Natura sau esenta vietii duhovnicesti

Natura sau esenta vietii duhovnicesti Mareste imaginea.

Natura sau esenta vietii duhovnicesti

"La inceput", in timpul incercarii decisive pentru om, esecul rasunator al alegerii lui l-a facut sa cada mai jos decat propria-i fiinta si l-a inecat in viata simturilor si a materiei. Omul a devenit trupeste si simtual intunecat, dar iconomia mantuirii il inalta deasupra fiintei lui pana la nivelul unei noi creaturi.

Dialectica Sfantului Pavel isi ia punctul de plecare de aici: "Omul din afara se petrece, iar omul dinlauntru se innoieste din zi in zi". "Voi v-ati dezbracat de omul cel vechi si v-ati imbracat in cel nou".

De acum viata spirituala se orienteaza foarte precis catre aceasta prefacere: "imbracarea in omul cel nou". "Noul" acestui om inseamna a nu mai fi singur; mai adanc si in inima transmutatiei sale, este "omul imbracat in Hristos", fiinta hristica. Sfintii Parinti iau oarecum dupa litera faptul imbracarii in Hristos si vad in aceasta proiectia ori mai exact prelungirea in om a intruparii Cuvantului, perpetua mai ales in Taina euharistica. De aceea ei invata nu sa "imitam" ci "sa interiorizam" pe Hristos. Aceasta interiorizare nu este o simpla metafora care ar forta termenii, ea are radacini adanci in Dumnezeu insusi. Daca intruparea reflecta o oarecare antropomorfie a lui Dumnezeu (o tainica conformitate originara o conditioneaza), ea reveleaza mai ales si in mod sigur teomorfia omului.

Dintr-un punct de vedere biblic, intruparea desavarseste firea noastra zidita dupa chipul lui Dumnezeu si reveleaza structura evident hristologica a vietii spirituale.

Omul parcurge astfel o distanta ametitoare in interiorul fiintei sale, Sfantul Pavel citeaza un imn primar incarcat de un dinamism aproape exploziv: "Scoala-te cela ce dormi si te va lumina Hristos". O varianta intareste si mai mult sensul: "si vei atinge pe Hristos". Aceasta trecere de la starea mortii la starea vietii, de la iad la imparatie, este exact itinerariul vietii spirituale. Spiritualismul moralizant reduce mantuirea la iertarea neascultarii. Or, ontologia biblica, viguroasa si exigenta, conduce de la catarsis (purificare), in sens moral, la catarsisul ontologic, ceea ce inseamna o schimbare reala a fiintei umane in intregime, trup, suflet si duh. Este afirmatia cea mai ferma a exegezei patristice care subliniaza chemarea Evangheliilor la pocainta (metanoia): "Pocaiti-va ca s-a apropiat imparatia cerurilor". Mai exact s-ar putea spune "schimbati-va", deveniti o creatura noua, caci e vorba de o pocainta mare: un reviriment complet al intelectului si a intregii fiinte umane.

Intalnirea cu Dumnezeu nu s-ar putea efectua in starea firii decazute; ea presupune restaurarea prealabila a acesteia, prin taina botezului, caci botezul, dupa Sfintii Parinti, este o adevarata re-creatie a fiintei decazute. Pocainta - metanoia - in sensul ei total, trebuie dusa pana la radacina tuturor facultatilor mentale, volitive si afective, pana in inima intregii fiinte: trup si duh. Sfantul Irineu, in tratatul lui celebru asupra recapitularii naturii intregi in Hristos, urmeaza indeaproape pe Sfantul Pavel. Cea de a patra Evanghelie subliniaza acest lucru, vorbind despre "a doua nastere". Cei doi termeni, metanoia si nasterea, exprima cu claritate aceasta modificare profunda a fiintei umane si marcheaza intrarea acesteia in lumea Duhului, ale carei principii sunt in opozitie cu principiile acestei lumi. Intre o fiinta botezata si una nebotezata se deschide un abis, distanta infinita dintre doua firi. Pentru a sublinia acest caracter al noului absolut, Sfintii Parinti se folosesc, de preferinta, de minunea facuta la Cana Galileii, a prefacerii apei in vin. Simbolismul acestei imagini face convergente Botezul si Euharistia. Intr-adevar, apa Botezului are valoarea sangelui lui Hristos, invata Nicolae Cabasila, "ea distruge o viata producand o alta..., noi lepadam hainele de piele pentru a imbraca iarasi mantia imparateasca".

Se intelege acum la ce nivel opereaza viata spirituala pentru a remedia o ruptura. Ea nu este nicidecum aceeassi viata, la care se adauga slujbe, lecturi si atitudini pioase, ea inseamna esentialmente o ruptura, o lupta, o violenta care ia cu asalt cerurile si le sileste spre imparatie. La pragul acestei vieti rasuna cuvantul Sfantului Pavel: "Iata toate sunt noi".

Evanghelia mentioneaza puterea redutabila a stapanitorului acestei lumi; Sfantul Pavel, numindu-l "dumnezeul acestei lumi", subliniaza starea de alienare a omului prin puterile demoniace si tocmai aceasta putere a lui satan cere ruptura radicala. Intalnim aceasta in simbolismul atat de expresiv al" Tainei Botezului: afundarea totala inseamna moartea foarte reala a trecutului vinovat, iar scoaterea din apa, victoria definitiva, invierea intr-o viata noua. Totodata, "fagaduinta" Botezului "marea marturisire baptismala" a credintei in Sfanta Treime, presupune o interventie chirurgicala de curatire si un act personal al spiritului uman. Intr-adevar, Biserica ia foarte in serios puterea raului si ravagiile lui ucigatoare. Pentru aceasta, vechile randuieii asaza inainte de slujba Botezului -lavacrum-ul, ritualul exorcizarii si lepadarea solemna de satana.

Preotul reproduce actul divin, sufla peste fata "mortului" suflare de viata, asa cum s-a dat suflare de viata la crearea omului. Cu fata spre apus, imparatia stapanitorului acestei lumi, unde lumina zilei dispare, neofitul renunta la trecut, acesta fiind sub puterea celui rau. El prefigureaza simbolic lupta pe care o va sustine de-a lungul intregii vieti spirituale, apoi intorcandu-se spre rasarit, unde rasare ziua, marturiseste credinta si primeste harul.

Acest ritual contine in germene esentialul noii existente. In termeni negativi, este lupta necontenita, pozitiv, inseamna prefacerea ceruta in rugaciunea finala a Botezului, cu accente atat de pauline: "Dumnezeule, dezbraca-l pe omul cel vechi, innoieste-l si-l umple de puterea Sfantului Duh in unirea cu Hristos".

Este rezumatul foarte dens al vietii spirituale; cresterea ei nu va inceta niciodata: "Oricine pune mana pe plug si priveste in urma nu este potrivit cu imparatia lui Dumnezeu". Orice oprire inseamna regres. Caracterul totalitar al consacrarii oricarui botezat si pecetluit cu Mirungerea, subliniat in ritualul tunderii, il plaseaza pe acesta in extrema tensiune a oricarei clipe, in aspiratia lui spre ceva ultim, spre imposibil. Ritualul tunderii de la Botez este identic cu cel al intrarii in monahism.

Rugaciunea ritualului cere: "Binecuvinteaza pe robul Tau care a venit sa-Ti ofere ca arvuna tunderea parului capului sau!" Sensul simbolic este clar aici: este vorba de ofranda intregii vieti. Trecand prin aceasta tundere, orice mirean se descopera a fi monah al "monahismului interiorizat", supus tuturor exigentelor absolute ale Evangheliei. Credinciosia neofitului urmeaza a rezista la proba timpului si la asaltul ispitelor, caci Hristos va lupta cu el, in el.

Paul Evdochimov

04 Aprilie 2012

Vizualizari: 2749

Voteaza:

Natura sau esenta vietii duhovnicesti 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE