Crestinismul este religia iubirii dintre oameni si Dumnezeu, care se intinde de la o margine a lumii la celelalte margini si chiar daca vorbim de spatialitatea manifestarii acesteia, oriunde in cer si pe pamant, ea nu tine de distante, de impartiri si despartiri dupa tot felul de criterii, de coeficienti de cantitate, de diferentiere pe categorii ori de alta natura.

Asadar, semnul unui crestinism autentic sta in capacitatea de a ramane cat mai mult, ba chiar tot timpul in iubire, in iubire fata de Dumnezeu si fata de oricare om, fie el prieten sau dusman.

Iubirea o ai sau nu o ai, o manifesti sau nu o manifesti, nu doar prin cuvinte, ci prin toate lucrarile inimii care se arata nu numai prin fapte concrete, ci si prin atitudine si gesturile mai mici sau mai mari.

De exemplu, am intalnit oameni care nu stiu sa-si exprime iubirea prin cuvinte, nu au tandrete sau expresivitate in manifestarile lor exterioare, insa poarta cu ei tainice si profunde sentimente pentru semenii lor si pentru aproapele.

La aceste persoane, cuvintele: unitate, simetrie, rezonanta afectiva, empatie isi regasesc manifestarea adanca, acolo unde ca si in cazul malurilor, desi despartite de ape, se intalnesc in adanc.

Oamenii care iubesc profund si definitiv, care au si smerenie au toate sansele sa ramana nezdruncinati in iubirea lor, chiar daca in fata lor, la un moment dat sta nu prietenul, ci dusmanul. Ei au tendinta de a deveni chiar prieteni cu dusmanii lor.

Parintii Bisericii spun ca iubirea desavarsita nu face diferenta intre oameni. Ea devine conlucrare si convietuire cu cei asemenea, dar poate deveni si mila fata de cei care sunt diferiti de noi.

Cel mai multa insa iubirea se probeaza in situatiile critice in care se afla aproapele nostru, iar in mod desavarsit ea se manifesta in relatia de prietenie cu dusmanul tau.

Intr-una din epistolele sale Sf. Ap. Pavel spune ca, dusmanii mantuirii omului sunt: diavolul, trupul si lumea. Cu acestia poti sa fii in relatii de prietenie sau pe pozitii de adversitate. Insa, pe diavol e mai bine sa-l ignori, decat sa-l infrunti direct, lumea poate fi asumata prin spiritualizare si nu lepadata, iar trupul nu trebuie dispretuit, ci trebuie subordonat activitatilor spirituale si folosit ca o unealta, ca un instrument al lucrarilor superioare.

Incrancenarea noastra in lupta cu acestea ne face sa devenim cu timpul incrancenati, nu senini si iubitori. De aceea, nu trebuie sa privim beligerant problema cu inamicul, ci e bine sa abordam subiectul mult mai relaxat.

In raporturile cu dusmanul oricare ar fi el, poti sa fii prieten sau poti sa fii ca si el: dusman.

Cum isi da cineva seama daca este prieten cu dusmanul sau dusman cu dusmanul?

Mai intai, dusmanul este in general, o persoana care te uraste tot timpul, cand esti de fata sau cand nu esti, de la distanta sau de aproape, el nutreste vrajba si se gandeste la tine cu manie si cu scarba. Ziua si noaptea cand isi aminteste de tine te priveste, vazut sau nevazut, cu dispret si urzeste mereu ganduri de razbunare, cautand o cale de a te zdrobi sau de a te umili.

Mai face ceva dusmanul. Nu ezita nici o clipa sau ocazie sa te vorbeasca de rau, cu oricine deschide subiectul. Dar si atunci cand nimeni nu se gandeste la tine cu gand rau, dusmanul te pomeneste de rau, inaintea lui Dumnezeu, parand faptele tale cele rele.

Cea mai buna cale de a scapa de astfel de oameni, daca exista, este sa ne rugam pentru ei si sa le cerem iertare, daca am gresit noi, iar daca nu am gresit noi, ci ei, putem sa ne smerim in fata lor, dar cu o umilinta demna. Nu trebuie sa dam socoteala, pana la ultima injosire oricui si oricand, ci doar lui Dumnezeu, care toate le face si desface.

Uneori nefiind suficienta atitudinea aceasta umilicioasa, mai bine alergam la Dumnezeu, care poate indrepta lucrurile cu mult mai multa putere si intelepciune. Daca nici prin rugaciune nu se schimba lucrurile, trebuie sa staruim totusi cu rugaciunea pentru vrajmasi, pentru a dobandi cel putin noi, liniste gandurilor si pace sufleteasca.

Cand Dreptul Judecator va vedea pocainta noastra si dorinta sincera de indreptare a lucrurilor, dimpreuna cu gandul de impacare care este in inima noastra, dupa ce isi face fiecare canonul iertarii, norii se vor risipi, iar cerul va fi senin. Daca nu-i vei ura pe cei care te-au vatamat vreodata, daca nu ai raspuns cu ura la ura, inseamna ca i-ai biruit, ca ai fost mai bun decat ei, ca ai devenir prieten cu dusmanul tau. In aceasta situatie ii vei putea privi senin, cu un zambet frumos, fiind incercat chiar de anumite sentimente de compatimire.

Se prea poate si se intampla foarte des, doar sa avem impresia ca avem dusmani si doar in inchipuirile noastre sa colcaie acestia.

Daca atunci cand nu este de fata "vrajmasul" esti tulburat de ganduri, iar cand esti fata in fata cu el te comporti crestineste, inseamna ca este doar o ispita diavoleasca, pe care cu rugaciune si post Dumnezeu o va indeparta, lamurind lucrurile neclare intre unul si altul.

Bineinteles ca sunt si cazuri patologice, cand cineva doreste sa fie dusman de moarte pana la moarte. Acestia nu iarta greselile altora, dar nici ei nu vor obtine vreodata, iertarea pacatelor proprii.

Intalnindu-se cu Legea iubirii lui Dumnezeu, acestia ajung sa se razboiasca cu Dumnezeu savarsind nelegiuirea prin calcarea poruncilor: de a iubi si de a ierta pe aproapele.

Cine ramane in ura va avea parte de mania lui Dumnezeu, care pedepseste pe cel care nu respecta Cuvantul Sau.

Singura ura care e permisa este ura fata de pacat si singura manie care e ingaduita este mania impotriva nedreptatilor!

Si fiind atat de multe rautati si nedreptati in jurul nostru ne-am putea intreba: daca avem voie sa reactionam si de cate ori este ingaduit?

Si pentru ca, mania si concupiscenta sunt cele doua metehne ale firii omenesti.tot asa ar putea sa se intrebe si cei cu altfel de slabiciuni decat mania: noi suntem mai vinovati daca am gresit de 2-3 ori inainte de casatorie sau sunt mai vinovati cei care gresesc toata casnicia lor nemaitinand cont de posturi si de infranare?

Pr. Alin-Cristian Preotu

.

• Prietenia
  Publicat in : Editoriale
• Prietenia
  Publicat in : Editoriale