Paradoxuri

Paradoxuri Mareste imaginea.

In secolul III, Tertulian rostea aceste cuvinte: unus christianus nullus christianus (un singur creştin, nici un creştin). Era o declaraţie care privea modul de viaţă creştin, ferit de egolatrie, individualism sau scindare. După acest principiu, izvorât din învăţătura cristica, trebuie sau ar trebui să ne ghidam propriul parcurs existenţial. Că lucrurile stau aşa sau nu, aceasta este o altă discuţie.

Observăm, în mod evident, că, în viziunea actuală, centrul de greutate se mută de la căutarea fericirii personale şi comunitare în ceilalţi, purtători de Hristos şi fraţi ai Lui mai mici (Matei 25,31 -46) către principiul Singurul care te poate face fericit eşti tu însuţi!. Omul contemporan simte astfel nevoia să i se reamintească în fiecare clipă că doar el este cheia pentru propria fericire, pentru că s-a îndepărtat (înstrăinat, însingurat) prea mult de celălalt ca să îl mai poată ajunge. De aici, poate, şi „reducţionismul" în relaţia cu un alter ego, ce îşi pierde calitatea de persoană şi devine doar un instrument menit să te ajute să îţi găseşti fericirea. Omul se iubeşte pe sine până la idolatrie: lumea reală şi virtuală se prefac în imense scene pentru ca ceilalţi, el fiind axis mundi, să-l admire, să-l vadă şi, dacă este posibil, să-l aduleze.

Poate că o explicaţie pentru acest tip de comportament sau o consecinţă ar fi şi felul în care a evoluat Psihologia ca ştiinţă. In timp ce Hristos ne spune că omul trebuie să se lupte cu patimile sale, cu ceea ce-l înlănţuie şi-l împiedică să „zboare spre înaltul cerului" (Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie! - Matei 10, 34), Psihologia motivaţională îl învaţă să se accepte aşa cum este.

Frapant este că această viziune modernă nu este coerentă şi dovedeşte inconsecvenţă în aplicare, generând contradicţii care sfidează logica bunului simţ. De aceea, am decis să vă împărtăşesc câteva dintre aceste „aberaţii logice", lăsându-vă pe dumneavoastră să decideţi locul lor în „mijlocul" societăţii postmoderne.

Un subiect, repetat obsedant: Statul este laic (de fapt singurul stat autodeclarat laic este Franţa, termenul corect ar fi, mai degrabă, neutru din punct de vedere religios), deci ruptura dintre această instituţie şi Biserică ar trebui să fie definitivă şi irevocabilă.

Statul este neutru, dar acesta nu este constituit în afara unei societăţi religioase, cel puţin dacă ne luăm după cifrele ultimului recensământ de la noi din ţară. Statul (ca organizaţie ce reflectă nevoile şi dorinţele societăţii) trebuie să ţină cont de credinţa religioasă a cetăţenilor săi şi să menţină un dialog continuu, veghind, ca arbitru, ca drepturile cetăţenilor săi să nu fie încălcate, inclusiv dreptul la propria (ne)credinţă. In altă ordine de idei, Statul are datoria să creeze condiţiile pentru ca Biserica (Bisericile) să îşi îndeplinească menirea ei, spirituală şi socială, bineînţeles, în conformitate cu legile care protejează drepturile omului. O fericită coabitare a instituţiilor oferă premisele unui succes comun.

Este uimitor cum reprezentanţi ai unor minorităţi nereprezentative pentru societatea civilă, parcă uitând de majoritatea covârşitoare a creştinilor, clamează „aruncarea" Religiei în sfera privată, în schimb sexualitatea (care chiar ţine de domeniul privatului) devine subiect de interes public, ca şi cum scopul vieţii nu ar fi decât sexul, redus la plăcere epidermică, eliberat de responsabilităţi şi, mai ales, consecinţe! Or, în opinia noastră, fără a face abstracţie că alături de suflet, omul este înzestrat şi cu trup, cu nevoi specifice, credem că aspiraţiile noastre pot să depăşească planul biologic. In fond, Creştinătatea, prin ideile sale directoare, restaurează imaginea omului care este mai mult decât un animal raţional sau o sumă a unor părţi ce-l alcătuiesc: el este rege al Creaţiei, plăsmuit după chipul şi chemat spre asemănarea cu Dumnezeu; diferenţa dintre regnul animal şi om este vizibilă dincolo de aspectul cantitativ şi mărimea creierului, raportată la dimensiunile fizice.

Chiar şi ateu fiind, nu poţi privi avortul ca fiind o chestiune de alegere - acesta ar fi un alt subiect predilect. Fătul, fie că vorbim de zigot sau de o sarcină de 6 luni este viaţă în desfăşurare. Avortul nu este o extirpare a unui organ bolnav sau inestetic, este crimă. Aceeaşi oameni care manifestă pentru libertatea de a ucide viaţa încă nenăscută, şi aici este paradoxul, sunt de-a dreptul oripilaţi de relele tratamente la care sunt supuse animalele (şi pe drept cuvânt, doar că ierarhizarea ar trebui să se facă altfel!).

Sute de mii de persoane manifestă pentru protejarea arealului unui animal sălbatic pe cale de dispariţie (un demers nobil, aproape o obligaţie a noastră de a proteja ceea ce Dumnezeu ne-a lăsat în grijă) sau se înfioarâ la gândul că pe Marte ar putea fi descoperită o bacterie, dar sunt gata să „lapideze" pe oricine ar spune că lepădarea pruncilor ar fi un act odios, în aceeaşi notă, din spate vin noi reglementări din partea forurilor de conducere a U.E. în ce priveşte mâncatul nesănătos (pe internet găsim liste cu alimentele interzise la vânzare). Ultima iniţiativă legislativă în acest sens are ca subiect interzicerea pentru consum a margarinei1. Aşadar, să mănânci nesănătos este (va fi) interzis prin lege, dar să ucizi un copil prin avort, căruia avocaţii pro choice îi spun eufemistic „întrerupere de sarcină", este un drept.
Şi, în fine, deşi această înşiruire poate continua la nesfârşit, o comparaţie dureroasă: în timp ce oamenii aflaţi în genunchi înaintea lui Dumnezeu sunt catalogaţi ca medievali, „pupători de moaşte", înapoiaţi ş.a., cei care participă la paradele gay, semi(complet)dezbrăcaţi trebuie priviţi cu duioşie şi respect. Dacă vei cuteza să gândeşti altfel, dincolo de etichetele cu care te vei alege, dovedeşti că nu eşti un individ modern, european şi open minded.

Aşadar, ni se propune înlocuirea modului de gândire creştin cu unul anti-creştin (am folosit prefixul anti cu sensul originar, în loc de şi nu neapărat împotrivă). Cred că dilema omului post modern se opreşte aici: e singura alegere pe care o poate face în deplină cunoştinţă de cauză. Consecinţele nu vor întârzia să apară, aşa cum pomul bun se cunoaşte după roadele sale. Seminţele aruncate de semănători vor încolţi, fără doar şi poate, deşi, în noaptea moralităţii, se aruncă despotic cu neghină cosmetizată. Fie vor face rod bogat, fie vor rodi doar spini şi pălămidă. Dar aceasta, repet, este o altă discuţie!

Preot Manuel Rusu
Baraganul Ortodox, septembrie 2016

Nota
http://www.ziare.com/preturi/rca/margarina-ar-putea-fi-interzisa-in-ue-43 7 83 3


 

04 Noiembrie 2016

Vizualizari: 604

Voteaza:

Paradoxuri 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE