Potirul victoriei

Potirul victoriei Mareste imaginea.

De obicei, diagnosticul este o veste foarte proastă. Vestea Bună este că există tratament. Cea mai gravă boală este mândria: GÂNDUL CĂ EȘTI SMERIT ÎNDEAJUNS. Să nu credem că dacă a trecut mult tinp de la comiterea unui păcat, acesta s-a prescris de la sine, s-a iertat fără pocăință. Nu timpul iartă, ci Pocăința. Ne plângem că nu avem credința primilor creștini, dar nu avem nici un obstacol care să ne împiedice să o avem, dacă chiar vrem. Tristețea este fastă doar dacă se naște din căința pentru păcate.

Cupa este ridicată de către cei victorioși: Mântuiește, Doamne, poporul Tău! zice preotul, înălțând POTIRUL BIRUINȚEI, după împărtășirea credincioșilor.

Nu e suficient să ai dreptate, trebuie să fi drept. Fără altar am fi mutilați, lipsiți de acțiunea noastră centrală.

Iadul este lipsa iubirii. Este răzvrătire. Fără sfârșit și fără căință. În orice joc corect, poți să și pierzi. Există suflete care nu se vor mântui. Porțile iadului sunt zăvorâte pe dinăuntru. Dar unii pur și simplu nu vor să fie iertați. Fără voia lor, sufletele nu pot fi mântuite. Infernul din care suntem izbăviți este osândă (nimicire, excludere).

Binecuvântații merg într-un loc PREGĂTIT DINAINTE PENTRU EI (Matei 25), în timp ce respinșii (blestemații) ajung într-un loc ce nu fusese gătit pentru om, ci pentru îngerii căzuți. A ajunge în iad înseamnă a fi izgonit din umanitate. Avem speranța că vom scăpa de boxa acuzaților.

Nu există scurtătură (cale facilă). Orice alee care ne abate din drum este, de fapt, o înfundătură. Doar Dincolo începe fericirea autentică. Acolo, tristețile de aici vor fi uitate. Când ne-a dat porunca iubirii, Hristos chiar asta a vrut să spună (nu a fost vag în termeni). Imaginea salvării: o fecioară evreică în genunchi!!! Degeaba avem la îndemână o grămadă de argumente, dacă nu avem iubire în noi. Autorii Vechiului Testament Îl iubesc pe Dumnezeu, deși Acesta încă nu Se întrupase, nu murise pe cruce și nu înviase pentru ei...

Lipsa de iubire nu este o deficiență intelectuală. Lipsa de iubire este absența divinului din viața omului (absența scopului, a țintei, a mijloacelor). Lipsa iubirii este o tulburare de percepție: creația este bună foarte, doar noi ne raportăm greșit la ea, vrând să deposedăm, în loc să înmulțim. Absența binelui provoacă o instabilitate comportamentală. Deja intrăm într-un cerc vicios, din care doar Creatorul ne mai poate scoate. Altfel, devenim propri noștri acuzatori resemnați.

Curăția iubirii nu este o inhibiție de tip emoțional, ci este țeava pe care curge harul nutritiv. Acum înțelegem de ce suntem înfometați duhovnicește, de ce nu știm ce ne lipsește spiritual, pentru că uneori iubirea noastră nu este curată și, deci, nu mai e iubire propriu-zisă. Impuri, nu putem fi decât hiperactivi, impulsivi, abstracți, nefericiți, deprimați.

Neiubirea este o dizarmonie în maturizarea spirituală. De fapt, nu există ură, ci uri. Nu există păcat, ci păcate. Nu există pedeapsă, ci pedepse. Răul atrofiază, înlătură iubirea și creează întunericuri. Dacă ne lipsește iubirea, nu avem un singur păcat, ci mai multe: lăcomia, mânia, lenea. Neiubirea este expresia unei infirmități de integrare în lucrarea mântuirii. Neiubirea este o dificultate specială de a înțelege limbajul Vieții, de a-l memoriza, de a-l integra și de a-l transmite mai departe. Neiubirea este o consecință a îndepărtării de Adevăr. Neiubirea este o patologie nevrotică, o perturbare manifestată prin confuzii și inversiuni, adăugiri și substituiri, neînțelegere și lipsă de coerență. Doar iubirea traduce mesajul veșniciei pe înțelesul nostru.

Verdictul este în mâinile lui Dumnezeu, iar Dreptul Judecător nu poate fi înduplecat decât dacă dovezile iubirii noastre sunt concludente.

Reabilitarea propusă este un program în Mari Pași: iubire, iertare, facere de bine. Dumnezeul iubirii a făcut pașii spre noi pe Golgota, să nu stăm cu spatele la El. Suntem recuperați din temnița inamicului viclean. Tatăl și-a regăsit fiii și le-a redat mântuirea, numai că unii au preferat să-și repudieze Părintele. În afara Familiei, copiii nu au nimic, iar sânul ei au totul. Avem nevoie de fluență în rugăciune, de terapie penitențială, de recuperare a iubirii. Suferim o tulburare a acestor abilități, dar tot nu e o tragedie, putem fi vindecați. Vom reuși să învățăm lecția iubirii.

Avem o întârziere în acest proces de despătimire, dar încă suntem păsuiți, așteptați să ajungem în rând cu cei care au biruit asupra patimilor. Să profităm de acest răgaz de mântuire. Există o disproporție între ceea ce așteaptă Dumnezeul iubirii de la noi și ceea ce reușim să punem în practică. Dar nu ne panicăm. Știm ce avem de făcut din Scrisoarea de dragoste trimisă nouă, Sfânta Scriptură. Știm că vom fi scuipați în numele iubirii Lui.

Cauzele eșecului nostru sunt legate de lipsa iubirii: subsolicitare, suprasolicitare, surmenaj. Patimile obosesc, distrug și întunecă. Doar iubirea eliberează, curăță, liniștește. odihnește, fericește, echilibrează. Ura este bariera pe singuri o punem între noi și veșnicie. Dar o putem și înlătura.

Dumnezeul iubirii nu ne va întreba nici în ce secol am viețuit, nici ce ascultare am îndeplinit, ci doar cât de mult ne-am străduit să exersăm iubirea ca virtute. De vreme ce Iisus a înviat, noi nu putem să ne comportăm ca și cum asta nu s-ar fi întâmplat, ci sperăm și credem în iubirea Lui.

Învățăm să nu iscodim darurile divine cu părerile noastre. Doar iubirea este o virtute completă. Celelalte virtuți sunt parțiale, insuficiente în lipsa iubirii. Contextul însă e plin de ură. E greu să nu te contaminezi, dar nu imposibil. Iulian CAPSALI: Suntem un viitor teatru de război pentru lupta hegemonică. Nu ne rămâne decât să ne înarmăm cu iubire, cu multă iubire. Vom avea mulți dușmani, deci multă iubire pentru ei. Să nu ne descurajăm, cu noi este Dumnezeu!

Deși Dumnezeu nu ne reproșează nimic, este evident că avem mult prea puțină iubire. Dacă nu avem iubire, nu suntem nimic, nu putem nimic, nu facem nimic, nu sperăm nimic. Adică tocmai inventăm absența Iubirii, iadul. Dacă nu Îl iubim pe Dumnezeu, sigur ne iubește El. Dar nu e suficientă această relație, fără acordul nostru, fără coeziunea noastră sinceră, fără să avem convingerea fermă că așa este și fără să mărturisim asta neîncetat. Pedeapsa acestui comportament cognitiv este sentimentul de vinovăție pentru reacțiile noastre, lipsite uneori de iubire. Este o pedeapsă pedagogică, plină de iubire, un canon de iertare.

Soluția nu este să ne izolăm și să nu ne mai intereseze nimic, asta ar fi deznădejde, asta și-ar dori cel ce ne ispitește. Soluția este să ne luptăm cu patimile proprii. Să nu dezertăm, știind că nu vom fi părăsiți vreodată de Cel care ne iubește cel mai mult. Paradoxal este faptul că tot noi pozăm în figuri revoltate, tot noi suntem ciudați și absurzi și acuzăm de lipsă tocmai pe Cel căruia nu îi lipsește nimic. Cât timp am câștiga luptând de partea iubirii, dacă nu oare tocmai o veșnicie?! Apoi, este corect să ne iubească numai El? Cât timp am putea petrece împreună, dacă am iubi dușmanii împreună? Mai ales pe cei care acum nici la groapă nu mai vor să audă de noi... Cum am putea evita certurile, care sunt tot absențe ale iubirii? Și de ce considerăm că doar alții trebuie să ne iubească? Să nu ne lăsăm sufletul vraiște, să facem curățenie, să cioplim în carne vie, cu nădejde, cu mare nădejde.

Lipsa iubirii este un sentiment de gol lăuntric și de inutilitate. Este slavă deșartă: nimeni nu e vrednic de iubit (deja judecăm și etichetăm). Smerenia ne învață că toți sunt vrednici de iubit. Faptul că nu iubim îndeajuns este doar vina noastră, nu are rost să ne ascundem pe după degete. Și nu iubim. Da, nu Îl iubim pe Dumnezeu, pentru că iubim banii mai mult. E simplu. Credem uneori mai mult în mamona sau, cel puțin, așa ne comportăm. Nu putem avea inima plină de iubire sinceră și, în același timp, mintea plină de planuri șmecherești. Iubirea și lăcomia nu fac casă bună. Avem expectanțe nerealiste, dar și dezamăgiri pe măsură. Uităm că nici TOȚI sfinții fie au fost săraci, fie au împărțit averea săracilor. Toți sfinții sunt plini de iubire și goi de conturi.

Iisus se scrie cu 2 de i: unul de la iubire, altul de la iertare. Dacă nu îi vom învăța pe copiii noștri limbajul inocent al iubirii, nu vor putea comunica în veșnicie cu Dumnezeu. Legea iubirii este un legamant al vesniciei. Porunca iubirii este fara margini. Implinirea ei poate merge totdeauna mai departe. De fapt, nici desavarsirea obtinuta din implinirea ei nu are margini. Niciodata nu ne plictisim de iubire, nu ne saturam. Pentru ca iubirea ne daruieste mereu o bucurie noua in manifestarile ei...

Toți cei ce vor să Îl atragă pe Dumnezeu se apropie de El în chip neprefăcut și fără viclenie. Ascultă cu iubire lecțiile Învățătorului. Toți cei ce au căzut încă nu au pierdut totul. Le-a rămas stăruința în a cere iertare.

Purtarea divină de grijă este pentru toată zidirea. Paza Lui este pentru cei credincioși. Mila divină se vede în cei ce cred cu adevărat. Dar mângâierea Lui doar în cei ce Îl iubesc.

Excluzând Siria, Coreea de Nord și Irak (din lipsă de date), doar în 2015 (într-un singur an), au fost martirizați peste 7000 (șapte mii) de creștini și au fost distruse peste 2400 (două mii patru sute) de biserici în Eritreea, Sudan, Somalia, Nigeria, Iran și alte peste 50 de țări. Dacă adăugăm cele trei țări menționate la început, cifrele cresc alarmant. În Europa, pe de altă parte, crește alarmant numărul ateilor în Cehia, Islanda și Olanda. Și noi facem mofturi pentru nimicuri... Cea mai mare greșeală a noastră este ignoranța, faptul că nu ne rugăm continuu pentru ei.

Cine descoperă iubirea lui Hristos se duce pentru El oriunde, îndură orice. Nu mai este zgârcit și deja vede Raiul. Cel ce iubește nu mai este nesimțit, ci a învățat să ierte. Cel ce iubește renunță la rigiditate, în favoarea adăpării din Fântâna Duhului. Nu mai e plin de duhoare, pentru că a renunțat la slava deșartă. Iubirea este leacul pentru frică și întăritorul pentru credință. Este chibzuință, discernământ, frumusețe și lumină.

Hristos nu are nevoie de strâmbăturile noastre, nu ne vrea schimonosiți, prefăcuți sau inerți. Cel plin de slavă deșartă adună păreri ale oamenilor, lor vrea să le fie plăcut, nu lui Dumnezeu. Cel ce iubește pe Dumnezeu nu se grăbește a lua ceva, până nu se încredințează că El i-a trimis. Îndemnurile bune doar în aparență sunt înfrânte doar cu smerenia. Chiar de am muri de 2016 ori pentru Hristos, tot Sângele de pe Golgota ne-ar salva.

Planul de mântuire al lui Dumnezeu: pentru a avea viață veșnică, trebuie să Îl ai pe Hristos. Nimic nu poate fi comparat cu bunătatea lui Dumnezeu. Mântuirea face posibilă veșnicia: Suntem prizonieri, dar Hristos ne eliberează. Cine atacă Biserica pierde mântuirea, pentru că Îl neagă pe Hristos ca Dumnezeu. Doamne, întărește-ne credința, sporește-ne iubirea, fă să ne prisosească căința, călăuzește-ne cu dreptatea Ta, mângâie-ne cu milostivirea Ta, apără-ne cu puterea Ta!

Marius MATEI

Despre autor

Marius Matei Marius Matei

Senior editor
254 articole postate
Publica din 29 Octombrie 2010

02 Februarie 2016

Vizualizari: 512

Voteaza:

Potirul victoriei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE