Mucenicia - firea crestinului

Mucenicia - firea crestinului Mareste imaginea.

Bucuria Sarbatorilor se prelungeste, a treia zi dupa Craciun, cu sarbatoarea Sf. Arhidiacon Stefan. Desi multora li se pare ca avem inca un prilej de ghiftuiala stomacala si de petrecere cu distractie, lucrurile sunt mult mai profunde. Cinstim pe primul martir, ucis in lupta sa cu nedreptatea acestei lumi, ceea ce ne invata ca libertatea interioara se castiga uneori chiar cu pretul vietii. Caci crestinism fara martiraj, nu prea se poate.

Sf. Stefan este primul martir al Bisericii, daca exceptam faptul ca primul ucis pe nedrept este Insusi Capul Ei, Hristos. Cum insa sfintenia martirajului presupune nu doar uciderea pe nedrept, ci si sfintenia idealurilor sau a marturiei pentru care se patimeste, nu putem lua in calcul uciderea idealurilor. Hristos, Cel ce de la inceputul vietii Sale omenesti a starnit in regele Irod, fara a dori, dusmania si crima unei lumi corupte, intr-un final isi va da viata asemenea unui martir, dar El insusi ramane izvorul Vietii.
Martirajul este prezent in discursul public al Mantuitorului ca o stare fireasca a vietii crestine. El spune ca, in lume, crestinii vor avea necazuri; ca vor fi prigoniti pe nedrept, asemenea Lui; ca martirajul porneste din mandria si ura prigonitorilor, care nu concep, in constiinta lor, a fi deranjati de nimeni si de nimic suparator. De fapt, aceasta este una din multiplele cauze pentru care multi urasc pe Dumnezeu (unii comenteaza furibund si jignitor chiar pe forumul de aici): sentimentul de mustrare interioara ce, din orgoliu, nu poate fi depasit. Certarea si mustrarea imoralitatilor, care ar trebui sa mobilizeze spre indreptare, devin, fara voia lor, stimulente ale urii. Iar responsabila pentru aceasta este lipsa de cunoastere si traire duhovniceasca: „Cel neinvatat nu-l va iubi pe cel care-l cearta si nici nu se va aduna laolalta cu inteleptii.”

Dar poate ca cea mai frumoasa definitie a martirajului o gasim in asemanarea cu durerile nasterii, pe care Hristos o enunta in Evanghelie: „Adevar, adevar va spun ca voi veti plange si va veti tangui, iar lumea se va bucura. Voi va veti intrista, dar intristarea voastra se va preface in bucurie. Femeia, cand e sa nasca, se intristeaza, pentru ca i-a sosit ceasul; dar dupa ce naste copilul nu-si mai aduce aminte de durere, pentru bucuria ca s-a nascut om pe lume”. Pilda se regaseste in cuvantarea de despartire pe care Hristos o adreseaza ucenicilor chiar inainte de a fi prins si Rastignit, o sinteza divina a vietuirii crestine in lumea intunericului moral. Prin urmare, mucenicia o putem defini ca o durere temporara a nasterii omului intru sfintenie.

Cele relatate pana aici se regasesc si in istoria primului martiraj crestin, relatata pe larg in cartea Faptele Apostolilor, de la cap. 6, versetul 8, pana la finalul cap. 7. Stefan era un barbat „plin de credinta si de Duh Sfant”, care, in primul an de existenta al Bisericii, a fost primul arhidiacon hirotonit, alaturi de alti sase diaconi, pe care ii si avea in grija. Intelepciunea si dragostea sa pentru cele sfinte au fost rasplatite de Dumenzeu cu „minuni si semne mari in popor”, ceea ce a dus la intrarea in conflict cu o parte a iudeilor, care negau divinitatea lui Hristos. Prin urmare, prin marturii mincinoase, este acuzat pe nedrept de erezie si este dus la judecata inaintea Sinedriului si a Arhiereului iudeu, Caiafa. El se apara printr-o lunga cuvantare, in care acuza ca asa cum imoralitatea unor iudei a ucis pe profeti, tot asa cei din Sinedriu L-au ucis pe Hristos.

„Voi, cei tari in cerbice si netaiati imprejur la inima si la urechi, voi pururea Ii stati impotriva Duhului Sfant; precum parintii vostri, asa si voi! Pe care dintre profeti nu l-au prigonit parintii vostri? Ei i-au omorat pe cei ce-au prevestit sosirea Celui-Drept, ai Carui vanzatori si ucigasi v-ati facut voi acum, voi, cei ce-n randuiala de la ingeri ati primit legea si n-ati pazit-o!”

Acuzele starnesc furia Sinedriului si a unei parti din popor, dar Stefan continua sa marturiseasca divinitatea lui Hristos, ceea ce va infuria si mai tare poporul, care-l va scoate din cetate si-l va ucide cu pietre. Astfel a primit cununa muceniciei, sfinteniei si nemuririi, asa cum o arata profetic si semnificatia numelui sau (Stefan = cununa invingatorului, in greceste).

«Iar Stefan, fiind plin de Duh Sfant si privind la cer, a vazut slava lui Dumnezeu si pe Iisus stand de-a dreapta lui Dumnezeu. Si a zis: „Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu!“ Iar ei, strigand cu glas mare, si-au astupat urechile si''ntr''un cuget s''au napustit asupra lui. Si scotandu-l afara din cetate, il loveau cu pietre. Iar martorii si-au pus hainele la picioarele unui tanar numit Saul. Si il loveau cu pietre pe Stefan, care se ruga si zicea: „Doamne Iisuse, primeste duhul meu! Si, ingenunchind, a strigat cu glas mare: „Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta!.“. Si zicand acestea, a adormit. Si Saul se invoise la uciderea lui. Si in ziua aceea prigoana mare s''a facut asupra Bisericii din Ierusalim. Si toti, in afara de apostoli, s''au imprastiat prin tinuturile Iudeii si ale Samariei. Iar niste barbati cucernici l-au ingropat pe Stefan, si plangere mare au facut pentru el.»

Interesanta este aici mentionarea lui Saul, cel ce din prigonitor al Bisericii va deveni Apostol si mucenic, precum si dragostea aratata sfantului mucenic Stefan de catre alti crestini, pentru faptul ca a fost primul care si-a varsat sangele pentru Evanghelie. De altfel se stie bine ca sangele martirilor sta la temelia Bisericii crestine. Primele trei secole au fost inundate in acest sange care, fiind varsat cu dragoste, devine izvorator si inmultitor de dragoste crestina. Acesta este si unul din motivele cinstirii sfintilor si moastelor lor (orice Sfant Altar se cladeste si astazi pe moastele sfintilor, ca si oricare Sfanta Liturghie se oficiaza pe Antimisul ce contine sfinte moaste). Poate asa vor intelege dragostea noastra si cei ce ne jignesc prin apelativul “pupatori de moaste”.

Din pacate, exista si reversul nedorit, ca din potential mucenic sa ajungi prigonitor. Lipsa intelegerii depline a atitudinii marturisitoare conduce si astazi la devieri majore de atitudine, chiar in randul presupusilor marturisitori crestini. Acestia se transforma ei insisi in prigonitori ai tuturor celor ce nu le accepta ideile absurde. Ii gasiti mai ales pe blogurile cu tenta legionara, dar si pe alte site-uri sau comment-uri, unde sub masca anonimatului, isi permit injuraturi, defaimari si alte lasitati. Uneori se merge atat de departe incat se confunda mucenicia in Hristos cu martirajul din alte motive: politice, economice, sociale si chiar jurnalistice, caci am vazut si jurnalisti care deranjeaza puternicii zilei si o patesc. Departe de mine de a desconsidera toate aceste din urma forme de martiraj, doar am dorit sa atrag atentia asupra confuziei. Ca si confuzia cu cele trei zile de Craciun, cand de fapt Nasterea este serbata doar prima zi. A doua este dedicata Nascatoarei de Dumnezeu, iar a treia cinstim, iata, pe Sf. Stefan. Nu intamplator, deoarece, conform Bibliei, Sf. Parinti sustin ca Hristos a primit mucenicia acestuia cu deosebit respect, ridicandu-se in picioare, de-a dreapta Tatalui, asa cum vede Sf. Stefan, iar Iisus se naste spre mucenicia multora, dupa cum profeteste Dreptul Simeon catre Maica Domnului (intalnirea dintre ei este tot randuiala divina, deoarece pe vremea cand traducea Vechiul Testament, Simeon se incapatana sa nu creada ca o Fecioara va naste pe Mesia, motiv pentru care este „pedepsit” ca sa traiasca pana va vedea minunea cu proprii ochi): „Acesta este pus spre caderea si spre ridicarea multora din Israel si ca un semn care va starni impotriviri. Si prin sufletul tau va trece sabie, ca sa se descopere gandurile din multe inimi.”

Imperfectiunea morala genereaza si astazi martiraj crestin, in dubla sa forma de manifestare: exterior si interior.

Despre cel exterior a avertizat Hristos, tot in cuvantarea de despartire amintita mai sus: „ba chiar vine ceasul cand tot cel ce va va ucide sa creada ca-I aduce inchinare lui Dumnezeu.” Cum altfel se pot explica violentele, crimele si atrocitatile ce se intampla chiar in zilele noastre cu crestinii din diverse parti ale lumii? Este si unul din mesajele ce strabat Pastorala de Craciun a Mitropolitului Moldovei si Bucovinei, Inaltpreasfintitul Teofan: „Din pacate, atitudinea ostila si persecutia impotriva crestinilor continua si astazi, in plin veac XXI”. Miezul problemei il stim deja cu totii: extremismul interpretarii preceptului razboiului sfant in diverse religii sau ideologii, la care adaugam tacerea diplomatico-mercantila a Occidentului, considerat bastion al democratiei si al respectarii drepturilor omului. Dar nu este inca lamurit ce fel de om este acesta, din moment ce exista un martiraj lent si sistematic al celor numiti pe nedrept „din lumea a treia”. De altfel, sunt numeroase situatiile in care diverse autoritati sau guverne isi prigonesc proprii cetateni, in diverse trepte de chinuire, prin lipsuri si umilinte, cedand in fata ideologiilor si intereselor politico-economice globaliste. Ce folos ca putem cuceri lumea intreaga daca ne vom pierde sufletul? Caci mult mai periculoasa este moartea sufleteasca.

Si astfel, ajungem la mucenicia interioara, adevaratul razboi sfant pe care trebuie sa-l purtam cu totii. Ea urmeza doua drumuri, total diferite: unul este uciderea sufletului prin pacatele noastre, al doilea este uciderea pacatului prin virtutile sufletului. Recomandarea tuturor sfintilor este urmarea celei de-a doua cai.

Daca amenintarea cu moartea trupului poate lipsi din viata crestina, amenintarea cu pierderea mantuirii prin moartea sufleteasca nu lipseste din viata nici unui crestin. Ea este adeseori cauzata de libertatile gresit folosite si este mult mai grava decat moartea trupului, dupa cum ne atrage atentia Hristos: “Dar va spun Eu voua, prietenii Mei: Sa nu va temeti de cei ce ucid trupul si dupa aceea nimic mai mult nu pot face. Va voi arata insa de cine sa va temeti: Temeti-va de acela care, dupa ce a ucis, are putere sa arunce in gheena; da, v-o spun Eu voua, de acela sa va temeti!”. Prin urmare, faptul ca ne omoara cineva trupeste nu este chiar atat de grav. Tot Hristos spune ca in fata amenintarii mortii sufletesti, „trupul nu foloseste la nimic”. Oricum vom invia. Dar daca murim sufleteste, nu vom mai ramane cu mare lucru dupa inviere, ci ne vom trezi goi, singuri si deznadajduiti.

De aceea, pentru multi dintre crestinii de azi, cea mai importanta lupta este lupta cu ei insisi, biruirea caderilor proprii si a pervertirii sistemului de valori umane, care ne pot ucide sufleteste, definitiv si irevocabil. O auto-mucenicie a propriilor slabiciuni, prin care incercam sa ne salvam sufleteste. Este si unul din principiile pe care Sf. Pavel il tot repeta in epistolele sale. El scrie:

- catre Romani “omul nostru cel vechi a fost rastignit impreuna cu El, asa incat trupul pacatului sa fie nimicit, pentru ca noi sa nu mai fim inrobiti pacatului; caci cel ce a murit este eliberat de pacat”.

- catre Galateni “m-am rastignit impreuna cu Hristos; si nu eu sunt cel ce mai traiesc, ci Hristos este Cel ce traieste in mine.Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus si-au rastignit trupul impreuna cu patimile si cu poftele”.

Martiriul este asadar o stare fireasca a crestinului, deoarece cautarea desavarsirii presupune o stare de lupta interioara si, uneori, exterioara, cu viciile, nedreptatile sau coruptia. Dar in conditiile unui consumism bazat din ce in ce mai mult pe pofte si placeri, martirajul pare nebunie, asemena Crucii.

Mai are cineva dragoste de mucenicie?

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)

 

.

Despre autor

Eugen Tanasescu Parintele Eugen Tanasescu

Senior editor
184 articole postate
Publica din 08 Decembrie 2016

26 Decembrie 2014

Vizualizari: 766

Voteaza:

Mucenicia - firea crestinului 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE