Romanii au talent. Sau talant?

Romanii au talent. Sau talant? Mareste imaginea.

Sa nu cadem in capcana de a crede ca tot ceea ce poate fi etichetat drept talent este, automat, un talant. Criteriul dupa care un talent este si talant il constituie modul in care manifestarea respectivului talent ne apropie de Dumnezeu, ne releva lumea vesniciei.

Pe cat imi e cu putinta, in discutiile cu credinciosii caut sa aflu care mai sunt preocuparile lor, ce anume le mai capteaza atentia si interesul. Deloc intamplator, observ ca televiziunea joaca un rol important in viata lor, in sensul in care timpul petrecut in fata micului ecran depaseste, cel mai adesea, pe cel in care isi pleaca genunchii inimii la rugaciune. Asa am ajuns sa aflu de o emisiune de divertisment care inteleg ca a captat atentia multor telespectatori: "Romanii au talent".

Si am incercat sa ma aplec putin asupra fenomenului, preocupat fiind, in ultima vreme, de problema creatiei si a rolului sau in viata unui crestin. Punctul de plecare l-a constituit intrebarea: are vreo legatura cu viata de crestin a-ti manifesta talentul pe care-l ai intr-un domeniu oarecare sau trebuie sa neglijam acest aspect, tratandu-l ca neesential pentru mantuire?

Referitor la modul in care a fost organizat spectacolul in sine (in varianta romaneasca, pentru ca el este reprodus dupa un model din strainatate), as spune ca am sesizat ceva mai multa decenta si seriozitate decat intalnesti, indeobste, la emisiunile de divertisment ale televiziunilor noastre. Si cei trei membri ai juriului sunt oameni cu o anumita asezare sufleteasca (familisti toti, daca informatia e corecta) si chiar si cei doi coprezentatori, in ceea ce am putut eu urmari, s-au ridicat, dincolo de umor si dorinta de "a face show", peste nivelul prezentatorilor care vad in glumele de prost gust si remarcile cu tenta sexuala singurul mod de a capta atentia publicului. Cu atat mai mult, avand in vedere aceste date, m-a intrigat selectarea (si chiar promovarea pana in faza finala) a unor persoane considerate ca "talentate", desi aduceau pe scena lucruri care se petrec de obicei departe de ochii copiilor, eventual in spatiul de indoielnica moralitate al unor baruri de noapte. A dansa la bara imbracata sumar nu doar ca jigneste demnitatea femeii, redusa la obiect de adulatie sexuala, dar nu cred ca are vreo legatura cu a fi talentat. Nu orice abilitate care te face mai deosebit fata de ceilalti este, automat, un talent, chiar daca poate fi (si uneori este numit) ca atare. Se poate spune despre o actrita porno ca este "talentata" sau de un hot de buzunar ca are "un talent" deosebit la a fura fara ca pagubitul sa simta acest lucru? Sigur ca se poate, dar asta nu inseamna ca e un "talent" care trebuie adus in fata lumii si valorizat pozitiv (din fericire, in cazul emisiunii la care ne referim nu s-a ajuns la astfel de situatii, desi au fost si alte momente, in afara celui mentionat, in care se punea mare accent pe ideea de a soca si/sau pe manifestari cu o vadita conotatie sexuala). Ca sa nu mai vorbim despre prezenta in emisiune a unor momente in care nu mai era foarte clar daca e vorba de talent uman sau de interventie a unor forte, sa le numim. ne-umane, ca sa evitam cuvantul demonice. Ar fi bine sa fie mai restrictivi cei din juriu cu prezenta unor "mentalisti" sau "magicieni", daca nu vrem ca, intr-o buna zi, sa vedem (sau, ma rog, sa vada poporul telespectator) vrajitoare care sa se "produca" in direct, cu magie "neagra" sau "alba".

Dincolo de aceste aspecte, cel putin discutabile, am remarcat situatii impresionante din punct de vedere uman, cum ar fi acea trupa care dansa, desi era alcatuita exclusiv din persoane cu deficiente de auz sau acele persoane cu meserii ingrate (cum ar fi cea de maturator de strada) care isi dezvaluiau nebanuite calitati, mult peste conditia lor sociala sau profesionala. Aici, in selectarea unor astfel de persoane pentru un concurs de talente, vad o posibila apropiere de viziunea crestina. Pentru ca orice lucrare (de natura artistica sau nu) a unei persoane care se ridica peste conditia sa, in care intrevedem un dor dupa o lume mai buna, mai dreapta, in care, prin frumusete, ni se dezvaluie ceva din chemarea inalta a omului catre vesnicie, in care omul insusi isi arata increderea in demnitatea sa de copil al lui Dumnezeu, de cununa a intregii creatii, nu poate fi decat o lucrare crestina.

Mascariciul aplaudat de Hristos
Se deschide, astfel, o discutie imposibil de epuizat in cele maximum 3.500 de semne pe care le mai am la dispozitie in acest spatiu editorial. Este vorba despre problema raportarii credintei crestine la tot ceea ce inseamna creatie, indiferent de natura ei, artistica, stiintifica, filosofica etc. Aparent si superficial privind lucrurile, am crede ca, pe pamant, Biserica lui Hristos este preocupata exclusiv de mantuirea sufletelor, de indrumarea si intrajutorarea lor si mai putin de latura creatoare a omului. Se organizeaza in biserici ateliere de pictura pentru copii, coruri, ateliere literare si altele, dar toate au un continut religios. Se crede, indeobste, ca celelalte tipuri de creatie omeneasca, chiar daca nu sunt condamnate in vreun fel, nu trebuie nici incurajate, ci doar tolerate, acceptate ca pe un mers al acestei lumi imperfecte, dar tanjind dupa perfectiune. Lucrul acesta a produs multe drame in istorie, intrucat persoane cu veleitati deosebite au fost marginalizate (ca sa nu spun mai mult) de catre un soi de crestinism exagerat si exclusiv preocupat de chestiunile de ordin religios. S-a consfintit astfel, in mod neintemeiat, o ruptura intre cele bisericesti si cele lumesti, iar rezerva unor intelectuali de a se apropia de crestinism isi are si in acest aspect inradacinarea.

Hristos insa a venit pentru tot omul din lume, indiferent de conditia lui sociala sau de preocuparile sale. Fiecaruia, El cauta sa ii vorbeasca pe limba lui. Nu toti pot fi oameni ai rugaciunii permanente (desi toti au, in mod potential, aceasta capacitate), dar unii fac din viata si din creatia lor o rugaciune. Regizorul rus Andrei Tarkovski spunea ca un film bun e acela dupa a carui vizionare iti vine sa te rogi, iar actorul roman Dan Puric vede in arta sa "un mod de a matura poteca ce duce spre biserica". Si exemplele ar putea continua. Cel mai relevant pentru problema in discutie mi se pare un pasaj invocat de "monahul Nicolae dela Rohia" (Steinhardt), intr-un articol din 1987, publicat in revista "Mitropolia Olteniei". Este vorba de un fragment dintr-o nuvela a lui Anatole France, in care se povesteste cum seara, dupa o zi de truda si tumbe, un mascarici intra intr-o mareata catedrala, "isi scoate din traista uneltele lui de pehlivan si incepe a inghiti foc si a face tot soiul de nazdravanii in fata icoanei Maicii Sfinte cu Pruncul in brate, spre indignarea paracliserului, care se pregatea sa-l alunge cu aspra admonestare daca nu ar fi vazut, infiorandu-se, cum Preacurata coboara din icoana spre a-i sterge saltimbancului sudoarea de pe frunte cu propria-i marama, in vreme ce Pruncul rade si bate din palme". Si, continua cel ce s-a convertit la crestinism in inchisorile comuniste, "intr-un fel ori altul suntem mascariciul de la Notre-Dame si toti slavim pe Hristos numai pe masura darului, puterii si priceperii noastre, potrivit stilului nostru, cum ar zice Blaga". Cu alte cuvinte, cu siguranta vom fi si noi surprinsi la judecata sa vedem cum merg inaintea noastra persoane care au bucurat mult inima Domnului prin lucrarea lor, chiar daca nu era una explicit sau manifest religioasa.

Fiecare om a primit unul sau mai multi talanti (Matei 25, 14-30) care se vor cere de la el in ziua Judecatii. Dar sa nu cadem in capcana de a crede ca tot ceea ce poate fi etichetat drept talent este, automat, un talant. Criteriul dupa care un talent este si talant il constituie modul in care manifestarea respectivului talent ne apropie de Dumnezeu, ne releva lumea vesniciei. Daca el ne coboara la nivelul "astei lumi", al trupescului inrudit cu animalicul, atunci putem vorbi de abilitati si energii primite de la Dumnezeu, dar pe care omul alege sa le cheltuie in cele de mai jos decat el, adica sa le ingroape in pamant (Matei 25, 18). In rest, suntem chemati sa constientizam fiecare darul pe care l-am primit si pe care avem datoria a-l cultiva: "Dupa darul pe care l-a primit fiecare, slujiti unii altora, ca niste buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu" (I Petru 4, 10). Din aceasta perspectiva, revenind la ceea ce a generat discutia noastra, putem spune ca, precum alte popoare, romanii au talent, iar acest lucru s-a dovedit inclusiv in emisiunea cu acest nume. Mai ramane o singura problema de rezolvat: aceea de a transfigura talentul in talant. Iar asta tine de constiinta fiecaruia in parte, de modul in care fiecare intelege sa-si traiasca viata cu Dumnezeu, tinzind mereu catre inaltimile nesfarsite ale cerului, nu spre imbratisarea incorsetata a pamantului.

pr. Constantin Sturzu
Sursa: Ziarul de Iasi

 

.

Despre autor

pr. Constantin Sturzu pr. Constantin Sturzu

Senior editor
153 articole postate
Publica din 25 Iunie 2013

05 Februarie 2016

Vizualizari: 1222

Voteaza:

Romanii au talent. Sau talant? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE