Raiul meu si iadul meu

Raiul meu si iadul meu Mareste imaginea.


Raiul meu si iadul meu

Sensul vietii si al lumii

De ziua Nasterii Domnului Logosul S-a facut trup (Ioan 1,14). Aceasta este cea dintai si cea mai mare veste de bucurie, cea mai mare "veste buna" pe care putea sa o dea Dumnezeu omului si cerul pamantului. Daca vreti, intreaga Evanghelie a cerului si a pamantului se compune din aceste patru cuvinte: "Logosul S-a facut trup". In afara de ea si fara ea alta veste buna nu exista pentru om, nici in lumea aceasta, nici in cealalta. Aici se gaseste ceva vesnic necesar pentru existenta noastra omeneasca in toate lumile.

Unica veste de bucurie pentru materie, in toate formele ei. De la materia cea mai dura si densa a diamantului pana la cea mai fina si mai invizibila a electronului si a fotonului.

"Logosul S-a facul trup". Aceasta inseamna: Logosul s-a facut trup, Dumnezeu-trup, in asa fel incat nici Dumnezeu nu inceteaza a fi Dumnezeu, nici trupul a fi trup. Atata doar ca trupul, in tainica dar reala lui unire cu Dumnezeu, traieste si raspandeste razele tuturor desavarsirilor lui Dumnezeu.

"Logosul S-a facut trup" inseamna: Logosul s-a facut suflet, Dumnezeu-suflet, dar cu toate acestea Dumnezeu ramane Dumnezeu si sufletul suflet. Atata doar ca sufletul umbla pe caile tainelor vesnice si pline de bucurie ale lui Dumnezeu, in toate lumile vazute si nevazute.

"Logosul S-a facut trup" inseamna si aceasta: Logosul s-a facut simtire, Dumnezeu-simtire. Cu toate acestea, Dumnezeu nu inceteaza sa fie Dumnezeu, desi a devenit simtire omeneasca, in timp ce, iarasi, simtirea ramane simtire omeneasca. Atata doar ca simtirea traieste toata infinitatea divina ca pe ceva al sau.

"Logosul S-a facut trup" mai inseamna si aceasta: Dumnezeu S-a facut creatura, Dumnezeu-creatura. Prin aceasta, natura lui Dumnezeu nu-si pierde proprietatile dumnezeiesti, dupa cum nici natura creaturii nu-si pierde proprietatile creaturale. Atata doar ca creatura se inalta prin niste prefaceri minunate care o duc "din slava in slava".

"Logosul S-a facut trup " inseamna, in fine, si aceasta. Logosul S-a facut om deplin, Dumnezeu-om. Cu toate acestea, Dumnezeu ramane in definitia Lui si omul in definitia lui, desi sunt uniti foarte strans, neimpartit si nedespartit. Atata doar ca omul isi insuseste toate desavarsirile tainice ale lui Dumnezeu si dobandeste slava dumnezeiasca, devenind dupa expresia Sfintilor Parinti "deopotriva-cu-Dumnezeu".

Dumnezeu-Logosul S-a facut om pentru ca sa readuca pe om la arhetipul sau, care este Creatorul lui, pentru ca omul a fost creat dintru inceput prin Dumnezeu-Logosul, avand caracterul Dumnezeu-Logosului, caracterul "logositatii" Lui (Facere 1,26-27; Ioan 1,9; Coloseni 3,10).

Dumnezeu-Logosul S-a facut trup, pentru ca sa readuca trupul la "logositatea" lui initiala, pentru ca tot ce s-a facut, s-a facut prin Dumnezeu-Logosul (Ioan 1,3; Coloseni 1,16). Pentru ca Dumnezeu-Logosul este Creatorul intregii zidiri, El este si temelia intregului edificiu cosmic. Pacatul si raul constituie incercarea tragica si absurda a omului de a se indeparta de Dumnezeu-Logosul din temeliile universului.

Dumnezeu-Logosul S-a intrupat ca sa readuca creatura la Creator, pentru ca El este cea dintai temelie si baza ei. Pentru aceasta, pe buna dreptate binevesteste dumnezeiescul Apostol Pavel ca Dumnezeul-om Hristos constituie unica temelie solida si vesnica si ca "alta temelie nimeni altul nu poate sa puna, decat cea care este deja pusa" (I Corinteni 3,11). Cine intemeiaza si zideste pe aceasta Piatra solida si nemiscata a universului este un "barbat intelept", personalitatea lui s-a rationalizat, s-a "logosificat", cu alte cuvinte el si-a facut proprii toate cele vesnice ale lui Dumnezeu-Logosul si pentru aceasta ramane neclintit in toate vijeliile si furtunile cutremurelor omenesti si ale haosului (vezi Matei 5,24-25; Romani 8,35-39)

Prin intruparea Sa, Dumnezeu-Logosul a aratat ca "logositatea" este esenta naturii noastre, temelia fiintei noastre omenesti, baza vietii si existentei noastre omenesti. Obarsia noastra este din Dumnezeu, de aceea si fiinta noastra, viata noastra si existenta noastra depind in intregime de Dumnezeu (vezi Faptele Apostolilor 17,28; Coloseni 3,l-4). Intr-adevar, dupa arhetipul si dupa esenta ei cea mai intinsa, intreaga creatie este din Logosul si pentru Logosul (Coloseni 1,16-l7).

La El, prin El si in El toate se readuc la obarsia si existenta lor "logosica": la sfintenia, frumusetea si puterea lor de la inceput; la acel "sa fie" si "s-a facut"; la raiul lor. Pentru ca in Logosul se gaseste raiul, in timp ce in afara "logositatii" este iadul. Simtirea!... Cine poate sa-mi explice aceasta taina care exista in mine - simtirea? Cine stie cate enigme si cate taine a unit si a contopit Dumnezeu in ceea ce noi numim simtire?...

Simtirea! - Un dar admirabil si infricosator. Prin ea raiul se arata rai si iadul, iad; prin ea durerea se infatiseaza ca durere si fericirea ca fericire; tristetea se traieste ca tristete si bucuria ca bucurie; deznadejdea ca deznadejde, si elanul ca elan.

"Logositatea" este prima caracteristica a simtirii. Daca indepartati "logositatea" din simtire, aceasta se transforma indata in iad. Fiindca, ce este iadul? - Simtirea fara Dumnezeu Logosul: simtirea din care a fost alungat Dumnezeu. Si ce este raiul? - Simtirea lui Dumnezeu, simtirea amestecata cu Dumnezeu si umpluta de Dumnezeu Logosul. Intr-adevar, iad este simtirea fara Dumnezeu (ne-indumnezeita) "simtirea pura", in timp ce rai simtirea este "logosificata", hristificata, divino-umanizata.

Dumnezeu-Logosul S-a facut om, pentru ca sa readuca simtirea omeneasca la "logositatea" ei initiala pe care a strivit-o pacatul. In Dumnezeu-Logosul intrupat, simtirea noastra se intoarce la ratiunea [logos] ei, la intelesul [noema] ei, la atoate-intelesul ei [pannoema]. Se intoarce la chipul ei dupa Dumnezeu, la chipul ei dupa Hristos, la chipul ei dupa Duh. In taina ei cea mai adanca, simtirea omeneasca se cufunda in adancurile cele fara de fund ale Dumnezeului si Domnului nostru Celui in Trei Sori. Aceasta inseamna ca simtirea este deplina si desavarsita numai atunci cand se transforma in simtire de Dumnezeu, in simtirea de Hristos, in simtire de Duh. Dumnezeu-Logosul S-a facut om tocmai pentru ca sa dea "logositate" [logosnost] simtirii omenesti. Intorcandu-se spre "logositate",  simtirea omeneasca se elibereaza de pacat, de nebunie, de absurditate si de moarte. Iar in acest fel ea revine in sine, la esenta ei initiala. Atunci simtirea este implinita de o simtire de Dumnezeu, de o simtire de Hristos.

Simtirea omeneasca este o simtire adevarata si autentica numai prin Dumnezeu, prin Hristos, adica printr-o simtire de Dumnezeu, printr-o simtire de Hristos. Fara Dumnezeu-Logosul, ea innebuneste, se zbate de una singura si, in cele din urma, amorteste in patimi, in pacat, in absurd si nebunie, in turbare si deznadejde, in singuratate, intr-o vesnica devenire, dar nu intr-una care a fost si s-a terminat. Intr-o permanenta devenire, n-are niciodata o existenta reala si deplina. De-divnizata si de-"logosificata", simtirea omeneasca moare statornic si, totusi, nicicand nu poate muri definitiv. Acesta este viermele acela despre care se spune in Evanghelie ca "nu doarme" si acesta este focul care "nu se stinge", adica iadul (vezi Matei 9,48).

Gandirea!... Ce taina de neinteles se ascunde in natura gandirii omenesti! Nu stim decat un singur lucru: atat de neinteleasa gandirea, incat de indata ce incepe sa se gandeasca la ea, omul este cupnns de ameteala. Cand cerceteaza originea si natura gandirii omenesti, omul risca sa-si piarda mintile daca nu-si gaseste refugiu la Dumnezeu-Logosul, la Dumnezeul-om Hristos Singurul in care taina gandirii isi gaseste dulceata ei. Despartita de Dumnezeu-Logosul, gandirea omeneasca isi pierde sensul, ratiunea. Caci in esenta ei initiala, ea are un caracter "logosic".

Pentru mine, gandirea, once gandire, este chinul cel mai mare care exista sub cer, pana ce nu se va transforma in gandire de Dumnezeu, in gandire de Hristos, adica pana ce nu se va "logos"-ifica si rationaliza intr-adevar, gandirea este un iad, daca nu se va transforma in gandire de Hristos. Fara Dumnezeu-Logosul, gandirea omeneasca se gaseste continuu intr-o dementa a-"logosica" [alogosnom], in acel delir, in acea smintita autoasigurare satanica, gandirea pentru gandire, asa cum spunem arta pentru arta.

Gandirea omeneasca e corupta de pacat intocmai ca si simtirea. Unicul doctor si unicul remediu al acestei nebunii este Dumnezeul-om, pentru ca El este Dumnezeu-Logosul intrupat. in El si prin El s-a dat si s-a asigurat gandirii omenesti posibilitatea infinitei desavarsiri dumnezeiesti. El S-a facut om tocmai pentru ca sa nu lase ca planeta aceasta condusa de ratiune umana, sa devina, definitiv si ireparabil, o adevarata casa de nebuni. N-ati observat ca, atunci cand se indeparteaza de Dumnezeu-Logosul intrupat, continentul european se scufunda in barbarie, in nebunie, in antropofagie civilizata, in funeste razboaie de exterminare? Un om inghite alt om, un popor alt popor, o rasa alta rasa.

Sufletul omului!... O, taina a tainelor! O, minune a minunilor! Inimile tuturor pelerinilor vesniciei s-au zdrobit in jurul sufletului omului. Oamenii traiesc prin suflet si nu cunosc ce este sufletul! Oare aceasta nu constituie un chin pentru spiritul omenesc? In orice caz un chin pana cand Dumnezeu-Logosul S-a facut om facandu-Se in acelasi timp si suflet. Atunci ni s-a descoperit care e taina sufletului: Logosul. Din El isi trage existenta lui, fiinta lui, modelul lui si numai in El se gaseste ratiunea lui, fericirea si vesnicia lui, raiul lui. De aceea, in adancurile lui cele mai ascunse sufletul este nostalgie dupa Hristos, nostalgie dupa Dumnezeu. In Dumnezeu-Logosul intrupat, sufletul s-a gasit pe sine si pe Creatorul lui, de aceea minunatul Dumnezeu-om a adus vestea plina de bucurie: "Cine-si va pierde sufletul sau pentru Mine, il va afla " (Matei 16,25). Cu alte cuvinte, isi va gasi esenta lui, ratiunea si sensul lui, valoarea lui, rostul lui, vesnicia si fericirea lui. Cand nu este unit cu Dumnezeu-Logosul, sufletul se gaseste in afara lui insusi, se gaseste in nebunia vesnica si in smintita ratacire din pacat in pacat, din patima in patima, din nenorocire in nenorocire. Si acesta este iadul, cu toate grozaviile lui.

Trupul omenesc!... O, ce laborator minunat care transforma apa in sange, aerul in oase, painea in carne, plantele in metale si metalele in lichide! Un nemaivazut laborator plin de minuni. Dar minuni naturale, veti zice. - Dar ce, in natura nu exista minuni? Un inginer nevazut, un artist facator de minuni, conduce acest laborator minunat, pe care noi il numim trup. El se gaseste in trup, dar noi nu-l vedem. Lucrarile lui le vedem, dar pe el insusi, nu. Ca si cum ar fi hotarat sa se ascunda tot mai mult in spatele lucrarilor lui!...

Trupul!... Creandu-l asa cum este, Dumnezeu a pus in el enigme nenumarate. In lutul lui Dumnezeu a infasurat aurul Sau si l-a lasat aici pe indepartata noastra planeta. Si, la aceasta minune a mai adaugat o minune: Logosul insusi S-a facut trup! In acest fel El a ridicat in maretie trupul, deasupra ingerilor si arhanghelilor. E ceea ce Apostolul a ilustrat si aplicat, proclamand: "iar trupul pentru Domnul" (I Corinteni 6,13). Dovada acestui fapt este inaltarea la cer a Domnului cu trupul, cu care si in care va ramane in veci. Iar arvuna acestui fapt este invierea trupului lui Hristos si invierea propriilor noastre trupuri in ziua Judecatii. Valoarea suprema si "logositatea" [logosnost] a trupului consta tocmai in aceasta ca " Logosul S-a facut trup " si ca de-a pururea ramane in trup.

Omul! Toate fapturile tac inaintea acestei minuni, cea mai extraordinara din toate lumile. Ca si cum Dumnezeu si-ar fi concentrat toate minunile din toate lumile Lui si le-ar fi rezumat la una singura - in om. Prin suflet l-a legat de lumea spirituala iar prin trup de lumea sensibila si in acest fel l-a lasat in mijlocul acestei vieti. De aceea, pe om il atrag deopotriva tainele lumii spirituale si farmecul lumii materiale. Cu toata fiinta lui omul se gaseste intins intre aceste doua lumi, ca o coarda. De aceea, taina existentei omenesti a schimbat gandirea omeneasca despre om in strigat si in framantare, in plangere si doliu pentru om. Aceasta pana ce Logosul a explicat oamenilor omul si i-a logosificat, "hristificat" si a dat un sens vietii lui, atat in lumea aceasta cat si in cealalta.

Numai prin Dumnezeu-Logosul, omul s-a intors la sine insusi, pentru ca in adancul fiintei lui complexe, complicate el este "logosic". Nu exista om pe care sa nu-l lumineze Cuvantul inca de la intrarea lui in lumea aceasta si in viata aceasta (vezi Ioan 1,9). Pana nu se intoarce la Dumnezeul-om, pana nu "logosifica" si nu se divino-umanizeaza, tot ceea ce este omenesc ramane irational, absurd si, in esenta lui, inuman. Pentru ca omul este om adevarat numai prin Dumnezeul-om si in Dumnezeul-om.' Scopul ultim al intruparii Cuvantului consta tocmai din a logosifica, a hristifica si a indumnezei pe om in toata fiinta lui. Dumnezeu-Logosul S-a facut om pentru ca sa logosifice si sa indumnezeiasca pe om: si sufletul lui, si trupul lui, si gandirea lui si simtirea lui si tot ceea ce face omul sa fie om. Fara aceasta logosificare si indumnezeire in Dumnezeu-Logosul, si sufletul nostru, si trupul nostru, si gandirea noastra, si simtamintele noastre sunt niste monstri si fantome de groaza. Caci, intr-adevar, pentru ce avem nevoie de ele? Pentru ca sa tremuram fara glas si sa inghetam privind moartea si tot haosul vietii?...

Din acest motiv, ziua Nasterii Cuvantului lui Dumnezeu in trup - Craciunul - e o sarbatoare minunata, atat pentru stralucirea si taina ei, cat si pentru sensul ei. Praznuind Craciunul, noi sarbatorim si marturisim in esenta singurul sens si singura ratiune de a fi a existentei umane, a spiritului uman, a gandirii omenesti, a simtirii omenesti, a vietii omenesti. Fiindca in aceasta zi a Nasterii lui Hristos a rasarit lumii lumina cunostintei, a cunostintei lui Dumnezeu care a umplut marginile lumii. in aceasta zi ni s-a descoperit semnificatia eterna si sensul acestei lumi si al omului in lume.

In praznicul Nasterii lui Hristos ni se dau revelatia si sensul atat al tainei omului cat si a tainei cerului si pamantului. Omul ne este scump pentru ca se uneste cu Dumnezeu-Logosul si de aceea el este "logosic" . Dar si sufletul omului ne este scump, pentru ca se uneste cu Logosul si din acest motiv e si el "logosic"; in acelasi chip si viata omului, pentru ca ea este a Logosului si de aceea e "logosica"; ne este scumpa si lumea, pentru ca este de la Dumnezeu-Logosul si de aceea e "logosica" si ea, ca si cerul, pentru ca si el este al Logosului si de aceea e "logosic".

Prin nasterea lui Dumnezeu in trup, Dumnezeu intreg S-a nascut in aceasta lume, intregul Adevar al lui Dumnezeu, intreaga Dreptate a lui Dumnezeu, intreaga Iubire a lui Dumnezeu, intreaga Bunatate a lui Dumnezeu, intreaga Mila a lui Dumnezeu.

Sfantul Iustin Popovici

Articol preluat din volumul "OMUL si Dumnezeul Om", Editura Sophia

Cumpara cartea "OMUL si Dumnezeul Om"

07 Octombrie 2014

Vizualizari: 4916

Voteaza:

Raiul meu si iadul meu 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

raiul iadul

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE