Predica din zilele noastre

Predica din zilele noastre Mareste imaginea.

Nu e greu de observat ca in viata bisericeasca actuala avem parte de o cadere a predicii. Daca luam seama ca sunt si biserici unde nu se mai predica deloc, putem afirma ca avem parte chiar de o criza a predicii.

Caderea predicii nu consta in neinscusinta de a vorbi, ori in nepregatirea intelectuala a predicatorilor, ci in ceva mult mai profund: lipsa unirii cu Hristos. Predicam un Hristos pe care nu Il traim. Pentru ca daca L-am trai nu am avea fapte contrare a ceea ce vestim si nici dragoste de context.

Asa se explica de ce oamenii nu se lumineaza, nu se schimba in urma rostirii predicii.

Ma tem ca astazi ne dorim sa stim ca a fost auzit cuvantul nostru, ca acest cuvant a fost primit si inteles. Si nu Hristos. Insa biserica nu este locul unde trebuie sa ne vestim pe noi insine. Sa ne aducem aminte de episodul in care Petru este chemat sa mearga pe apa spre Hristos. El reuseste acest lucru atat timp cat priveste spre Mantuitorul. In momentul in care si-a luat privirea de la El si s-a uitat la mare, a inceput sa se scufunde. Nu Hristos, ci Petru este cauza scufundarii.

Problema multor predicatori din zilele noastre sta in faptul ca nu realizeaza ca se vestesc in predica mai mult pe insisi. Ori predica fara Hristos aduce scufundarea. Iar cel care da din maini si din picioare pentru a se salva, nu va putea niciodata prin astfel de gesturi sa-i salveze pe altii de la inec.

Petru scapa de inec pentru ca si-a intors din nou privirea la Hristos si a strigat din tot sufletul: "Doamne, scapa-ma!". Spre Hristos trebuie sa-i duca si predicatorul pe crestini, daca isi doreste sa aiba o comunitate vie.

Nu vreau sa se creada ca toti predicatorii se vestesc pe ei insisi. Avem din fericire si persoane care s-au uitat pe ele insele si in toate Il descopera pe Hristos. Daca vom intalni astfel de persoane sa nu le mai cerem argumente. Sa luam si sa implinim cuvintele pe care le-am auzit de la ele ca venind de la Mantuitorul. E o nebunie sa te intalnesti cu Dumnezeu prin anumite persoane si sa-i mai ceri si explicatii. Sa luam seama la ce se spune la un moment dat in Pateric: "Daca din vederea mea nu intelegi nimic, din cuvantul meu cu atat mai putin".

Si in fata acestor persoane minunate, putini sunt cei care aleg sa implineasca invatatura lui Hristos. Imaginea cu poarta cea stramta care duce la mantuire si cea larga care duce la pierzanie este graitoare pentru aceasta situatie. Nu-i intamplator ca Mantuitorul vorbeste de o turma mica care se salveaza: "Nu te teme, turma mica, pentru ca Tatal vostru a binevoit sa va dea voua imparatia" (Luca 13, 32).

Retineti, Dumnezeu are puterea de a ne salva pe toti, trebuie doar sa ne dorim sa fim salvati si vom fi.

Adrian Cocosila
 

.

17 Februarie 2013

Vizualizari: 4492

Voteaza:

Predica din zilele noastre 5.00 / 5 din 4 voturi. 13 review utilizatori.

Comentarii (13)

  • Romeo - Nicolae StefanescuPostat la 2014-06-03 23:50

    Adevăr mare aici.

  • COSTICA MALAIPostat la 2013-03-05 10:25

    Doamna Corina Georgiu eu nu fac polemica aici ,am incercat sa dau un sfat .Sint bucuros ca de fapt spune-ti acelasi lucru ca si mine dar cu alte cuvinte:"unii [preotii]au darul si puterea de-a atrage sufletele care-L cauta cu adevarat pe Dumnezeu.Deci ii simplu daca sinteti unul din aceste suflete ce Il cauta pe Dumnezeu.Iertati-ma si Doamne ajuta.

  • Vasa NastaPostat la 2013-03-05 06:37

    Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu salveaza-ne din necazuri si nevoi pe noi cei care nadajduim, credem si iti cerem ajutorul in toate clipele vietii noastre ! Amin.

  • CORINA GEORGIUPostat la 2013-03-04 13:46

    D-le Costica Malai, cu tot respectul....daca ptr. dvs. preotia este "o profesie ca oricare alta"....sunteti intr-o grava eroare! Sf. Taina a Hirotoniei este una din cele 7 Taine dumnezeiesti! Primind aceasta Taina, nu o faci ca pe o "sarcina de serviciu". Cat despre a-mi cauta alta Biserica....bun sfatul dar cam nepotrivit! Sunt atatea Biserici....poate eu n-am timp suficient s-alerg zeci de km. sa ghicesc unde se-ascunde acel duhovnic care imi poate tamadui sufletul! Eu....pur & simplu caut Casa lui D-zeu cu speranta ca-L gasesc, atat! Afirmatiile d-lui M. Pascu cum ca doar unii preoti ar avea "har".....cred ca e o alta eroare! Odata cu Sf. Taina a Hirotoniei, candidatul la preotie, primeste si Sf. HAR care, nu i-l poate lua nimeni, nicio macar o sanctiune administrativa! Asadar....HARUL toti preotii il primesc, doar ca unii au (sau nu) darul si puterea de-a atrage sufletele care-L cauta cu adevarat pe D-zeu!

  • Daniela ProinovPostat la 2013-03-04 10:49

    total de acord cu continutul articolului. Fara sa vreau vad ce se petrece in timpul Sfintei Liturghii, sunt doar o incepatoare. De aici pornind, as adauga si nevoia de catehizare continua, de indrumare morala, de deslusire a lucrurilor vietii in acord cu invatatura ortodoxa. Si nu, nu am nevoie ca la tot pasul sa mi se citeze cu adausul "din ... versetul, pagina, etc, sau "dupa cum spune marele poet' scl

  • COSTICA MALAIPostat la 2013-03-04 10:47

    Buna ziua.Predica face parte din Sf. Liturghie cunoscindu-se si sub forma de Omilie.Lucru deosebit al predicii este de adapta intelesul SF. Evanghelii din cadrul Sf Liturghii la intelesul si la nevoile spirituale ale crestinilor ce participa la Sf.Liturghie. Sa ma ierte doamna Corina Georgiu o fi asa cum spune ea dar de ce nu merge la biserica unde stie ca predica se lipeste de sufletul ei . Sa nu judecam preotii ca si aici ca si in alte profesii "multi sint chemati dar putin alesi", sa-i cautam deci pe cei alesi. In ceea ce priveste continutul predicii duhovnicul meu spunea ca:daca dupa un sfert de ora de la inceperea predicii daca vezi ca credinciosii casca de somn , ca isi schimba pozitia corpului de pe un picior pe altul, ca privesc pe fereastra poti sa te opresti din rostirea predicii ca nu mai este de nici un folos . Daca pentru trup cautam cei mai buni doctori sa ne cautam fratilor si pentru suflet cei mai buni doctori( preoti).Doamne ajuta.

  • Stefan Mihai MartinescuPostat la 2013-03-04 07:58

    Ziditoare predică. Doamne ajută şi miluieşte!

  • CORINA GEORGIUPostat la 2013-03-04 03:24

    Cuvantarile "predicatorilor" de dupa fiecare liturghie, a celor care vorbesc mult dar nu spun nimic....este (cred) lipsa credintei! Pacatul mare este ca, multi dintre noi, care mergem foarte rar la Sf. Biserica, atunci cand o facem, Sf. Liturghie, cuvantarea de dupa, ascultam dar.... uneori ne enervam ca se deviaza de la subiectul liturghiei din ziua respectiva, insistandu-se pe fapte sau intamplari lumesti! Pai....atunci eu, care m-am dus sa-L caut pe D-zeu chiar in Sf. Lui casa....si mi se vorbeste de cai vanduti in locul vitelor.....ce sa cred? Ce folos sufletesc imi aduce mie acest subiect care n-are nicio legatura cu Evanghelia, cu Cuvantul lui D-zeu???? Ma-ntorca acasa mai "incurcata" decat inainte! Cred ca este foarte important "predicatorul" in viata noastra, in care isi fac loc (din pacate) tot mai mult lucrurile, vorba & slava desarta! Noi...suntem intr-o permanenta cautare, "SUFLETUL TANJESTE DUPA D-ZEU" uneori iL cautam in locuri nepotrivite dar, cand mergem chiar in casa Lui....asteptam ca propovaduitorii dreptei credinte sa ne indrume si sa ne tina puternic langa ei, langa D-zeu, prin PROPRIA lui CREDINTA & ATITUDINE!!! D-zeu sa ne miluiasca pe toti!

  • Vladimir ChirilaPostat la 2013-03-04 03:08

    Aveti mare dreptate in ceea ce afirmati in articol. De-a lungul timpului am observat la manastiri ca Sihastria, Vovidenia, Putna, Dragomirna un semn exterior al faptului ca predica ajunge acolo unde trebuie: in sufletul ascultatorului.Astfel, la aparitia in fata usilor imparatesti a unui duhovnic care face din predica un mod de aducere a Mantuitorului in sufletele celor prezenti, crestinii, care in timpul liturghiei au stat cu liniste si cucernicie la locurile lor,pornesc,fara sa vrea, spre altar, in biserica instalandu-se apoi o atmosfera in care nimic nu misca ci totul asculta. Din pacate, in multe biserici, la aparitia preotului pentru a predica, are loc o miscare inversa; spre iesire !

  • ion mirosanuPostat la 2013-03-04 02:00

    Nici nu ma indoiesc ca predica este intradevar multa dragoste , dragoste de oameni si tot ce este omenesc , cu binecuvantarea Domnului . Cum sa predici pentru oameni , cuvantul Domnului , cand toata fata si-a intors , partial , privirea de la Domnul ? Daca privesti in directia binefacerii dai de foarte multe gesturi ipocrite , totusi ...; Toti vor recunoasterea faptelor lor ca si cand Dumnezeu n-ar stii toate . Cum ramane cu binefacerea daca atunci cand dam asteptam sa ni se redea bunul daruit ,ori inzecit ( suna ca si cand am da Domnului cu camata ) Predica , este dragostea noastra pura fata de Dumnezeu si cuvantul sau pentru cei iubiti ai sai , restul este trist .........

  • Paduroiu Sebastian-PaulPostat la 2013-03-04 01:33

    Nu stiu de unde vine observatia asta dar cred ca imi pot permite sa nu fiu de acord. Am observat la preotii tineri din ce in ce mai mult interes pentru sfintele slujbe si implicit pentru predica. Am participat la slujba Sfantului Maslu in postul Cruciunului si al Pastelui si vreau sa spun ca se simtea o onoare intre preotii care predicau la sfarsit; fiecare intrecandu-se intr-o cuvantare cat mai aproape de sufletul crestinului. Daca intr-un loc sau doua nu se predica sau se predica superficial asta nu inseamna ca peste tot e la fel ; si de la 2-3 sau 5 care sau strecurat ca neghina printre boabele de grau nu facem altceva decat sa fim tendentiosi asa cum ne indeamna secularismul sa fim.

  • adelin smaduPostat la 2013-02-18 05:36

    Exemplul personal,asta este predica. De ce credeti ca la marii Duhovnici ai Romaniei,atunci cand predicau nu se auzea nici musca...Oamenii simteau instictiv ca EI,vorbeau din experienta,din trairile pe care le-au avut si pe care le atribuiau din smerenie altora.Din pacate astazi mai gasim foarte putini asemenea mari Duhovnici,in schimb gasim o gramada de predicatori cum bine le zice autorul articolului,care vorbesc am intalnit cazuri chiar si o ora,si apoi se dezbraca e hainele preotesti si pleaca la intalniri mondene si petreceri.Sa ne punem nadejdea insa in Arhiereul cel Mare ,Iisus Hristos si sa ne rugam sa ne daruiasca Oameni potriviti la locul potrivit,Preoti Duhovnici care sa le calce pe urme inaintasilor.O predica potrivita,de exemplu ,pentru ziua de astazi este viata Sfantului inchisorilor,Valeriu Gafencu, cu ale carui rugaciuni,Doamne Iisuse Hristoase , Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi-AMIN

  • Lavrentiu Postat la 2013-02-18 01:35

    Mult adevar, din pacate. Predica este, intr-adevar, teologie, caci Il vesteste pe Dumnezeu. Si pentru predica este asadar valabil ca, fara curatia inimii, este "teologia diavolilor".

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE