Puterea cuvantului nostru

Puterea cuvantului nostru Mareste imaginea.

Cuvantul are putere, el fiind o manifestare in afara a sufletului omenesc, asupra caruia Dumnezeu a suflat "suflare de viata". Potrivit modului in care vietuieste omul, cuvintele sale devin puteri care pot fi folosite atat spre bine, cat si spre rau. Puterea cuvantului care vine de la Dumnezeu este insa mai tare decat oricare alta, desi lumea o socoteste pe aceasta slabiciune ori nebunie. "Cuvantul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu" (I Corinteni 1, 18).

Mantuitorul Iisus Hristos a vorbit oamenilor despre Dumnezeu si despre Imparatia Cerurilor, folosindu-se de cuvinte cu putere multa, precum au marturisit cei care L-au ascultat: "Erau uimiti de invatatura Lui, caci cuvantul Lui era cu putere. (...) Ce este acest cuvant? Ca porunceste duhurilor necurate, cu stapanire si cu putere, si ele ies" (Luca 4, 32-36). "Iar multimile erau uimite de invatatura Lui. Ca ii invata pe ei ca unul care are putere, iar nu cum ii invatau carturarii lor" (Matei 7, 28-29).

Cand ucenicii au fost trimisi sa propovaduiasca Evanghelia, Mantuitorul le-a spus: "Iata, v-am dat putere sa calcati peste serpi si peste scorpii, si peste toata puterea vrajmasului, si nimic nu va va vatama" (Luca 10, 19). Mai apoi, inainte de Inaltare, Mantuitorul le-a spus ucenicilor Sai despre Pogorarea Duhului Sfant, zicand: "Veti lua putere, venind Duhul Sfant peste voi, si Imi veti fi Mie martori in Ierusalim si in toata Iudeea si in Samaria si pana la marginea pamantului" (Fapte 1, 8).

Astazi, mai inainte de a citi Sfanta Evanghelie, diaconul este binecuvantat de episcop, cu urmatoarea rugaciune: "Dumnezeu, pentru rugaciunile Sfantului, intru tot laudatului Apostol si Evanghelist (Matei), sa-ti dea tie, celui ce binevestesti, cuvant cu putere multa, spre plinirea Evangheliei iubitului Sau Fiu, a Domnului nostru Iisus Hristos."

Puterea cuvantului nostru

Toti ne dorim sa avem cuvant cu putere multa, spre a putea ajunge la inima celor de langa noi. Aceste cuvinte "cu putere multa" nu se intemeiaza insa pe puterea noastra de convingere sau pe oarecare tehnici de manipulare, ci pe harul lui Dumnezeu, care este daruit celor care se curatesc de patimi.

Fiind intristat ca nu sunt suficient de ascultat de cei de aproape ai mei, m-am plans parintelui duhovnic. Acesta, cautand spre mandria mea, mi-a spus: "Cine suntem noi, ca sa fim ascultati de ceilalti? Daca ceilalti nu sunt miscati de faptele noastre, sa nu credem ca vom reusi ceva prin cuvintele noastre, care sunt slabanogite, iar nu cu putere." Mai apoi, intreband despre puterea cuvantului, parintele mi-a povestit despre un prieten de-al sau, care patimea de pe urma fumatului. Ani de zile nu a reusit sa scape de acest duh necurat, pana in ziua in care a ajuns la parintele Arsenie Papacioc, iar parintele i-a spus: "Sa nu mai fumezi!" Atat, nimic altceva. Din acea zi, omul respectiv nu a mai fumat niciodata. "Vezi cuvant cu putere multa!", mi-a spus, mai apoi, parintele duhovnic.

Cuvintele noastre capata putere pe masura ce alungam din noi patimile si primim de la Dumnezeu acea "putere", care este harul Duhului Sfant. Pentru aceasta, oamenii duhovnicesti lumineaza si despatimesc locul in care traiesc, alungand duhurile necurate si atragand mila lui Dumnezeu, iar cei patimasi intuneca si mai mult lucrurile din jurul lor.

Cuvant cu putere multa poate avea tot omul, atata vreme cat se curateste pe sine de patimi si dobandeste smerita cugetare, fara de care nu se poate lucra nimic mantuitor. Atunci cand Sfantul Pavel l-a rugat pe Dumnezeu sa indeparteze de la el o anumita boala, Domnul i-a spus: "Iti este de ajuns harul Meu, caci puterea Mea se desavarseste in slabiciune" (II Corinteni 12, 9).

Smerenia celor care au "cuvant cu putere multa"

Cuvintele noastre sunt "cu putere" atunci cand izvorasc din credinta, din dragoste de Dumnezeu si de aproapele, precum si dintr-o viata curata. Trebuie, insa, multa smerenie. Astfel, atunci cand cuvintele noastre incep sa aiba putere asupra vietii celor de langa noi, trebuie sa fim constienti ca nu noi suntem cei care avem putere, ci Dumnezeu, care atinge inima acelora si ii intareste spre "a se naste din nou". La un moment dat, mai multe femei l-au ascultat pe Sfantul Pavel propovaduind, insa numai una s-a intors la Dumnezeu, iar despre aceasta citim: "Acesteia Dumnezeu i-a deschis inima, ca sa ia aminte la cele graite de Pavel" (Fapte 16, 14).

Un parinte batran, care se apropie usor de 90 de ani, mi-a spus, cu smerenie: "Nu cuvantul nostru are putere, ci harul lui Dumnezeu care misca inima celui care ne asculta. Noi vorbim multora, insa putini sunt cei care simt cuvantul, se intorc la Dumnezeu din toata inima si isi schimba viata. Se intampla, uneori, ca noi sa explicam un lucru, iar cel care ne asculta sa inteleaga mai bine decat explicam noi. Noi propovaduim celor de langa noi lasarea pacatelor si intoarcerea la Dumnezeu, iar Dumnezeu este Cel care, cu adevarat, ii atrage la Sine pe oameni. Suntem datori, insa, ca nu cumva faptele noastre sa impiedice lucrarea Cuvantului lui Dumnezeu."

La randul sau, Sfantul Apostol Pavel spune lamurit ca puterea cuvintelor sale nu vine dintr-o intelepciune omeneasca (inteligenta, cunostinte, retorica), ci din harul lui Dumnezeu, zicand: "Cuvantul meu si propovaduirea mea nu stau in cuvinte de induplecare ale intelepciunii omenesti, ci in adeverirea Duhului si a puterii, pentru ca credinta voastra sa nu fie in intelepciunea oamenilor, ci in puterea lui Dumnezeu" (I Corinteni 2, 4-5).

Precum cuvintele lui Hristos sunt asemenea unor vehicule care poarta energiile Sale necreate, ca expresii ale Persoanei dumnezeiesti, care ni se daruieste prin ele, tot asa, cuvintele noastre trebuie sa devina prelungiri ale cuvintelor lui Hristos, ca acestea sa rodeasca si in alte suflete.

Atunci cand cuvintele noastre sunt neputincioase, inseamna ca avem inca multe pacate, iar sufletul nostru este slabanogit. Astfel, cu cat ne vom asemana mai mult cu Dumnezeu, cu atat vom dobandi cuvinte asemanatoare cu ale Lui, in fata carora nu vor putea sta toti inteleptii lumii si toata viclenia duhurilor necurate.

Teodor Danalache

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 6512

Voteaza:

Puterea cuvantului nostru 5.00 / 5 din 7 voturi. 4 review utilizatori.

Comentarii (4)

  • Carmen LazarPostat la 2012-08-06 07:01

    Tocmai de aceea, ca stim ce putere are cuvantul, si pentru ca vom da socoteala pentru fiecare cuvant, asa obositi, tracasati sau ocupati cum suntem, ar trebui sa incercam sa vorbim mai putin, sa mai vedem cum este cu isihasmul si daca il putem utiliza. Astfel cu siguranta gresim mai putin

  • Desanca TismanarPostat la 2012-07-30 07:52

    Oricat de putincioase ar fi cuvintele noastre,daca faptele noastre sunt neputincioase,nimic nu vom izbuti!

  • lorena savinPostat la 2012-07-30 01:59

    Ce bine ar fi sa reusim. Cel mai mult mi-a placut pasajul acesta: "Daca ceilalti nu sunt miscati de faptele noastre, sa nu credem ca vom reusi ceva prin cuvintele noastre.." Doamne ajuta-ne!

  • Marcu AdrianPostat la 2012-07-24 11:48

    Foarte Foarte frumos si profund. Multumesc din suflet !

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE