Nenascutii oameni

Nenascutii oameni Mareste imaginea.

Despre sănătatea unei societăţi îţi poţi da seama după legile după care se conduce ea. Chiar dacă, de multe ori, nu e în puterea maselor să schimbe sau să adopte anumite principii, rămîne reacţia pe care o au oamenii faţă de acestea.

Nu demult am asistat la întronarea legii cu privire la legalizarea avorturilor. De fapt, s-a întîmplat legalizarea unei realităţi, a unei triste realităţi, care, oricum, era „legalizată" de la sine. Practic, nimeni nu avea nevoie de această lege pentru a face un lucru pe care îl fac cu seninătate cele mai multe dintre femei. De aceea, instituţionalizarea acestei forme de crimă a fost mai degrabă un examen de cruzime, pe care doar cîţiva dintre parlamentarii noştri l-au picat.

Pe parcursul anului trecut, s-a făcut mare larmă din cauza legii privind studierea religiei în şcoală. In calitate de membru al comisiei Mitropoliei Moldovei, constituită pentru aceste chestiuni, am avut parte de mai multe discuţii cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei. Aceştia şi-au exprimat cu multă sinceritate nesimpatia lor faţă de ideea studierii religiei ca disciplină şcolară.

Sincer să fiu, pornind de la realităţile noastre, nici eu nu sînt adeptul predării religiei în şcoală. Dar motivele mele şi ale celor de la Ministerul Educaţiei sînt diferite. Ei erau de acord să se predea orice în şcoală, chiar şi educaţia sexuală, numai nu religia. Cu părere de rău, oamenilor noştri le repugnă anume religia, anume Evanghelia.

Poate că ne-am obişnuit sau poate că nu ne dăm seama, dar faptul că Evanghelia ne sperie mai mult decît sîngele pruncilor nenăscuţi e un semn de alienare. Nichita Stănescu şi-a exprimat cîndva adîncimea tristeţii sale prin următoarele versuri: „Tristeţea mea-i atît de mare, încît aude şi nenăscuţii cîini pe nenăscutii oameni cum îi latră".

Lumea acestor oameni nenăscuţi devine tot mai mare şi mai mare. Şi cred că, dacă am putea auzi ceea ce a auzit Stănescu, am descoperi că nu ajung cîini nenăscuţi care să-i latre pe toţi copiii nenăscuţi. Pentru că oamenii au învăţat să facă avorturi, iar cîinii încă nu.

SAVATIE BAŞTOVOI

Articol apărut în Flux, vara 2001.
ORTODOXIA PENTRU POSTMODERNIŞTI, EDITURA CATHISMA

Cumpara cartea "ORTODOXIA PENTRU POSTMODERNIŞTI"

Pe aceeaşi temă

03 August 2017

Vizualizari: 556

Voteaza:

Nenascutii oameni 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

religia

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE