este creatoare de libertate. Hristos a aratat clar aceasta prin toata slujirea Sa, mergand pana la gestul suprem simbolic al spalarii picioarelor Apos­tolilor. Tot El spusese, poruncind, Ucenicilor Sai: "acela care va vrea sa fie mare intre voi, sa fie slujitorul vostru; precum nici Fiul Omului n-a venit sa I se slujeasca, ci El sa slujeasca si sa-Si dea viata rascumparare pentru altii" (Matei 20, 27). Poate ca niciodata nu ai sentimentul mai pregnant al libertatii tale decat atunci cand slujesti cu liberatoare iubire pe cineva.

Eliberare.

Eliberarea inseamna o revenire la starea de libertate pierduta pentru un timp, dintr-un motiv sau altul. Te eliberezi de o povara, de ceva care te apasa si-ti striveste fiinta. Multe sunt starile de lucruri care atenteaza la libertatea omului. Dupa ce libertatea ne-a fost daruita ontologic, dupa ce ea ne-a fost drastic limitata dupa cadere prin moarte, a fost necesar ca Hristos sa ne elibereze, sa ne repuna, potential, in starea de oameni liberi. "Asadar, tineti-va tari in libertatea pentru care ne-a eliberat Hristos si nu va prindeti iarasi in jugul robiei", ii indeamna Apostolul neamurilor pe crestinii Galatei, si prin ei pe noi toti (Galateni 5, 1). Cam acelasi lucru, poate chiar mai apasat, il recomanda si verhovnicul Aposto­lilor: "Traiti ca oameni liberi, dar nu ca si cum ati avea liber­tatea drept acoperamant al rautatii, ci ca robi ai lui Dumnezeu" (1 Petru 2, 16).

Chemare.

Venirea, viata si patimirile lui Hristos, cul­minand cu invierea si inaltarea la ceruri functioneaza pentru noi ca o chemare la libertate (cf. Galateni 5, 13). Judecata noastra se va face in virtutea acestei libertati (Iacob 5, 12), care functioneaza pentru noi ca o "lege", de unde si responsabilita­tea noastra extraordinara in tot ceea ce faptuim.

Libertatea Fericirilor.

Fericirile clamate de Hristos in Munte (Matei 5, 1-12) sunt si ele o cale sigura de conservare a unei adevarate libertati. Libertatea duhovniceasca, la randul ei, aduce fericire: "cel ce se uita cu luare-aminte intr-o lege desa­varsita, aceea a libertatii, si a ramas in ea, fiind el nu un ascultator care uita, ci un implinitor care face, acela fericit va fi in faptele sale " (Iacob 1, 25).
"Sfanta libertate". Arhimandritul Sofronie, care a ucenicit pe langa Sfantul Siluan la Athos si care s-a nevoit in ultima parte (lunga, de altfel) a vietii la manastirea din Maldon (Essex), urmand Sfintilor Parinti, vorbeste despre o "sfanta libertate". Iata acest atat de duhovnicesc pasaj: "Mare si minunata este lumea sfintei libertati. in afara ei, mantuirea ca indumnezeire a omului este imposibila. Este vital ca omul sa se determine el insusi, in chip liber, pentru vesnicie. Toata crea­tia aspira sa fie libera de aservirea fata de tot ce este corupere pentru a intra in libertatea de copii ai lui Dumezeu (cf. Ro­mani 8, 21-23)".

Berdiaev.

"In afara crestinismului nu este libertate." Pe buna dreptate, caci vine ca o consecinta logica a ceea ce ne spusese Apostolul Pavel: "Dom­nul este Duhul; si unde este Duhul Domnului, acolo este libertate" (2 Corinteni 3, 17). De altfel, de aceea a si fost nece­sar sa vina Hristos in trup printre noi: "Duhul Domnului este peste Mine, ca Domnul M-a uns sa binevestesc saracilor, M-a trimis sa vindec pe cei cu inima zdrobita, sa propovaduiesc celor robiti slobozire si celor prinsi in razboi libertate " etc. (Isaia 61, 1). Altfel, sunt si destule lucruri ambigui in legatura cu libertatea la acest mare ganditor crestin al veacului nostru.

Libertatea credintei.

Credinta este totdeauna libera, ingradita poate fi numai manifestarea ei. Si nici aceasta total. S-a liturghisit chiar si in temnite.

Libertatea celui ferecat.

Uneori libertatea celui fere­cat poate fi mai mare decat a celui liber, in masura in care ea tine de spiritual. Acest lucru a putut fi probat in armata, in detentie, sub dictatura. Cei ce inchid sunt mai privati de libertate decat cei pe care i-au inchis.

Cand a fost Arhimandritul Sofronie mai liber.

"Eu n-am facut decat in parte experienta entuziasmanta a libertatii spirituale. De cand am devenit parinte si duhovnic, sunt lipsit de ea, pentru ca sunt legat de iubirea pentru cei pe care Domnul i-a condus pana la mine. Nu arareori, iubirea m-a aservit celor pe care-i slujesc, caci au nevoie de mine in cautarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, undeva in strafundul sufletului meu, urme ale acestei experiente pe care am trait-o atunci subzista inca. Mi-a fost daruita pentru prima data aceasta experienta in Franta, intr-o forma inca destul de vaga, in momentul in care am simtit o imperioasa nevoie de a ma departa de lume. Vazandu-ma liber sa fac acest pas, am dat slava Proniei dumnezeiesti ca nu era nimeni pe lume a carui viata sa fi depins de mine. In setea mea de Dumnezeu, puteam sa-mi iau orice risc; nu eram legat prin nimic; eram pregatit sa fac fata tuturor dificultatilor. Aceasta a fost experienta de inceput a libertatii imparatesti in sufletul meu. In libertatea iubirii Sale, Hristos S-a dat mortii si prin aceasta ne-a deschis calea spre cunoasterea suprema, spre nemurirea dumneze­iasca " {Fericirea de a cunoaste Calea).

Mit si icoana.

Libertatea care nu tine cont de Hristos este mitologica, in sensul de parelnica. Libertatea crestinului in Biserica este icoana libertatii din imparatia lui Dumnezeu, infi­nita, neingradita de nici un rau.

Dante Aligheri.

Totdeauna, Poetul stravede teologic: Cel mai de pret si mai aproape dar de Dumnezeu si sfanta-I bunatate, prin care El ne mirui cu har, a fost si e a vrerii libertate; cu daru-acesta-n lume fu-nzestrat doar omul, fiindca judeca si poate.

Pasarea cerului.

Se spune "liber ca pasarea cerului". Sigur, zborul nestanjenit al pasarilor poate da un sentiment de libertate neingradita. Dar, in acest caz, nu pasarea si zborul ei sunt elementul fundamental, ci cerul (altfel ar fi fost mai eco­nomicos sa se spuna: "liber ca pasarea"). Libertatea noastra e ontologic legata de cer, de Dumnezeu. Geniul teologic anonim al limbii a surprins si marcat acest vector al omului intru man­tuire.

Costion Nicolescu

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 2077

Voteaza:

Mitul si icoana libertatii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE