Penitenta

Prin botez omul se curata de pacatul originar. Cum insa starea aceasta nu este mentinuta, pentru ca omul este supus pacatului si dupa botez, s-a instituit misterul pocaintei metanoia, prin care se iarta pacatele savarsite dupa botez. Instituirea acestui mister se vede in cuvintele Mantuitorului: "Luati Duh Sfant; carora veti ierta pacatele, iertate vor fi; si carora le veti tine, tinute vor fi". Si: "Adevar zic voua, oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in Cer, si oricate veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in Cer". Bazati pe aceste cuvinte, Parintii Bisericii au intrebuintat misterul pocaintei pentru cei ce aratau cainta de greselile lor si cu inima zdrobita se prezentau la Biserica pentru a cere iertare. Apostolul Pavel se purta aspru, ce este drept, cu adulterul, care luase pe femeia tatalui sau, dar nu este pentru excluderea definitiva, ci lasa loc de pocainta.

La inceput Biserica a fost foarte aspra cu cei ce pacatuiau, dar pana la urma reprimea pe pacatosi in sanul sau, dupa ce mai intai ii punea sa faca penitenta, care era publica, iertarea lor se pronunta in auzul tuturor, ramanand ca pe mai departe Dumnezeu sa judece. Tertulian spune ca penitenta curata de pacatele facute dupa botez, si Ciprian gaseste ca pacatosul care arata cainta si se prezinta cu inima franta, cerand iertare, redobandeste prin misterul penitentei starea de inocenta de mai inainte de a pacatui. Clement al Alexandriei si Origen sunt de aceeasi parere.

Atanasie zice in aceasta privinta: "Daca legaturile voastre nu s-au dezlegat inca, duceti-va la discipolii lui Hristos, caci ei sunt pentru a ne dezlega, dupa cuvintele Mantuitorului: "Aceea ce veti lega pe pamant va fi legat si in Cer, si aceea ce veti dezlega pe pamant, va fi dezlegat si in Cer...". Toti suntem bolnavi de nedreptatile noastre; toti avem trebuinta ca Mantuitorul nostru sa ne apere, pentru care el ne-a trimis discipolii sai, care sa ne elibereze din lanturile demonului".

Din cauza unor inconveniente ce se intamplau cu marturisirea in public, din secolul al III-lea se introduce marturisirea in particular inaintea unui preot, care avea insarcinarea aceasta si acest nou mijloc de confesiune s-a raspandit repede cu toata oprirea unora, cum bunaoara a fost patriarhul Nectarie din Constantinopol (390). Preotul, insarcinat cu marturisirea, iarta pacatele celui ce se marturiseste in virtutea dreptului ce i s-a dat de Mantuitorul, singurul care iarta greselile oamenilor, dar care opereaza iertarea ca si stergerea pacatului originar la botez, prin organele sale, care sunt: episcopul si presbiterul.

Invatatura despre iertarea pacatelor a fost combatuta de sectele rigoriste, ca novatienii, montanistii, donatistii, luciferienii, mesalienii etc, dar acestora le-a raspuns Biserica, punandu-le inainte exemplele Mantuitorului, care ierta pe pacatosi, ba inca a iertat si pe Petru, cu toate ca de trei ori s-a lepadat de El.

Pentru marturisire se cere mai inainte de toate cainta din partea celui ce a gresit, apoi marturisirea inaintea preotului, care pentru a fi in deplina sa functie, isi pune epitrahilul, avand cu sine si icoana Mantuitorului, care este de fata la marturisire. Dupa marturisire, preotul duhovnic aplica penitentului canonul prescris in canoanele penitentiare.

Parintii Bisericii recomandau cainta si marturisirea pacatelor, pentru ca, ziceau ei, dupa moarte nu mai poate fi vorba de atare acte. Clement al Alexandriei si cu deosebire Origen recunosc necesitatea si folosul marturisirii. Cel din urma zice: "Pacatosul, marturisindu-si pacatele sale, alunga raul din el si inlatura cauza bolii sale,.. Este un al saptelea mijloc de a obtine iertarea, pacatelor. .. care este penitenta, prin care pacatosul, atins de pacatele sale, umple patul sau de lacrimi si nu roseste sa-si spuna pacatele sale preotului Domnului". Sfantul Ioan Hrisostom in Omiliile sale asupra Genezei si asupra evanghelistului Matei vorbeste despre marturisirea pe care trebuie sa o faca pacatosul. Sinoadele din Laodiceea si Cartagina iau oarecare decizii in privinta marturisirii. Irineu, Tertulian, Lactantiu, Vasile, Ieronim, Origen, Grigorie de Nyssa etc. recunosc ca prin penitenta se iarta greselile facute dupa botez, fie acestea efectuate, fie numai cugetate. Parintii Bisericii recomanda rugaciunea, postul si binefacerile pentru a servi la iertarea pacatelor. Biserica crestina bazata pe cuvintele: "Nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu" incearca in toate chipurile de a face pe pacatosi sa revina la fapte bune, sa arate cainta de greselile savarsite si sa ceara cu umilinta iertare. Este drept ca Biserica, cum am spus mai sus, era severa cu cei care greseau; nu este mai putin adevarat ca nu inlatura cu indaratnicie pe pacatosi din sanul sau. Ea ii reprimea, ii punea in randul penitentilor si ii incuraja prin cuvinte ca sa nadajduiasca mantuirea.

In adunarile crestinilor, spune Tertulian, au loc: "exhortationes, castigationes et censura divina". Sinodul din Niceea (325) s-a ocupat de chestiunea marturisirii pacatelor si a stabilit canoane penitentiare. Ziua in care se facea , ceremonia primirii celor ce se pocaiau era Vinerea si Sambata Mare, in Biserica orientala, iar la occidentali, Joia Mare.

Teoria indulgentelor, pe care a primit-o Biserica romano-catolica, este falsa, si orientalii nu considera ca adevarata teoria dupa care meritele Mantuitorului, ale Fecioarei Maria si ale Sfintilor ar forma un tezaur, pus la dispozitia papei, care le intrebuinteaza pentru cine crede si gaseste cu cale, chiar cand aceste persoane sunt decedate. Teoria indulgentelor a fost o specula in Biserica Romei, si scandalurile, provocate de ea, dovedesc destul rautatea si pericolele de care era inconjurata.

In tot cazul, daca papa are dreptul de a ierta pe cine voieste pe temeiul meritelor supra-abundente ale Mantuitorului, Sfintei Fecioare si Sfintilor, atunci nu se pricepe deloc invatatura despre faptele bune, care n-au nici o ratiune, fara de puterea papei.

Prof. Dr. Dimitrie G. Boroianu

• Pocainta neintrerupta - sursa a vietii duhovnicesti autentice
  Publicat in : Credinta
• Pocainta si marturisirea: o taina uitata
  Publicat in : Credinta
• Pocainta, transformare a mortii in inviere
  Publicat in : Morala
• Rugaciune de pocainta
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe