Our Brand Is Christ

Our Brand Is Christ Mareste imaginea.

Aţi auzit de filmul american „Our Brand Is Crisis”, lansat anul trecut? Eu nu, până nu mi l-a recomandat un prieten cu insistenţă, în timpul unei discuţii despre cât de mult contează în lumea de azi strategiile de comunicare, despre cât de mult poate influenţa percepţia publicului un marketing adecvat. Din punct de vedere artistic, nu pot să spun că filmul regizat de David Gordon Green m-a impresionat (de altfel, nici nu a prins lista scurtă a filmelor nominalizate pentru a 88-a ediţie a premiilor Oscar). Dacă putem vorbi, totuşi, de o anumită calitate a peliculei este, în primul rând, pentru prestaţia de excepţie a doi mari actori: Sandra Bullock şi Billy Bob Thornton. Sandra Bullock este sclipitoare, realmente, în rolul consultantului politic Jane Bodine, o femeie convinsă să se implice în campania electorală a lui Pedro Ignacio Castillo, un fost preşedinte al Boliviei. Acesta ţinteşte din nou la cea mai înaltă funcţie în stat, deşi sondajele îl plasează pe locul cinci, la 28 de procente distanţă de primul clasat. Situaţia disperată a lui Castillo constituie o adevărată provocare pentru o specialistă precum Jane Bodine, dornică să demonstreze că nu-şi merită supranumele de „Calamity” (Dezastru), atribuit de presă după o campanie electorală din Statele Unite, în care a fost acuzată că ar fi lansat un zvon, în urma căruia fiica contracandidatului s-a sinucis.

Problema e că actualul său client, Castillo, nu doar că stă foarte prost în sondaje, dar mai este şi un om arogant, lipsit de carismă, extrem de nepopular din pricina anumitor privatizări făcute pe timpul mandatului său de preşedinte şi pentru înăbuşirea protestelor de atunci, soldate cu morţi în rândul manifestanţilor. Aparent, şanse aproape zero pentru un astfel de om să câştige bunăvoinţa unui electorat sărăcit şi dornic de o schimbare care să ţină departe Bolivia de puterile străine şi de instituţii precum Fondul Monetar Internaţional.

Situaţia se schimbă, însă, din momentul în care, la una dintre ieşirile publice ale lui Castillo, un cetăţean sparge, la propriu, câteva ouă în capul acestuia. Totul este pus la cale de strategii principalului favorit la alegeri, cu scopul de a-l provoca pe fostul preşedinte să reacţioneze violent. Aşa se şi întâmplă, numai că Jane îl sfătuieşte pe acesta să nu-şi ceară scuze, ci să se comporte ca un om care are curajul să reacţioneze, e hotărât şi determinat să intervină în situaţii de criză. Acesta este momentul în care toată campania lui Castillo se va centra pe ideea de criză în care se află Bolivia; o criză în care ai nevoie de oameni cu sânge rece, capabili să gestioneze situaţia, astfel încât lucrurile să nu degenereze. Cu alte cuvinte, oamenii trebuie să-l aleagă pe Castillo ca preşedinte nu pentru că l-ar iubi şi l-ar dori în cea mai înaltă funcţie în stat, ci pentru că le este indusă sistematic, propagandistic, o frică: aceea că se află într-o anume criză, din care doar un anume om îi poate scoate. Vă sună cunoscut scenariul? Nu-i aşa că este lesne de identificat o piesă de teatru asemănătoare, jucată uneori şi pe scena noastră politică, de-a lungul timpului? Numai că la noi s-a implementat, cel mai adesea, varianta cu: „Avem de ales între două rele. Hai să alegem răul mai mic”.

Sigur, nu e rostul acestei rubrici de a găzdui comentarii pe marginea luptei politice pentru putere. Şi nici eu, mai ales în calitate de preot, nu doresc a interveni în astfel de bătălii, nu e rostul meu acesta, nu de asta m-a chemat Dumnezeu să slujesc la sfântul altar. Ceea pot spune, însă, comentând această satiră politică ce-l are ca producător pe George Clooney, este că, spre deosebire de Împărăţia Spiritului (ca să vorbim în termenii unui filosof creştin, Berdiaev), care este edificată în şi din Iubire, împărăţia cezarului este una ce rezistă doar prin inducerea fricii. Dacă, în primul caz, scopul final este comuniunea deplină a oamenilor cu Dumnezeu şi între ei, în cel de-al doilea caz miza o reprezintă deţinerea Puterii, a pune pe unii oameni să fie stăpâni peste alţi oameni. Ioan, singurul apostol care a avut curajul (sau dragostea!) de a urca pe Golgota şi a sta la picioarele Crucii, ne dezvăluie soluţia ieşirii din această tensiune la care suntem conectaţi: „În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica” (I Ioan 4, 18). Renunţând la a ne mai lăsa conduşi de frică (sau de frici) şi cultivând Iubirea cu orice preţ, inclusiv cu preţul vieţii, putem schimba nu doar inima noastră, ci şi ceva din faţa acestei lumi aflate în... criză!

Pe de altă parte, filmul ne mai poate învăţa şi ce (nu) trebuie să facă Biserica într-o astfel de lume. Sunt unii care cred că Biserica ar lucra cu strategii lumeşti, spre a obţine beneficii lumeşti. Chiar s-a vehiculat ideea că actuala campanie a Coaliţiei pentru Familie ar avea „în spate” Biserica, ce ar dori să mai recapete, astfel, din încrederea publicului, mai ales după episodul tragediei de la Colectiv. Dacă ar fi aşa, ar fi foarte trist, pentru că asta ar însemna că oamenii Bisericii au renunţat la Hristos – Singurul „Brand” pe care-L avem – şi caută să se asocieze cu „branduri” lumeşti, fie ele şi de impact la public. În filmul despre care vorbim, personajul interpretat de Sandra Bullock reconstruieşte campania electorală după principiul: „Nu schimbi omul ca să se potrivească cu descrierea. Schimbi descrierea, ca să se potrivească omului”.

Dacă este aici o doză de adevăr, aplicabilă în chestiuni lumeşti, cu atât mai mult este valabilă în cazul celor bisericeşti. Nu schimbăm Biserica pentru a se potrivi cu aşteptările lumii, ci o schimbăm ca să se potrivească însuşirii sale de Trup al lui Hristos, Dumnezeu-Omul. Cu cât mai mult Îl vom prezenta lumii pe Hristos, Domnul şi Mântuitorul, cu atât mai mult ne vom apropia de adevărata imagine a Bisericii ca instituţie nu doar umană, ci şi divină. Avem probleme reale de imagine doar atunci când nu ne ridicăm la înălţimea chemării de mărturisitori ai lui Hristos, când Dumnezeu nu este efectiv prezent în viaţa şi în lucrarea noastră, iar nu atunci când, din răutate sau din alte motive, suntem atacaţi şi acuzaţi pe nedrept. În acest din urmă caz suntem, de fapt, câştigători: „Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte” (Ioan 15, 19).

Vrem, nu vrem, suntem în mijlocul unei bătălii; dar nu una politică sau economică sau de mai ştiu eu care natură. Nu, adevărata bătălie este pentru sufletul nostru, este cea dusă în văzduhul inimii. Primul duşman ne suntem noi înşine, cu îngustimea, neiubirea, necredinţa noastră, cu modul nostru pătimaş de a ne raporta la lume. În acelaşi timp, lupta noastră este „împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh” (Efeseni 6, 12). Însă, e o luptă în care suntem chemaţi de Dumnezeu să biruim căci, cum spune şi o replică din film, „a pierde nu este o opţiune”. Dacă într-o bătălie lumească, aşa cum este o campanie electorală, îţi baţi capul cu o mie şi una de strategii şi de probleme, adesea făcând şi compromisuri morale, în bătălia aceasta duhovnicească avem o singură strategie: să fim cu Hristos. Cei ce luptă omeneşte nu au odihnă, viaţa li se transformă lesne în coşmar. E semn că trebuie să survină o schimbare, că a trăi într-un astfel de iad... „nu este o opţiune”! La asta îndeamnă şi filmul, finalmente: „Dacă nu-ţi place drumul pe care eşti, începe să pavezi altul”. Creştineşte, nici măcar asta nu trebuie să faci, nu trebuie să mai pavezi ceva, ci doar să-L crezi pe Cel ce a zis: „Eu sunt Calea” (Ioan 14, 6).

pr. Constantin Sturzu
Sursa:doxologia.ro

Despre autor

pr. Constantin Sturzu pr. Constantin Sturzu

Senior editor
153 articole postate
Publica din 25 Iunie 2013

15 Februarie 2016

Vizualizari: 749

Voteaza:

Our Brand Is Christ 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Our Brand Is Christ

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE