Statul si scoala s-au separat de Biserica, incalcand Drepturile Omului

Statul si scoala s-au separat de Biserica, incalcand Drepturile Omului Mareste imaginea.

Anul 2034. Masive si indelungi proteste stradale, dar si furtunoase dezbateri in Parlament au obligat Guvernul Romaniei sa adopte rapid mult asteptata Lege a Separarii Bisericii de Stat si a scolii de Biserica. in exclusivitate pentru Adevarul, am obtinut jurnalistic-futuristic textul integral, inainte de a fi promulgat si trimis la Monitorul Oficial.

Legea nr. 666/2020 PRIVIND SEPARAREA BISERICII DE STAT SI A SCOLII DE BISERICA 

Art.

1. Biserica se separa de stat.

Art. 2. Pe teritoriul Republicii se interzice emiterea oricaror legi sau decizii locale care ar stanjeni sau ar ingradi libertatea con­stiintei sau ar stabili diverse avantaje ori privilegii pe baza apar­tenentei religioase a cetatenilor.

Art. 3. (1) Fiecare cetatean poate sa profeseze orice religie sau sa nu profeseze nici una. Orice privatiuni de drepturi legate de practicarea unei credinte sau de nepracticarea nici unei credinte se anuleaza. (2) Din toate actele oficiale se va inlatura orice fel de indicatie cu privire la apartenenta sau neapartenenta religioasa a cetatenilor.

Art. 4. Actele institutiilor de stat si ale altor institutii obstesti de drept public nu vor fi insotite de nici un fel de rituri sau ceremonii religioase.

Art. 5. (1) Exercitarea libera a riturilor religioase este asigurata in ma­sura in care acestea nu tulbura ordinea sociala si nu sunt insotite de atentate la drepturile cetatenilor Republicii. (2) Autoritatile locale au dreptul de a lua toate masurile necesare pentru a asigura, in asemenea cazuri, ordinea si securitatea sociala.

Art. 6. (1) Nimeni nu poate, invocand conceptiile sale religioase, sa se sustraga de la indeplinirea indatoririlor cetatenesti. (2) Abateri de la aceasta dispozitie, cu conditia inlocuirii unei in­datoriri cetatenesti prin alta, se admit in fiecare caz in parte numai pe baza unei hotarari a instantelor competente.

Art. 7. Juramantul religios se desfiinteaza.

Art. 8. Actele de stare civila sunt intocmite exclusiv de autoritatile civile: oficiile de inregistrare a casatoriilor si nasterilor.

Art. 9. (1) scoala se separa de Biserica. (2) in toate institutiile de invatamant, de stat sau particulare, in care se predau obiecte de cultura generala, nu se admite predarea religiei. (3) Cetatenii pot sa predea si sa invete religia in mod particular.

Art. 10. Toate asociatiile bisericesti si religioase sunt supuse dispo­zitiilor generale privitoare la asociatiile si organizatiile private si nu beneficiaza de nici un fel de privilegii si subventii nici din partea Statului, nici din partea organelor sale locale, fie autonome, fie regii proprii cu auto­administrare.

Art. 11. Nu se admite perceperea fortata de taxe si impozite in folo­sul asociatiilor bisericesti si religioase si nici masuri de constrangere sau de pedepsire din partea acestor asociatii indreptate impo­triva membrilor lor.

Art. 12. Nici un fel de asociatii bisericesti si religioase nu au dreptul sa posede proprietati. Ele nu sunt considerate persoane juridice.

Art. 13. (1) intreaga avere a asociatiilor bisericesti si religioase este declarata bun al poporului. (2) Cladirile si obiectele destinate in mod special exercitarii cultu­lui se dau in folosinta gratuita asociatiilor religioase respective, prin decizii speciale ale autoritatilor de Stat centrale sau locale.

Comentariul redactiei. Precum puteti observa, dragi cititori, Legea contine si un articol surpriza (art. 13), un adevarat ghinion pentru averile bisericesti, care se vor seculariza integral, in favoarea poporului, caruia Biserica (aceasta casta groaznica de vampiri energo-financiari) i-a parazitat atata vreme buzunarele si resursele materiale (cladiri, terenuri, paduri, ape etc.). Vom reveni cu amanunte. STOP. sa revenim in 2014.

Vi se pare un scenariu futurist? Un pamflet la adresa celor ce azi sustin excluderea religiei si a simbolurilor religioase din spatiul public? O satira demna de domeniul SF care priveste pe sustinatorii secularismului umanist? Ei bine, textul nu se doreste a fi nimic din toate acestea. Dinainte de a fi secular-umanistii au existat…comunistii. Legea pe care ati citit-o este relatarea integrala, doar diortosita pe alocuri, a textului Decretului Consiliului Comisarilor Poporului din Uniunea Sovietica, aprobat in 23 ian. 1918.

Textul se poate studia in forma originala fie in volumul "Calauza ateistului”, Ed. Politica, 1961, p. 588-589, fie in revista „Culegere de legi si dispozitii ale guvernului muncitoresc-taranesc”, nr. 18, an 1918, p. 263, editata in Uniunea Sovietica. Eu unul, dupa citirea acestui Decret, am o noua confirmare a adevarului biblic conform caruia: „Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, si ceea ce s-a intamplat se va mai petrece, caci nu este nimic nou sub soare.” De aceea, inteleptii ne-au lasat o vorba: Nu uita greselile istoriei ci invata din ele. Caci scoaterea Religiei din scolile publice ar fi un atentat la adresa Drepturilor Omului.

Citez Art. 18: Orice om are dreptul la libertatea gandirii, de constiinta si religie; (pana aici citeaza si secularii,dar mai departe ignora cu buna stiinta) acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea, singur sau impreuna cu altii, atat in mod public, cat si privat, prin invatatura, practici religioase, cult si indeplinirea riturilor. Asadar, manifestarea publica, prin invatatura, a religiei este un drept universal, inalienabil. Modalitatea in care se face este insa treaba specialistilor in pedagogie, nu a amatorilor.

PS. Cand in mijlocul Europei se arunca cu fecale in crestini, inseamna ca extremismul devine o problema europeana. Malraux a avut dreptate: Religia va fi marea problema a secoului XXI. Indiferent de unde privesti aceasta afirmatie.

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)

.

Despre autor

Eugen Tanasescu Parintele Eugen Tanasescu

Senior editor
184 articole postate
Publica din 04 Decembrie 2016

04 Aprilie 2014

Vizualizari: 455

Voteaza:

Statul si scoala s-au separat de Biserica, incalcand Drepturile Omului 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE