Au mai fost întâlniri între prelați ortodocși și catolici. Însă aceea de vineri 12 februarie, de la Havana, este cea mai importantă de până în acest moment. Papa Francisc, ca și predecesorii săi, a mai avut întâlniri cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, iar asemenea întrevederi între întâistătătorul ortodox și cel catolic tot au avut loc de la ridicarea reciprocă a anatemelor din 1965. Patriarhia ecumenică însă mai are doar o însemnătate simbolică, în schimb Patriarhul rus Kirill conduce comunitatea ortodoxă cea mai mare din lume. De aceea, declarația consistentă comună care s-a semnat cu această ocazie merită toată atenția, are o importanță nu normativă, ci simbolică. De altfel, majoritatea agențiilor de presă, a publicațiilor, a site-urilor care au vorbit despre întâlnire, s-au grăbit să anunțe un moment istoric.

Acțiunile patriarhiei ruse intră în planurile lui Putin de a folosi ortodoxia în războiul ideologic pe care îl duce cu occidentul, văzut ca loc al decăderii morale, al depravării, al ateismului, de care ei, rușii, sunt scutiți, și se oferă să ne scape și pe noi. Mereu Putin a căutat să găsească aliați în Occident, în lideri politici, partide, scriitori, instituții, după un model pe care îl cunoaștem din perioada nu demult apusă a Uniunii Sovietice. Acești aliați fie atacă Occidentul, pe probleme adesea reale, fie fac o bună imagine Rusiei, ca țară purtătoare a unor valori exemplare. În acest context e bună și o declarație comună cu un papă care a avut luări de poziție destul de controversate, și care pare, mai degrabă, integrat concertului de umanitarism stângist. Printre alte fapte remarcabile papa Francisc a primit de la președintele bolivian Evo Morales un cadou kitsch de protocol, un Hristos răstignit pe simbolul comunist secera și ciocanul. De cealaltă parte, patriarhul Kirill e bănuit a fi omul lui Putin, răspunzând docil comenzilor pe care acesta i le ordonă. Deci cei doi lideri religioși sunt departe de a fi imaculați. În plus, Rusia este singura țară creștină din lume în care simfonia bizantină merge ca unsă, unde mesajul religios e în consonanță deplină cu cel politic, unde s-a realizat o simbioză deplină. Patriarhul Kirill a binecuvântat acțiunile președintelui (era să zic țarului) Putin, inclusiv războaiele pe care acesta le duce. Acestea sunt chestiuni care trebuie amintite, chiar dacă țin mai degrabă de politică decât de religie, pentru că sunt reale și pot pune sub semnul întrebării valoarea religioasă a documentului comun semnat, dar părerea mea este că nu reușesc să îl anuleze.

Iar ca o curiozitate, există în țara noastră o serie de site-uri și blog-uri care se pretind ca singure apărătoare ale purității credinței ortodoxe, pentru care ecumenismul este erezia ereziilor, papa e întruchiparea Antihristului, iar invocarea numelor de catolici sau occidentali poate să se facă numai însoțită de anateme. Aceste site-uri au informat într-un mod foarte neutru despre această întâlnire. Dacă și-ar fi păstrat duhul, ar fi trebuit să vorbească despre acest fapt ca despre căderea din har a patriarhului rus, iar faptul că nu o fac pune niște semne de întrebare.

Trecând peste toate aceste aspecte politice, pe care nu le ignorăm, dar nici nu e cazul să le acordăm o importanță mai mare decât merită, putem să rămânem la însemnătatea strict religioasă a întâlnirii dintre papă și patriarhul rus, care deschide calea către o acțiune comună a catolicilor și ortodocșilor, într-o lume tot mai desprinsă de credința creștină. Întrebarea pe care și-o pune un credincios este dacă deosebirile dogmatice, mai exact spus inovațiile pe care le-au introdus catolicii în mia de ani care a trecut de la marea schismă, cum sunt filioque, inafilibilitatea papală, imaculata concepție, părerea despre energiile necreate, pot fi trecute cu vederea pentru a putea obține o acțiune comună, sau trebuie să rămânem în continuare separați și să-și vadă fiecare de ale lui. Răspunsul dat de cei doi înalți prelați este că aceste deosebiri nu mai trebuie să fie baza unei separări a acțiunilor.

Deosebirile dogmatice rămân pe mai departe, și nu se gândește nimeni să le abolească printr-un gest arbitrar. De aceea nu se pune problema unei uniri acum, chiar dacă ea nu poate fi respinsă într-o perspectivă îndepărtată. Întâlnirile la nivel de comisii dintre ortodcși și catolici continuă de ani buni, dar se pare că au ajuns într-un impas, au mai mult un rol formal, nimeni nu mai crede, nici măcar dintre participanți, că s-ar putea ajunge la o înțelegere, cel puțin pe termen scurt. Patriarhul Kirill, chiar dacă reprezintă poporul ortodox cel mai numeros, nu este totuși reprezentantul întregii ortodoxii. Totuși, documentul semnat la Havana este important pentru noi toți.

Ca oameni care cred în Dumnezeu, și catolicii, și ortocșii au parte de aceleași provocări în lumea contemporană. Și pentru că, în anumite privințe, vorba cântecului, gândim la fel, simțim la fel, putem avea și o acțiune comună, pe anumite porțiuni. E o șansă la acțiune coerentă pe care ar fi păcat să o ratăm. Astfel, ne revendicăm și unii și alții de la aceeași Evanghelie, împărtășim mărturisirea lui Hristos ca Domn și Dumnezeu, cinstirea Maicii Domnului, un mileniu comun, până la marea schismă, de la care putem revendica o tradiție comună, care poate constitui baza unui dialog. În documentul comun pierderea unității este văzută ca o consecință a slăbiciunii omenești și a păcatului. Dar, ca și creștini, putem avea luări de poziție comune, răspunzând la fel provocărilor lumii contemporane, într-o serie de privințe.

Documentul deplânge persecuțiile creștinilor în Orientul Mijlociu și Africa de Nord, cheamă la rugăciune pentru restabilirea păcii, pentru a pune capăt violenței și terorismului, de asemenea face un apel la liderii politici ca să pună capăt războaielor. Războaiele și persecuțiile care se petrec acum în lume au dat naștere martirilor, la fel ca în perioadele de prigoană ale credinței creștine. Cei care au murit pentru credința creștină sunt numiți martiri, li se recunoaște sfințenia, în virtutea mărturisirii lui Hristos, cu toate că foarte puțini dintre ei sunt catolici sau ortocoși.

Trăim într-o epocă îngrijorătoare, în care se manifestă credințe și orientări diferite, iar grija noastră trebuie să fie aceea de a reuși să trăim în pace și armonie unii cu alții, să putem să ne acceptăm și să ne respectăm reciproc. Ne putem împărtăși crezul unii altora, e posibilă trecerea de la o credință la alta, dar nu-și mai au locul acțiuni de prozelitism, atacuri sub centură, căutarea furării credincioșilor. În acest context se recunoaște că metoda uniatismului, care a dus la crearea bisercilor greco-catolice în cadrul popoarelor ortodoxe, nu a fost o cale spre unirea Bisericilor.

Mai presus de toate însă, în fața pericolului secularizării și al islamizării, „Europa trebuie să rămână fidelă rădăcinilor sale creștine”, după cum se arată la punctul 16 al declarației comune. În Occident are loc, sub diverse pretexte, chiar o restricționare a libertăților religioase. În același timp asistăm la o criză a familiei în multe țări, la creșterea numărului de avorturi, la fenomene ca eutanasie sau procreare asistată artificial, care fac din viață un fenomen care poate fi produs sau întrerupt artificial. Toate acestea sunt fenomene deosebit de ample, în care creștinii de diverse confesiuni pot da o mărturie comună.

Fenomenul curent este acela de decreștinare. Tinerii care vor să își afirme credința trebuie să meargă împotriva curentului, să se desprindă de modul în care este primită credința în lumea de azi. Dumnezeu însă, ne iubește și ne așteaptă pe fiecare.

Ceea ce ne desparte nu trebuie trecut cu vederea, șters cu buretele. În același timp însă, creștinismul în întregul său este pus la grea încercare în lumea de azi: persecuții în Orientul Mijlociu și Africa de Nord, pericolul islamizării Europei prin pătrunderea unor mari mase de imigranți care își aduc cu ei credința, cultura și obiceiurile, secularizarea în Occident, nesocotirea tradițiilor creștine. Toate aceste provocări sunt prea grave ca să nu facă necesare luări de poziție comune. Astfel că, conform documentului comun semnat, ortodocșii și catolicii pot să colaboreze fratern la proclamarea veștii Bune a mântuirii aduse de Domnul nostru Iisus Hristos, și să aibă un răspuns puternic și unit la provocările imense ale lumii de azi.

Paul Curca

• Papa Francisc doreste reformarea conducerii Bisericii Catolice dupa model ortodox
  Publicat in : Editoriale