Sufletul romanesc

Sufletul romanesc Mareste imaginea.

Nu cunoastem bine sufletul poporului nostru. L-am privit de la distanta, prin geamul colorat al unor ideologii straine. Si daca nu l-am dispretuit de-a dreptul, l-am sub-pretuit totdeauna. Romanul n-are orgoliul romanismului si inclina sa se injoseasca in fata strainului pe sine si pe consan­geni, in credinta ca-i aduce un omagiu celuilalt.

Generatia care ne-a precedat dispunea de personalitati cu vaza, care marturiseau public ca au doua patrii, Franta si Romania. "Decat sa piara Franta mai bine sacrificam Romania!" Nu era vorba de modestie in asemenea marturisiri de un pate­tism uluitor, ci de o ieftina bagatelizare a propriei noastre tari. Modestia e o virtute bizuita pe cunoasterea dreapta a limitelor puterii noastre. Dar aici nu intra in joc cunoasterea dreapta, ci recea ignorare a ceea ce este romanesc.

Cand am pornit, prin revista "Gandirea", lupta de adanci­re a izvoarelor de inspiratie pentru a descoperi sub pojghita zeflemelei marea omenie romaneasca, am afirmat ca pana in aceste strafunduri nu se poate ajunge decat cu luminile ortodoxiei, care lipsea aproape cu totul din preocuparile scri­itorilor nostri, dar care constituie insasi substanta sufletului romanesc.

Poporul roman e altfel de cum l-a socotit genera­tia trecuta, crescuta in mediul laicismului francez. Si daca insisi scriitorii care l-au iubit n-au stiut sa vada din­colo de elementul pitoresc adancurile lui spirituale, el singur ni le descopera cand glasul istoriei ii deschide inima.

D. Al. Lascarov-Moldovanu, romancier si publicist, lucrand la cenzura corespondentei particulare a celor de pe front cu cei de-acasa, a dat la iveala in cartea "Scrisori de razboiu" 1.290 de epistole prin care sufletul romanesc se arata asa cum e intr-adevar. Scrisorile sunt alcatuite in ceasuri de mare cumpana, sub imperiul sacrificiului si al mortii. Daca romanul e de obicei discret si sobru in gest si in vorba, fara patetismul teatral al rusului, aici sufletul lui nu mai sopteste si nu mai murmura, ci clocoteste torential intr-o splendida cascada de revelatii.

Un gand care circula mereu in aceste scrisori e ca parin­tii au faurit o tara mare, iar tinerii au parut la un moment dat nevrednici de ea. Razboiul actual aseaza generatia noua pe fagasul stramosesc al sacrificiului si al barbatiei. "Tata dra­ga, cred ca tot iti mai este in memorie bubuitul tunului si suieratul gloantelor din 1916, cand ati facut Romania Mare. Dusmanul ne-a ciuntit-o. Astazi e datoria noastra sa spalam rusinea." Iar un soldat taran catre sotie: "Tu, draga, sa stii ca sunt pe drumul pe unde au fost tatu-to si tata."

O doamna care ingrijea de raniti marturiseste: "Imi sunt dragi pentru ca in ei simt sufletul adevarat, sufletul curat al poporului nostru; imi sunt dragi pentru ca ii vad suferind fara egoism si-i simt asa de aproape de Dumnezeu."

Mai mult chiar decat Mantuitorul, Maica Domnului e implorata necontenit sa-l ia sub acoperamantul ceresc pe fie­care si pe toti laolalta. De altfel scrisorile acestea fara exceptie trebuiesc socotite ca rugaciuni, adica asa cum au fost simtite si concepute de inima si de spiritul romanesc. Dupa lectura lor, ramai cu impresia unei tari intregi care se roaga luptand pentru biruinta Crucii.

Un maior scrie sotiei sale la Bucuresti: "Sunt sanatos si am ajuns victorios la Nistru. De cate ori am intrat in lupta, m-am rugat lui Dumnezeu sa ma ajute si am sarutat icoana, - si Dumnezeu mi-a ajutat."

Un alt capitan scrie parintilor sai la Iasi aceste randuri de primavara crestina: "Te impresi­oneaza intotdeauna faptul ca primii dintre ucrainieni, cari imediat dau zvonul de slujba la biserica sunt batranii si feme­ile in varsta, cari si-au pastrat credinta. Si dupa ei se aduna toti si invata sa faca Sfanta Cruce. Urmeaza apoi zile intregi botezurile pentru toate varstele."

Nu ma pot opri sa repro­duc, ca incheiere, si aceste randuri ale unui sublocotenent apostol: "Ii invat pe cei tineri "Tatal nostru". Ma privesc cu ochii inecati in lacrimi. Ei, sufletul rus, sufletul rus! Eu cred in reintoarcerea lui". E rareori in istorie ca o armata biruitoare sa-si asume cu asemenea constiinta o misiune apostolica.

Acesta este sufletul romanesc cel adevarat.
Si pe temelia lui trebuie recladit Statul si cultura nationala.

Nichifor Crainic

Sursa: Manastirea Putna - Cuvinte catre Tineri

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 2088

Voteaza:

Sufletul romanesc 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

nichifor crainic

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE