Postul Craciunului in era consumului

Postul Craciunului in era consumului Mareste imaginea.

Maine va incepe Postul Nasterii Domnului, o perioada de pregatire spirituala in vederea intalnirii cu marea sarbatoare a Intruparii lui Dumnezeu. Cum insa traim in societatea libera a consumului, am ajuns la o concluzie oarecum amara pentru umanitate: libertatea este un dar divin, mai greu de purtat decat dictatura. Pentru a nu ajunge la consumism, acest dar trebuie educat. O metoda eficienta este postul. Postul crestin este un admirabil exercitiu de vointa: un antrenament pentru Rai. Prin abtinerea de la consumarea anumitor alimente se castiga o educare a vointei, o libertate fata de adictii (fie ele si firesti), o eliberare din robiile ce ne domina viata de zi cu zi. Asadar, postul este inaltare a spiritului, urcus duhovnicesc spre sfintenie. Dar drumul postului nu este lipsit de primejdii.

Mai cu seama in lumea de azi, unde unele principii de functionare a societatii pot intra in contradictie cu principiile postului, daca nu sunt intelese in mod corect. Dintre acestea, doua imi par ca necesita din partea crestinului o atentie sporita: consumul si libertatea. Consumismul cred ca este deja cunoscut multora: societatea care are la baza consumul. Din el deriva consumerismul, inteles ca o miscare de aparare a intereselor consumatorului fata de abuzurile ce apar in societatea de consum. Prin aceasta, s-ar intelege ca atat consumul, cat si consumerismul pot imbunatati societatea. Din punct de vedere economic, pot fi de acord. Insa, in plan spiritual, consumismul poate fi o adevarata povara. El se fundamenteaza pe nevoile firesti de existenta ale omului dar, daca nu este controlat prin echilibru, moderatie si responsabilitatea consumului de resurse, poate avea efecte dezastruoase, mergand pana la dependenta, poluare si idolatrizare. Cum astazi orice poate fi subiect al consumului, prin transformarea in marfa (materie, idei, stiri, relatii trupesti si sufletesti, bytes), riscul de aparitie al acestor efecte este in crestere. Postul ne ajuta sa evitam aceste pericole, deoarece postirea presupune o reevaluare a consumului, o detasare temporara, cu buna stiinta, de anumite nevoi firesti, cu scopul de a nu cadea in plasa placerilor ce nu mai pot fi stavilite. Caci, sa recunoastem, mult din consumismul de astazi se datoreaza placerii: consumam in crescendo nu numai pentru ca avem nevoie ci si pentru ca ne place. Asa apar, de pilda, alimentele de post care imita pe cele zis de dulce, in ideea intretinerii unei obisnuinte de consum alimentar: cascaval de post, carne de post, lapte de post, branza de post. Mai avem putin si poate ajungem si la oua de post.

Placerea insa genereaza pofta, iar pofta, daca nu este controlata, se transforma in dependenta. Iar de aici, pana la idolatrizarea consumului (consumul imbraca forme de cult) nu mai este decat un pas. Dar, ar zice cineva, sunt liber sa fac ce vreau (si, evident, ce-mi place). Desigur. Libertatea este darul suprem al vietii. Numai ca si aici, libertatea trebuie controlata si educata. S-a tot spus, in spiritualitatea crestina, ca postul educa vointa, ca iti da puterea de a spune da si nu, fara a fi dependent de ceva. Eu cred ca daca mergem mai in profunzime, stiind ca vointa este legata de libertate, vom descoperi ca postirea poate educa libertatea. Altfel, libertatea fara control devine iresponsabilitate. N-o spun de la mine. O spunea acum douazeci de secole Sf. Ap. Pavel: Traiti ca oamenii liberi, dar nu ca si cum ati avea libertatea drept acoperamant al rautatii, ci ca robi ai lui Dumnezeu. Iar in alta parte scrie: Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos. Toate imi sunt ingaduite, dar nu ma voi lasa biruit de ceva. Este o explicare mai clara a ceea ce insusi Hristos spune in mod alegoric: Iar daca mana ta sau piciorul tau te sminteste, taie-l si arunca-l de la tine, ca este bine pentru tine sa intri in viata ciung sau schiop, decat, avand amandoua mainile sau amandoua picioarele, sa fii aruncat in focul cel vesnic. Si daca ochiul tau te sminteste, scoate-l si arunca-l de la tine, ca mai bine este pentru tine sa intri in viata cu un singur ochi, decat, avand amandoi ochii, sa fii aruncat in gheena focului. Insa Hristos nu vorbeste doar alegoric, ci spune si direct: Luati seama la voi insiva, sa nu se ingreuieze inimile voastre de mancare si de bautura si de grijile vietii. Sesizati ca vorbeste de ingreunarea inimii, nu a stomacului, asa cum ne-am gandi in mod firesc. Am observat insa ca exista persoane care, desi accepta ideea dezrobirii omului din sminteala celor rele, reactioneaza negativ la formularea robi ai lui Dumnezeu, care pare in contradictie cu libertatea daruita noua chiar de catre Creator. Asta se intampla doar cand nu se cunoaste cine este Dumnezeu.

De regula, in aceasta situatie, respectivii Il percep ca pe un dictator, care impune niste reguli absurde. In paranteza fie spus, daca in orice rau putem gasi calea catre bine, atunci dictatura, dincolo de nefirescul si uraciunea ei, are si o cale catre libertate: te forteaza cumva sa te pozitionezi fata de ea. O accepti sau nu. Daca o accepti, esti pierdut, devenind sclav. Daca te opui, atunci iti poti regasi libertatea interioara, chiar daca uneori platesti martiric, cu pretul vietii. Inchei paranteza. In realitate, o simpla citire a Evangheliilor ar strafulgera macar un coltisor al sufletului oricarui cititor. Motivul este simplu: Dumnezeu este iubire. Cine nu si-ar dori sa fie coplesit de iubire, sa-si umple fiinta cu ea, sa devina rob al ei? In fond, asta inseamna robia: o umplere a fiintei umane de ceva anume. Insa iubirea nu robeste prin impunere cu forta, ci prin alegerea libera: o robie consimtita. De altfel, o dictatura fortata a iubirii este greu de presupus, deoarece iubirea presupune reciprocitate si comuniune liber consimtita. In acest fel, intelegem ca regulile crestinismului (postirea, de pilda) sunt necesare doar pentru a ne educa drepturile si libertatile, pentru a nu rataci drumul iubirii sau tinta desavarsirii, pentru a ne scoate din pericolul dependentei de noi insine.

Astfel, robia lui Dumnezeu este doar eliberarea de robia ego-ului propriu. Centrul de gravitate al vietii se muta de la noi insine spre Dumnezeu, concretizat in aproapele. De aceea, in Duminica ce precede inceputul Postului Craciunului se citeste Pilda samarineanului milostiv, un model eliberator de prejudecati sociale. Iar Sf. Ioan Gura de Aur atragea atentia asupra postirii ca schimbare a modului de trai: Daca nu iti schimbi viata, la ce mai postesti ? Schimbarea bucatelor nu ajuta la nimic. (Sf. Ioan Gura de Aur) Insa, din pacate, cum usor putem constata, libertatea, ca dar divin, este mai greu de purtat decat o dictatura, chiar si cea a dependentei de noi insine. Postire binecuvantata! PS.Pentru ca unii se gandesc mai mult la dezlegari si la dilemele lor (fructe de mare),exista explicatii potrivite.

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)

Despre autor

Eugen Tanasescu Parintele Eugen Tanasescu

Senior editor
184 articole postate
Publica din 11 Decembrie 2016

14 Noiembrie 2013

Vizualizari: 1422

Voteaza:

Postul Craciunului in era consumului 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE