Sfarsit crestinesc vietii noastre

Sfarsit crestinesc vietii noastre Mareste imaginea.

Dupa ce credinciosii canta Heruvicul, iar preotul savarseste vohodul cu Cinstitele Daruri, acesta din urma aseaza Darurile pe Sfanta Masa si rosteste ectenia cererilor, numita si "ectenia punerii inainte". In cadrul acestei ectenii, preotul si credinciosii cer lui Dumnezeu si urmatorul lucru: "Sfarsit crestinesc vietii noastre, fara durere, neinfruntat, in pace, si raspuns bun la Infricosata Judecata a lui Hristos, sa cerem. Da, Doamne!"

"Moartea nu este un rau absolut, care trebuie amanat cu orice pret, nici viata biologica nu este un bine absolut, care trebuie prelungit cu orice pret. Moartea spirituala este raul absolut, de care trebuie sa ne ferim, si viata spirituala este binele absolut, care trebuie dobandit" (Jean-Claude Larchet).

Ca sfarsitul nostru sa fie "crestinesc", trebuie sa sfarsim asa cum vrea Dumnezeu sa se sfarseasca cei ce sunt ai Lui, adica in Credinta lucratoare, in Iubire vie si uniti cu Iisus Hristos. Sfarsitul este "crestinesc" indiferent de modul in care se petrece, atata timp cat cei in cauza sunt uniti cu Mantuitorul Iisus Hristos, atat prin viata lor, cat si prin impartasirea cu Sfintele Taine.

Sfarsit crestinesc vietii noastre

Sfarsitul vietii noastre este clipa din care noi nu mai putem face nimic pentru noi insine, de atunci incepand Vesnicia, fiecare primind rasplata cuvenita. Numai rugaciunile Bisericii ne mai pot mangaia sau ajuta, dupa caz. Pentru aceasta, nu conteaza in ce mod trecem acest prag de Taina, spre viata cea vesnica, ci in ce stare.

Nici varsta, nici modul in care murim nu sunt hotaratoare, ci numai starea in care ne aflam in acel moment. Numarul anilor nu influenteaza decisiv starea sufleteasca si mostenirea cea vesnica, ci numai modul vietuirii noastre, in Hristos ori departe de El. Astfel, cel pacatos poate trai sute de ani, tot in pacate, pe cand cel cuvios poate trai foarte putin, insa in cuviosie.

Toti oamenii isi doresc "o moarte buna", intelegand ca aceasta sa vina la batranete, fara suferinta si teama. Cu toate acestea, numai Dumnezeu Iubire stie ce moarte este "mai buna" fiecaruia, adica "mai spre mantuire".

Cand un oarecare Lazar din Betania era bolnav, surorile sale s-au intristat si au trimis vorba la Iisus. Afland cele despre Lazar, Mantuitorul a spus: "Aceasta boala nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca, prin ea, Fiul lui Dumnezeu sa Se slaveasca" (Ioan 11, 4). Vedem cum exista boli "spre moarte" si boli "spre slava lui Dumnezeu", acestea din urma fiind mantuitoare.

Sfarsituri "crestinesti" sunt si cele amintite de Sfantul Apostol Pavel, cand zice: "Unii au fost chinuiti, neprimind izbavirea, ca sa dobandeasca mai buna inviere; altii au suferit batjocura si bici, ba chiar lanturi si inchisoare; au fost ucisi cu pietre, au fost pusi la cazne, au fost taiati cu fierastraul, au murit ucisi cu sabia, au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, lipsiti, stramtorati, rau primiti. Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in pustii si in munti, in pesteri si in crapaturile pamantului" (Evrei 11, 35-38). Peste toate acestea sta cuvantul Psalmistului, care zice: "Scumpa este inaintea Domnului moartea cuviosilor Sai" (Psalm 115, 6).

Este greu insa ca, atata timp cat nu avem mintea luminata de Har, sa intelegem purtarea de grija a lui Dumnezeu si ratiunile ascunse in anumite intamplari din viata noastra. Oricat de greu ne-ar fi, sa rostim si noi, intotdeauna, impreuna cu Mantuitorul Iisus Hristos: "Parinte, in mainile Tale incredintez duhul Meu!" (Luca 23, 46). Sa-L lasam pe Dumnezeu sa ne mantuiasca, precum numai El stie.

Ioan Gura de Aur, patriarhul care a murit pe camp

Sfantul Ioan Gura de Aur (347-407), patriarhul din Constantinopol, a trecut la cele vesnice pe cand calatorea pe un camp, in arsita verii, fiind exilat. Pentru marturisirea neinfricata a dreptei credinte si pentru dezaprobarea pacatelor ce se savarseau la Curtea imperiala si in Palatul arhiepiscopal, Sfantul Ioan a fost arestat cu putin inainte de Paste si exilat imediat dupa Rusalii, in ziua de 20 iunie 404. Dupa o calatorie epuizanta, care a durat aproape optzeci de zile, Sfantul Ioan a ajuns la Cucuz, in Armenia Mica. Deoarece era cunoscut-iubit si in acest loc, sfantul a fost exilat iarasi, in Pityus, pe malul estic al Marii Negre. Sfantul nu a mai ajuns in acest loc, ci a murit pe drum, in localitatea Comana, in Pont, in ziua de 14 septembrie 407, zicand: "Slava lui Dumnezeu pentru toate!"

Despre sfarsitul vietii omului, Sfantul Ioan Gura de Aur, spune: "Ce rau are moartea in sine? Oare, pentru ca te duce mai repede la port linistit si la acea viata tihnita? Caci, daca nu te ucide vreun om, nu vine insasi legea firii, ca sa desfaca trupul de suflet? Si, chiar daca nu se intampla acum, va veni putin mai pe urma lucrul de care ne temem acum. Sa nu ne temem de moarte, ci numai de pacat, si din pricina lui sa ne indureram.

Ioan a murit rau? Caci i s-a taiat capul. Stefan a murit rau? Caci a fost ucis cu pietre. Dupa parerea noastra, au murit rau toti mucenicii, fiindca si-au sfarsit viata prin foc sau fier; si unii au murit aruncati fiind in mare, altii in prapastii, altii in gura fiarelor?! Dar, omule, a muri rau nu inseamna a muri de moarte napraznica, ci a muri in pacate. Auzi-l pe proorocul, ce cugeta si spune despre aceasta: "Cea mai rea moarte e a pacatosilor" (Psalm 33, 22). N-a spus: "Cea mai rea moarte e cea naprasnica". Si, cu drept cuvant, caci, dupa ce au pornit de aici, au dat de pedepse cumplite, de chinuri vesnice, de viermi otravitori, de foc nestins, de intunericul cel din afara, de lanturile ce nu se desleaga, de scrasnirea dintilor, de obida, de stramtorare si de osanda vesnica."

Nectarie din Eghina, sfantul care a murit de cancer

Sfantul Ierarh Nectarie din Eghina a trecut la cele vesnice fiind bolnav de cancer. Vreme de aproape doi ani, sfantul a rabdat in liniste durerile bolii si ispitele, asteptand cu bucurie ceasul iesirii sale din aceasta viata si infatisarea inaintea lui Dumnezeu. In ziua de 8 noiembrie 1920, Sfantul Nectarie a adormit in Domnul, iar dupa mai bine de trei decenii, in ziua de 3 septembrie 1953, cinstitul sau Trup a fost aflat neputrezit si frumos mirositor. Canonizarea sa a avut loc in anul 1961, ziua de praznuire fiind 9 noiembrie. Desi moare fiind bolnav de cancer, Sfantul Nectarie este cunoscut in toata lumea drept "grabnic tamaduitor de cancer" si de alte boli grele.

Atanasie Athonitul, sfantul care a cazut de pe schela

Sfantul Atanasie Athonitul, al carui mormant se afla in Manastirea Marea Lavra, din Sfantul Munte Athos, a trecut la cele vesnice cazand de pe schela bisericii. Se crede ca sfantul si-a cunoscut mai dinainte sfarsitul, caci dupa o cuvantare cu valoare de testament, in ziua de 5 iulie 1001, si-a imbracat hainele cele de sarbatoare, si-a pus culionul Sfantului Mihail Malein, pe care nu il purta decat la marile praznice, si a urcat pe schela bisericii celei mari, pentru a inspecta lucrarile.

Cand schela cea inalta s-a prabusit, sfantul si cei sase calugari zidari au cazut sub daramaturi. Cinci calugari au murit pe loc, iar Sfantul Atanasie si Cuviosul Daniel au ramas blocati sub un morman de pietre. Vreme de cateva ceasuri, sfantul a dat slava lui Dumnezeu, zicand neincetat: "Slava Tie, Doamne, Iisuse Hristoase, vino in ajutorul meu!" Pana sa fie scos afara de sub daramaturi, sfantul a adormit in Domnul, avand mainile incrucisate pe piept. Trupul sau era nevatamat, numai la picior avand o rana din care a curs sange, cu acesta din urma savarsindu-se nenumarate vindecari.

In moartea sfantului, unii au vazut un semn al pedepsei lui Dumnezeu pentru vreun pacat, insa, la numai un an distanta, cand parintii din Marea Lavra pregateau sarbatorirea hramului bisericii, inchinata Nascatoarei de Dumnezeu, aceasta li s-a aratat in vis si le-a spus: "Anul acesta nu ma veti mai sarbatori pe mine, ci pe iubitul meu rob si ucenic al Fiului meu, Atanasie." In acest fel s-a aratat tuturor sfintenia cea mare a lui Atanasie.

Artemie din Verkola, sfantul trasnit de fulger

Sfantul Artemie din Verkola a trecut la cele vesnice inca din frageda varsta, fiind trasnit de un fulger. Sfantul s-a nascut in anul 1532. Pana la varsta de numai 12 ani, Artemie dobandise deja o asezare interioara si o ascultare vrednice de lauda. In ziua de 23 iunie 1545, pe cand copilul il ajuta pe tatal sau, la camp, fara nici un semn initial de ploaie sau furtuna, un tranet brusc a aruncat spre tanarul Artemie un fulger fatal. Intr-o clipa, copilul a cazut la pamant, murind pe loc.

Superstitia unora, care vedeau in aceasta moarte un semn rau, ca un fel de manie si pedeapsa a lui Dumnezeu, a dus la punerea Sfantului Artemie intr-o groapa din padurea de langa localitate, iar nu in cimitir, chiar fara slujba de inmormantare. Spre a fi ocolit, locul a fost imprejmuit cu un gard. Cu timpul insa, cele despre locul imprejmuit din padure au cazut prada uitarii.

In anul 1577, dupa 32 de ani de la moartea Sfantului Artemie, diaconul Agatonic, in vreme ce culegea fructe din padure, a vazut o lumina puternica izvorand din adancul padurii. Apropiindu-se de locul cu pricina, diaconul cel evlavios a vazut trupul unui tanar, intins la pamant, care parea ca doarme. Deasupra trupului salasluia o lumina dumnezeiasca. Intelegand lucrarea lui Dumnezeu, diaconul a alergat in sat si a spus preotilor si credinciosilor cele descoperite.

Crestinii au luat trupul cel neputrezit si l-au asezat in curtea bisericii din localitate. Incepand din ziua in care Moastele Sfantului Artemie au fost asezate in biserica satului, prin ele s-au savarsit nenumarate minuni: febra, orbire, paralizie, etc. In urma savarsirii a tot mai multe minuni, mitropolitul Ciprian de Novgorod a alcatuit slujba sfantului, praznuit in ziua de 20 octombrie.

Ioan de la Prislop, sfantul impuscat de un vanator

Sfantul Ioan de la Prislop a trecut la cele vesnice pe la sfarsitul secolului al XVII-lea, fiind impuscat de niste vanatori. Cuviosul Ioan, localnic din Silvasul de Sus, dupa ce si-a parasit casa parinteasca, a intrat in obstea calugarilor de la Manastirea Prislop, ducand o viata aleasa de rugaciune, impletita cu munca si savarsirea de fapte bune.

Dupa mai multi ani, dorind sa duca o viata si mai linistita, retrasa cu totul de lume, Cuviosul Ioan s-a retras in padure, la cateva sute de metri de manastire, unde si-a sapat o pestera. Aici, el si-a trait restul zilelor, in neincetate rugaciuni si ajunari, intocmai ca marii nevoitori intru cele duhovnicesti. La un moment dat insa, vazandu-l in gura pesterii pe sfant si confundandu-l cu un animal salbatic, un vanator aflat la mare distanta l-a impuscat mortal. Asa s-a savarsit din viata cuviosul sihastru "Ioan de la Prislop".

Cinstitele sale Moaste au fost cinstite vreme indelungata, pana ce au fost luate intr-o manastire din Transilvania, unde li s-a pierdut urma. Canonizarea oficiala a sfantului avut loc in ziua de 20 iunie 1992, pomenirea lui facandu-se in ziua de 13 septembrie.

Sfarsitul saracului Lazar, cel plin de bube

Un sarac numit Lazar a trecut la cele vesnice pe cand sedea la poarta unui bogat si cersea, fiind plin de bube si lins de caini. Lazar s-a sfarsit singur si bolnav, insa a mostenit viata si odihna vesnica, iar bogatul s-a sfarsit in desfatari, inconjurat de oameni, insa a mostenit plata pacatelor sale, care este chinul cel vesnic.

Despre acesta ne spune Mantuitorul Iisus Hristos, zicand: "Era un om bogat care se imbraca in porfira si in vison, veselindu-se in toate zilele in chip stralucit. Iar un sarac, anume Lazar, zacea inaintea portii lui, plin de bube, poftind sa se sature din cele ce cadeau de la masa bogatului; dar si cainii venind, lingeau bubele lui.

Si a murit saracul si a fost dus de catre ingeri in sanul lui Avraam. A murit si bogatul si a fost inmormantat. Si in iad, ridicandu-si ochii, fiind in chinuri, el a vazut de departe pe Avraam si pe Lazar in sanul lui. Si el, strigand, a zis: Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si ude varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba, caci ma chinuiesc in aceasta vapaie. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ti aminte ca ai primit cele bune ale tale in viata ta, si Lazar, asemenea, pe cele rele; iar acum, aici, el se mangaie, iar tu te chinuiesti" (Luca 16, 19-25).

Inteleptul Solomon: Neamurile vad, dar nu pricep !

"Cel drept, chiar cand apuca sa moara mai devreme, da de odihna. Batranetile cinstite nu sunt cele aduse de o viata lunga, nici nu le masori dupa numarul anilor. Intelepciunea este la om adevarata caruntete si varsta batranetilor inseamna o viata neintinata.

Placut fiind lui Dumnezeu, Domnul l-a iubit si, fiindca traia intre pacatosi, l-a mutat de pe pamant. A fost rapit, ca rautatea sa nu-i schimbe mintea sa, inselaciunea sa nu-i amageasca sufletul. Caci vraja viciului intuneca cele bune si ameteala poftei schimba gandul cel fara de rautate. Ajungand curand la desavarsire, dreptul a apucat ani indelungati. Sufletul lui era placut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a grabit sa-l scoata din mijlocul rautatii.

Neamurile vad, dar nu pricep nimic si nu-si bat capul cu asa ceva, ca adica harul lui Dumnezeu si mila Lui sunt cu alesii Sai si ca poarta grija de sfintii Sai. Dreptul care moare osandeste pe nelegiuitii care traiesc, iar tineretea ajunsa la grabnica desavarsire osandeste lungile batraneti ale celui nedrept. Vor vedea sfarsitul inteleptului, dar nu vor intelege ce sfat a avut Dumnezeu cu el si pentru ce l-a pus bine pentru Sine. Vor vedea si-si vor bate joc, dar Domnul ii va face de ocara" (Solomon 4, 7-18).

Teodor Danalache

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

03 Iulie 2012

Vizualizari: 4541

Voteaza:

Sfarsit crestinesc vietii noastre 5.00 / 5 din 4 voturi. 2 review utilizatori.

Comentarii (2)

  • Marcu AdrianPostat la 2012-07-06 16:27

    Frumos ! Slava Tie Dumnezeul nostru ! Slava Tie !

  • CORINA GEORGIUPostat la 2012-06-07 01:52

    Slavit este D-zeu! D-zeul lui Avraam, Isac & Iacob! Binecuvantat fie numele Lui in vecii vecilor! AMIN!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE