'Pe dinafară' cu Religia...

'Pe dinafară' cu Religia... Mareste imaginea.

Am fost cu toții martorii acestor frământări sociale generate de subiectul: Religia în școli ori ba.

S-au derulat pe dinaintea ochilor tot felul de luări de poziție, apoi multe emisiuni TV, tot felul de opinii, ceva mobilizări prin Biserică. De toate.



După ce s-au mai decantat apele. tulburate de seculariști, s-au vădit multe lucruri; unele ne conduc și spre câteva concluzii.

Trebuie să recunoaștem că, acest curent ostil predării Religiei în școli a antrenat un vârtej care pe unii i-a dezbrăcat de hainele de lupi îmbrăcați în oi, încă o dată, dacă ar mai fi fost nevoie.

S-au vădit prigonitorii și s-au arătat prigoniții.că a fost o prigoană nițeluș! Au crezut că le-a venit ceasul.Toate se împlinesc din cele scrise.

De fapt cine sunt prigonitorii și cine prigoniții?

Simplu, aș zice: prigonitorii sunt antihristii. Ce spun Scripturile despre ei?

În cazul nostru, personajele de care ne ocupăm – antihristii – sunt cât se poate de reali pentru că “povestea” din cartea Apocalipsei este profetică și reală – deci se va împlini întocmai, acum și pururea. Aceste personaje sunt cât se poate de contemporane cu noi, deși și au fost prezente în toate veacurile de creștinism.

Așadar fiecare generație trăiește mai mult sau mai puțin câte o apocalipsă. cu prigonitorii și prigoniții ei, cu antihristii și martiri ei.

Autorul ei - Sf. Ap. Ioan - vorbea de antihrist încă de pe vremea lui (sec.I): “Copii, este ceasul de pe urmă, şi precum aţi auzit că vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat; de aici cunoaştem noi că este ceasul de pe urmă. Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Iisus este Hristosul? Acesta este antihristul, cel care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul. Şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este chiar în lume.”(I Ioan 2,18/22, cap.4,3).

Citind aceste texte cu semnificaţie eshatologică şi trecând în revistă veacurile de creştinism pe axa timpului spre Parusia Domnului, ca pe nişte amintiri despre viitor, posibilitatea de a avea un déjà vu este foarte mare – antihristul – poate fi contemporan şi cu noi, dar a fost şi cu cei dinainte şi va să vină şi la sfârşitul veacului în ipostaza sa paroxistică de “Antihrist” sau „Fiară” cu mii și mii de capete.

Epilogul scrierilor biblice înfăţişează cititorului un dramatism în care este prins omul apocaliptic în existenţa sa terestră şi terminală, până la producerea revirimentului cosmic – înnoirea lumii: “cerul cel nou şi pământul nou”(Apoc.cap.21,1).

Scena luptei dintre bine şi rău, anticipată de evanghelii prin profeţiile despre “vremurile de pe urmă” şi „semnele timpurilor” îşi atinge apogeul în relatările Apocalipsei.

Punctul culminant este apariţia pe câmpul de luptă a Fiarei – întruchiparea răului, monstrul demonic, biruită şi înlănţuită de Mielul-Hristos(Apoc.cap.19).

Aşadar, omul zilelelor noastre prins în aceste controverse de a fi pro sau contra Religiei, de fapt este pus să aleagă între 2 opțiuni: cu Dumnezeu sau fără Dumnezeu.

Nu poți să fii cu Dumnezeu, dar să nu vrei Religie, care potrivit etimologiei înseamnă tocmai legătura omului cu Dumnezeu.

Nu poți să susții că ești credincios, dar în același timp să spui că nu ai nevoie de Biserică.

Nu ești onest atunci când afirmi că optezi pentru moralitate, adevăr, dreptate, iubire, altruism, iertare și alte valori creștine, dar nu consimți la lucrarea preoților, dar și a profesorilor de religie, care tocmai aceste valori le cultivă în tânăra generație.

În spiritul celor enunțate, “omul apocaliptic” desemnează pe omul care trăiește veacul în așteptarea celor viitoare ca: martor, mărturisitor și martir, de ce nu?, dar poate fi și apostatul ori chiar potrivnicul din toate timpurile, luptător împotriva celor sfinte, a religiei …

Este clar că, nu poate rămâne aproape nimeni impasibil, neimplicat în lupta aceasta dintre bine și rău, între a fi Religie sau a nu fi, între a fi cu Dumnezeu sau a nu fi cu El.
Numai că, participarea fiecăruia la acest război şi adeziunea la una din tabere are puternice motivaţii şi consecinţe morale pentru existenţa fiecăruia și aici și după moarte.

Alipirea omului de Domnul pentru “a fi un duh cu El” (I Cor. 6,17) sau apostazia sa - prin acceptarea finalmente a “semnului fiarei”(Apoc.cap.13, 16-17) îl plasează pe omul apocaliptic sau în tabara sfinţilor (Apoc.cap.20-21) - “fiii împărăţiei” sau în cea a antihristilor - “fiii celui rău” (Matei cap.13,37-40).

Am putea spune, datorită problematizării morale a cazului de faţă că, omul apocaliptic este o paradigmă a zilelor noastre, prin interesul pe care-l suscită apropierea lui până la confundare sau substituire cu "homo eticus", descris ca un nou idol al eticii fără Religie, un fel de zeu al secularizării, dar cu principii, adorat de mulţimea "clonelor depersonalizate " – un fel de “avorton schimonosit” al moralei fără Dumnezeu, al religiei fără Biserică.

Paradigma lui homo eticus rezidă tocmai în caracterul său flexionar instabil, pendularea aceasta între bine şi rău sau amestecul compozit al fiinţei sale de curat-murdar, de demon cu chip de înger, de “sfânt diavol”, “de lup îmbrăcat în piele de oaie”, o fiinţă bicefală care aparţine cu fiecare cap, lumilor opuse.

Cred că, în peisajul monden atât de împestriţat, de multicolor sub aspectul tipologiei “genomului moral”, omul apocaliptic este cel mai greu de încadrat într-o specie a acestei tipologii – şi aceasta pentru că el nu este un “pur sânge”, ci este un hibrid, el s-a născut din încrucişarea şi coexistenţa principiilor contrare, este în limbaj teologic – o "antinomie".

Prin urmare, omul apocaliptic nu este nici bun, nici rău, nu ştim precis; pare a fi şi nu este, este “neghina” printre “grâul” curat; la “seceriş” vom afla adevărul despre fiecare (Matei cap.13,37-40); desigur vom avea şi surprize; departajarea este dificil de făcut acum şi aici; sentinţa se va pronunţa la Judecata universală; deocamdată, poate fi întâlnit oriunde în această lume coruptă şi coruptibilă. Existenţa sa se pliază natural datorită caracterului său versatil, flexionar în orice decor sau sistem - pe fondul compromisurilor de tot felul, care întreţes mai toate relaţiile între oameni şi instituţii, indiferent de activităţi sau domenii.

Uneori poate fi sesizat în mulţime…atunci “când se dă de gol” şi la propriu, nu numai la figurat; în mod contradictoriu, poate fi depistat în intimitate şi i se poate cunoaşte “plinătatea”, doar când i se vede “goliciunea”.

Un semn de recunoaștere rămâne evident: este un om fără viață în Hristos și fără Religie…a celor care sunt “pe dinafară” cu Religia și care vor rămâne “în întunericul cel mai dinafară”…

Pr. Alin-Cristian Preotu

 

.

Despre autor

Alin-Cristian Preotu Pr Alin-Cristian Preotu

Senior editor
69 articole postate
Publica din 01 Ianuarie 2012

03 Martie 2015

Vizualizari: 2972

Voteaza:

'Pe dinafară' cu Religia... 4.83 / 5 din 6 voturi. 4 review utilizatori.

Comentarii (4)

  • Tudor StefanPostat la 2015-03-09 16:04

    Eu am o nelamurire. De ce credeti ca facand religie copiii vor if mai buni ca adultii de azi care merg la biserica in fiecare duminica si participa la predicile sfintilor parinti? Adica pe noi cine ne impiedica sa fim buni crestini? Se pare ca adaptandu-ne vietii sociale a fi bun crestin este utopic. Nu mai departe de impinirea primei porunci. Care dintre noi poate spune cu mina pe inima ca raspunde acesteia? Eu sunt pentru orele de religie, dar si neghina are rolul ei. Cu drag, Dodo.

  • Florian VoisPostat la 2015-03-04 06:39

    Alexandru,nu sunt de acord cu tine,pentru ca nu toate regimurile totalitare erau impotriva religiei.Nazismul era un sistem teist,mai exact catolic."Eu sunt acum la fel ca înainte un catolic si întotdeauna va ramâne asa" - Adolf Hitler.Tot el zice:Am fost convins ca oamenii au nevoie si cer aceasta credinta. Prin urmare ne asumam aceasta lupta impotriva miscarii ateiste si nu doar cu cateva declaratii teoretice, infaptuit aceasta misiune" - Adolf Hitler, intr-un discurs pe 24 Oct. 1933.Nu prea cred ca "Religia a stat ca un ghimpe in ochi tuturor regimurilor totalitare" cum ziceai tu.Sunt de acord cu tine ca biserica era "prigonita",insa la vremea respectiva aveau alte metode de manipulare deci nu mai aveau nevoie de ideea unei divinitati la care oamenii sa se inchine, puteau sa se inchine la dictator. Cel mai bun exemplu este situatia din Coreea de N unde liderul se considera semizeu. Religia nu a fost interzisă în România pe timpul comunismului. Dacă ar fi fost interzisă, în '90 ne-am fi găsit în situaţia în care nu am fi avut nicio biserică. Cat de mare era "prigoana" in anii ceausisti ? Foarte putine biserici au fost daramate, si totdeauna din motive tehnice (construirea de bulevarde, blocuri, fabrici si uzine, etc). Ba mai mult, au fost cazuri in care statul comunist a platit translatarea si relocarea unor biserici ! Intrarea in biserica era libera pentru oamenii obisnuiti, numai ca daca aveai functii publice riscai "sa fi pus in discutia organizatiei de partid" cu eventuale sanctiuni de tip "vot de blam". De asemenea, casatoriile religioase se faceau mai pe ascuns, dar se faceau. Niciun moment la scoala nu ca a zis nimeni ceva rau despre Dumnezeu - asta este o minciuna sfruntata ! Pur si simplu nu exista nicio materie care sa trateze asa ceva ! Spre deosebire de zilele noastre, cand se face religie de la clasa 0 la clasa a 12-a!

  • stefan parvanPostat la 2015-03-04 05:48

    Oare,daca ora de religie isi facea treaba ei,dupa 25 ani de zile mai traiam marasmul asta in societate?Ma refer la ora de religie facuta dupa o programa asa cum s,a impus pana acum!Oare acea programa nu trebuie schimbata caci si,a dovedit marile lipsuri?Cei care au hotarat ce gen de invatamant religios sa avem nu au nici o vina pentru unde s,a ajuns? Se poate face o paralela destul de apropiata intre aparitia feminismului si aparitia acestei reactii impotriva predarii religiei in scoala...Cea mai mare efervescentza legata de calugarire,de cautari spirituale a venit dupa 42 de ani de comunism...Dumnezeu ingaduie pentru indreptarea noastra sa fim umiliti,batjocoriti,...nu am auzit nici o reactie de genul " pentru lipsurile noastre ca si crestini am ajuns aici" nici din partea credinciosilor de rand nici din partea celor pusi in fruntea lor.Ne pierdem iar in argumente de genul de mai sus cu citate peste citate si uitam esentza problemei:ora de religie nu este matematica,fizica,romana,etc...nu incepe si nu se sfarseste in cadrul celor 50 de minute de la scoala ci incepe de dinainte de nasterea copilului care v,a ajunge la scoala!Primii profesori ai copilului pentru ora de religie trebuie sa fie parintii,nasii,familia.Nu am citit nicaieri de lipsurile invatamantului religios de parca nu ar fi deloc,caci multi ani Religia ca materie a fost o cale facila de a intra in invatamantul de oras si asa au ajuns sa o predea multi oportunisti,si se continua cu un invatamant teologic bazat pe cantitate!Exemplele de atitudine ale Sfintilor care au intrat in istorie sunt doar relatate ca niste basme caci cei care au aceeasi functie ca si ei in ziua de azi,nu sunt barbati, adica sa fie gata a indura pentru Hristos din pricina mai marilor zilei pe care i,ar mustra.

  • Alexandru MarinescuPostat la 2015-03-04 02:33

    Omul secularizat este "omul nou" pe care si l-au dorit toate dictaturile, fara exceptie. Religia a stat ca un ghimpe in ochi tuturor regimurilor totalitare. Nu incape niciun dubiu ca spre dictatura ne indreptam. Primii pasi au fost facuti odata cu proliferarea in mass media a stirilor pagubitoare sufletului, care si-au gasit destui aderenti. Odata facuta desensibilizarea oamenilor, totul a fost posibil: masacrul cainilor fara stapan, batjocorirea pensionarilor, medicilor si profesorilor.Sunt doar cateva exemple de evenimente petrecute in rastimpul anilor scursi de la asa zisa revolutie din 1989. Acum suntem in faza incriminarii orei de religie, a preotilor si a BOR in general. Nimic nou sub soare! Prigoane impotriva crestinilor au mai fost. De fiecare data insa, Hristos a imvins. Sa nu uitam niciodata cuvintele Mantuitorului: "În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. " (Matei, Cap. 16. 33)

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE