Nu pot ei ignora cat putem noi manifesta!

Nu pot ei ignora cat putem noi manifesta! Mareste imaginea.

Pe 1 iunie, de ziua copilului, centrul Iasului a fost traversat de o mare de oameni, in care se regaseau absolut toate varstele, de la bebelusi purtati de parintii lor pana la venerabili bunici (o galerie foto edificatoare gasiti pe doxologia.ro). Cele mai pesimiste estimari aratau ca sunt prezenti 6.000-6.500 de persoane, cele mai optimiste aratau ca s-a trecut de 10.

000 (cert este ca atunci cand ultimii "marsaluitori" treceau de cladirea Universitatii din Copou, primii se apropiau deja de Catedrala mitropolitana, coloana trecand prin Piata Unirii). Organizat de Asociatia "Familia Traditionala", ideea marsului a fost de a reuni pe toti cei care cred, in continuare, ca familia este o institutie sacra, intemeiata pe casatoria dintre un barbat si o femeie. Desi aceasta actiune poate fi considerata si ca o reactie la legiferarea "casatoriilor" dintre homosexuali - cum se intampla in unele tari occidentale si cum se doreste a se impune, fortat, si in Romania -, totusi participantii, prin mesajele afisate sau comunicate verbal, nu au facut nici un fel de referire directa la aceasta problematica. Au fost doar mesaje pozitive, de sprijinire a valorilor traditionale si de afirmare a dreptului la viata a copiilor inca de la conceptie. Remarcabil a fost si faptul ca Marsul Familiei a reunit atat un numar consistent de credinciosi din parohiile ortodoxe, cat si, din cate am sesizat, persoane de confesiune romano-catolica sau (neo)protestanta. Asadar, toate ingredientele unei stiri importante pentru orice institutie de presa care se respecta. Rezultatul? Cu exceptia a vreo trei palide reflectari in mass-media, in care s-au vehiculat cifre de pana la de zece ori mai mici decat cele mai pesimiste estimari ale prezentei, toata lumea a tacut. Intamplare? Da'' de unde.

Pentru mine acesta a fost cel mai elocvent exemplu al ultimilor ani ca nu se mai poate vorbi decat la modul declarativ si, in cel mai bun caz, punctual despre profesionalismul presei. La cat de greu se aduna astazi in strada chiar si o suta de oameni, a aduna mii de persoane la un loc ar trebui sa fie subiect de "prime time" si "news alert", ca sa ne alintam englezeste. De cate ori nu am asistat la ore in sir de transmisie in direct a manifestarilor unor grupuri de demonstranti ce incapeau lejer in doua autobuze (or, la Marsul Familiei de la Iasi au venit, numai din afara urbei, 12 autocare si zeci de masini). Dar daca nu am strigat impotriva primarului sau a presedintelui sau a primului-ministru, daca nu venim in intampinarea intereselor vreunui patron de presa, daca nu defilam in pas de dans cracanat, dar pe o coregrafie nascocita in laboratoarele "corectitudinii politice", atunci nu existam! Mai poti vorbi despre presa, in genere, ca despre "cainele de paza al democratiei", cand poporul (demos) arata ca nu doarme, ca e constient ca are o putere (kratos) pe care si-o manifesta in mod pasnic, in timp ce jurnalistul nostru fuge repede din strada in cusca stapanului, sa nu vada, sa nu auda, sa nu vorbeasca despre ceea ce este dator a comunica? Sau este, cum se insinueaza prin unele medii online, acest fost fioros "caine de paza" doar un chihuahuausor de purtat in posetuta vreunei "scoicutecarnacior"? Probabil ca lucrurile sa arate si in felul acesta. Dar eu as cauta explicatia in alta parte.

Mai degraba cred ca mass-media a fost luata prin surprindere (desi, asta e cam cum sunt autoritatile surprinse cand vine iarna). Cel mai probabil, oamenii de presa se asteptau ca o actiune initiata de un ONG infiintat recent, chiar si daca are parteneriate cu institutii respectabile si cu multa notorietate, sa nu scoata in strada decat doi-trei pensionari nostalgici. Adevarul este ca si eu am asistat uimit cum treceau pe langa mine siruri interminabile de familii. E greu de crezut ca in Iasi mai poate iesi atata lume in strada si nu pentru a protesta, nu din revolta sau de foame, ci pentru a-si arata chipurile frumoase de mame, tati, copii sau bunici. Fiind prea obisnuiti sa se vorbeasca doar despre "minoritati sexuale", "casatorii" homosexuale si, mai nou, poligamie ("barbat casatorit cu mai multe femei"), poliandrie ("femeie casatorita cu mai multi barbati") sau chiar poliamorie ("femei si barbati traind, ca parteneri sexuali, impreuna"), sigur ca te uimeste sa vezi ca, dincolo de ecranul lustruit de barba unei "pasari Phoenix", mai exista o lume pe care o credeai pierduta prin curtea bunicilor de la tara. Sa vezi o mama care isi tine cu duiosie la piept pruncul, sprijinindu-si capul pe umarul sotului, pare o imagine de arhiva, incat nu te poti hotari daca asta este o stire de actualitate sau doar subiect de documentar din suita "Lumi pierdute". Iar cand vezi un baiat tinand, cu sfiiciune, o fata de mana, evident ca nu-ti zguduie retina precum pupatul a doua barbi la Gay Fest. Altfel spus, asta nu poate fi, deocamdata, o stire pentru presa noastra atat de intoxicata! Ea are o reacție aidoma celei pe care am vazut-o la un copil care, dupa ce a mancat doar pui "de galantar" si iaurt sintetic, refuza o friptura din pasare de țara si un lapte acru (chisleag, cum i spuneam in copilarie) de la bunica. Pur si simplu nu stie ce este bun si refuza organic gustul mancarii naturale, sanatoase.

Asa mandri sunt bucurestenii?

Apropo de Gay Fest. Aflam, cu stupoare - din presa, de unde altundeva, din mai toata presa! - ca anuala - acus vor zice ca "traditionala" - defilare vesela a celor ce se autoprescurteaza LGBT, se va desfasura cu pompoasa titulatura de "Bucharest Pride". Asta sa fie mandria Bucurestiului, exhibarea unor comportamente sexuale deviante? Sa deducem, de aici, ca toti sau majoritatea cetatenilor capitalei sunt mandri de astfel de optiuni? Clar, nu. Atunci inseamna ca asistam la o escaladare fara precedent a ceea ce parea o gluma, la inceput, anume dictatura minoritatilor. Orice persoana are dreptul la a fi protejata, indiferent de pozitie, rasa, orientare etc. Crestinismul a valorizat dintotdeauna persoana si a avut o grija speciala pentru omul pacatos - a se vedea pildaoii pierdute, in cautarea careia se pleaca, lasand acasa pe celelalte 99 de oi cuminti (Luca 15, 4-7). Chiar si pierduta, pentru un pastor tot oaia sa ramane. Chiar si daca ar fi in pacate grele, un suflet de om ramane un suflet de om! Dar si pacatul se cheama tot pacat, indiferent cine ar decreta altfel.

Revenind. De ce este nevoie de un Mars al Familiei? Reactia (sau, mai degraba, lipsa de reactie a) presei este cea mai buna dovada ca acest mars trebuie reluat periodic. Daca pe un canal TV se tine, de dimineata pana seara, acelasi discurs impotriva unei autoritati, telespectatorul chiar ajunge sa creada in ceea ce se spune (ca sa nu mai vorbim de cei din platoul de emisie). Tot asa, daca in societate se vor auzi doar vocile celor care contesta valori traditionale, iar urechile le vor fi infundate cu discursuri anticrestine sau anticlericale, daca se va promova insistent concupiscenta, perversiunea sau anormalul drept firesc, tendinta este de a crede ca e un lucru unanim acceptat si ca, de fapt, asta este realitatea! E ca atunci cand stai, ore in sir, cu ochii doar in televizorul de la care afli, la un moment dat, ca afara ploua si nu te mai obosesti sa te ridici din fotoliu sa arunci o privire pe geam, sa vezi cum e, de fapt, vremea. Spatiul mediatic trebuie sa fie si o reflectare a ceea ce se intampla in mod real in societate, iar pentru aceasta presa are nevoie de ajutorul majoritatii. Sigur ca vor fi existand si interese obscure ale patronatului, care pe unii ii vor impiedica sa transmita astfel de informatii sau ii vor determina sa o faca timid si sporadic. Dar o stire ramane, pana la urma, o stire, si concurenta te va obliga, finalmente sa o difuzezi. Asa incat, daca nu vor sau nu pot inca sa ne ia in seama, atunci am sa propun, in nume personal, celor de la Familia Traditionala (sau altor entitati din societatea civila) sa facem mai des cate un Mars al Familiei, in care sa promovam, pasnic si cu buna dispozitie, tot ceea este frumos, traditional, autentic si valoros in societatea romaneasca. Am fi din ce in ce mai multi in strada, ar deveni un fenomen imposibil de ignorat. Vorba - parafrazata - a unui slogan: nu pot ei ignora cat putem noi manifesta!

pr. Constantin Sturzu
Sursa: doxologia.ro

.

Despre autor

pr. Constantin Sturzu pr. Constantin Sturzu

Senior editor
153 articole postate
Publica din 25 Iunie 2013

10 Iunie 2014

Vizualizari: 290

Voteaza:

Nu pot ei ignora cat putem noi manifesta! 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE