Si sfintii au pacatuit

Si sfintii au pacatuit Mareste imaginea.

Nu doar noi pacatuim, de gresit au gresit si sfintii, numai ca ei nu au ramas in pacat. Sa ne amintim de caderile Sfintilor Apostoli Petru si Pavel: Sfantul Petru s-a lepadat de Hristos, iar Sfantul Pavel i-a prigonit pe crestini. Datorita caintei lor, au fost iertati. Ei reprezinta un exemplu de iertare si incredere in bunatatea lui Dumnezeu pentru cei care pacatuiesc.

Pacatul in sens literal inseamna esec, ratare.

Pacatuieste cel care nu reuseste sa-si indeplineasca scopul. Nereusite sunt nu doar in viata practica, ci si in cea duhovniceasca. Pacatul este o realitate, motiv pentru care si pocainta noastra trebuie sa fie reala.

Cand omul doreste sa corecteze raul facut in viata sa, incepe pocainta. Dorinta de trai o alta viata, face posibil ca harul lui Dumnezeu sa vina in om si sa-i daruiasca iertarea. Chiar daca omul decide sa nu mai savarseasca faptele care i-au adus instrainarea de Dumnezeu, se poate intampla ca omul sa recada in vechile pacate. Dar acest lucru nu inseamna ca omul trebuie sa renunte la lupta. Chiar si aceasta stare de nebiruire a omului vechi este numita de Sfintii Parinti viata de pocainta. Sa retinem ca pocainta inceteaza numai atunci cand omul nu mai doreste sa lupte si isi spune ca nu mai poate, ca e lipsit de sansa de a iesi invingator din lupta cu patimile.

Orice om pacatuieste. Datori suntem sa nu ramanem in pacate. Lepadarea lui Petru ca si tradarea lui Iuda sunt caderi. Numai ca Petru alearga sa ceara iertare si se pocaieste pentru fapta savarsita, in vreme ce Iuda desi isi da seama de pacat, crede ca nu poate fi iertat si isi pune capat existentei.

Ori de cate ori cadem, sa alergam sa cerem iertare. Sfintii au gresit, dar prin lucrarea lui Dumnezeu s-au facut vase alese. Nu putem face nimic bun, daca Dumnezeu nu lucreaza in inima noastra. Sa nu ne incredem in propriile puteri si sa ne deschidem cat mai mult lucrarii lui Dumnezeu in noi. Sa luam seama ca atunci cand cand vine incendiul, arde si ce este verde, nu arde doar uscaturile.

Privind la viata sfintilor, niciodata sa nu dam inapoi, niciodata sa nu deznadajduim. Sa cerem de la Dumnezeu sa ajungem la nepatimire si prin harul Sau vom ajunge la sfintire.

Viata cu buna petrecere.

Adrian Cocosila
 

.

23 Martie 2016

Vizualizari: 880

Voteaza:

Si sfintii au pacatuit 5.00 / 5 din 2 voturi.

Cuvinte cheie:

pacatul pocainta postul

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE