Spovedania omului de plastic

Spovedania omului de plastic Mareste imaginea.

"Sa avem smerenia aceasta de a recunoaste ca noi traim un crestinism de plastic si o ortodoxie de plastic" (Ieromonah Serafim Rose)

Cineva spunea ca primii crestini aveau potire din piatra si suflete de aur si ca astazi crestinii au potire din aur si suflete de piatra.

Perfect adevarat.

Da, traim o vreme a surogatelor, o vreme a materialului plastic. Se fac icoane de plastic, oamenii se uita la ele prin ochelari si lentile de plastic, in biserica suna telefoanele, lumea vorbeste in timpul slujbelor si nu cu Dumnezeu. Vin la biserica -spunea cineva-  ma regasesc pe mine insumi, da, la biserica ma duc sa stabilesc o comuniune, suntem mai multi, eu, cu mine singur si cu mine insusi. Ma rog si eu acolo sa ma casatoresc, vreau sa intemeiez o familie, sa-mi iau multe electrocasnice, mult plastic, imi merge bine, mai am cativa ani si o s-apuc sa sarbatoresc nunta de plastic.

N-are nimic, la biserica ma duc atunci cand am timp, sunt multe promotii, la fast-food e inghesuiala, n-am mai vazut de ceva timp un film la mall, vreau noul iphone de plastic subtire ca fulgul. Dar imi fac timp si de Dumnezeu, ieri a fost duminica, am mai prin cateva minute din slujba, mi s-a parut parca la sfarsit, de la amvon se auzeau cuvinte de plastic, se aud din ce in ce mai multe in zilele astea, nu ma mai mira nimic.

Oamenii sunt grabiti, folosesc din ce in ce mai multe comparatii plastice, totul are sens in lumea de plastic, asa cateodata unul mai impusca vreo cativa oameni -ma scuzati, onorata instanta, spune el - mi s-a lasat un fel de ceata pe ochi, acum vad limpede, am lentile de contact, nu mai sunt in toate mintile.

Mie unuia, imi place sa am cat mai multi cunoscuti credinciosi, organizam ad-hoc concursuri de apoftegme, a aparut noul pateric cu coperti de palstic, noi ne inchidem mobilele in biserica, ceilalti nu, nici macar la slujba nu se mai abtin, de parca n-am avea cu totii net prin fibra optica acasa non-stop. Dimineata, la rasarit, cateodata am strania senzatie ca nimic parca nu mai are viata, ba si dupa moarte am auzit ca te trage in plastic, felii subtiri, asa, din crestet pana in talpa, arati parc-ai fi viu, e un fel de viata vesnica plastica. Mai mult nu mai am ce-mi dori acuma, decat o viata lunga, sanatate, implinire si fericire. De plastic.

Iulian Tiganelea

.

Despre autor

Iulian Tiganelea Iulian Tiganelea

Editor
18 articole postate
Publica din 31 Iulie 2009

03 Septembrie 2012

Vizualizari: 1063

Voteaza:

Spovedania omului de plastic 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE