Editoriale

  • Noi acuzatii contra Bisericii Noi acuzatii contra Bisericii

    Am văzut pe Câmpina tv un reportaj în care, în Bănești, în biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului a fost o întâlnire între preoți, parlamentari, primari...

  • Ziua unei ocazii istorice Ziua unei ocazii istorice

    Demersurile pentru referendum ne-au adus într-un moment crucial, în care suntem chemați să ne ridicăm la nivelul istoriei și, aș îndrăzni să zic, la nivelul...

  • Un îndemn Un îndemn

    Heterosexualii sunt, adesea, oameni cu vederi luminate, progresiste și înaintate. De aceea îi privesc cu simpatie și înțelegere pe gay, încearcă să îi ajute...

  • Vraja apocatastazei Vraja apocatastazei

    Despre vrajă am auzit cu toţii. Vrăjitorie, vrajă, poate chiar surâzătoarea vrăjeală - toate se învecinează printr-o sonoritate fascinantă. Se poate strecura...

  • Credinta, doctrina si civilizatie crestina Credinta, doctrina si civilizatie crestina

    Tradiţia creştină probează, aşadar, extraordinara longevitate a gândirii teologice şi filozofice pe care creştinismul a asigurat-o Europei. în faţa acestei...

  • Semnaturi pentru referendum Semnaturi pentru referendum

    După multe luni de muncă cei de la USR au anunțat că inițiativa lor, fără penali în funcții publice, a strâns un milion de semnături, și astfel vor putea...

  • Pozitia BOR Pozitia BOR

    Fiecare înțelege ce vrea, probabil intenția a fost să nu se supere nimeni, dar e bine că Biserica își afirmă în continuare neutralitatea politică. Îndemnul la...

  • Copilului se cuvine cea mai adanca reverenta... Copilului se cuvine cea mai adanca reverenta...

    O generaţie nouă de părinţi tineri se zbate să-şi afle identitatea. Grupuri pe facebook, şcoli de parenting, cursuri de cultura naşterii ori creşterii maternit...

  • Iertarea, antibioticul sufletului Iertarea, antibioticul sufletului

    Te-ai gândit să ierţi? Da. Acel om, acel eveniment, acea... Da, şi pe tine să te ierţi. Dacă înţelegi acel ceva sau cineva şi faci o distincţie clară între...

  • Efectul culturii de consum Efectul culturii de consum

    Există oameni care sunt inapți pentru marea cultură. Nu-i interesează, sunt opaci la ceea ce înseamnă preocupări existențiale. Pot fi buni profesioniști pe...

  • O invitatie la dezbatere sau manipulare O invitatie la dezbatere sau manipulare

    Ministerul Educaţiei Naţionale a publicat recent o propunere privind Strategia Naţională de Educaţie Parentală 2018-2025. Ea este supusă dezbaterii publice pân...

  • De ce sa-i citim pe sfinti De ce sa-i citim pe sfinti

    Sentimentul când îl citești pe sfântul Isaac Sirul este că e prea mare pentru noi, e copleșitor. De multe ori am văzut la cei care încearcă să vorbeasc...

  • Despre morti, numai de bine. Dar despre cei vii Despre morti, numai de bine. Dar despre cei vii

    Intenţia de faţă priveşte atitudinea pe care o avem unii faţă de ceilalţi, într-un cadru generic. Cum ne raportăm la cei de lângă noi? Prin ce ochi îi privim...

  • Evadarea din educatie Evadarea din educatie

    Să educi este probabil ocupația cea mai dificilă pe care o poate face un om. Nu ne dăm seama de asta pentru că lăsăm educația pe seama educatorilor specializați...

  • Omul care nu a facut nimic Omul care nu a facut nimic

    Bărbatul care şedea înaintea mea oftă adânc: „Să ştii, nu mă tem de sărăcie sau de boli, prin alea toţi trecem. Nici măcar de moarte. Mă tem doar de un...

  • Proiectul noii educatii Proiectul noii educatii

    Ministerul Educației Naționale propune, spre consultare publică, Strategia naţională de educaţie parentală 2018-2025. Ca noutăți, vom avea educatori parentali...

  • Cultura sau credinta Cultura sau credinta

    Există o predispoziție generală să îi privim cu simpatie pe oamenii inteligenți și culți. În ei ne punem speranțele noastre că, dacă vor fi puși în capul...

  • Lideri si modele Lideri si modele

    Care este traducerea cuvântului englez leader în limbile europene? Răspunsul e simplu: leader în franceză, română, italiană, cu pronunţiile de rigoare. Nu pot...

  • Sa nu judecam Sa nu judecam

    Daca am cazut in pacatul criticarii faptelor aproapelui nostru, avem datoria sa marturisim aceasta greseala la spovedanie si sa depunem tot efortul in a nu mai face...

  • Adancul judecatilor lui Dumnezeu Adancul judecatilor lui Dumnezeu

    Sunt lucruri in viata care se intampla fara a avea explicatii. E de ajuns sa luam in discutie moartea unui prunc. De ce ingaduie Dumnezeu moartea acestuia? Sigur ca se...

  • Noua politie a gandirii Noua politie a gandirii

    Trăim în vremuri mai interesante decât ne-am fi imaginat. Domnul Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Bisericii, a primit reclamații la CNCD pentru afirmații...

  • Despre cel gandit si cel care gandeste totul Despre cel gandit si cel care gandeste totul

    Se spune că omul este ceea ce gândește, dar nu la acest aspect aș vrea să mă refer în rândurile de față, ci la relațiile care se nasc între cei care gândesc...

Pagina 5 din 87

Calendar Ortodox