Rasarit-a lumii lumina cunostintei

Rasarit-a lumii lumina cunostintei Mareste imaginea.


Rasarit-a lumii lumina cunostintei

Bucurestii gri. Orasul nostru bolnav, de care suntem bolnavi. Condamnati sa-l plangem si sa-l iubim. Oameni zgribuliti si grabiti. Lume mereu zorita. Parte apatica, parte pusa pe artag. Ingrijorari de tot felul. Reclame amagitoare cu un mos fals, fara sare, fara haz, invadeaza orasul cu mult inainte de sarbatoare, practic ignorand-o, dar profitand de ea. Totul spre vanzare. Misuna tramvaie si autobuze impersonale si antipatice. Cel de care ai nevoie vine totdeauna ultimul. In metrou - cititori de ziare, dezlegatori de rebus. Privirile trec pe alaturi si se pierd in gol. Cersetori peste tot. S-au pus beculete pe bulevardele centrale. Nu pentru Craciun, pentru Anul cel Nou, pe care toti si-l doresc bun. "2002" - scriu ele. 2002, de cand? Cu putina atentie, pana la urma, tot acolo ajungem: la Nasterea lui Hristos. Ce bine!

Si, totusi, dincolo de toate, sentimentul irezistibil a Ceva important care se apropie. Un freamat care creste. O emotie tot mai evidenta, nu totdeauna bine inteleasa.

Vestirea se facuse de mult. De la inceputuri (Facerea 3,15 - mergeti sa cititi!). Apoi a fost purtata din gura in gura, din generatie in generatie, de profeti mai mari sau mai mici, de acesti colindatori ai istoriei vechi. Lumea astepta incordata, mai mult sau mai putin constienta venirea celui promis si vestit, Care sa o recupereze si sa o salveze. Moarte inghitea tot si stingea orice logica a existentei.

"Iata, Fecioara va avea in pantece, si va naste Fiu, si-L vor chema cu numele de Emanuel, care se talcuieste: Cu noi este Dumnezeu" (Isaia 7,14).

Astepta lumea necajita ca Dumnezeu sa fie cu ea. Asteptarea devenise o povara. Si a venit ceasul cand timpul s-a parguit, cand Fructul a fost adus si pus pe masa omenirii spre jertfire. Acum putem, in fine, canta: "Cu noi este Dumnezeu!" O facem mai ales pe drumul Postului Mare, urcand spre Inviere. "Caci cu noi este Dumnezeu!"

 

Asadar, "Fecioara astazi pe Cel mai presus de fiinta naste..." (Condacul praznicului, alcatuire a lui Roman Melodul).

Astazi!

"In taina Te-ai nascut in pestera..." (tropar la Vecernia praznicului). In taina S-a nascut Taina! Cerul s-a deschis si a plouat cu ingeri. Potop de ingeri s-a abatut peste Pamant, incat acesta se facuse, pe moment, ingeresc. Cantari nemaiauzite vreodata. "Slava intru cei de sus lui Dumnezeu, pe Pamant pace, intre oameni bunavoire" (Luca 2,14). Bunavoire... Buna-voire... Buna voire¦ Unde ne este buna voire? Unde-am lepadat pacea daruita? Cat de capabili de slavire mai suntem?

Curgea harul peste Pruncul zvarlit regeste de Dumnezeu in lume, asezat in paie ca intr-un cuib. "Mititel si-nfasetel, / Curge mirul de pe El" (colinda din jud. Dambovita). O jimbla asezata in iesle. Jaratic sub aburul ocrotitor al respiratiei dobitoacelor. Mirosul de grajd. Mirosul de balega. Mirosul de fan strivit prin rumegare. Mirosul recuperator de "la tara"... Paradis pierdut... Jaratic sfant pentru ca omenirea-martoaga sa manance, sa se scuture de buboaiele sale purulente si sa-si recapete tineretea vesnica. Jaratic este Cuvantul, Care a fost dintru inceput (Ioan 1,1). Cuvantul care a deszaguit Poezia, pentru ca ea sa ne scalde existenta. Vesnic suntem de-acum sub ocrotirea Cuvantului.

Astazi!

"Cerul si pamantul astazi s-au impreunat..." (stihira a lui Ioan Monahul la Litia praznicului). Senzational mariaj! Mantuitoare unire!

"Cerul si pamantul astazi, dupa prooroci, sa se veseleasca; ingerii cu oamenii sa praznuiasca¦" (alta stihira, tot a lui Ioan Monahul si tot la Litie). Crestinismul nu este morocanos. Sarbatoarea este samburele lui. Veselia in duh - structurala.

"Mare si uimitoare minune s-a savarsit astazi: Fecioara naste si pantecele nu i se strica" (stihira a lui Ghermano, la Stihoavna praznicului).

(Trei dogme importante sunt afirmate raspicat prin Nasterea lui Hristos: Dumnezeu - Unul in fiinta si intreit in Persoane; unirea ipostatica - in chip neamestecat, neschimbat, neimpartit, nedespartit - a celor doua firi: divina si umana; nasterea din Fecioara).

Astazi! De atunci pana acum, si in veci suntem intr-un continuu astazi. In fiecare zi in proscomidiarul altarelor se face iesle pentru nasterea Pruncului. Pentru crestini kairos este mai important decat hronos.

 

Unul Nascut! Unicul! In toate cele.

Iisus Hristos este de doua ori nascut si de doua ori Unul Nascut. Nascut mai intai ca Fiu al lui Dumnezeu, iar mai apoi ca Fiu al Omului ("nascut din Tatal mai inainte de veci, si mai pe urma din Fecioara intrupat fara samanta..." - Irmos la Cantarea a 3-a de la Utrenia praznicului).

Nasterea din Tatal este o taina infinita pentru noi. Felul cum un tata, fie el si Dumnezeu, poate sa nasca ne ramane de neinteles. Dar de abia cand intelegi ca nu poti intelege, incepi sa intelegi cate ceva. Nasterea din Tatal este o nastere in Duhul Sfant, si asa ramane posibila pentru totdeauna orice nastere dintr-un parinte duhovnicesc: in duh, duhovniceasca. In felul acesta, deplin indreptatit este ca sa-l numesti pe un calugar parinte, pe o monahie maica.

Prin Maria, umanitatea devine materna Fiului lui Dumnezeu, Acesta numindu-Se pre Sine, de aceea, si Fiul Omului. Hristos ia trup omenesc, reabilitandu-l in acest fel. Trupurile noastre devin inrudite cu al Lui si gasesc viata (Sfantul Efrem Sirul, Imnul al 3-lea al Nasterii Domnului). Pretul de nepretuit al materiei, bine facuta de Dumnezeu, este acum scos la iveala. Prin transfigurare, ea ramane insotitoare vesnica omului si nu numai lui, ci si lui Dumnezeu-Omul.

Noi marturisim prin Crez, formula dogmatica concisa a credintei noastre, ca Iisus Hristos este nascut, nu facut.

Care ar fi deosebirea dintre facere si nastere?

Numai Dumnezeu si omul pot sa faca. Facerea este un act ce presupune constiinta. Facerea este un act nobil. Cel ce face devine autor. Cel ce naste este parinte. Ceea ce este facut ramane in sine, nu face mai departe. Numai cel nascut poate sa faca. (Cu exceptiile de rigoare: ingerii si dracii, despre aparitia carora nu stim mare lucru.) Singura abatere o constituie omul. Acesta, dintru inceput, a fost facut. Cu "mana" Lui l-a plamadit Dumnezeu (plamada fiind Insusi Plamaduitorul)! L-a creat oarecum artistic, s-ar putea spune. Frumos compus, desenat si colorat. Dar, odata cu suflarea de viata si in virtutea faptului ca este alcatuit dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, omul capata putinta nasterii. Cum ar fi putut fi ea in lipsa caderii si izgonirii din rai, nu putem sti si nici nu se cuvine a ne pierde vremea iscodind acest lucru. Ceea ce stim, este ca omul este indemnat la inmultire si ca acest lucru se va face prin nastere in dureri (Facerea 3,16).

Sigur, nuante trebuie observate. Facerile omului presupun, si ele, inspiratie, participare divina. Omul nu este niciodata autor absolut. In ceea ce este cu adevarat izbutit, lucrarea lui este sinergica. Creatia artistica (chinurile ei) a fost comparata adesea cu nasterea (cu chinurile ei). Facerile omului sunt insotite, si ele, de o anume insuflare datatoare de viata. Cele cinci personaje in cautarea unui autor, ale lui Luigi Pirandello, ne arata cum, o data scapati din pana autorului, eroii capata un grad accentuat de autonomie, isi traiesc o viata vesnica, destul de complexa si de complicata, pe care autorul nu o prevazuse in toate datele ei. Don Quijote, Don Juan, Hamlet, Romeo si Julieta, printul Maskin, Tom Sawyer, Julien Sorel, Madame Bovary, Kristin Lavransdatter, Cyrus Smith, contele Salina, contele de Monte Cristo, Vitoria Lipan etc. etc. sunt astfel de personaje, adesea mai vii decat cele pe care le intalnim aievea.

Nasterea presupune viata adevarata. Presupune posibilitatea pentru cel nascut de a naste in continuare si de a genera viata. Nasterea presupune taina, co-participarea cu necesitate a lui Dumnezeu.

Ce stim, de pilda, despre propria nastere? Numai, eventual, cateva amanunte exterioare, medicale (obstretice) sau sentimentale (psihologice). Nu avem amintire nici despre viata noastra dintre zamislire si nastere, desi cercetari stiintifice ale veacului din urma au aratat ca embrionul reactioneaza la ceea ce se petrece in jur inca din primele zile, ca fatul traieste si acuza toate semnalele care-i sunt trimise cu voie sau fara voie, bune sau rele. Iesirea noastra in lume inca ne ramane tainuita. Cu toate ca nu spunem "am fost nascut", ci "m-am nascut", impropriindu-ne astfel actul! (E de meditat la aceasta formulare extrem de semnificativa!) Nici despre primele luni de dupa nastere nu putem sa povestim din amintire. Intr-un fel, continuam sa ne nastem si dupa ce ne-am nascut.

Asadar, venim pe lume... Plecam din aceasta lume... Petrecem pe lume... Trecem prin ea... Suntem niste trecatori. (Nu spunea un poet despre Marea Trecere!?) Dumnezeu a venit, prin Fiul Sau, sa petreaca cu noi si sa ne petreaca spre El. Hristos este Calauza! Nu mai exista acum scuza pentru ratacire!

Extraordinar mai este si faptul ca, o data cu Nasterea lui Hristos, apare pentru om posibilitatea unui alt fel de nastere, de sorginte divina, de aceasta data. Dupa ce Fiul lui Dumnezeu "s-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara", ca om, omului i se da posibilitatea sa se nasca cu o nastere cu totul noua, pe care nu o mai avusese pana atunci: de la Dumnezeu, din apa si din Duh (Ioan 3,5). Daca la inceput Dumnezeu numai il facuse pe om, acum il naste! Si cum mai seamana cristelnita baptismala, in care ne imbracam in Hristos, cu Potirul euharistic din care-L mancam noi pe Hristos, intrupat si inviat!

 

Cu venirea lui Hristos, clepsidra Istoriei a fost rasturnata. Pana atunci timpul curgea spre El, totul Il pre-vestea. Acum curge de la El. Curge ascensional. Toti suntem graunte de nisip chemate sa trecem prin Poarta - Hristos si sa ne adaugam partii celor alesi. Dar inca Il vestim, ii vestim bucurosi si uimiti Nasterea-I mai presus de fire si de intelegere. Colindatori strabat orasul cenusiu si mohorit, asteptand mantia izbavitoare a zapezii. (De ce, indiferent de generatie, ne amintim Craciunurile din copilarie ca fiind, nezmintit, cam toate cu zapada? Si cum ajungem, cu varsta, sa tanjim dupa zapada copilariei! "Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati, spala-ma-vei si mai alb decat zapada ma vei albi" - Psalmul 50,7. Dorul nostru tot mai vartos de imaculat!). Unii Il vestesc luminat pe Mesia, chip luminos, altii au numai nevoie de un banut, cersit (uneori jalnic) ca sa le mai astampere mizeria. Dar si cei din urma raman vestitori, in felul lor. Nimeni nu se poate sustrage sarbatorii, fie si numai ca profita de ea. Grupuri de ascoristi colinda intreaga luna marile spitale. Hristos Se naste si pentru suferinzi, si pentru muribunzi. Mai ales pentru ei! Se cere purtat si vestit si acelora. "Cand colindele nu se vor mai auzi pe pamant, vor iesi diavolii, si astfel lumea va incapea pe mana lor", se spunea prin Bucovina. Si e limpede ca asa ar fi.

Spre vindecarea firii omenesti S-a intrupat Hristos. Intre altele ne-a vindecat de ignoranta: "Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei (...)" (Troparul praznicului). Uluitoare Nasterea Lui este Evenimentul central al Istoriei, deschizand lantul altor Evenimente. Restul sunt numai lucruri cu care inconjuram spre sarbatorire, tocmai pentru a ne domoli uimirea. Adesea trecem, totusi, destul de usor pe langa realitatea Minunii. O tratam istoric sau simbolic, ceea ce nu este suficient. Ea trebuie asumata mistic. Se cere imbracata intreaga taina a ceea ce s-a petrecut atat de recuperator pentru umanitate, in intregul ei, si pentru fiecare om in parte. Prinsi in focul si zorul pregatirilor de Craciun, riscam sa pierdem dulceata neimaginata a privegherii de Nasterea Domnului. "Bogatii au saracit si au flamanzit, iar cei ce-L cauta pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele" (Psalmul 33,10 - cantare la sfarsitul Litiei). Cat de mangaietoare pot fi Vecerniile bucurestene! Sa nu ajungem sa nu vedem Darul din pricina darurilor dupa care alergam crispati. Or, Darul este in Potir!

Toate simturile ne-au fost activate si spiritualizate spre a-L putea vedea, auzi, pipai, saruta, mirosi, gusta ("ca bun este Domnul!" - Psalmul 33,8).

Prin aratarea Sa in trup ne-a mai lasat, mostenire esentiala, prezenta neapropiata, Icoana Sa. Spre insotire si impreuna calatorire intru Intalnire.

Chiar daca inca nu este chiar sfarsitul lumii, ne comportam ca o lume sfarsita: nu mai apucam sa ne privim pe indelete, sa ne imbratisam cu adevarat, sa ne spunem cele importante, cu sau fara cuvinte. Poate gandul bun, oricat de fugar, indreptat catre prieten sau catre Prietenul Hristos ne mai salveaza.

Hristos S-a intrupat spre a invia, cum bine o spun taranii in colinde. Odata cu Pruncul sfant, cu Lumina lumii, creste si lumina anului spre primavara Invierii si a infloririlor paradiziace. Viata si-a schimbat cursul, a devenit, din viata spre moarte, viata spre inviere.

Si daca Nasterea se leaga strans de Inviere, de ce sa nu ne comportam pascal, "sa ne imbratisam unii pe altii si sa spunem fratilor si celor ce ne urasc pe noi" (Ioan Gura de Aur)? Macar acum. Si acum este mereu! Hristos mereu astazi se naste!

Cum spune un colind, "nasterea lui Hristos sa va fie de folos". Dar ce inseamna, cu adevarat, de folos?

Emanueeel!!!

Urmele pasilor nostri prin zapada neinceputa a copilariei noastre vesnice...

Costion Nicolescu

26 Aprilie 2012

Vizualizari: 8157

Voteaza:

Rasarit-a lumii lumina cunostintei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE