Religia si kitschul

Religia si kitschul Mareste imaginea.

Religia si kitschul

 

 

Ca manifestare si prelungire in fapte expresive, comportamentale, religia poate face loc fenomenelor de degradare valorica si de kitsch-izare. Religia este si fapt comunitar, social, iar felul in care este concretizata credinta religioasa la un moment dat se poate inscrie pe coordonatele falsitatii si nonvalorii. In acelasi timp, elementele materiale sau formale de ordin cultic, liturgic, ritualic (carti, obiecte cultice, slujba religioasa ca atare etc.) impru­muta uneori note care tin de inautentic si de prost gust. Desigur, conceptul de kitsch este aplicabil cu preponderenta fenomenelor estetice (termenul provine, se pare, din cuvantul german kitschen - a face ceva de mantuiala), dar, prin extensie, el poate fi folosit si pentru descrierea unor fenomene nespecifice, dar care implica nepotrivirea, falsitatea, degradarea. Atitudinea kitsch din plan estetic este comparabila si are aceleasi efecte ca si snobismul sau ipocrizia manifestate in plan moral. Stii ca moralmente esti vulnerabil, dar iti place sa epatezi la modul fatarnic in numele binelui. Folosirea termenului "kitsch" se justifica deoarece este stiut ca religiosul presupune sau isi subordoneaza secvente estetice (arhitec­tonice, muzicale, picturale, sculpturale etc.), ce pot fi caracterizate prin acest termen. Exista o arta religioasa, ce tinde sa se adreseze celor multi si care, neindoielnic, este pandita de intruziunea falsitatii.

 

Kitschul este generat si din dorinta de comunicare sau de acaparare a cat mai multi credinciosi. Poate fi un procedeu subtil al prozelitismului. Pentru ca adresabilitatea sa fie maxima, Cuvantul Domnului este explicitat printr-o bogata imagerie liturgica, apologetica, misionara, ce scapa de orice control dogmatic sau valoric. Se urmareste transferul vene­ratiei dinspre Dumnezeu spre "urme" ale sacrului (icoane, statui, carti), transfer care ar garanta accesul mai usor al celor multi la divinitate. Numai ca prin aceasta strategie este diluat si afectat insusi corpul dogmatic, miezul credintei care, la un moment dat, este pus in chestiune de chiar noii adepti. Mai devreme sau mai tarziu acest "truc" se intoarce impotriva cultului sau confesiunii respective. In continuarea acestei atitudini kitsch apare religia kitsch, caracterizata prin jonctiunea sincretica dintre mai multe dogme si religii, in scopul de a-i impaca pe toti (si, de fapt, pe nici unul). Se ajunge la religii sintetice, hibride, prin asamblari fortate de coduri religioase diferite, lipsite de specificitate si eficacitate valorica. In numele pluralismului sau ecumenismului, se cauta injghebarea unui "cocteil" religios, rezultat in urma aducerii laolalta a unor elemente de crestinism, amestecate cu o farama de iudaism, ceva nirvana, olecuta de islamism etc. Deschiderea netarmurita naste ambiguizare, relativizare, devalorizare. Religia unica, holista este un vis pe cat de himeric, pe atat de monstruos. Alinierea spirituala la un reper religios contrafacut, este impotriva firii si a lucrarii lui Dumnezeu.

 

Paleta kitschului religios este destul de larga, dar, simplificand lucrurile, aceasta poate fi redusa la patru ipostaze: obiectul kitsch, situatia kitsch, actul kitsch si kitsch. In toate aceste cazuri, promotorii falsitatii sunt atat reprezentantii clerului, cat si credinciosii. Iata de ce si unii, si altii trebuie sa dispuna de o profunda si diversificata cultura estetica si de o educatie in spiritul valorilor autentice.

 

Obiectul kitsch este constituit fie din realizari de slaba calitate artistica, lipsite de talent (o serie de suveniruri artizanale sau industriale, care pot fi gasite prin jurul manastirilor ­iconite pirogravate, candele executate prin traforaj, "cristi" din ghips, brosuri de populari­zare sau cu rugaciuni), fie din obiecte cu destinatie profana - dar care isi subordoneaza fortat simboluri religioase deturnate de la scopurile lor initiale (brelocuri sub forma de cruce, clipuri muzicale avand ca leit motiv crucea sau rastignirea, carti postale cu "cristi" facand cu ochiul etc.). Tot aici includem o pletora de carti cu continut religios, ce pretinde popularizarea credintei, dar care aduce mai mult deservicii culturii teologice autentice. Se observa astazi o supraabundenta a acestei literaturi (dupa decenii intregi de interzicere), care, in numele ideii de accesibilizare a crestinismului, aluneca in desuetudine, platitudine si falsitate dogmatica, inducandu-se o cultura religioasa indoielnica (bazata pe prezenta unor elemente dogmatice apocrife, recurs la o traditie stagnanta, limbaj anacronic, culti­varea unei atitudini sentimentaloide).

 

Exista, de asemenea, situatIi kitsch, adica grupaje disonante de obiecte - valoroase in sine - dar care nu se leaga unele de altele. Relatiile de proximitate sunt fortate, alterate, deoarece sunt conexate genuri sau stiluri artistice contrastante sau incompatibile valoric (icoane bizantine - covoare stil "persan" - candelabre din fier forjat sau coarne de caprioare etc.). Kitschul este generat si de supralicitarea sau aglomerarea obiectelor auten­tice. Masura si echilibrul trebuie sa gestioneze amplasarea si distribuirea obiectelor in spatiul sacramental. Tot aici se includ si arhitecturi neinspirate, conglomerari sau aglutinari de stiluri decorative distante, dezvoltari moderniste neingaduite de canoanele consacrate.

 

Putem vorbi si de acte kitsch religioase, ce constau in producerea si actualizarea prin receptare a unor ceremonii sacre atunci cand (sau acolo unde) nu este cazul, satisfacandu-se pretentii de consacrare ilicita, de justificare simbolica a unor intreprinderi moralmente discutabile (sfintirea unui supermarket, a unui cazinou etc.). Alteori, sesizam o exploatare a slujitorilor Bisericii (de fapt, a autoritatii sacramentale) de catre oamenii politici, pentru interese foarte exacte (vezi campaniile electorale, cand invocarea simbolurilor religioase sau apelul dintr-o data la prestatia preotului devin destul de suspecte).

 

La limita, putem identifica omul kitsch, cel cu pretentii de religiozitate, care mimeaza sentimente sau comportamente spirituale inalte. Este omul fatarnic, care nu crede, dar contesta cu sarg - uneori agresiv - starea lui de fapt. Acest tip de om este mai problematic decat necredinciosul sincer. De asemenea, avem in vedere si insul contestatar, aflat in cautarea unor forme sofisticate de spiritualitate, ce substituie religia autentica cu repere spirituale aberante, curioase, periculoase. Aceasta persoana poate fi intalnita cel mai adesea printre credinciosii inca neinstalati intr-o traditie religioasa, dar sunt si cazuri de clerici ­ce-i drept, foarte rare - ce dau dovada de ratacire, de excese vizionare, de excentricitate.

 
Constantin Cucos

09 Mai 2012

Vizualizari: 5183

Voteaza:

Religia si kitschul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE