Poate un parinte sa-si mantuiasca copilul?

Poate un parinte sa-si mantuiasca copilul? Mareste imaginea.

Continuand putin sirul gandurilor pe care le am in ultima vreme, voi incerca din nou sa astern cateva framantari. Ma adresez cel mai mult parintilor pentru ca ei sunt cei mai aproape de copii si de ei trebuie sa asculte. Chiar daca vremurile s-au schimbat dupa cum sustin multi, tot trebuie sa gasim o cale prin care sa fim langa copiii nostri, sa-i educam in asa fel incat sa fie aproape Sfinti.

Diferenta dintre un parinte si Parinte nu este numai scrisul cu litera mare, ci sunt slujiri cu totul diferite. Fiecare este cu misiunea lui, nu mai putin importanta una de cealalta.

Daca Parintele trebuie sa-i povatuiasca in viata duhovniceasca si sa le ierte pacatele tineretii, in restul timpului parintele ii creste invatandu-i sa fie buni, cu(-)minti si binecredinciosi.

Se spune in popor ca "familia este celula societatii", dar a carei societati?. Nu cumva a Bisericii care este Trupul lui Hristos pe acest pamant? Nu, zice Sf. Ap. Pavel ca: "iar voi sunteti trupul lui Hristos si madulare fiecare in parte"(1 Cor. 12, 27)?. si aici as adauga un alt verset: "sau nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant, care este in voi, pe Care-L aveti de la Dumnezeu, si ca voi nu sunteti ai vostri?" (1 Cor. 6, 19), care ne descopera cum Harul Duhului Sfant salasluieste si in familiile fiecaruia ca o continuitate a lucrarii ce se desavarseste in Biserica.

Dar viata nu este atat de usoara pe cat citim in povestile cu care am crescut, avem de intampinat ispite, greutati si boli. Astfel, ajungem la clipa in care ne este cernuta credinta si dragostea fata de Domnul. Aici incep asemanarile dintre cei doi parinti.

Pentru orice parinte, totul se invarte in jurul copilului sau copiilor. Fericirea lui depinde de fericirea copiilor, tristetea lui de tristetea copiilor. Insa grija parintelui este mai mare decat simplitatea cu care priveste viata copilul. Toti ne-am inteles parintii numai atunci cand am ajuns si noi parinti!.

Aceasta grija a parintilor ar trebui sa fie transformata in rugaciune. Aceasta dorinta a parintilor de a fi bine copilul, ce fara indoiala izvoraste din dragostea pe care le-o poarta, este incercarea de a fi prezenti mereu in viata lor. Clipa in care un copil intoarce spatele parintelui si se departeaza de el devine o rana sufleteasca ce parca sangereaza viata.

Exact in acelasi mod, dar cu o intensitate mult mai mare, s-ar putea descrie prin asemanarea trairilor si cuvinte omenesti ce simte Dumnezeu pentru om. Noi de cele mai multe ori nu numai ca ne pierdem cu firea in fata unei astfel de suferinte, dar si ne impacientam incercand sa facem ceva. Tarziu realizam ca nu putem face nimic, ca ar fi mai bine sa ne lasam in mana Domnului si sa ne rugam.

Este o reactie fireasca incercarea de a te salva singur. Dar este ca si cand esti in apa si simti ca te ineci. daca dai prea mult din maini, tot ce vei realiza este sa obosesti mai repede decat ar fi normal; pe cand daca te linistesti si doar te rogi, vei vedea ca apa te va tine la suprafata fara sa te scufunzi. Dupa aceea incepi cu credinta sa dai usor-usor din maini spre oricare directie crezi ca este tarmul.

Dar de cele mai multe ori nu te poti salva singur. Sunt clipe in care numai Hristos te poate ajuta. Refuzul de a te increde in El nu face altceva decat sa-L intristeze si mai mult. Cu cat te apropi mai repede de El, cu atat mai castigat vei fi.

Hristos nu face diferente intre chipuri, intre meserii, intre varste, intre pozitii sociale. Mai mult decat atat, ramane tot la fel de fidel credinciosului, cat si necredinciosului. Pentru ca "nu vrea moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu". Nu vrea suferinta omului, dar din clipa in care ea exista, El o poate vindeca.

Precum a inviat pe fata lui Iair, tot asa poate invia si copiii nostri. Nu este nevoie sa moara cineva trupeste pentru se a vedea ca nu traieste cu adevarat, ci daca vom vedea pacatul in care traiesc copiii de multe ori, vom vedea ca au murit in Domnul! Au nevoie mai multa decat noi sa fie inviati, sa fie readusi la Viata.

Exista Parinti care spun ca nu trebuie sa te rogi pentru cei pacatosi! Doamne, mi se frange sufletul cand aud cuvantul acesta. Si-mi amintesc cuvantul Pr. Galeriu: "sarmanii!". Ce parinte nu-si ingrijeste copilul? Ce parinte nu-si iarta copilul? Ce parinte nu-si asteapta copilul atunci cand intarzie? Ce parinte nu-si imbratiseaza copilul atunci cand isi cere iertare? Ce parinte nu se roaga la Maica Domnului sa-i ocroteasca copilul? Ce parinte nu-si da viata pentru copilul sau dac-ar putea?. N-as vrea sa cred ca acesti Parinti nu-i simt pe crestini ca si copiii lor!

Aici este a doua asemanare intre parinte si Parinte. Anume faptul ca amandoi sunt datori sa invete copilul cum sa ajunga la Hristos, cum sa-si castige mantuirea! Iar diferenta de litera mare intre parinti este pentru faptul ca Preotul ca Parinte da iertarea lui Dumnezeu prin Harul cu care a fost inzestrat.

Deci, prin rugaciune amandoi il pot invata pe copil cum sa se mantuiasca. Fiecare cu Harul sau il poate sprijini, dar cel care-L va mantui va fi Hristos. Nimeni din cei ce si-au incredintat copiii lui Dumnezeu nu i-a pierdut! Numai cei care L-au neglijat au suferit, sau poate inca sufera.

Nu exista rugaciune mai puternica pe acest pamant ca rugaciunea mamei! A parintilor. Si cu toate ca suntem parinti si Parinti, sa nu uitam ca "toti suntem copii ai Lui Dumnezeu, doar cu varste diferite" dupa cum spunea vrednicul de pomenire Preafericitul Teoctist.

Arhim. Siluan Visan

.

Despre autor

Siluan Visan Arhim. Siluan Visan

Senior editor
153 articole postate
Publica din 01 Ianuarie 2011

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 8118

Voteaza:

Poate un parinte sa-si mantuiasca copilul? 5.00 / 5 din 5 voturi. 3 review utilizatori.

Comentarii (3)

  • Mihaela TehlasPostat la 2013-10-31 03:09

    Frumos articol, frumoasa pilda d-na Florentina!

  • Nicolae Dobre Postat la 2013-10-30 02:16

    De menţionat cã într-una dintre pericopele evanghelice (Marcu 9, 17-21), apare un aspect, poate de naturã sã ne nedumereascã. Este vorba despre un tânãr care era muncit de un duh rau “încã din pruncie”. Ne putem întreba cum se împacã asta cu faptul cã un copil mic nu poate avea pãcate. Probabil cã rãspunsul constã în faptul cã, uneori suferinţele copiilor îşi au cauza în comportamentul pãrinţilor. Asta îi face pe medicii pediatri care se confruntã cu anumite boli ale micuţilor lor pacienţi sã-şi îndrepte atenţia şi cãtre starea de sãnãtate a pãrinţilor, dupã cum preoţii duhovnici în aceastã situaţie îi spovedesc pe pãrinţi în cãutarea cauzei problemei. Pe de altã parte, nu trebuie sã uitãm cã un prunc nu are, într-adevãr, pãcate, dar nici capacitatea – pe care Biserica o numeşte trezvie - de apãrare împotriva atacului rãului. Şi atunci intervine rolul şi responsabilitatea pãrintelui. Or, tatãl despre care se vorbeşte în pericopa citatã realizeazã efectele distrugãtoare ale necredinţei sale abia când ajunge în faţa Mântuitorului, dupã repetatele şi descurajantele eşecuri anterioare. Şi atunci, din durerea şi dragostea sa de pãrinte, izbucneşte acea sfâşietoare implorare: “Cred, Doamne! Ajutã necredinţei mele!” , moment în care se reface “canalul de legãturã” cu Dumnezeu prin Iisus Hristos şi atât vindecarea tânãrului, cât şi izbãvirea din durere a tatãlui sãu sunt instantanee. (Nicolae Vladimir Dobre, De la credinta la stiinta si inapoi la credinta, Editura de Suflet, Bucuresti, 2011)

  • andriesei florentinaPostat la 2013-10-29 06:36

    F. frumos articolul si cu adevarat fiecarui parinte trupesc ori spiritual, este a se ingriji de buna educare,luminare si mantuirea fiilor lor.Copiii gresesc dace nu cinstesc pe parintii lor cu acestea 4:cu cinste,cu dragoste, cu ascultare si cu multumire precum si parintii trebuie sa le dea alte 4:hrana,ajutor,invatatura si pilda buna.Imi amintesc de-o istorioara si vreau s-o spun in cateva cuvinte:Un om era cuprins de patima betiei si mergea intr-o zi de iarna pe furis la carciuma,peste gradinile inzapezite.Cand isi intoarse capul, zari la spate pe baietelul sau cel mic,care abia se vedea din zapada."Du-te indarat baiete!",ii zise tatal,ai sa te ineci in zapada. Tata,raspunse baiatul,eu merg doar pe urmele d-tale. Cuvintele acestea atinsera ca un varf de cutit pe omul patimas, care se intoarse acasa si n-a mai intrat in crasma.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE