Parabola grauntelui de mustar

Parabola grauntelui de mustar Mareste imaginea.

Daca ar fi sa analizam asemanarile si deosebirile dintre cele trei variante ale parabolei, am observa ca versiunile lui Matei si Luca sunt foarte asemanatoare intre ele, insa prezinta unele deosebiri fata de cea a lui Marcu. Aceste asemanari ar fi: parabola are in centru referirea la "un graunte de mustar"; si Matei, si Luca au aceeasi expresie: "pe care un om l-a luat" (Mt 13, 31; Lc 13, 19); referirea la un "copac" (Mt 13, 32; Lc 13, 19), care lipseste in versiunea lui Marcu; sfarsitul parabolei (ca un fel de parafrazare a textului lui Dn 4,12, 21. "Pasarile cerului se salasluiesc ("isi fac cuib") in ramurile lui", (Mt 13, 32); "Pasarile cerului s-au salasluit intre ramurile lui." (Lc 13, 19). Singura diferenta fiind timpul verbului. Finalul parabolei grauntelui de mustar este o aluzie la un pasaj din Biblia ebraica (Iz 17, 23; 31, 6; desi diferit fata de cel la care au apelat sinopticii: Dn 4, 12, 21).

Pe de alta parte, se observa ca atunci cand Matei si Luca nu sunt in acord, Marcu il urmeaza fie pe Matei, la infinitiv, fie pe Luca. In acest fel, desi este evident faptul ca exista influente intre diferitele versiuni ale parabolei, nu se poate elabora nici o teorie redactionala coerenta, care sa explice toate diferentele textuale dintre versiuni. Pe scurt, ideile principale, din care ne putem da seama de asemanarile si deosebirile de perspectiva ale parabolelor, sunt urmatoarele: Matei arata contrastul dintre cea mai mica dintre seminte si cel mai mare dintre legume, care devine copac; pasarile salasluiesc in ramurile lui. Marcu subliniaza contrastul dintre cea mai mica dintre seminte si cea mai mare dintre legume. Dupa Luca, o samanta creste si devine copac, iar pasarile salasluiesc in ramurile sale.

Joachim Jeremias remarca faptul ca traducerea "Imparatia lui Dumnezeu este asemenea grauntelui de mustar", ca si in cazul lui "asemenea este Imparatia cerurilor aluatului", poate induce in eroare. Deoarece avem de-a face cu folosirea dativului, corect ar fi sa fie redate prin: "Cu Imparatia cerurilor este cazul ca si cu un graunte de mustar", respectiv "ca si cu putin aluat". Insa trebuie retinut ca aceste parabole nu au intentia de a epuiza notiunea de Imparatie a lui Dumnezeu; ele nu prezinta decat numai anumite aspecte, relevante pentru contextele in care au fost rostite.

Formula cheie, comuna atat lui Matei cat si lui Luca, face referire la "un om", fapt explicat de unii pe temeiul paralelismului cu parabola urmatoare, unde se face referire la o "femeie" (Mt 13, 35). Deoarece in versetul 37 de la Matei se arata ca cel care seamana (in parabola neghinelor) este Fiul Omului, se poate considera ca, pentru Matei, "omul" din versetul 31 este tot Fiul Omului. Identificarea acestui "om" cu Mantuitorul Iisus Hristos este specifica unei mari parti a traditiei de interpretare a parabolei. Insa nu toate comentariile isi insusesc aceasta analogie, multi considerand acest cuvant lipsit de orice fel de semnificatie simbolica, concentrandu-se doar asupra simbolismului grauntelui de mustar.

Expresia privind pasarile (Mt 13, 32; Mc 4, 32; Lc 13, 19) a fost tradusa de diferitele versiuni ale Noului Testament fie ca "pasarile cerului", fie ca "pasarile aerului". Varianta literala este "pasarile cerului", insa, pentru a nu se crea confuzii, deoarece unii ar putea interpreta ca este vorba despre pasari care locuiesc in cer, a fost adoptata de catre unele traduceri moderne a doua varianta. Aceasta ni se pare o falsa problema, deoarece este evident ca este vorba doar despre pasarile care zboara in vazduh, asa ca vom pastra traducerea de "pasarile cerului".

Adjectivele referitoare la samanta ajunsa copac au forma de comparativ, insa sensul lor este de superlativ, atat in aceste parabole cat si in alte locuri din Noul Testament. Si, chiar de ar fi traduse prin comparativ, se subintelege superlativul din folosirea genitivului "dintre toate". Forma de comparativ a acestuia este folosita de 5 ori in Noul Testament, de doua ori fiind intalnit in texte paralele (Mt 13, 32 si Mc 4, 31); de doua ori in alte texte paralele, in care se vorbeste despre "cel mai mic din Imparatie", in raport cu Sfantul Ioan Botezatorul (Mt 11, 11; Lc 7, 28); si mai este folosit inca o data la Lc 9, 48, unde "cel mai mic" dintre ucenici este declarat a fi mare. Pe de alta parte, comparativul acestuia este comun in Noul Testament, fiind intalnit de aproximativ 50 de ori, uneori fiind folosit pentru compararea a doua lucruri (Mt 23, 17, 19; Lc 12, 18; In 4, 12), alteori a mai multe lucruri (In 10, 29) si alteori avand inteles de superlativ (Mt 18, 1, 4; Mc 9, 34; Lc 9, 46). De aceea, in cazul lui, doar contextul poate determina sensul pe care il are in versetul nostru. Exista insa unele deosebiri textuale privind aceasta parabola in cele trei versiuni sinoptice.

In Evanghelia dupa Matei, aceasta parabola este a treia din ciclul de sapte parabole din capitolul 13, care trateaza tema Imparatiei lui Dumnezeu. Din context rezulta ca parabola este adresata multimilor (13, 2, 34). Analizata in cadrul capitolului 13 de la Matei, aceasta parabola are probabil si o nuanta apologetica; ea vrea sa arate ca Imparatia lui Dumnezeu este mai puternica decat refuzul oamenilor. Astfel, dupa Matei, Iisus doreste sa accentueze aceasta idee in fata multimilor, care se opuneau mesajului Sau. La Matei, parabola grauntelui de mustar prezinta similitudini cu parabola precedenta, a neghinelor, in anumite cuvinte cheie. Introducerea in parabola este, de asemenea, asemanatoare cu cea din Mt 13, 24. Insa concluziile acestor doua parabole sunt diferite. Formula de introducere "o alta pilda le-a spus inainte" este specifica lui Matei (cf. 13, 24). De asemenea, si formula "Asemenea este Imparatia cerurilor..." ii este specifica. Observam ca evanghelistul Matei vorbeste despre "Imparatia cerurilor", in timp ce ceilalti evanghelisti folosesc expresia "Imparatia lui Dumnezeu". Este vorba de o formula specifica lui Matei, care se pare ca foloseste expresia "Imparatia cerurilor" in loc de "Imparatia lui Dumnezeu" doar ca o circumlocutiune a numelui divin, adoptata de catre evanghelist sub influenta rabinica. Astfel, nu exista nici un fel de diferenta intre "Imparatia cerurilor" si "Imparatia lui Dumnezeu", prima expresie fiind doar o variatie stilistica a celei de-a doua.

Formularea "luandu-l, omul l-a semanat" - ca de altfel si "luandu-l, omul l-a aruncat" de la Lc 13, 19 - poate fi considerata un semitism, insa este mai probabil sa fi fost introdusa pentru a marca un act deliberat, facut cu un anumit scop. Este importanta aceasta precizare deoarece, in mod oarecum ciudat, Evanghelistul spune ca omul a semanat o singura samanta de mustar. Avem aici o deosebire esentiala fata de parabola precedenta (13, 24), facand evident ca nu semanatul si recolta trebuie urmarite aici, ci caracteristicile "semintei de mustar" cu care este comparata Imparatia lui Dumnezeu. Aceasta particularitate este intalnita si la ceilalti sinoptici, aratand ca nu este vorba de ceva intamplator, conferind parabolei un sens alegoric profund.

Folosirea in aceasta parabola a timpului aorist ("a semanat") arata ca evanghelistul plaseaza semanatul grauntelui in trecut. S-a sugerat ca prin aceasta evanghelistul ar fi vrut sa arate ca omul care seamana este Iisus. Altii au sugerat ca, de fapt, Matei nu a facut altceva decat sa preia formele de aorist prezente (dupa cum ar reflecta si varianta de la Luca). Insa se poate lua in considerare si perspectiva comunitatii, care vedea activitatea Mantuitorului Hristos ca ceva care a avut loc in trecut fata de prezentul Bisericii. Argumente pentru aceasta perspectiva se gasesc in terminologia paralela din parabola neghinei si din explicarea ei: omul care seamana (13, 24, 31) este Fiul Omului (13, 37), campul (13, 24, 31) este "lumea" (13, 38). Impotriva ipotezei si a atestarii acesteia la Luca, Matei schimba aoristul "a devenit" in prezentul "devine".

Astfel, Imparatia a fost inaugurata prin activitatea lui Iisus. Imparatia lui Dumnezeu si Biserica nu sunt identice, insa sunt in stransa legatura, incat cei ce sunt membrii Bisericii se plaseaza intre activitatea lui Iisus pe pamant si Parusia Sa, ceea ce face ca Imparatia sa "devina", la timpul prezent. La timpul potrivit, Imparatia se va arata in slava Sa si toate neamurile vor fi incorporate in poporul lui Dumnezeu. Omul a semanat grauntele "in tarina sa", "in campul sau", spre deosebire de Marcu ("in pamant") si Luca ("in gradina sa"). S-a considerat de catre unii ca Matei a preferat folosirea lui "in tarina sa:, in lod de "in pamant", deoarece a luat in considerare prohibitia privind semanarea semintelor de mustar in gradina cuiva. Altii vad insa in aceasta doar o continuitate fata de parabola precedenta (13, 24. 27) si de explicatia sa (13, 36, 38).

Nu se vorbeste despre diferitele etape ale cresterii; pentru parabola, acestea sunt total irelevante. Ca si Marcu, Matei prezinta grauntele de mustar ca "cea mai mica dintre seminte", care devine "mai mare decat toate legumele", subliniind contrastul dintre inceputurile mici si rezultatele marete. Aceste elemente lipsesc din versiunea lui Luca. insa, pe de alta parte, afirma, ca si Luca, ca planta se transforma intr-un copac si pasarile cerului se odihnesc in ramurile sale. Cu privire la Mt. 13,32, s-a pus problema identificarii modului in care pasarile "salasluiau" in ramurile "copacului". Unele traduceri redau acest text prin varianta "pasarile cerului isi fac cuib in ramurile lui".

Altii evita aceasta traducere, traducand prin "a se salaslui", "a sta" si referindu-se doar la pasarile mici. Insa acest verb, prin compozitia sa, exprima destul de clar actiunea de a locui sau activitatea de stabilire a unei resedinte, putand fi tradus in acest context prin "a face cuib". Pe de alta parte, trebuie remarcat faptul ca pasarile se hranesc cu seminte de mustar. Apoi, folosirea doar de catre Matei a verbului in acest context a fost explicata de catre exegeti fie in legatura cu tema misionarismului atat de raspandita in Evanghelia sa, fie ca parte a unui paralelism cu parabola neghinelor (13, 25). Insa imaginea cu pasarile cerului care vin si se salasluiesc in ramurile copacului arata, pe langa simbolismul apocaliptic, ca acesta isi indeplineste toate functiile unui copac; astfel, nu poate fi vorba doar de faptul ca planta ajunge la dimensiunile unui copac, ci devine un copac.

In Evanghelia dupa Marcu, se pare ca parabola este adresata multimilor (4, 33-34), in prezenta ucenicilor. Este ultima parabola din colectia capitolului 4, dupa parabola semanatorului si a neghinei. Ea este localizata in cadrul activitatii lui Iisus in Galileea, alaturi de alte parabole ale Imparatiei (4, 1-34). Aceasta sectiune vrea sa reveleze certitudinea sosirii Imparatiei lui Dumnezeu. in varianta lui Marcu, unii cercetatori au observat o serie de probleme de sintaxa. Astfel, pronumele relativ ("care") este masculin, acordandu-se cu substantivul masculin (samanta, graunte), ceea ce este potrivit; insa adjectivele ("mai mic") si ("mai mare"), precum si participiul ("fiind") sunt la neutru, acordandu-se cu substantivul ("mustar"); aceasta exprimare nu este tocmai corecta. De asemenea, expresia ("dupa ce s-a semanat") de la inceputul lui 4, 32 este de prisos.

Se considera ca redactarea lui Marcu a parabolei are cateva trasaturi specifice. Dorind sa accentueze contrastul dintre mica samanta de la inceput si maretia sfarsitului ei, a introdus: ("mai mic decat toate semintele de pe pamant") si redundanda ("dupa ce s-a semanat"), la care se adauga ("se face mai mare decat toate legumele"). De asemenea, formula "cand se seamana in pamant" a fost explicata de unii critici (R. Gundry, B. Witherington III, etc.) ca o explicatie pentru cititorii lui Marcu (presupusi a fi in afara mediului iudaic), care nu ar fi avut cunostinta despre caracterul proverbial al micimii grauntelui de mustar. De asemenea, altii au remarcat ca Marcu a vrut sa accentueze prin antiteza contrastul dintre starea initiala si cea finala a plantei. Insa chiar daca aceste expresii ar fi inlaturate, parabola ramane intacta. Formula introductiva a lui 4, 30 este deosebita. Este singura data cand Marcu foloseste verbul "a asemana, a compara", in timp ce Matei o foloseste de 8 ori, iar Luca de 3 ori. A doua parte a versetului este, de asemenea, distincta; ea se gaseste aproape in aceeasi forma la Luca si se poate incadra in paralelismul specific semitic (cf. Is 40, 18); are scopul de a atrage atentia cititorului. Versetul este interogativ, adresand o singura intrebare in mod repetat. Origen, pe baza acestei introduceri, face o diferentiere intre conceptul de "pilda" si cel de "asemanare", cu aplicatie la parabola comorii ascunse in tarina.

Constructia verstelor 31-32 vrea sa sublinieze contrastul dintre "cea mai mica" dintre s.eminte si "cea mai mare" dintre legume. In aceasta privinta se aseamana cu Matei, care subliniaza acelasi contrast. Observam ca, la Marcu, pasarile cerului se salasluiesc la umbra ramurilor sale, spre deosebire de Matei si Luca, unde sunt descrise ca salasluindu-se in ramurile sale; aceasta deoarece pentru Marcu mustarul creste ca o planta uriasa, nu ca un copac, cum este prezentat in celelalte Evanghelii.

Evanghelia dupa Luca a plasat rostirea parabolei in cadrul scenei narative a calatoriei Mantuitorului spre Ierusalim (9, 51-19, 27). Mai precis, ea urmeaza vindecarii femeii garbove in sinagoga in zi de sambata (13, 10-17); Mantuitorul a raspuns celor ce L-au acuzat pentru aceasta minune, deoarece a avut loc sambata, facandu-i sa se rusineze si facand ca "toata multimea" sa se bucure "de faptele savarsite de el" (13, 11). Apoi Mantuitorul continua sa vorbeasca, aparent in fata atat a oponentilor sai, cat si a multimii. Insa ce l-a determinat pe evanghelistul Luca sa aseze cele doua parabole in cucest context? Un indiciu in acest sens il constituie insasi natura comparatiilor pe care le face: Iisus vorbeste poporului si, de aceea, recurge la imagini preluate din viata si experienta evreului simplu din primul secol, pentru a da indicii despre modul in care Dumnezeu isi manifesta suveranitatea.

Episodul anterior arata ca activitatea vindecatoare a lui Iisus; si, prin aceasta, aratarea maretiei lui Dumnezeu, se situeaza dincolo de spatiu si de timp - mai exact spus: in ciuda oricaror categorii de tiimp (ex. sambata) si spatiu (ex. templu) - si se realizeaza de cele mai multe ori prin anumite categorii sociale rau-famate (ex. desfranate si pacatosi) sau care se situeaza la periferia societatii (ex. vamesi), prin persoanele simple si umile (ex. "o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinta si care era garbova"; 13, 11). De aceea, comentariul lui Iisus cu privire la acest episod trebuia sa fie tot sub forma unor imagini conflictuale si paradoxale, asociind puterea lui Dumnezeu de acest mod de existenta umila a omului simplu si de unele elemente considerate necurate sau inutile ("graunte de mustar", "aluat"), in acest mod, Mantuitorul isi legitimeaza faptele savarsite in sinagoga ca activitate imparateasca. De asemenea, asezarea parabolelor in acest context poate avea drept cauza opozitia crescanda si respingerea lui Iisus de catre anumite cercuri iudaice; in acest sens, Mantuitorul le prezinta cele doua parabole, revelandu-le adevarata statura a Imparatiei Sale.

Parabola este introdusa printr-o intrebare si, ca si la Marcu (4, 30), avem de-a face cu o repetitie, specifica paralelismului semitic: "Cu ce este asemenea Imparatia lui Dumnezeu si cu ce o voi asemana?" (Lc 13, 18; cf. 7, 31). Forma parabolei la Luca se prezinta cel mai simplu dintre cei trei evanghelisti. Luca nu explica faptul ca samanta de mustar este cea mai mica dintre toate semintele si ca planta este cea mai mare dintre toate plantele. El arata doar ca, atunci cand un om planteaza o samanta de mustar, aceasta creste si se face un copac, in ramurile caruia salasluiesc pasarile. Acest fapt l-a facut pe J. Dupont sa considere ca perspectiva unei transformari calitative, tainice, care domina viziunea lui Marcu, a lasat loc, la Luca, perspectivei unei dezvoltari cantitative.

Faptul ca Luca afirma ca samanta a fost aruncata intr-o gradina se datoreaza (cf. H. McArthur, I.H. Marshall etc.) faptului ca Luca a scris Evanghelia sa pentru ne-iudei, mai precis pentru paganii elenisti. Altii considera ca Luca nu a facut decat sa preia forma originala pe care Matei a schimbat-o pentru a fi in concordanta cu prescriptiile iudaice si ca sa foloseasca aceeasi expresie ca in 13, 24. Se observa ca Luca, spre deosebire de ceilalti evanghelisti, foloseste toate verbele la aorist , aratand actiuni deja realizate; astfel, parabola nu este narata ca o posibilitate, ci ca un fapt implinit. Acest fapt a fost explicat in mod diferit: unii, mergand pe ipoteza ca Evanghelia dupa Luca a avut o redactare mai tarzie, considera ca pentru contemporanii autorului integrarea paganilor in Imparatia lui Dumnezeu era deja o realitate (cf. Goulder); altii, adepti ai eshatologiei realizate, considerau aceasta un argument pentru a sustine ca Imparatia lui Dumnezeu a si venit; iar altii considera ca astfel se exprima cel mai bine simultaneitatea aspectului umil si maret al Imparatiei, deoarece aceste aspecte nu sunt separate de anumiti parametri temporali.

La Luca 13, 19, unele marturii textuale grecesti importante si unele texte latine, siriace si copte au, in loc de simplu "copac", varianta "copac mare". Aceasta varianta a fost pastrata chiar in unele traduceri moderne. Insa, in alte marturii grecesti importante, acest adjectiv lipseste. S-a considerat, astfel, ca varianta extinsa a introdus adjectivul "mare" pentru a fi in acord cu textele paralele de la Matei si Marcu, in care e prezenta antiteza intre "cea mai mica dintre seminte" si copac. Aceasta adaugire este prezenta si in cateva marturii ale textului de la Mt 13, 32. Insa varianta simpla pare preferabila, deoarece este varianta pastrata de Nestle-Aland si de majoritatea traducerilor moderne. Evanghelistul a plasat parabola dupa controversa cu privire la vindecarea femeii garbove in zi de sambata, care a starnit reactiile oponentilor lui Iisus (13, 10-17). Prin aceasta s-a manifestat puterea Imparatiei lui Dumnezeu. Parabola urmeaza imediat dupa, fiind introdusa prin "deci", ca si cum ar fi o continuare naturala a vindecarii si reducerii oponentilor la tacere. Imparatia este o realitate prezenta in activitatea lui Iisus. Dar prezenta si puterea ei sunt atat ascunse (12, 32; 13, 20-21; 17, 20), cat si revelate (11, 20). Acest lucru poate fi explicat prin parabola grauntelui de mustar.

Apocrifa Evanghelia lui Toma prezinta, de asemenea, o versiune a acestei parabole: "Ucenicii I-au zis lui Iisus: Spune-ne si noua cu ce se aseamana Imparatia Cerurilor. El le-a zis lor: Ea este ca un graunte de mustar, mai mic decat toate semintele. Insa cand cade pe pamant arat, creste din el o ramura bogata si devine adapost pentru pasarile cerurilor." Dupa unii cercetatori, versiunea Evangheliei lui Toma deriva dintr-o traditie independenta de sinoptici. Insa altii considera aceasta versiune ca derivand din Evangheliile sinoptice si editata de autorul Evangheliei lui Toma. A doua ipoteza este tinuta pe baza unor termeni comuni cu Evangheliile sinoptice, mai ales cu Marcu. Astfel, samanta de mustar este descrisa ca fiind un graunte "mai mic decat toate semintele" (ca in Mc 4, 31 si Mt 13, 33); a doua propozitie este introdusa prin "cand" (ca in Mt 13, 32; Mc 4, 32); si exista o corespondenta intre "pe pamant arat" si "pe pamant" (Mc 4, 31), spre deosebire totusi de "in tarina sa" (Mt 13, 31) sau "in gradina sa" (Lc 18, 19). Desi aceste argumente nu sunt destul de puternice pentru a sustine vreuna dintre ipoteze, totusi, tinand cont ca Evanghelia lui Toma este dependenta de sinoptici si in alte locuri, este foarte probabil ca aceasta sa fi fost situatia si in cazul nostru.

Evanghelia lui Toma a gnosticizat aceasta pilda in unele elemente. Grauntele de mustar reprezinta scanteia de lumina, iluminarea catre gnostic, iar pamantul arat se refera la pregatirea gnosticului de a o primi. Astfel, aceasta parabola a fost transformata dintr-una a Imparatiei ca realitate exterioara, eshatologica, intr-una in care Imparatia este o realitate interioara, accesibila gnosticului. Pentru a interpreta aceste parabole, trebuie sa explicam, in primul rand, ceea ce inteleg vorbitorii de limbi semitice prin notiunea de progres sau crestere. O intelegere din perspectiva filosofiei hegeliene a facut ca aceste parabole sa fie interpretate in sensul unei cresteri evolutioniste a Imparatiei lui Dumnezeu. Secole la rand au fost predicate intr-o retorica a cresterii, de la cel mai mic la cel mai mare. Argumente de ordin intern par, la o prima vedere, sa sustina aceasta teorie (ex. folosirea verbului - Mt 13, 32). Astfel, Imparatia lui Dumnezeu ar fi inceput cu Iisus Hristos si acum creste si va creste in continuare pana ce intreaga lume va fi o manifestare a stapanirii lui Dumnezeu. Aceasta este teza lui Karl Barth, spre exemplu.

In mintea orientalului insa, aceasta pilda trebuie privita ca punand in contrast inceputul si sfarsitul, nu ca o imagine a progresului. Se compara un mic graunte de mustar, proverbial in Orient, fiind considerat cel mai mic dintre seminte, si produsul final, un copac maret. Astfel ca intelesul acestei pilde trebuie considerat a fi contrastul dintre inceputul umil al Imparatiei lui Dumnezeu si slava sa finala. Cea mai mare parte a exegetilor contemporani considera ca tema parabolei nu este cresterea, ci tocmai acest contrast. Exista un singur personaj, grauntele de mustar, si doua scene; inceputul este minuscul, finalul este maret. Verbele sunt folosite in aceasta pilda la timpul aorist la Luca , ceea ce ne face sa vedem ca nu este vorba de progres, ci de evenimente consumate deja.

Mai mult, accentul nu se pune pe maretia Imparatiei lui Dumnezeu in manifestarea sa finala, deoarece aceasta era o chestiune indiscutabila pentru orice iudeu; o afirmare a acestui fapt nu ar fi nimic altceva decat o tautologie pentru orice evreu. Ineditul consta in micimea si caracterul neinsemnat al inceputului sau; acest aspect era ceva de neconceput pentru iudaismul contemporan Mantuitorului. De asemenea, trebuie sa mentionam ca totusi nu numai inceputul umil este adus in prim plan de textul nostru, ci mai degraba adevarata realitate a Imparatiei, care arata ca inceputul modest si prezenta tainica a Imparatiei nu sunt incompatibile cu destinul sau maret. Astfel, putem spune ca accentul nu este pus nici pe micimea si caracterul umil specifice prezentului, nici pe maretia care va caracteriza viitorul, ci pe juxtapunerea dintre ele, pe coexistenta lor in realitatea tainica a Imparatiei, care poate fi experimentata in prezent. A opune o Imparatie prezenta uneia viitoare este un demers eronat, dupa cum reiese din analiza textelor care vorbesc despre aceasta realitate.

Este vorba doar de diferite manifestari ale aceleiasi imparatii, mereu egala cu ea insasi. Iar in parabola grauntelui de mustar avem de-a face cu paradoxul manifestat de prezenta umila a Imparatiei marete a lui Dumnezeu. Orientalul priveste in samanta deja rezultatul cresterii ei; sfarsitul exista deja in mod virtual in inceput.

Sunt totusi unii exegeti care considera ca nu trebuie eliminata cu totul ideea de crestere. Chiar daca tema esentiala este cea a contrastului si a adevaratei identitati a Imparatiei, atata timp cat se poate vorbi despre anumiti subiecti ai Imparatiei, se poate sustine o crestere a comunitatii eshatologice, care poate fi exprimata chiar in termenii de "crestere a Imparatiei". Este evident ca inmultirea numarului celor ce cred - adica a celor ce vor "intra" in Imparatie - a fost si este un deziderat al Bisericii, insa nu trebuie sa cadem in eroarea identificarii Bisericii cu Imparatia lui Dumnezeu si a considerarii ca existenta Imparatiei depinde de numarul membrilor ei. Semintele de mustar sunt considerate ca fiind printre cele mai mici seminte; aceasta caracteristica le confera chiar un caracter proverbial. Ea este descrisa ca "cea mai mica dintre seminte" si de catre surse extra-biblice, atat grecesti, cat si rabinice. Aceasta perspectiva o gasim in mod implicit si in alte locuri din Noul Testament: Mt 7, 20 / Lc 17, 6.

Iar samanta descrisa in Sfanta Scriptura ca "cea mai mica dintre seminte" este considerata de majoritatea comentatorilor a fi Brassica nigra, comuna samanta de mustar neagra. Brassica nigra este in zilele noastre o planta cultivata in gradina, insa, in perioada Mantuitorului, ea crestea salbatica pe campurile Palestinei. Samanta de mustar aproximativ 1 milimetru diametru. Ea are nevoie de aproximativ 3-7 zile ca sa germineze, in conditii optime, care includ o atmosfera racoroasa si un sol relativ umed. Iar planta, la maturitate, poate atinge o inaltime de doi sau trei metri; astfel, desi nu este un copac mare, este una dintre cele mai mari legume. Alti comentatori au considerat ca ar fi vorba de o alta planta, anume Salvadora persica, despre care ar fi vorbit Mantuitorul, insa aceasta se gaseste in Valea Iordanului, nu pe campie; iar samanta sa este mai mare, nepotrivindu-se descrierii din Evanghelii.

Aceasta sintagma a starnit unele controverse, datorita faptului ca, stiintific, grauntele de mustar nu este "cea mai mica dintre seminte", deoarece samanta de orhidee, de exemplu, este mai mica decat cea de mustar. Daniel Fuller a raspuns la aceasta provocare sustinand ca Mantuitorul si-a adaptat in mod deliberat limbajul in chestiunile nerevelationale, in functie de mentalitatea timpului sau, folosind o expresie proverbiala populara in acel timp. Astfel, "desi samanta de mustar nu este, intr-adevar, cea mai mica dintre toate semintele, Iisus s-a referit la ea intr-o asemenea maniera deoarece, in mintea iudeului din zilele lui Iisus, asa cum indica unele pasaje din Talmud, samanta de mustar reprezenta cel mai mic lucru pe care ochiul il poate detecta". Pe de alta parte, W. Harold Mare, respingand teoria lui Fuller, a incercat sa demonstreze ca nu este vorba de vreo eroare stiintifica in aceasta exprimare, aratand ca samanta de mustar nu este raportata la "toate" semintele, ci doar la cele care fac parte din categoria legumelor, limitandu-se la aceasta categorie de seminte. El argumenteaza aceasta prin faptul ca mustarul ar fi fost cultivat in Palestina pentru uleiul sau. Astfel se face referire doar la categoria legumelor, nefiind vorba de vreo eroare stiintifica. Asemanatoare este si una din ipotezele lui Daniel B. Wallace, ca este vorba de cea mai mica dintre semintele care sunt semanate (Mc 4, 31: "cand se seamana").

Pe de alta parte, Vasile Gheorghiu atrage atentia ca "nu exista alta samanta mai mica decat grauntele de mustar, care sa produca o planta mai mare decat cum produce el". Oferind o alternativa folosirii superlativului in traducerea lui, Daniel B. Wallace arata ca acest comparativ ar putea avea sens relativ, deoarece: a) comparativul este folosit cu sens relativ si in alte locuri in Noul Testament; b) in loc sa fie un genitiv al comparatiei, ar putea avea sensul de "dintre toate semintele". Astfel, sintagma ar putea fi tradusa si ca: "foarte mic intre toate semintele".

Desi planta de mustar are multe intrebuintari, este totusi o buruiana. Pliniu cel Batran, in Naturalis Historia, avertizeaza chiar: "Odata ce a fost semanata, este greu sa eliberezi campul de ea, deoarece samanta, cand cade, germineaza imediat." Astfel, o caracteristica ce ar putea avea relevanta pentru parabola noastra este rapiditatea cu care se dezvolta aceasta planta. De aceea devine mai usor de inteles de ce codurile de curatie din Misna interzic cu desavarsire semanarea ei in gradina; ea este considerata o planta de camp. Asa ca, daca plantarea semintei de mustar se face in tarina, violandu-se astfel legile privitoare la acest fapt, inseamna ca plantarea si cresterea sunt scandaloase, nelegitime. Aceasta tema se intalneste si in alte parabole ale lui Iisus. Imparatia este asociata cu ceea ce este necurat, asa cum Iisus se asociaza cu cei pacatosi, cu proscrisii societatii sale.

Cu toate acestea, nu poate fi exclusa posibilitatea ca planta aceasta sa fi fost cultivata si in gradini in timpul Mantuitorului. Observam ca Matei si Marcu atrag atentia in mod explicit asupra diferentei dintre mica samanta de mustar si copacul urias, folosindu-se de termeni antitetici. De aceea, consideram ca imaginea a fost special aleasa; nu se putea vorbi despre orice fel de samanta, ci de mustar, la care se manifesta un contrast puternic, relevant pentru intelegerea "tainei Imparatiei lui Dumnezeu". S-a remarcat ca in aceste parabole nu avem de-a face cu realitati obisnuite, in ciuda imaginilor comune folosite pentru a le descrie. Astfel, transformarea intr-un copac presupune mai mult decat permite dezvoltarea naturala a semintei de mustar. Ceea ce vrea Mantuitorul sa arate este ca avem de-a face cu realitati divine, inexplicabile pentru cei ce nu cred. De aceea, prin hiperbola cresterii acestei plante se arata cat de miraculoasa este Imparatia lui Dumnezeu si realitatea dumnezeiasca a acesteia. Iar imaginea cu pasarile cerului care vin si se salasluiesc in el arata, pe langa simbolismul apocaliptic, ca acest copac provenit din acel graunte de mustar isi indeplineste toate functiile unui copac.

De asemenea, Jeremias atrage atentia asupra unui alt punct. Cei ce il ascultau pe Iisus cunosteau pilda despre copacul inalt din Scriptura (Iz 31; Dn 4), ca simbol al puterii lumesti, dupa cum erau familiari si cu aluatul din haggada de Pasti, ca simbol al rautatii si ticalosiei. Iisus insa foloseste aceste doua simboluri in sensul opus, aplicandu-le Imparatiei lui Dumnezeu si nu puterii raului. Pentru a putea sa ne pronuntam asupra semnificatiei primare a acestei parabole, trebuie sa facem distinctie intre ascultatorii originali ai acestora si Biserica primara. Avem de-a face cu doua contexte diferite in care aceste parabole erau ascultate, care influenteaza intelegerea lor. Si, desi este mai important sa intelegem sensul pe care l-a dat Mantuitorul Hristos acestora, trebuie sa tinem cont si de faptul ca evanghelistii au scris cu un anumit scop, apologetic sau misionar, fapt care se poate sa fi influentat modul in care aceste parabole au fost redate. Astfel, primii ascultatori ai parabolei grauntelui de mustar nu puteau decat sa fie surprinsi de folosirea unei astfel de imagini pentru a desemna Imparatia lui Dumnezeu.

Vechiul Testament si traditia iudaica, in general, sunt lipsite de acest fel de imagine a Imparatiei. Abia in faza finala a dezvoltarii grauntelui de mustar am putea gasi similitudini vechi-testamentare; copacul este o imagine biblica obisnuita pentru o Imparatie; iar imaginea unui copac pe ale carui ramuri stau pasari este un simbol clasic al unui imperiu mare si al natiunilor care il alcatuiesc. Astfel, Mc 4, 32 face o aluzie clara la Iz 17, 23 si Dn 4, 9; iar Mt 13, 32 si Lc 13, 19 pot fi considerate chiar citate libere din Dn 4, 18. Iar descrierea oarecum nerealista a plantei de mustar ca arbore este legata tot de Daniel (4, 7). Apoi, pasarile care se vor salaslui in/sub ramurile copacului sunt o imagine eshatologica a incorporarii paganilor in poporul lui Dumnezeu; aceasta imagine este folosita de mai multe ori in Vechiul Testament (Jd 9, 15; Iz 17, 23; 31, 6; Dn 4, 12, 21), in apocrifele iudaice (I En 90, 30, 33, 37) si in scrierile de la Qumran (1 QH VIII, 4-9), in sensul venirii la pocainta a neamurilor pagane si inchinarii in fata Dumnezeului lui Israel, la sfarsitul lumii. Insa aceste versete au primit o nuanta diferita, deoarece in Iz 17, 22-24 copacul folosit ca imagine pentru viitoarea restaurare a regatului lui Israel nu este mustarul, ci cedrul.

Robert W. Funk, intr-un articol indraznet ("The Looking Glass Tree is for the Birds", 1975), incearca sa demonstreze chiar ca aceasta parabola este de fapt o satira. El arata ca parabola se joaca de fapt cu imagini din Scriptura ebraica care promit micii "mladite" Israel ca va fi mare precum falnicul cedru din Liban. Evident, asemenea imagini au fascinat Israelul si, foarte probabil, erau familiare ascultatorilor lui Iisus. Iezechiel 17 vorbeste despre lastarul care va fi sadit pe muntele lui Israel si "se va face un cedru falnic si vor locui sub el tot felul de pasari" (v. 22-23). Pe de alta parte, insa, cap. 31 vorbeste despre Asiria ca fiind "un cedru din Liban, cu ramuri frumoase, cu frunzis umbros si cu trunchi inalt", a carui inaltime "intrecuse pe toti arborii campului" si in ale carui lastare "isi impletisera cuiburi tot felul de pasari de-ale cerului" (v. 2-6).

In aceste texte, cedrul pare sa simbolizeze puterea politica, iar pasarile, care se vor odihni in/sub ramurile sale, celelalte popoare, care depind de ea. Aceeasi imagine revine in Dn 4, 7-9, unde, desi nu mai este vorba de cedru, se vorbeste despre "un copac in mijlocul pamantului, "inalt foarte", reprezentand puternica Imparatie politica a lui Nabucodonosor. In fiecare din aceste texte, copacul reprezinta maretia < politica a unei imparatii, imagine preluata si folosita in reprezentarea idealurilor triumfaliste ale lui Israel. Contemporanii Mantuitorului pareau sa fi pastrat asemenea imagini, asteptand un Mesia care sa faca posibila izbanda lui Israel asupra neamurilor. De asemenea, in cursul istoriei Bisericii, cei care au retinut doar o interpretare triumfalista a parabolei grauntelui de mustar au interpretat-o pe linia triumfului universal al Bisericii.

Intre parabola cedrului si cea a grauntelui de mustar exista, asadar, continuitate, dar si contrast. Ambele vorbesc despre nadejdea Imparatiei lui Dumnezeu; ambele afirma ca Dumnezeu va realiza lucruri marete din inceputuri minuscule; ambele afirma natura universala a Imparatiei prin imaginea pasarilor. Pornind de la aceste paralelisme, Robert Funk argumenteaza ca parabola grauntelui de mustar este o satira, o "parodie" a imaginii cedrului din Liban. Parabola incepe umil, cu "cea mai mica dintre seminte", facand trimitere la mladita lui Israel; "mai mare decat toate legumele" corespunde imaginii cedrului care "intrecuse toti arborii pamantului"; si paralelele pot continua. Satira consta in faptul ca, in ciuda asteptarilor mesianice, nu "cedrul" va fi cel care se va inalta la o asemenea statura si care va intruchipa Imparatia vesnica, ci banalul "graunte de mustar". O asemenea perspectiva, desi ne apropie mai mult de intelesul si abordarea corecta a parabolei, nu poate fi adoptata in mod exclusiv. Este evident ca Mantuitorul doreste sa naruiasca ideile preconcepute ale conationalilor sai, dornici sa vada sosirea unei imparatii plina de putere, care va restaura regatul lui Israel si-l va inalta la demnitatea promisa, de lider al tuturor popoarelor. insa aceasta idee nu epuizeaza intelesul parabolei, care ne introduce si in atmosfera Imparatiei, dezvaluindu-ne ceva din taina ei, anume forma neobisnuita de manifestare in lume.

Si, chiar de nu acceptam ipoteza ca aceasta parabola ar fi o satira, reactia la ascultarea ei trebui sa fi fost cel putin cea de surprindere, j deoarece Iisus nu imprumuta imaginile din Muntii Libanului, ci din gradinile de legume, ca nu vorbeste de cel mai falnic dintre copaci, ci de cea mai mica dintre seminte. Astfel, parabola anunta inca de la inceput ca va avea loc ceva diferit fata de ceea ce vizau asteptarile mesianice; mai precis, copacul biblic se va inalta dintr-o altfel de samanta decat cea asteptata. Insa la ce se refera aceasta diferenta in planul Imparatiei? Majoritatea comentatorilor au considerat aici, pe buna dreptate, ca este vorba despre activitatea Mantuitorului. Imparatia lui Dumnezeu nu va activa prin ofensiva armatelor ceresti, ci prin umilii ucenici ai lui Iisus, nu se va manifesta prin victoria asupra romanilor sau a tuturor natiunilor, ci prin exorcisme si vindecari. De aceea, reactia primilor ascultatori nu putea fi alta decat surpriza. In aceasta lumina, trebuie reconsiderata totusi pozitia ucenicilor Mantuitorului, care au avut parte de o revelatie mai speciala, lor facandu-li-se cunoscuta "taina Imparatiei lui Dumnezeu".

Insa, pentru cititorii Evangheliei lui Matei, folosirea unei astfel de imagini nu mai constituie o atat de mare surpriza. Traditia i-a familiarizat cu astfel de imagini; ei stiau deja de moartea si invierea lui Hristos. Iar textul Evangheliei pana la acest pasaj le-a oferit destule motive pentru a intelege Imparatia lui Dumnezeu intr-o asemenea maniera. Semanatul ca metafora a lucrarii Imparatiei era deja receptata si inteleasa de catre ei. Redactarea textului le putea facilita o intelegere a acestei parabole in legatura cu cea a semanatorului si cea a neghinei, prin alaturarea lor intr-un capitol special dedicat acestei tematici. In lumina acestora, pentru ei era mai usor sa inteleaga pe omul care seamana ca simbolizandu-L pe Fiul Omului, iar tarina, lumea. Contextul era al persecutiilor care incepeau sa fie din ce in ce mai violente. Parabola putea, astfel, sa le dea speranta. Evanghelia incepea sa fie propovaduita si paganilor, ceea ce le oferea suport interpretarii "pasarilor cerurilor" ca simboluri ale crestinilor proveniti din lumea pagana. Identificarea pasarilor cu paganii are corespondente si in mentalitatea iudaica.

Inceputul misiunii intre pagani putea fi pusa, in acest mod, in legatura cu venirea Imparatiei eshatologice a lui Dumnezeu. Cu toate acestea, nu se lua in considerare posibilitatea grabirii momentului eshatologic, deoarece "cand a crescut" face evident faptul ca nu poate fi vorba de vreo influenta omeneasca in acest proces. Joachim Jeremias a argumentat caracterul eshatologic al parabolei prin folosirea verbului. Acesta este, dupa Jeremias, un termen tehnic folosit cu sensul eshatologic de incorporare a paganilor in poporul lui Dumnezeu. Apoi, transformarea plantei in copac precum si masa mare de faina dospita cu putin aluat din parabola urmatoare ne conduc la realitati eshatologice. Insa ideea ca aluziile eshatologice s-ar datora alegorizarii de catre crestini a acestei parabole este inacceptabila din cel putin trei motive.

In primul rand, imaginea eshatologica apartine chiar structurii si continutului parabolei; nu putea fi inteleasa aceasta parabola fara ca la sfarsit sa se faca unele precizari asupra semnificatiei a ceea ce incepuse deja sa se intample. Apoi, aceasta imagine este atestata de catre toti sinopticii si chiar si de catre Evanghelia lui Toma (in ciuda antipatiei gnosticilor fata de Vechiul Testament). Iar in al treilea rand, nici un text al Vechiului Testament nu este citat in mod expres, ci doar se fac unele aluzii la unele simboluri derivate dintr-o serie de scrieri; faptul ca nu este vorba de o citare directa a Vechiului Testament explica de ce Evanghelia dupa Toma a inclus aceasta parabola in textul ei. Toate acestea arata ca o nuanta eshatologica este implicita sensului primar al parabolei. Insa aceste conotatii eshatologice trebuie intelese in ansamblul mai larg al viziunii Scripturii asupra eshatologiei, nu in directie apocaliptica. Caci, potrivit Scripturii, eshatologia incepe odata cu Iisus Hristos, intreaga epoca dintre intrupare pana la sfarsitul lumii fiind sub semnul eshatologicului. In acest sens, toate faptele Mantuitorului erau eshatologice.

Ilie Chiscari

26 Aprilie 2012

Vizualizari: 19532

Voteaza:

Parabola grauntelui de mustar 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE