Ori la Baal, ori la Spital!

Ori la Baal, ori la Spital! Mareste imaginea.

Ma asteptam ca articolul publicat saptamana trecuta sa provoace reactii, pe unii sa-i irite (sau chiar sa-i enerveze), pe altii sa-i bucure. Am zis insa ca e un bun prilej pentru o dezbatere, pentru a clarifica unele lucruri vizavi de modul in care suntem tratati ca popor in Uniunea Europeana. Ceea ce am sesizat insa, in primul rand, a fost un soi de frica generalizata (sora cu aceea de pe vremea comunismului). Am abordat un subiect considerat tabu - prezenta noastra in UE - si aproape nimeni nu vrea sa riste a spune ce gandeste de frica de a nu fi catalogat drept antioccidental, antieuropean etc. Singurele doua institutii de presa care au preluat si comentat (sumar) articolul sunt din Iasi, dar au facut-o accentuand latura "senzationala" a materialului.

Mai intai au supralicitat rolul si functia subsemnatului, sustinand ca as fi "numarul doi" in ierarhia MMB (sic!). Evident, si un jurnalist incepator poate afla imediat ce loc ocupa, intr-o eventuala ierarhie, un consilier cu functia de purtator de cuvant al Arhiepiscopiei Iasilor. Dar le inteleg dorinta de a da o si mai mare greutate spuselor mele. Spuse care - si acestea - au cam fost rastalmacite, mergand pana la a sustine ca "reprezentanti ai MMB agreeaza ideea includerii Romaniei intr-un proiect euroasiatic controlat de Rusia. Consilierul mitropolitului Teofan il considera seducator"! Pentru a va edifica asupra a cat de mult "agreez" un proiect euroasiatic, va rog sa lecturati articolul pe care l-am publicat in editia tiparita a "Ziarului de Iasi" de saptamana trecuta (de pe 13 iulie) sau in varianta online de pe doxologia.ro. Pe scurt, nu am facut decat sa atrag atentia celor in drept ca exista o serie de masuri ce se doresc a fi impuse ca "europene" (cum ar fi legiferarea casatoriilor intre persoane homosexuale), dar care aduc atingere convingerilor si credintei majoritatii romanilor. Si ca "vecinul de la rasarit nu va ezita nici o secunda sa exploateze nemultumirile romanilor fata de UE", oferindu-ne un proiect "construit pe demnitate nationala si pe valorile ortodoxe" (in asta consta caracterul "seducator"). Dar tot atunci am scris, negru pe alb: "De cand crede Moscova in lacrimi?" - o intrebare legitima, mai ales ca noi avem istoria recenta ca "cel mai bun pedagog in acest sens". Si, in final, atrageam atentia celor care se cred stapani pe situatie (si pe aceasta tara) ca ceea ce pare acum utopie se poate transforma usor in realitate daca "nu se vor trezi la timp si nu vor tine cont de specificul, de doleantele si de sensibilitatile romanilor".

Ca sa nu mai fie loc de intors/ rastalmacit, o spun foarte clar: locul nostru este - din toate punctele de vedere - in Europa, nu in Asia sau in Eurasia! Dincolo de toate argumentele de ordin istoric, cultural etc., exista chiar si un argument de ordin religios. In UE se afla acum numeroase comunitati parohiale si ar fi dureros sa aiba de suferit de pe urma unei eventuale (si de nedorit!) reorientari geopolitice a Romaniei. Ca sa nu mai vorbim de dramele care ar fi in milioane de familii romanesti care au rude acolo. Asta nu trebuie sa ne impiedice insa a ne negocia locul, a ne lupta pentru pastrarea specificului national in cadrul Uniunii, asa cum de altfel ni s-a si promis la momentul aderarii. Daca ni s-ar fi spus dinainte si "pretul corect" al integrarii (care include, intre altele, si adoptarea de legi anticrestine), va asigur ca cea mai mare parte a populatiei nu ar mai fi avut acelasi entuziasm.

Iar acum, cine sa mai spuna lucrurilor pe nume? Cine sa atraga atentia ca poporul incepe sa fiarba? Politicienii par a fi mai degraba absorbiti de ravna de a implini ceea ce li se cere, fara a mai discerne lucrurile, fara a mai consulta populatia. Societatea civila (cea mediatizata) se reduce la un numar de ONG-uri cu politici prestabilite; ei se bucura de vizibilitate maxima, spre a se crea impresia ca sunt reprezentantii poporului. Daca mai sunt ONG-uri sau voci din societate care au si puncte de vedere contrare sau atitudini mai rezervate, acestea sunt ocultate si trecute la categoria diverse. Iar jurnalistii, cu stralucite exceptii, se inscriu si ei in corul care canta cu mult patos simfonia "corectitudinii politice" ridicate la rang de religie, unii fiind chiar fanatizati de ideile acesteia.

Incat nu a mai ramas, practic, decat slujitorul Bisericii ca fiind si cel care are contact direct, nemijlocit, cu omul din popor, dar si avantajul ca poate aduce in public ceea ce doreste sa comunice (fie si numai de la inaltimea amvonului). Sunt ierarhi care atrag atentia ca se contureaza o legislatie nu doar anticrestina, ci si antiromaneasca, care va afecta fiinta acestui neam. Sunt preoti care-si exprima aceasta ingrijorare in cadrul comunitatilor lor. E gresit acest lucru? Deranjeaza? Dar noi nu facem decat sa ne exprimam ingrijorarea si sa aratam ca lucrurile sunt pe cale sa devina explozive, tocmai pentru a da sansa corectarii lor in timp util. E, aceasta, o "instigare", dar e o instigare la realism si la comportament rational, renuntandu-se la cel bazat pe fantaxii si pe culcatul pe-o ureche. Sau cei care raspund azi de destinele tarii (oriunde s-ar afla ei) nu accepta sa auda decat propriul adevar, nu-i intereseaza ce se intampla, de fapt, in tara?

Sa ne supunem neconditionat stapanirilor?
Pentru ca rubrica de fata este una de adecvare si de "traducere" a mesajului evanghelic la realitatile lumii de azi, propun, in incheiere, sa cercetam in ce masura este indreptatit un cleric sa ia atitudine in fata autoritatii politice. Pe aceasta tema, gasim in epistolele noutestamentare urmatoarele: "Tot sufletul sa se supuna inaltelor stapaniri, caci nu este stapanire decat de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt randuite. Pentru aceea, cel ce se impotriveste stapanirii se impotriveste randuielii lui Dumnezeu. Iar cei ce se impotrivesc isi vor lua osanda"(Romani 13, 1-2); "Supuneti-va, pentru Domnul, oricarei oranduiri omenesti, fie imparatului, ca inalt stapanitor, fie dregatorilor, ca unora ce sunt trimisi de el, spre pedepsirea facatorilor de rele si spre lauda facatorilor de bine" (I Petru 2, 13-14); "Adu-le aminte sa se supuna stapanirilor si dregatorilor, sa asculte, sa fie gata la orice lucru bun" (Tit 3,1). Asadar, o atitudine cuminte, ba chiar de supunere fata de autoritatea statala. Sa intelegem, de aici, ca noi, cei din Biserica, nu avem dreptul deloc sa comentam sau sa ne impotrivim unor decizii ale conducerii statului?

Lucrurile necesita a fi clarificate si nuantate. Mai intai ca indemnurile de mai sus ale celor doi apostoli, Pavel si Petru, sunt destinate unor comunitati crestine ce abia se inchegau in cadrul unei lumi pagane, care se inchina la idoli. Indemnul la supunere este unul care cauta sa-i calmeze pe acesti proaspat convertiti, atragandu-le atentia ca nu este rostul lor de a face "revolutii" lumesti, ci doar de a contribui la coborarea Imparatiei lui Dumnezeu pe pamant. Cand insa au fost pusi in situatia de a alege daca sa marturiseasca pe Hristos Domnul sau sa se inchine la idolii venerati de "stapanire", optiunea a fost clara: infruntarea unor astfel de autoritati si alegerea mortii mucenicesti! De la Sfantul Ioan Botezatorul si de la Sfantul Prooroc Ilie Tezviteanul mai invatam, in plus, inca un lucru. Atunci cand poporul se declara a fi dreptmaritor de Dumnezeu, conducatorii pot fi (si chiar trebuie) certati pentru abaterile de la credinta. Sf. Ilie, spre exemplu, a certat pe regele Ahab ca a construit, la indemnul sotiei sale pagane, Izabela, un templu inchinat zeului Baal (v. III Regi 16, 28-32), aratand poporului care este, de fapt, credinta cea adevarata, in Dumnezeul cel viu.

Ca sa traducem pentru situatia contemporana. Una este sa fii crestin in Franta (tara care a legalizat deja casatoriile intre homosexuali) si cu totul alta este situatia din Romania. Nu ca ar fi vorba de vreo diferenta in privinta dreptei credinte sau a atitudinii ferme fata de pacatul homosexualitatii. Dar raportarea la autoritati este alta. La noi, spre deosebire de ceea ce se intampla, in general, in Occident, poporul este in majoritate covarsitoare crestin, iar conducatorii nu ezita a se asocia, deseori, cu manifestari ale credintei (cat de onesti sau nu sunt, e o alta discutie). Asa incat, pe buna dreptate, te poti adresa, slujitor al Bisericii fiind, unui politician ca unuia ce face parte (si) din comunitatea Bisericii. Daca nu mai doreste sa fie in Biserica, atunci sa-si asume public inchinarea la idolul Baal importat de "ahabii" zilelor noastre, pe filiera unei "Izabele" seducatoare. Dar daca se considera a fi in Biserica, atunci sa cerceteze ce este de indreptat (vindecat) in sufletul sau si, mai ales, in mintea cea imbolnavita, corupta de tot felul de lucruri straine credintei in Dumnezeul Cel Viu. Caci Biserica este si Spital duhovnicesc, dupa cum o numeste Sf. Ioan Gura de Aur (si el, ca si Sf. Ilie, un necrutator critic al greselilor conducatorilor din vremea pastoririi sale - desi a trait in vremea unui Imperiu crestin!). Incat si mai-marii tarii, dar si fiecare credincios in parte, sunt in fata unei alegeri: ori la Baal, ori la Spital. A treia cale nu e! Iar daca asta este fundamentalism, cum putem cataloga pe Mantuitorul care a spus raspicat: nu puteti sluji la doi domni, ci ori lui Dumnezeu, ori lui Mamona?

pr. Constantin Sturzu
Sursa: doxologia.ro

 

.

Despre autor

pr. Constantin Sturzu pr. Constantin Sturzu

Senior editor
152 articole postate
Publica din 25 Iunie 2013

20 Iulie 2013

Vizualizari: 1434

Voteaza:

Ori la Baal, ori la Spital! 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Uniunea Europeana

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE