Preotul ca vindecator

Preotul ca vindecator Mareste imaginea.


Preotul ca vindecator

Preotia este stiinta terapeutica. Acum vom vedea mai amanuntit ca preotul este, in principal si inainte de orice, terapeut. Acesta este sensul principal al articolului acesta. Vom nota laturile interesante ale problemei, cum le examineaza Sfantul Grigorie Teologul.

a) Preotul are de la Dumnezeu marea harisma a vindecarii, de aceea si trebuie sa vindece. Si vindecarea nu consta in faptul de a sterge modelele vicioase ale sufletului numai, ci si de a le inscrie pe cele mai bune. Acest lucru este in realitate vindecarea. Sfantul Grigorie foloseste un proverb conform caruia "incercand sa trateze pe altii, ei insisi fierb de rani". Preotii care se apuca sa vindece pe ceilalti trebuie ei insisi sa fie scapati de diferite rani. Ceea ce este important aici este ca preotii intreprind vindecarea oamenilor.

Puterea vindecarii este un mare dar pe care il primesti de la Dumnezeu. Un asa mare dar aveau Sfintii Apostoli, Apostolul Petru si Apostolul Pavel. Scrie Sfantul Grigorie: "sa vindece si sa opreasca boala, putea fi propriu unui anume Petru sau Pavel, marilor ucenici ai lui Hristos, care si-au obtinut darul carmuirii prin cuvant si lucrare si s-au facut tuturor toate, ca pe toti sa-i castige". Este, asadar, un mare dar pe care il da Dumnezeu, precum da si toate harismele.

Lucrarea terapeutica a preotilor este destul de anevoioasa si obositoare. "Lucrarea este atat de mare si asa de anevoioasa inimii simtitoare si indurerate si eu adevarat vierme al oaselor pentru cel ce are totusi minte". Este atat de anevoioasa, incat este o adevarata carie a oaselor.

b) De vreme ce este o lucrare atat de anevoioasa si primejdioasa, inseamna ca trebuie sa fie asumata si pregatirea respectiva. Nu poate cineva, fara sa aiba harisma si experienta corespunzatoare, sa-si asume aceasta mare lucrare. Trebuie sa fie el insusi condus si astfel sa urce in puterea lui sa conduca, adica sa pastoreasca turma si sa conduca suflete. "Insa nici nu-i lucru strain sau departe de cele obisnuite, pentru cei multi ce filosofeaza cele dumnezeiesti, ...a conduce pornind de la a fi condus, nu e in afara definitiilor adjudecate ale filosofiei". Precum pentru fiecare arta se cere un rastimp de invatatura, acelasi lucru putem sa spunem si despre marea responsabilitate a vindecarii sufletelor oamenilor, adica despre harisma terapiei spirituale.

Vindecarea are scop sa conduca omul la Dumnezeu si sa il faca sa traiasca fericita stare a indumnezeirii. Cum insa poate sa izbuteasca acest lucru preotul, daca el insusi mai inainte nu s-a intalnit cu Dumnezeu si nu are experientele acestei indumnezeiri ? Pentru ca "numai prin ce-i curatit poti ajunge la Cel curat si care tot astfel este mereu".

Trebuie pentru aceasta lucrare mintea sa fi fost iluminata, cuvantul sa fie puternic si auzul sa fie bun receptor, dupa ce mai inainte a fost purificat. Aceasta presupune vindecarea terapeutului. Astfel e nevoie de vindecarea noastra ca sa putem vindeca pe ceilalti. Daca cea mai mare lucrare este sa vindecam bolile sufletesti ale celorlalti, "mare lucru este acesta si sa cunosti si sa vindeci patimile proprii si neputintele". De aceea, Sfantul Grigorie accentueaza, intr-un pasaj clasic, ca dupa curatire, iluminarea omului, urmeaza vindecarea celorlalti. "Sa se curete trebuie intai, apoi sa curete; sa se intelepteasca, si astfel sa intelepteasca; sa devina lumina si sa lumineze; sa se apropie de Dumnezeu, si sa apropie pe altii; sa se sfinteasca, si sa sfinteasca; sa conduca cu maini si sa sfatuiasca cu intelepciune".

Pentru vindecarea bolilor trupesti nu este necesara sanatatea medicului, dar pentru vindecarea bolilor sufletesti este necesara. Poate chiar si psihologul sa vindece, fara ca el insusi sa fie absolut bine, dar in Traditia ortodoxa, deoarece vindecarea inseamna,

In principal, sa ajunga omul la indumnezeire, este necesar ca terapeutul sa aiba experienta personala a indumnezeirii. Deoarece nu este vorba despre simple povete la nivel omenesc, ci despre o cale de indrumare catre mantuire.

Dupa Sfantul Grigorie Teologul, a indruma pe cineva spre dumnnezeire fara sa ai experienta indumnezeirii este foarte rau. El spune ca "este o viclenie pe care am vazut-o, ca un barbat slavindu-se pe sine se face intelept", si continua: "si ceea ce este mai rau decat acest lucru este a fi incredintat ca educa pe altii acela care nu simte nestiinta lui proprie". Cel mai rau lucru este sa urmareasca sa indrume pe altii, fara ca el insusi sa simta propria lui nestiinta. Si mai ales acest lucru il considera Sfantul Grigorie demn de lacrimi si suspine: "Aceasta patima este mai demna de lacrimi si suspine, decat orice altceva".

Fireste, aceasta inseamna ca preotul intai trebuie sa fie madular vrednic al Bisericii si apoi sa intre la Sfantul Altar ca sa sfinteasca. Chiar si pentru sfintirea Tainelor se cere curatirea lui. Scrie "ca cu mult mai jos ne gasim de lucrarea slujirii lui Dumnezeu". Si in continuare spune: "trebuie mai intai sa fii demn de Biserica, apoi de altar si in primul rand de acesta, apoi de locul dintai".

Sfantul Grigorie mentioneaza si premisele necesare ca sa fie cineva preot al lui Dumnezeu si, prin urmare, sa se ingrijeasca de vindecarea crestinilor. Se cere moartea simturilor, intoarcerea spre sine insusi, sa se afle in afara de trup si de lume - intelegand sa se afle in afara de gandul lumesc si trupesc, lucru care este izbutit prin rugaciunea mintii si a inimii - sa traiasca in afara de lucrurile vazute, ceea ce inseamna ca trebuie sa traiasca experienta si cunoasterea apofatica, sa devina oglinda curata care va primi razele luminii dumnezeiesti, sa convietuiasca cu ingerii si multe altele. Voi expune textul complet al Sfantului Grigorie pentru ca este exemplificator: "Caci nimic nu-mi parea asa de insemnat precum faptul ca acela care a inchis tainita simturilor, ajungand in afara carnii si a lumii, intru sine insusi cu totul intor-candu-se, de nimica din cele omenesti atasandu-se, caci toata nevoia nu l-ar putea constrange, cu sine insusi graind si cu Dumnezeu; sa traiasca deasupra celor vazute si cuvintele dumnezeiesti aratate pururea curate in sine insusi sa le poarte fara de amestec cu caracterele si ratacirile de jos, fiintial oglinda nepatata a lui Dumnezeu si a celor dumnezeiesti si fiind si pururea devenind, luminii adaugandu-i lumina, si la ceea ce-i intunecat rriai multa limpezime, deja binele veacului ce va sa fie culegandu-l ca pe un rod cu nadejde si sa se roteasca in crugul vietuirii impreuna cu ingerii, inca pe pamant fiind sa paraseasca pamantul, si de catre Duhul sus asezat. Daca cineva din voi este tinut de aceasta iubire, stie ce spun, si va fi in buna cunostinta de patimirea de atunci".

Textul acesta are un inteles teologic. Preotul trebuie sa fie salasul lui Dumnezeu celui viu si sa-fi ajuns la dumnezeire. Acest lucru nu este independent de Traditia Bisericii, care leaga treptele preotiei de etapele vietii duhovnicesti: curatirea, iluminarea si indumnezeirea. Sfantul Dionisie Areopagitul face aceasta legatura si analiza. Acelasi sfant, adica Grigorie Teologul, invata: "sa nu intre in biserica cel care nu este curat fie la suflet, ori la trup, pana si de cele mai mici lucruri". Purificarea si iluminarea mintii sunt semnele distinctive ale celui care isi asuma aceasta mare lucrare. De aceea intreaba sfantul: "Cine inca inconjurat de negura de jos si de grosolania carnii in intregime, va privi curatit, fara stingherire mintea intreaga si va fi impreuna cu cele statornice si nevazute in cele nestatornice si vazute ?"

Mai mult, cu greu ar putea cineva chiar "dintre cei foarte curatiti" sa vada chipul binelui. Preotul, dat fiind ca slujeste si ca se gaseste in randul terapeutilor, trebuie sa devina mai intai jertfa lui Dumnezeu, sa se infatiseze pe el insusi "jertfa vie, sfanta" sa slujeasca sfinte lucrari cu mainile lui, sa vada cu ochii-lui cu chibzuiala averea, sa dobandeasca si sa traiasca educatia lui Dumnezeu, toate simturile sa fie oferite lui Dumnezeu si sa devina organe ale lui Dummnezeu; sa rezerve orice mortificare si sa nu fie doritor de viata, sa arda inima lui de sfintele cuvinte ale lui Dumnezeu, sa inscrie cuvintele acestea "de trei ori pe latimea inimii" sa dobandeasca mintea lui Hristos, sa vada frumusetea lui Dumnezeu, sa fie templu insufletit al lui Dumnezeu Celui viu, sa treaca prin fapta si vedere toate chemarile si puterile lui Hris tos, si sa fie socotit printre Israel, adica intre aceia care au vazut slava lui Hristos si multe altele.

Sfantul Grigorie insa cunoaste ca multi primesc aceasta res ponsabila misiune fara pregatire. Referindu-se la multi preoti ai epocii lui, spune: "pentru noi nu exista nici o granita a lui a educa si a lui a fi educat", adica nu exista nici o granita intre a educa si a fi educat si astfel, fara propria noastra educatie si vindecare, ne asumam educarea si Vindecarea celorlalti. Ne gasim intr-o astfel de situatie, incat "cei mai multi dintre noi, ca sa nu spun toti, mai inainte aproape sa fi depus primul fir de par si sa fie inganate cele copilaresti, mai inainte sa treaca spre curtile sfinte, mai inainte sa fim curatiti de rusinile sufletului, daca exersam doua sau trei cuvinte ale celor cucernici, si acestea din auzit, nu din intalnire", imediat devenim intelepti si profesori si inalti in ceea ce priveste cele dumnezeiesti "si ne hirotonim pe noi insine ceresti, si cerem sa fim chemati de catre oameni rabbi" si mai ales "ne-am supara foarte daca nu suntem laudati foarte tare", adica suntem gata sa ne indignam, daca nu ne lauda cineva.

c) Toate acestea pe care le mentioneaza Sfantul Grigorie dezvaluie clar ca teologia este legata de paternitatea duhovniceasca. Parintele duhovnicesc care vrea sa vindece bolile sufletesti ale fiilor duhovnicesti si sa-i conduca la contemplatia lui Dumnezeu trebuie sa fie teolog, adica sa cunoasca din experienta personala pe Dumnezeu, dar si calea si metoda prin care sa ajunga la contemplatie. De asemenea, cand cineva devine teolog, nu in inteles academic, ci in cel ecleziastic, adica vazator al lui Dumnezeu, acesta in orice caz devine parinte duhovnicesc al altora, deoarece renaste oamenii.

Legatura teologiei cu paternitatea duhovniceasca este vizibila in situatia lui Moise. Desi intreg poporul s-a apropiat de muntele Sinai si impreuna cu acestia Aaron cu copiii lui, cu preotii si cei saptezeci de batrani ai sfatului "ceilalti au primit porunca sa se inchine de departe, iar Moise singur sa se apropie, nu sa urce impreuna poporul, incat sa nu devina aproapele tuturor, Dumnezeu fiind, afara numai daca cineva, asemenea lui Moise, ar putea sa cuprinda slava lui Dumnezeu".

Numai Moise a urcat pe munte, pentru ca acesta era capabil sa vada slava lui Dumnezeu. Toti ceilalti erau tinuti departe cu trambite, fulgere, tunete si intuneric "singura vocea lui Dumnezeu s-o auda, prin cei foarte curatiti".

Desi fusesera si acestia curatiti, doar au auzit vocea lui Dumnezeu. Moise urca pe munte si vede slava lui Dumnezeu. Acesta este teolog si indrumator al poporului lui Dumnezeu. Aceasta inseamna ca cunoasterea lui Dumnezeu trece la popor prin cei sfintiti, prin acestia, adica, care vad pe Dumnezeu. Profetii au vazut pe Dumnezeu si apoi l-au chemat la supravegherea acestui popor. Si chiar exista situatia sa refuze aceasta chemare. Astfel

avem "pe cei care fac loc cu bunavointa chemarii si pe cei care amana harisma". Aaron a aratat bunavointa, dar Moise a ezitat. Isaia s-a supus cu bunavointa, in timp ce Ieremia s-a inspaimantat de fragezimea varstei. Si astfel nu a fost considerata hulitoare nici timiditatea celor care au cedat si nici bunavointa celor care s-au avantat.

Totusi, este adevarat ca terapeutul prin excelenta este teologul, acesta care a fost chemat sa urce pe Muntele Sinai si pe Muntele Tabor si a vazut slava lui Dumnezeu. Acesta cunoaste ce este exact boala, ce este sanatatea si cum va conduce omul sa ajunga pana la contemplatia lui Dumnezeu. Astfel, nu este posibil un teolog fara sa fie parinte duhovnicesc si nu este posibil un parinte duhovnicesc fara sa fie teolog.

d) Insa am spus anterior ca multi intra in preotie si exercita aceasta functie fara premisele necesare. Sfantul Grigorie spune ca simte rusine pentru acestia care, fara sa fie mai buni decat ceilalti si mai mult, desi sunt mai rai, mai inainte chiar sa devina demni sa se apropie de cele sfinte, "isi aroga altarul, se intristeaza si se imbrancesc in jurul Sfintei Mese", deoarece nu considera inalta lucrarea preotiei, "ci socotind ca motivatie de viata este randuiala (lor), nu slujirea responsabila, ci o functie de intaietate cercetata". Multi, adica, devin preoti din mentalitate profesionala si din vanitatea de-a dobandi o pozitie, si nu o considera ca o slujire responsabila. Aceasta responsabila slujire este vindecarea turmei. Si, mai mult, prevede Sfantul Grigorie ca va veni vremea in care nu vor exista oameni sa fie condusi, pentru ca toti in loc sa fie invatacei ai lui Dumnezeu, vor invata si vor profetiza. Socotesc ca ne gasim in aceasta epoca. Toti fac pe profesorii si putini fac pe ucenicii pentru imparatia lui Dumnezeu. Dar chiar foarte putini preoti cunosc si modalitatea de a conduce, adica de a vindeca oamenii, de aceea si cei mai multi crestini, deoarece sunt scandalizati de aceasta inexistenta educatie terapeutica, invata pastorii, si chiar nu stiu ca trebuie sa fie vindecati. Deoarece nu exista terapeuti de acest fel, se imbulzesc la psihiatri si umplu cabinetele de psihiatrie.

Sfantul Grigorie descrie intr-un mod realist starea deplorabila existenta intre pastorii si pastoritii epocii lui. Nu vreau sa analizez toata aceasta parte, dar voi prezenta unele puncte centrale. Lipsa vindecarii si lipsa terapeutilor conduce poporul lui Dumnezeu la o stare lamentabila. "Toti suntem credinciosi dintr-un singur motiv: acela de a blama impietatea altora". Toti adica suntem piosi numai prin faptul ca acuzam necredinta celorlalti. Necurati oameni, "carora nu le era permis sa paseasca in Biserica Domnului" intra in locurile cele mai sfinte. Am deschis tuturor nu portile dreptatii, "ci usile insultei si ale obrazniciei unora impotriva altora". Observam pacatele celorlalti nu ca sa plangem, ci ca sa condamnam, "nu ca sa vindecam, ci ea sa ranim" si ca sa avem ca justificare a propriilor noastre patimi ranile celuilalt. Traim intr-o epoca, spune Sfantul Grigorie, in care preotul a devenit asemanator cu poporul. Desi preotii se cuvenea sa fie vindecati si vindecatori si poporul sa fie acela care va primi vindecarea, acum "nu poporul este astfel, ci preotul in alt fel", ci este-valabil cuvantul "a devenit preotul precum poporul".

Socotesc ca observatiile Sfantului Grigorie sunt valabile mai mult pentru epoca noastra. Preotii nu cunosc adevarata vindecare, dar nici poporul nu cauta vindecarea. Vrea de la Biserica sa vada lucrare sociala, daruire societatii, necesitatilor familiale, vrea ca preotii sa lupte pentru dreptate, pentru pace si multe altele, si nu pentru vindecarea patimilor. Desigur, va face si o astfel de lucrare preotul, dar trebuie sa spunem ca nu este principala si fundamentala lucrare a lui. Lucrarea lui de baza este vindecarea inimii, a omului ascuns, incat sa pregateasca omul sa ajunga la Dumnezeu vindecat si aceasta vedere a lui Dumnezeu sa-i fie rai si nu iad.

e) Faptul ca principala lucrare a preotului este terapeutica o demonstreaza Sfantul Grigorie folosind cazul Apostolului Pavel. Apostolul Pavel a fost mare medic, care a facut totul ca sa vindece crestinii. A intampinat multe dificultati, suferinte, persecutii, inchisori, batai cu vergi, primejdii, naufragii si altele multe ca sa vindece oamenii, sa ii conduca spre minunata lume a Revelatiei. Avea impreuna cu toate ispitele "grija tuturor Bisericilor, simpatia si iubirea frateasca fata de toti". Se imbolnavea cu bolnavii "si era cel aprins" cu cei care se scandalizau. Dar care era metoda pe care o folosea Apostolul Pavel ? "Harnicia invataturii ? diversitatea vindecarii ? dragostea de oameni ? si exigenta iarasi ? unirea si amestecul dintre una si alta ? ca nici sa se moleseasca prin bunatate si nici sa se inaspreasca prin nevointa". Apostolul Pavel folosea multe modalitati ca sa vindece, uneori exigenta, alteori ingaduinta si alteori pe amandoua impreuna. Randuieste robii si stapanii, barbatii si femeile, parintii si copiii, pe cei care se gasesc in casatorie si pe cei care practica celibatul, inteleptii si neinvatatii, pe cei taiati si pe cei netaiati imprejur. Pe unii ii numeste bucurie si cununa, pe altii ii acuza pentru dementa. Uneori afuriseste, alteori ofera dragoste "acum se jeluies-te; acum se veseleste; acum bea lapte, acum se atinge de Sfintele Taine; acum cu sine se coboara, acum cu sine se inalta; acum rnanuie toiagul amenintarii, acum ofera duhul blandetii". In general, Apostolul Pavel imita in toate pe Hristos, de aceea este terapeutul ideal al poporului. Vindeca cu puterea si lucrarea lui Hristos. "Il imita pe Hristos, Cel devenit blestem pentru noi, Cel ce a luat asupra-Si neputintele noastre si ne-a purtat bolile; sau, ca sa vorbesc chiar mai cu masura, sa patimeasca pentru ei, chiar si ca intaiul neevlavios, este primit de Hristos, numai ca acestia sa fie mantuiti".

Apostolul Pavel a suportat totul, a vrut sa fie judecat el pentru fratii lui, daca aceasta contribuia la mantuirea fratilor lui. Aceasta este lucrarea blandului pastor si a bunului terapeut.

Dar, fireste, ca sa ajunga cineva sa spuna acest mare Cuvant, si sa il realizeze, trebuie sa dispuna de mare bogatie a vietii duhovnicesti, sa fie vazator al tainelor lui Dumnezeu, sa dispuna de lumina care lumineaza intunericul din jur si nu va fi intunecat de acesta. Toate acestea arata ca preotia este stiinta vindecatoare si preotul este vindecatorul oamenilor. Ca sa poata insa sa exercite aceasta mare functie, trebuie el insusi sa fie vindecat, pe cat este posibil, deoarece altfel, in loc sa fie pastor, va fi lup in turma lui Hristos.

Modalitati de vindecare

Vindecarea omului este stiinta in intregime, de aceea si modalitatile pe care le va folosi cineva sunt multe. Si in chestiunea aceasta spune cele cuvenite Sfantul Grigorie Teologul.

Daca mare lucru este faptul sa cunoasca preotul propriile lui patimi si boli si sa le vindece, cu mult mai mare este "putinta sa vindece pe ale celorlalti si sa curateasca cu stiinta", incat vindecarea sa aduca folos atat pentru acestia care se folosesc de ea, cat si pentru acestia care exercita aceasta lucrare. Socotesc ca trebuie sa subliniem expresia "sa curateasca cu stiinta". Vindecarea oamenilor trebuie sa se faca cu stiinta, adica, prin modalitati veridice. In continuare, spune: "cat de mare trebuie sa para a fi lupta, sau de cat de multa stiinta este nevoie spre a vindeca bine sau a-fi vindecat, sau de a-ti schimba viata si a da tina duhului ?"

Este necesara vindecarea stiintifica, pentru ca diferite sunt conditiile in care traiesc oamenii. Exista casatoriti si necasatoriti, chinoviti si pustnici, cercetati si trecuti la contemplatie si cei care inainteaza la cele de acolo si altele multe. Fiecare din acestia vrea si vindecare pe masura sau indrumare. Si cum trupurile sunt vindecate diferit, la fel si sufletul: "si sufletele printr-o ratiune diferita si prin indrumare le vindeca ei".

Pe unii ii vindeca cuvantul si altii sunt asezati prin exemple. Unii au nevoie sa-i intepe cu acul cineva si altii au nevoie de capastru. Unii se misca greoi catre bine si trebuie sa fie stimulati prin cuvant, si altii sunt mai fierbinti decat cel moderat, care trebuie infranati. Unii sunt vindecati prin lauda si altii prin mustrare, prin ambele insa la timpul potrivit. Unii sunt indreptati prin rugaminte si altii prin dojana. Unii este necesar sa pazeasca toate cu grija pana in cele mai mici amanunte si altii este preferabil sa treaca cu vederea in parte. Unii trebuie vindecati "prin ingaduinta si smerenie", altora le este de folos sa invinga si altora sa fie invinsi. Unii profita prin faptul ca traiesc "cu bunastare si putere" si altii prin faptul ca sunt saraci si ca traiesc in simplitate.

In metoda terapeutica ortodoxa nu este folositor pentru toti acelasi leac. "Si din farmacia noastra, unul si acelasi leac s-a aratat ori aducator de sanatate ori cel mai primejdios". Adica acelasi leac se dovedeste ca este folositor si in acelasi timp vatamator. Unei categorii de oameni ii foloseste un leac, altei categorii ii foloseste celalalt. Preotul trebuie sa aiba virtutea deosebirii, ca sa cunoasca de fiecare data ce leac va da pentru vindecare. Precum aceia care merg pe sarma este posibil sa cada fie in dreapta, fie in stanga, la fel si terapeutul duhovnicesc. De aceea "trebuie sa calatoresti intr-adevar pe calea imparateasca si trebuie sa privesti in jur, nici in dreapta si nici in stanga... inclinandu-te".

Vorbind despre vindecare, Sfantul Grigorie Teologul spune ea, daca vrem sa vindecam si sa curatim oamenii corect, sunt necesare trei lucruri: in primul rand, "de multa si desavarsita credinta", in al doilea "de o mai mare colaborare din partea lui Dumnezeu" si in al treilea "mi de putina inventiva concurenta din partea noastra, este nevoie, si prin cuvant si prin lucrare".

Adica, impreuna cu credinta si ajutorul lui Dumnezeu se cere si inventivitatea terapeutului ca sa respinga scornirile celui viclean, deoarece diavolul lucreaza cu inventivitate si viclenie. De aceea; terapeutul trebuie sa cunoasca inselaciunile diavolului in general si in particular, incat sa poata sa le faca fata cu succes si sa conduca omul la indumnezeire.

De asemenea, varsta duhovniceasca a crestinilor este diversa. Unii se gasesc la varsta prescolara, de aceea au nevoie de lapte sa ii hraneasca, pentru ca nu suporta ca hrana "curajul cuvantului". Daca varstei prescolare ii ofera cineva hrana tare, va fi simtita ca oprimare si povara. Cati insa au nevoie "de o hrana mai inalta si mai tare" s-ar intrista daca si-ar potoli setea cu lapte si s-ar hrani cu legume. Aceasta inseamna ca preotul trebuie sa cunoasca si sa hraneasca varsta frageda, dar sa hraneasca si varsta matura, pe acestia care se gasesc pe inalte trepte de viata spirituala. Ca sa cunoasca insa sa vindece si sa indrume, trebuie sa aiba experienta personala a adevarurilor Bisericii, dar si discernamantul sa ofere hrana potrivita omului potrivit si la locul potrivit. Faptul ca dam hrana tare sugarilor echivaleaza cu moartea lor. Dar si faptul ca oferim lapte celor desavarsiti si aceasta echivaleaza cu asfixierea duhovniceasca.

Sfantul Grigorie face o uimitoare observatie. invata ca vindecarea nu este independenta de Revelatia pe care a dat-o Dumnezeu si este pastrata in Biserica ca lumina a ochiului. Revelatia ca Dumnezeu este intreit este fructul vindecarii omului, adica cel vindecat primeste aceasta Revelatie. Dar in acelasi timp, Revelatia aceasta devine adevaratul drum ca sa ajunga cineva la vindecare si comuniune cu Dumnezeu cel intreit. "De buna seama cea mai mare dintre primejdii este pentru cei incredintati ca lumineaza, incat, ori gandind intr-un singur ipostas Cuvantul de frica politeismului, ne lasa golite numele, si ajungem a-L intelege pe Acelasi Dumnezeu ca Tata si Fiu si Sfant Duh; ori despartind in trei (ipostasuri), dar fara de inrudire si straine, sau fara de randuiala si fara de conducere si, ca sa zic asa, fara de dumnezeire, cadem apoi intr-un rau egal datorita asezarii lor potrivnice: asemenea pervertirii plantei care o face sa se incline mult catre altceva".

Este foarte important ca, in timp ce vorbeste despre vindecare, vorbeste si despre dogma Sfintei Treimi. Pentru ca, atunci cand ne aflam in.afara de acest adevar care este roada vindecarii, nu putem sa ajungem la vindecare. Vindecarea, prin urmare, nu este morala, ci teologica. Nu este o vindecare nedogmatica, ci se sprijina pe Revelatia lui Dumnezeu. Si acest lucru este vizibil din faptul ca, atunci cand este denaturata teologia, este deformata imediat si vindecarea. Si chiar baza tuturor adevarurilor credintei, a dogmelor, este metoda terapeutica sau calea vietuirii ortodoxe, adica curatirea, iluminarea si indumnezeirea. De aceea cred ca Sinodul din timpul Sfantului Grigorie Palama care vorbeste despre isihasm, despre modul de traire a lui Dumnezeu, este baza tuturor sionoadelor si a tuturor dogmelor credintei.

Sfantul Grigorie Teologul vorbeste despre bolile teologiei. Erezia este o boala, deoarece nu conduce omul la vederea luminii necreate si pastreaza totdeauna mintea intunecata. Si astfel se explica lupta Sfintilor Parinti pentru pazirea dogmei, deoarece impreuna cu pastrarea Revelatiei este conservat modul corect de vindecare. Daca credem ca Hristos este o creatie, atunci nu putem sa ne mantuim. Acelasi lucru se intampla si cu toate dogmele credintei. Scrie Sfantul Grigorie: "Caci dintre cele trei boli privind teologia, care sunt acum, a ateismului, a iudaismului si a politeismului, dintre care al uneia inainte statator a devenit Sabellie libianul, al alteia Arie, cel din Alexandria, iar al celeilalte unii dintre preaortodocsii din vremea noastra". Bolile teologiei sunt ateismul, iudaismul si politeismul, care insa sunt exprimate de oameni care traiesc in Biserica. Cand suntem eretici, adica avem o teologie gresita si bolnava, nu putem sa fim cu adevarat madulare ale Trupului lui Hristos si, prin urmare, nu putem sa ajungem la mantuire. Faptul ca sunt alungati din Biserica ereticii este pentru ca prin boala teologica a lor arata ca ei singuri s-au rupt de Biserica. Dezvaluie ca sunt bolnavi duhovniceste.

Teologia, deci, este in corelatie cu sanatatea si lupta pentru vindecare. Este, in principal si inainte de orice, o stiinta terapeutica. Si vindecarea omului nu se face independent de teologia ortodoxa. Iata pentru ce spuneam anterior ca teologul se identifica cu parintele duhovnicesc si parintele duhovnicesc se identifica cu teologul. Preotii pastoresc poporul teologic si teologhi-sesc pastoral si vindecator.

Mitropolit Hierotheos Vlachos

Pe aceeaşi temă

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 5110

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

preotul preotia

Comentarii (1)

  • Cristi ApateanPostat la 2011-08-17 11:14

    Buna ziua, va rog sa imi spuneti ce se intampla cu sufletul celor care sufera de dementa? Va mutumesc, Doamne`ajuta.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE