Religia in scoala. O victorie fragila

Religia in scoala. O victorie fragila Mareste imaginea.

Numărul copleşitor de cereri pentru studierea religiei în şcoala publică este, într-adevăr, similar unui referendum. Rezultatul reprezintă însă finalul provizoriu al unei crize. Urmează alte provocări. De aceea, euforia nu are ce căuta aici.

Întâi de toate, pentru prima dată în postcomunism, fronturile ideologice au fost foarte clare, ascuţite. S-au lansat în discuţie figuri remarcabile şi s-au înghesuit tot felul de impostori intelectuali deopotrivă. S-au rostit/scris cuvinte despre credinţă şi Biserică (fiind avută în vedere cea ortodoxă, majoritară) pline de prejudecăţi şi pasiune. Nu puţini contestatari ai locului şi rolului orei de religie au produs proba inculturii, amestecând termenii şi criteriile. Unii chiar ar fi catalogat situaţia drept indiciu al troglodirii, atâta vreme cât mai există susţinători ai valorilor creştine.

Intoleranţa faţă de alte opinii, absolutizarea deciziei Curţii Constituţionale, lectura bazei legale mai mult în literă şi deloc în spirit, ignorarea activă a mecanismelor consultative şi, în ansamblu, agresivitatea care a marcat dezbaterea – toate acestea se constituie în dovezi ale degradării firavei noastre culturi a dialogului. A fost o luptă lipsită de onestitate, plasată sub presiunea de a lua o decizie în timp scurt, de a fi de acord sau împotrivă pe negândite. În plus, rareori o categorie profesională – aici: profesorii de religie – a fost expusă negativ atât de intens şi de crud.

Asaltul împotriva expresiilor publice ale religiei a scos la lumină însă cu totul altceva. În ultimii ani s-a accentuat anticlericalismul, un fenomen relativ de dată recentă, combustibil ideal al ateismului şi camuflaj perfect. Nu există cale mai facilă de a lovi în Biserică decât punerea în lumină a defectelor, reale sau nu, ale slujitorilor ei. Or, cum se ştie, nu există pădure fără uscături. Strategia devine şi mai lesne când Biserica însăşi, ca instituţie, nu ştie să comunice, când se apără cu argumente improprii sau când, la limită, face uz de atacul la persoană.

În fine, poate că am învăţat şi ceva bun din toate acestea. De pildă că nu toţi apologeţii creştini sunt credibili, mai ales atunci când nu nereuşesc să iasă din tiparele limbii de lemn. Sau că, pe termen lung, ierarhia bisericească trebuie să acorde mai multă încredere laicatului, să ţină cont de agenda acestuia şi să nu îl folosească doar la vreme de restrişte. Sau că, legat concret de ora de religie, existenţa acesteia în viitor depinde esenţial de calitatea dascălilor, dar şi de o colaborare mai strânsă între şcoală şi parohie, între pedagogie şi cateheză. Cine are urechi de auzit, să audă!

Radu Preda
Sursa: teologia-sociala.ro

Despre autor

Radu Preda Radu Preda

Senior editor
86 articole postate
Publica din 10 Decembrie 2016

12 Martie 2015

Vizualizari: 620

Voteaza:

Religia in scoala. O victorie fragila 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE