Noi astia, lenesii, intram in rai sau vine cineva sa ne ia?

Noi astia, lenesii, intram in rai sau vine cineva sa ne ia? Mareste imaginea.

La un moment dat, m-a abordat pe internet o tânără ce plecase din România de câţiva ani şi care nu mai ştia cum să se mai roage pentru ca, având ajutorul lui Dumnezeu, să se schimbe în bine relaţia cu prietenul său de atunci. Mi-a povestit cum posteşte, câte acatiste spune în fiecare zi, ce alte rugăciuni face, cum merge la biserică. Şi, "cu toate acestea – îmi spune dânsa – relaţia cu prietenul meu se deteriorează pe zi ce trece".

Nu i-am dat nici un sfat, dar am ridicat o problemă, deloc întâmplător, spunându-i: "Nu cumva trăieşti în păcat cu prietenul tău, adică în desfrânare? Dacă te culci cu el, deşi ştii că aceasta este păcat înaintea lui Dumnezeu, înseamnă că pe de o parte Îl chemi în ajutor, dar pe de altă parte Îl alungi, nu-L laşi să fie prezent în relaţia voastră. Cum vrei să-ţi asculte Dumnezeu rugăciunile când tu una Îi spui în faţa icoanei şi alta faci în viaţa de zi cu zi?". Într-adevăr, tânăra a admis că avea această relaţie trupească, nefiind căsătorită cu acel băiat, care nu o trata deloc cu respect şi cu care părea că "nu se leagă nimic". Ea credea că atunci când ne rugăm se întâmplă ceva magic şi Dumnezeu ne împlineşte dorinţele automat, indiferent de natura lor. Acum căuta rugăciuni mai speciale, poate dezlegări la miez de noapte sau cine ştie ce "reţete" bisericeşti care să o ajute spre a obţine ceea ce dorea cu atâta ardoare: fericire în relaţia cu iubitul său. Nădăjduiesc că a înţeles care este calea către adevărata fericire şi că a făcut în viaţa ei, între timp, acele schimbări care să o conducă către o bucurie statornică.

De câte ori însă nu suferim şi noi de sindromul lui "să se facă fără să fac". De câte ori nu cădem în genunchi înaintea lui Dumnezeu sau venim la biserică şi cerem cu ardoare un lucru, apoi ne comportăm ca şi cum Dumnezeu nici nu ar exista; El este redus la proporţiile unui automat în care am pus fisa rugăciunii şi de la care aşteptăm "produsul" solicitat. Ştiu persoane care ajung să se roage ore în şir, dar care sunt nefericite, deprimate, deznădăjduite chiar. Sunt persoane care cred că doar chemarea numelui lui Dumnezeu sau a ajutorului unui sfânt este suficientă pentru a-şi schimba viaţa. Or, rugăciunea este, cu adevărat, esenţială pentru mântuirea noastră, dar nu ni se spune în Evanghelie că rugăciunea singură ar fi suficientă pentru a-ţi deschide uşa Împărăţiei. Pentru a ieşi din cele ale lumii şi a te uni cu Dumnezeu, în Împărăţia Sa, ai nevoie de pocăinţă (Matei 3, 2), să te naşti din apă şi din duh (Ioan Ioan 3, 5), să fii smerit cu duhul (Matei 5, 3), să primeşti a suferi pentru dreptatea lui Dumnezeu (Matei 5, 10), să nu strici poruncile lui Dumnezeu, ci să le împlineşti (Matei 5, 19), să faci roade vrednice de Împărăţie (Matei 21, 43), să te străduieşti şi să te sileşti spre "a pune mâna pe ea" (Matei 11, 12), să scoţi de la tine tot ceea ce te sminteşte (Marcu 9, 47), să nu te încrezi în bogăţii (Marcu 10, 24), să lucrezi în ogorul Domnului punând mâna pe plug şi fără a te mai uita îndărăt (Luca 9, 62), să cauţi această Împărăţie nu "în chip văzut", ci înăuntrul tău (Luca 17, 20-21), să stărui în credinţă şi să rabzi suferinţele (Faptele Apostolilor 14, 24) şamd, şamd. Nici unde însă în Noul Testament eu nu am găsit că rugăciunea ar fi suficientă spre a intra în Împărăţie. Mai mult, Sf. Ap. Pavel avertizează categoric că "nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu" (I Corinteni 6, 9-10). Şi câţi dintre cei care astăzi săvârşesc lucruri de genul celor enumerate nu se amăgesc că e suficient să creadă în Dumnezeu şi să se roage ca să dobândească mântuirea?

Fără rugăciune nu putem avea o relaţie vie cu Dumnezeu, aşa este. Dar dacă nu avem şi faptă, dacă nu împlinim cuvântul Domnului, rugăciunea noastră este doar un soi de mantră, se reduce la un şir de vorbe goale – deşi alcătuit din cuvinte sfinte – care nu au nici un fel de efect în plan duhovnicesc. Parcă exasperat de insistenţa unora în a-şi reduce viaţa spirituală doar la unele rugăciuni sau invocări ale lui Dumnezeu, Mântuitorul izbucneşte: "Şi pentru ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne, şi nu faceţi ce vă spun?" (Matei 6, 46). Unii nu realizează că Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi în traistă (mai ales dacă tu ţii strâns în mâini gura la traistă). Alţii spun că ar vrea să împlinească poruncile, dar nu pot. Şi e plină azi lumea de neputincioşi! E cea mai la îndemână scuză: "aş vrea, dar nu pot!". Or, dacă Domnul ne spune "să facem" înseamnă că El are încredere în noi că putem, ar fi absurd să ne ceară ceva ce nu stă în puterea noastră. Problema este că, dacă El are încredere în noi, noi nu avem încredere în El. Şi nu-L credem pe Dumnezeu, ci credem gândurilor şi stărilor noastre care ne aduc în punctul în care să spunem: nu pot! Avem nevoie să-L alegem pe Dumnezeu şi nu pe ale noastre, să-L credem pe El, nu să ne tot credem pe noi. E ceea ce urneşte, în sfârşit, fiinţa noastră către cele cereşti. Altminteri, tot lamentându-ne cu viclenie şi plângându-ne de milă, să nu ajungem cumva la nivelul celui care – mucalit sau nu – a lansat, pe internet, întrebarea: "Noi ăştia, leneşii, intrăm în rai sau vine cineva să ne ia?".

pr. Constantin Sturzu
Sursa: doxologia.ro

.

Despre autor

pr. Constantin Sturzu pr. Constantin Sturzu

Senior editor
153 articole postate
Publica din 25 Iunie 2013

13 Iulie 2015

Vizualizari: 465

Voteaza:

Noi astia, lenesii, intram in rai sau vine cineva sa ne ia? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE