Organizarea vietii monastice dupa principiul persoanei

Organizarea vietii monastice dupa principiul persoanei Mareste imaginea.


Organizarea vietii monastice dupa principiul persoanei

Daca citesti cuvantul dupa insemnari mai nainte redactate, el inceteaza de a fi viu. Asa ca, daca eu va vorbesc fara insemnari, rabdati-mi neajunsurile, caci inaintea mea sant doua teme cat se poate de grele si foarte importante pentru intreaga viata a fratiei noastre. Nu arareori, si inainte, si acum, mi se sugereaza de catre frati si surori neajunsurile organizarii noastre. Si as vrea sa explic una din problemele cele mai importante: anume, ca la temeiul oricarei organizatii se afla o anumita idee. Mie insumi mi s-a dat sa traiesc la Athos si sa pazesc o disciplina randuita de veacuri. Si trebuie sa spun ca eu cu adanca cucernicie ma raportez la traditiile Sfantului Munte. Insa daca traditia Sfantului Munte este importanta, se poate zice ca legea lui Moisi a avut totusi o mai mare insemnatate decat disciplina vietii monastice, chiar si la Athos. Cu toate acestea, despre legea lui Moisi, sfantul apostol Pavel spune ca nici o lege nu duce la desavarsire. Legea, tipicele, pravila, pot ajuta la inceput, dar mai tarziu ele opresc inaintarea. Toata legea are un sfarsit. insa sarcina ce se afla inaintea omului, chipului lui Dumnezeu, depaseste orice marginire.

Imi amintesc ca acum treizeci de ani mi s-a intamplat sa fiu intr-o manastire langa Oxford, si acolo duhovnicul si stareta m-au intrebat despre organizarea obstii noastre. Eu le-am spus ca cel mai greu in organizarea vietii unei obsti monahale este faptul de a pastra o unitate prin disciplina si in acelasi timp a lasa libertate pentru manifestarea caracterului personal al fiecaruia dintre frati. Vorbesc despre acest personalism pentru ca Dumnezeu mi-a dat sa intalnesc in calea mea pe fericitul si sfantul Parinte Siluan, a carui viata depasea legile si traditiile Sfantului Munte. Si asa, amintindu-mi de apostolul Pavel, care in chip genial a inteles neputinta oricarei legi scrise in ce priveste duhul omului, si pe de alta parte, pilda Cuviosului Siluan, pe care mi-a dat Dumnezeu sa-l urmaresc opt ani (desele contacte si conversatii cu el mi-au lasat aceasta pecete), eu nu m'am preocupat de reguli in organizarea vietii noastre. Exista un oarecare minimum: sa zicem ca trebuie sa ne rugam in acelasi timp, este mai bine sa ne hranim in acelasi timp, tot asa si cu ascultarile. Altfel va fi o totala naruire, caci in orice caz este foarte greu de a organiza viata fiziologica a omului.

Am hotarat sa ma intemeiez pe datele experientelor marilor nostri Parinti, ca doua ceasuri de rugaciune atenta - aceasta este masura celor desavarsiti. Iata pentru ce am propus fratilor aceasta rugaciune, de doua ori cate doua ceasuri pe zi. Eu nicicum n'am presupus ca fiecare dintre voi ar fi fost in stare de-a lungul acestor doua ceasuri sa petreaca in rugaciune fara ca mintea sa se abata nici pentru o clipita de la trairea prezentei lui Dumnezeu. Asa incat, desi in exterior s-a infiripat propunerea pravilei mele -doua ceasuri de rugaciune a mintii - eu nu am asteptat desavarsita ei implinire. insa nadajduiesc ca treptat voi toti, fratii si surorile mele, veti atinge cu adevarat masura desavarsita cu putinta omului. Pe langa cele patru ceasuri de rugaciune a mintii, fiecare dintre voi, in masura puterilor lui, poate si trebuie sa se roage in insingurare in chilie. Si, pe langa aceasta, toata lucrarea in cursul zilei se insoteste de gandul la Dumnezeu.

Iata - nu un desavarsit, dar un sfant chip al vietii de zi cu zi: cand pentru fiecare lucrare se cere binecuvantarea lui Dumnezeu. Toata facerea se insoteste de rugaciune. De pilda, cand iesi din odaie, deschizand usa poti sa zici: "Usile pocaintei deschide mie, Datatorule de viata, caci maneca duhul meu catre lacasul cel sfant al Tau." Si iata, aceasta simpla solutie, lucrare simpla - dar este plina de amintirea lui Dumnezeu. Asa se poate desavarsi intreaga noastra viata. Ridicandu-te din pat la rugaciune, dupa scurta odihna monahiceasca, poti sa te rogi: "Doamne, ridica-ma pe mine, lenesul, din asternutul rneu si din somn, si daruieste-mi sa trec ziua in amintirea Ta" s.a.m.d.

Oricat am organiza rugaciunea noastra, atunci cand este vorba de impreuna-traire a catorva oameni nu se poate sa nu fie diferente intre ei; neaparat se vor ivi oarecari dificultati pentru unul sau pentru altul, sau pentru amandoi. Neaparat vor fi frecusuri. Dar invatatura cum sa putem depasi aceste neajunsuri o vom afla in scrierile Staretului Siluan: "Toti voiesc sa aiba pace, dar nu stiu cum se dobandeste. Paisie cel Mare s-a maniat, si a rugat pe Domnul sa-l izbaveasca de manie. Domnul i s-a aratat si i-a spus: "Paisie, daca voiesti a nu te mania, atuncea nimica sa doresti, pe nimenea sa osandesti si sa urasti -si nu te vei mania." Asa si tot omul, daca isi va taia voia inaintea lui Dumnezeu si oamenilor, totdeauna va fi cu sufletul in pace; dara cel ce iubeste voia sa, acela niciodata va fi impaciuit.

Sufletul carele s-a dat voii lui Dumnezeu, usor poarta toata scarba si toata boala, caci si in boala el se roaga si vede pe Dumnezeu: "Doamne, Tu vezi boala mea; Tu stii cat sant eu de pacatos si de neputincios; ajuta mie sa rabd si sa multamesc bunatatii Tale." Domnul usureaza boala, iar sufletul simte ajutorul lui Dumnezeu si se face vesel inaintea lui Dumnezeu si multamitor.

 

Daca te ajunge vreo nesosinta, tu sa gandesti: "Domnul imi vede inima, si daca ii este bineplacut, atuncea imi va fi bine si mie, si altora", si asa sufletul tau pururea va petrece in pace. Dar daca cineva va carti: "Asta nu-i cum trebuie, asta nu-i bine" - atuncea niciodata nu va fi pace in suflet, chiar de ar pazi si postul, si mult s-ar ruga.

Apostolii aveau multa daruire de sine voii lui Dumnezeu; prin aceasta se pastreaza pacea. Asa si toti marii oameni sfinti, au rabdat toate scarbele, daruindu-se voii lui Dumnezeu.

Domnul ne iubeste, si de aceea putem de nimica sa ne temem, afara de pacat, caci din pricina pacatului se pierde harul, iar fara harul lui Dumnezeu, vrajmasul mana sufletul asa cum vantul goneste frunza uscata sau fumul. Trebuie cu tarie a ne aminti ca vrajmasii insisi au cazut din mandrie, si ca in toata vremea cearca si pe noi sa ne mane pe aceeasi cale, si pe multi i-au inselat. Domnul a zis: "invatati de la Mine blandetea si smerenia, si veti afla odihna sufletelor voastre."

O, milostive Doamne, daruieste noua pacea Ta, precum ai dat pace Sfintilor Apostoli: Pacea Mea dau voua?

Doamne, da noua a ne indulci de pacea Ta. Sfintii Apostoli au primit pacea Ta, si asupra intregii lumi o au revarsat, si mantuind norodul, nu au pierdut pacea, si ea intru dansii nu se imputina.

Slava Domnului si milosardiei Lui, caci El mult ne iubeste si ne da pacea Sa si harul Sfantului Duh.

Cum sa pastrezi pacea sufleteasca in mijlocul smintelilor zilelor noastre?

Judecand dupa Scriptura si dupa caracterul norodului de astazi, noi traim vremile de pe urma, si totusi trebuie pastrata pacea sufleteasca fara de care nu ne putem mantui, precum zicea marele rugator al pamantului rusesc, Cuviosul Serafim. in vremea vietii Cuviosului Serafim, pentru rugaciunile lui, Domnul pazea Rusia; iar dupa dansul a fost un alt stalp, care ajungea de la pamant pana la cer - Parintele Ioan din Kronstadt. Ne vom opri asupra lui: el este din vremile noastre, si noi l-am vazut rugandu-se, atunci cand pe altii nu am vazut.

Ne amintim ca dupa Liturghie, cand i-au adus calul (echipajul) si el se aseza, norodul l-a inconjurat, voind binecuvantare; si intr-asa o imbulzeala, sufletul lui neintrerupt petrecea in Dumnezeu, intr-asa o imbulzeala el nu se risipea si nu isi pierdea pacea sufleteasca. Cum a ajuns el la aceasta? Iata intrebarea noastra.

El a ajuns la aceasta, si nu se risipea, pentru ca el iubea norodul si nu inceta a se ruga pentru el Domnului:

"Doamne, daruieste pacea Ta lumii Tale.

Doamne, daruieste robilor Tai Duhul Tau cel Sfant, pentru ca El sa incalzeasca inima lor cu iubirea Ta, si sa povatuiasca pe ei intru tot adevarul si binele.

Doamne, voiesc ca pacea Ta sa fie preste tot norodul Tau, pe carele Tu ai iubit pana in sfarsit, si ai dat pe Fiul Tau cel Unul-nascut, spre a mantui lumea.

Doamne, daruieste lor harul Tau, pentru ca ei in pace si in dragoste sa cunoasca pe Tine si sa Te iubeasca, si sa zica asemenea Apostolilor pe Thavor: Bine este noua, Doamne, a fi cu Tine."

Astfel, necontenit rugandu-se pentru norod, el isi pastra pacea sufleteasca; noi insa o pierdem, pentru ca nu avem intru noi dragoste catre norod. Sfintii Apostoli, si toti Sfintii, doreau norodului mantuirea, si petrecand in mijlocul oamenilor, inflacarat se rugau pentru ei. Duhul Sfant dadea lor putere a iubi norodul; si noi, de nu ne vom iubi fratele, nu vom putea avea pacea.

Sa cugete fiestecare la acestea.

Slava Domnului, ca El nu ne-au lasat sirimani [orfani, n. tr.], ci ne-au dat pre pamant Duhul Sfant. Duhul Sfant invata sufletul negraita dragoste catre norod, si jalea pentru toti cei ce ratacesc. Domnului i-a fost jale de cei ce rataceau, si a trimis pe Fiul Sau cel Unul-nascut ca sa-i mantuiasca. Si Duhul Sfant invata aceeasi jale pentru cei ce ratacesc, care merg la iad. Dara cine nu a dobandit Duhul Sfant, acela nu voieste a se ruga pentru vrajmasi.

Cuviosul Paisie cel Mare se ruga pentru ucenicul sau carele se lepadase de Hristos, si cand se ruga i S-a aratat Domnul si i-a zis: "Paisie, pentru cine te rogi? Doara el s-a lepadat de Mine." Dar Cuviosul continua sa-si planga ucenicul, si atunci Domnul i-a zis: "Paisie, tu cu Mine te-ai asemanat in dragoste.""

Iar mai departe fericitul nostru Parinte va sa vorbeasca despre faptul ca trebuie sa iubim si sa ne doara pentru vrajmasi, si sa ne rugam pentru lumea intreaga, pentru intregul Adam. Iata anume pentru ce si eu voiesc sa va vorbesc, inainte sa-mi sfarsesc zilele. Aceasta este cea ce scriu in cuvinte stangace despre principiul persoanei in om. Si este ceea ce ma intrebasera in acea manastire de langa Oxford: Cum sa imbini disciplina vietii monastice, truda de zi cu zi, ascultarea si toate celelalte nevoi?

Pilda aceasta pe care mi-a dat-o Domnul, sa urmaresc inaintea ochilor mei un om care a atins o asemenea masura, o am intotdeauna inaintea mea, ca tel pentru toti si pentru fiecare dintre noi. Dar calea catre el trece printr'o lupta rabdatoare si incrancenata cu toate manifestarile pacatului inlauntrul nostru. in pravila rugaciunii noastre auzim de mai multe ori in slujbele bisericesti cuvintele: "invredniceste-ne, Doamne, in ziua aceasta, in seara aceasta, in noaptea aceasta, fara de pacat a ne pazi noi." Astfel, toata grija noastra trebuie indreptata spre a savarsi cat mai putine greseli cu putinta. Oricum am trai, ramane in noi o oarecare umbra de nedesavarsire, dar totusi, viata petrecuta intr-o astfel de grija ne pregateste spre a primi har de la Dumnezeu, cand omul se va ruga pentru intreaga omenire ca pentru sine insusi. Iar aceasta este masura dumnezeiestii desavarsiri. Noi o putem observa in scrierile Parintelui Siluan. Trebuie sa ne organizam viata astfel incat sa asiguram inaintarea duhovniceasca, pana cand va fi venit de la Dumnezeu instiintare, ca marturie a duhului pentru mantuirea noastra.

Si iata, atunci cand veti vedea oarecari neajunsuri in organizarea vietii noastre, sa nu credeti ca igumenul sau duhovnicii manastirii nu stiu de ele. Ei stiu, dar nu le este cu putinta, in organizarea vietii impreuna, a indeparta toate frecusurile. insa ce sa faci ca totusi sa imputinezi aceste frecusuri? Iata ce: Trebuie sa inchizi ochii la multe stangacii si greutati ale vietii de zi cu zi, si sa te gandesti zi si noapte la telul nostru cel de pe urma - la mantuire. Si asa, sa avem tot timpul inaintea noastra chipul lui Hristos, care se inalta pe Golgotha pentru a rupe catusele de otel ale blestemului asupra omenirii pentru pacatul lui Adam.

Bineinteles ca toate acestea intrec puterile noastre; dar daca imi permit astazi sa va vorbesc despre ele, ca si in alte zile, ce ma impinge catre aceasta? Nu fiti aspri cu mine, dar eu doresc ca totdeauna si in toate sa aflu "pilda" in Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos. in Evanghelia dupa Marcu se pomeneste o imprejurare unde un tata si-a adus fiul apostolilor - un baietandru stapanit de drac. Dar apostolii nu au putut sa-i ajute, si baiatul indracit a ramas bolnav ca mai nainte. Atunci tatal acela a indraznit sa vina catre insusi Hristos si sa-i spuna: "Iata napasta mea - fiul meu boleste. Vindeca-l Tu. Eu l-am adus la ucenicii Tai, dar ei n-au putut sa o faca." Iar Domnul atunci a zis: O, neam necredincios, pana cand voiu fi cu voi? Pana cand va voiu suferi? Din aceste cuvinte se vede ca Domnul Dumnezeu se mahnea ca ucenicii Lui nu putusera sa savarseasca aceasta lucrare. El se grabea sa ajunga la Golgotha, si de aceea zice: "Pana cand voiu fi cu voi? - Eu trebuie sa fac o lucrare mai importanta." Asadar, fiecare dintre noi sa poarte in sine constiinta ca inaintea noastra se afla o lucrare mai importanta decat toate chitibusurile vietii de zi cu zi. Si iata unul din chipurile luptei pentru desavarsire.

In fiecare zi, in fiecare noapte, in fiecare dumnezeiasca slujba in biserica, repetati rugaciunea voastra pentru toti si pentru fiestecare dintre membrii fratiei noastre. Iar atunci duhul vostru va creste si toti vom vietui ca o singura familie de frati si surori. in locul regulei scrise trebuie ca inima noastra sa se largeasca pana la acele dimensiuni unde ne vom griji de fiecare dintre fratii si surorile noastre. Noua insine ne este cu "neputinta sa ajungem la Dumnezeu, dar Dumnezeu poate sa ajunga la noi, atunci cand ne pregatim in aceste restranse limite ale manastirii. Noi zacem pe pamant, pacatosi, slutiti, dar El poate sa se pogoare pana la noi si sa ne sfinteasca. A se asemana cu Hristos in toate - in gandire, in reactii, in purtare - iata desavarsirea pentru om. Daca s-a intrupat Fiul Tatalui, atunci este limpede ca viata lui Hristos, toata infatisarea Lui, este pentru noi o descoperire a gandului cel mai nainte de veci al lui Dumnezeu pentru om. Si atunci viata noastra va fi plina de talc, plina de binecuvantarea lui Dumnezeu.

Cuvantarea noastra se sfarseste, dar nadajduiesc ca veti lua aminte la acest cuvant, pentru ca noi ne-am adunat aci din cele mai diferite tari ale lumii, si fiecare intelege viata intr-alt fel. Si cum putem noi, purcezand de la starea noastra pacatoasa, sa ajungem la Hristos? Va voiu spune: Fiecare dintre noi trebuie sa poarte gandul ca familia noastra nu este o adunare intamplatoare, ci ca ne este data de la Dumnezeu. Si aceasta familie, noi trebuie sa o iubim. Noi toti, atatia ani ne impartasim din acelasi Pahar, ne rugam cu aceleasi cuvinte, avand inaintea noastra chipul lui Hristos si poruncile Lui! Desigur, noi trebuie sa ne desavarsim si sa ajungem (cat de infricosat imi este sa vorbesc despre aceasta!) la starea pe care o vedem in Siluan.

Si multamiti lui Dumnezeu ca ne-a dat Domnul un Parinte atat de mare. Cititi mai adesea cuvintele lui! imi amintesc ca primisem mai multe scrisori de la Sfantul Munte Athos si din alte parti, de la oameni care imi scriau despre cartea Staretului Siluan ca o aveau in rand cu Evanghelia si ca o citeau in fiecare zi. Daca ei aveau numai scrierile Staretului si asa gandeau, dara noi, care acum avem icoana lui pe catapeteasma langa Hristos - dupa cuvantul Domnului: Unde sant eu, acolo si slujitorul meu va fi! Si iata pe catapeteasma si in fresce - Dumnezeu si toti care s-au facut asemenea Lui: si Maica lui cea Sfanta, si Botezatorul, si Apostolii, si toti Parintii nostri.

Si inca o data va propun cuvantul meu stangaci, pentru ca noi sa fim impreuna si sa traim o singura idee. Si sa va binecuvinteze Domnul!

Arhimandritul Sofronie Saharov

04 Mai 2012

Vizualizari: 1429

Voteaza:

Organizarea vietii monastice dupa principiul persoanei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE