Sfarsitul apocaliptic al Sarbatorilor

Sfarsitul apocaliptic al Sarbatorilor Mareste imaginea.

An de an incerc sa observ atent cum se termina Sarbatorile la noi. Constat o invariabilitate de fond a problemei, doar decorul fiind altul: Sarbatorile sfarsesc din ce in ce mai repede si mai apocaliptic. Sfarsesc si nu prea mai desavarsesc. Dar nu din vina lor. Ne apropiem de finalul Saptamanii Luminate, o etapa din timpul liturgic al Invierii. Ea nu se sfarseste, practic, niciodata in Biserica, ci se regaseste in toate Sarbatorile, in trepte diferite.

Dar, ca Sarbatoare aparte, Invierea incepe si se sfarseste simetric in timpul dedicat ei in exclusivitate. Astfel, ne apropiem de ea cu 40 de zile de post, apoi intensificam arderea duhovniceasca in Saptamana Patimilor. Culminam trairile dragostei crestine in Lumina celor 3 zile de Inviere. Continuam insa sa ne bucuram ca de dragostea de mama in Saptamana Luminata si la Izvorul Tamaduirii. In plus, marturisim Invierea prin salutul crestinesc: Hristos a Inviat!”, ca similitudine a ramanerii lui Hristos cu noi, asemenea cu Apostolii, pana la Inaltare. Asadar, un moment care nu se sfarseste brusc ci tinde, apoteotic, spre comuniunea eterna cu Mantuitorul lumii.

„De ce asa de complicat? Nu s-ar putea scurt si la obiect?“ am intreba noi, cei din „secolul update-ului vitezei“ (cred ca doar „al vitezei“ nu mai este de actualitate). Raspunsul ar fi ca n-ar fi potrivit. Daca stam ca pe jar, asteptand sa scapam de Sarbatori, oare cum vom sta in eternitate? Ce vom face acolo daca nu invatam de aici. Tocmai de aceea, foloasele sufletesti ale Invierii (ca si ale oricarei alte Sarbatori) trebuiesc insusite temeinic, nu doar gandite, vorbite sau...trecute prin stomac. Din pacate, an de an constat, cel putin la nivel mediatic si social, ca neglijarea acestor chestiuni sufletesti atrage sfarsitul grabnic al Sarbatorilor. Schimbarea in rau a valorilor dupa care ne ducem viata determina agravarea bolilor morale si sociale, ceea ce trimite Sarbatorile undeva...in ceata. Uneori, in incercarea de a mai pastra macar aparentele, nici nu mai realizam ca ne afundam si mai tare. Iau ca pilda doua stiri recente. Nici nu se incheiase bine a treia zi de Inviere, ca Lumina lui Hristos (distractia, vacanta sau masa gurmanzilor, dupa caz) fusese deja inlocuita prin televizoare cu clasicul circ politic, pe seama barcii cu care au fost transportati Premierul si Vicepremierul la inundatii. Interesul electoral (echidistant vorbesc) a fost ars doar putin de flacara Invierii, dar nu nimicit, demonstrandu-ne evanghelic cum ca exista si o „inviere spre osanda“ a acestuia. Mai ales cand mentalitatea antidemocratica de tip „vine seful cel mare si atotputernic“ se linguseste pe la usile propagandei politice. „Şefii sunt pusi sa slujeasca, nu sa li se slujeasca“, spune Hristos in Evanghelii.

Asta i-a adus insa Crucea, asa cum mai patesc si astazi crestinii care, in lume fiind, n-au invatat lectia tacerii complice a lumii. Apoi am auzit ca, in virtutea prelungirii „vacantei“ de Sarbatori (nefericita alaturare de termeni) acest interes electoral va fi platit de noi toti, caci alesii nostri parlamentari (platitii nostri) merg in teritoriu sa dea un ajutor candidatilor europeni. Cum ar veni...acestia singuri nu prea fac fata electoralului (pai cu ce?) si ar trebui sa decontam osteneala de a ne lamuri ce si cum. va fi greu, pentru ca nu prea vad idei, programe solutii, ci doar starniri emotive ale electoratului. In vremea asta, treburile Parlamentului romanesc pot sa mai astepte, pentru binele celui european....Biata lume politica, ce sa-i faci?! Atata strategie stie. Ma intreb insa: la parlamentarele romanesti cine ii mai ajuta pe candidati? Americanii? Rusii? Chinezii? Poate, dar nu fara acelasi interes profitabil, care pare a fi zeul lumii politice de azi. Pana la urma, imi dau seama ca indiferent de forma de organizare a unei tari, sistemul politic isi conserva acelasi fond: cei mari decid pentru cei mici, fara a-i intreba prea multe. De-asta intre Cezar si Hristos e o prapastie imensa. Apropo, dintr-un ungher al presei aflu ca veniturile Bisericii au scazut de vreo 60 de ori intre 20-11 si 2013. E firesc, tinand cont de criza economica prin care trecem. Dar nu asta e marea problema, deoarece Biserica a cunoscut si inflorire, dar si prigonire, mereu supravietuind. Nefiind cu scandal, stirea nu prea s-a vazut. Daca ar fi crescut de 60 ori, atunci sa fi vazut ce deschideri de jurnale...Poate insa ca ar trebui sa ne gandim mai serios la globalizarea economica. Cu siguranta, cand undeva e criza, in alta parte e crestere, deoarece economia functioneaza pe principiul vaselor comunicante. Dovada este ca doar un sfert din veniturile obtinute in 2012 de primii 100 dintre cei mai bogati oameni din lume ar fi de ajuns pentru eradicarea saraciei pe plan mondial.

Si cand te gandesti ca Cei mai bogati 300 de oameni ai lumii s-au imbogatit cu 524 miliarde de dolari in 2013 iti dai seama ca vechea „cursa a inarmarilor” a fost inlocuita cu „cursa imbogatirilor”. Coborand in strada, agenda setting* din media isi face treaba. Se raresc crestinii ce saluta cu „Hristos a Inviat“ pana la Inaltare (sau macar pana se sfarseste aceasta Saptamana Luminata). In schimb, se inmultesc cei ce comenteaza subiecte din presa (nu sunt adeptul lipsirii de opinii, dar nici al risipirii in ele). Mai des aud intrebarea „pe unde ti-ai facut Pastele?/ cum a fost de Pasti?“, dar nu prea mai raspunde nimeni (doar „habotnicii” de credinciosi) cu „prin/ca in Cer“. O fi un semn al excesivei preocupari materiale pentru a „petrece bine Sarbatorile“. In plus, aud si alta expresie, „revin la rutina zilnica“, rostita pe un ton descurajant, pesimist, ca si cum am fi fost la o inmormantare, nu intr-o Sarbatoare. Este un semn clar si ingrijorator al aplatizarii si robotizarii propriilor noastre vieti. Sarbatorile au tocmai rolul anihilarii amortelii sufletesti, dar cand le alungi asa, iata ca ele nu-si mai implinesc rostul. Ce mai urmeaza? Sondajele de opinie o arata. 69 la suta dintre romani cred ca lucrurile in Romania se indreapta intr-o directie gresita.

Prin urmare, ruptura sociala este in plina desfasurare iar Sarbatorile raman doar...cuante si puncte de rezistenta sufleteasca. Suna apocaliptic? Desigur. Mai cu seama cu cat nu se intrevad ceva planuri de aplicare pentru vindecarea din interior, care sa aduca si frumusetea societatii. Pare ca tara aceasta (poate si lumea intreaga) este lasata la voia intamplarii. In fapt, e lasata in voia fiecaruia. Aici incepe problema exagerarii libertatii, care fara responsabilitate, duce la haos. Dar nu voi incheia in intelesul distructiv al Apocalipsei, care este din ce in ce mai des trambitat spre intoxicare, ci in cel pozitiv, biblic (am inteles ca pozitivismul este la mare cautare; recomand „biblismul“ hristic, e mai revigorant). In fond, sansa indreptarii ne apartine, vointa fiindu-ne suverana. Doar daca n-am paralizat-o prin virusii coruperii morale. In Apocalipsa, Insusi Hristos avertizeaza si indeamna: „Cel ce-i nedrept, sa mai nedreptateasca; cel ce-i spurcat, sa se mai spurce; si cel ce este drept, sa mai faca dreptate; si cel ce este sfant, sa se mai sfinteasca“. In acest fel, devine limpede ca fiecare vom culege de pe urma Sarbatorilor ceea ce am cautat. Hristos a Inviat! Sa inviem si noi, spre binele sfant al tuturor.

Agenda setting* = teorie a comunicarii, prin care mass-media are abilitatea de a influenta subiectele dezbatute in spatiul public.

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)

Despre autor

Eugen Tanasescu Parintele Eugen Tanasescu

Senior editor
184 articole postate
Publica din 05 Decembrie 2016

26 Aprilie 2014

Vizualizari: 510

Voteaza:

Sfarsitul apocaliptic al Sarbatorilor 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE