Pana unde poate merge libertatea de expresie?

Pana unde poate merge libertatea de expresie? Mareste imaginea.

Pana unde poate merge libertatea de expresie? Iata o intrebare care de-a lungul timpului a fost mereu pusa, in diferite contexte, dar care, in conditiile evenimentelor tragice din Franta, a revenit in forta in actualitate, impartind deja publicul in doua tabere, asa cum era, de altfel, de anticipat. S-ar putea ca libertatea de expresie sa fie un termen cu un inteles mai vast, de aceea poate ar trebui vorbit despre barierele exprimarii in spatiul public. Sau, mai bine zis, cat se poate merge sau unde ar fi granita dincolo de care ironia sau amuzamentul devin jigniri ori insulte. Putem spune orice despre oricine fara nicio opreliste, invocand libertatea cuvantului, valorile democratice, independenta jurnalistica? Parerea mea este ca nu, aceasta neinsemnand insa ca exista o minima justificare pentru actul barbar care s-a intamplat la sediul redactiei Charlie Hebdo. Unii sustin ca orice compromis, orice acceptare a cenzurii sau eventual a autocenzurii, ar conduce la o sarabanda a incalcarii altor drepturi ale omului, castigate cu greu de-a lungul ultimului secol, si care in prezent caracterizeaza lumea civilizata.

Este o ipoteza, insa ea trebuie gandita intr-o viziune mai larga, in sensul in care daca pentru toata lumea aceste drepturi sunt, cum se spune, litera de lege. Ceea ce nu cred avand in vedere diferentele clare dintre lumea occidentala si spatiul afro-asiatic, reflectate prin mentalitati, cultura, traditii si nu in ultimul rand, religie. Asadar, ca ne place sau nu, daca exista un segment care se ghideaza dupa alte principii decat cele existente in spatiul european, dar culmea, segment care a ajuns sa fie tot mai consistent in lumea occidentala cu care convietuieste fara a fi insa asimilat, ei bine, atunci cred ca ar trebui tinut cont de el. De ce? Pentru ca s-a dovedit inca odata daca era cazul ca religia, convingerile religioase, sunt chestiuni ultra-personale, intime, sensibile si delicate, care, pentru multi, prevaleaza in fata libertatii de exprimare. A bagateliza sau a ironiza permanent credinta cuiva este ca si cand i-ai repeta acelei persoane ca nu-ti place cum arata, cum se imbraca, cum se comporta. Poti face acest lucru fara a te astepta la o contrareactie la un moment dat? Desigur nu, iar in cazul de fata reactia a fost una de-a dreptul diabolica, la care nimeni nu se astepta. De aceea sunt de parere ca in mass-media trebuie sa existe un minim bun simt dincolo de care nu trebuie trecut si nu ar trebui ca cineva sa se joace cu sensibilitatile altora, in special cu credinta, in numele libertatii presei. Nu este acceptabil sa ridiculizezi religia, fie ca este mozaica, musulmana, crestina ori altceva. Pentru ca daca unii ajung sa relativizeze sau sa puna sub semnul intrebarii convingerile religioase ale altora, de ce atunci cealalta tabara nu ar pune sub semnul intrebarii drepturile omului sustinute de ceilalti?

Adi Ionescu

Photo: Reuters

.

Despre autor

Adi Ionescu Adi Ionescu

Colaborator
21 articole postate
Publica din 12 Mai 2011

Pe aceeaşi temă

10 Ianuarie 2015

Vizualizari: 1542

Voteaza:

Pana unde poate merge libertatea de expresie? 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

libertatea de expresie

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE