Traditie si dezvoltare in teologia ortodoxa

 

Tendinta de adaptare a definitiilor dogma­tice, a documentelor teologice si a practicilor cultice si pastorale tra­ditionale la contextul vietii bisericesti actuale se face din ce in ce mai prezenta in toate confesiunile crestine.

 

Problema dezvoltarii (care implica innoirea si adaptarea) pe plan teologic nu se poate pune decat in raport cu traditia, pentru ca dezvoltarea nu este altceva decat actualizarea sau aducerea in prezent in forme pline de sens, comunicarea si interpretarea adecvata timpului, a ceea ce s-a primit si s-a transmis in Biserica de la inceput. De aceea, rezolvarea acestei probleme depinde de insasi conceptia despre traditie.

 

Traditia constituie o structura fundamentala si indispensabila Bise­ricii Ortodoxe, deoarece in ea si prin ea se pastreaza marturia unica, autentica si originara a Revelatiei lui Iisus Hristos. Intemeiata de Iisus Hristos in scopul de a impartasi lumii, acum si aici, harul si adevarul Sau, Biserica Ortodoxa se afla intr-o succesiune cu originea ei aposto­lica, intr-o legatura necesara cu sursele revelate ale credintei, si ast­fel ea este legata in mod organic de traditia si istoria ei. Sub raportul continutului ei revelat, Traditia este "credinta data sfintilor, o data pen­tru totdeauna" (Iuda I, 3) si de aceea ea ramane o norma obligatorie si permanenta pentru marturisirea si viata Bisericii noastre. Ea s-a con­stituit in forma definitiva in timpul "martorilor" alesi ai lui Iisus Hris­tos, Sfintii Apostoli (Fapte I, 8 ; III, 15), care au incredintat-o apoi Bise­ricii spre pastrare si transmitere mai departe. Una din sarcinile princi­pale ale conducatorilor Bisericii crestine a fost aceea de a pastra nes­chimbat si de a transmite corect "depozitul" apostolic originar (II Tim. I, 13; IV, 1-5). Asadar, Traditia este pentru Biserica Ortodoxa un fac­tor de identitate si unitate si de aceea fidelitatea fata de credinta de la inceput ramane un principiu fundamental in istoria si viata actuala a Bisericii noastre.

 

Traditia este, pe de alta parte, un factor de continuitate, de innoire si de diversitate in Biserica Ortodoxa. Prin faptul ca aceasta Biserica este "prelungirea lui Hristos" in timp, ea este angajata intr-o traditie continua, deschisa adaptarii si dezvoltarii in cursul istoriei. Tra­ditia este insasi viata Bisericii Ortodoxe, in Duhul Sfant, de aceea aceasta Biserica are in traditie nu numai un punct de referinta cu ori­ginea ei, ci si un principiu de actualitate si de inaintare in timp. Revelatia" data "o data pentru totdeauna" ramane mereu actuala. Biserica Ortodoxa este o Biserica a traditiei, fara sa fie invechita, si este o Biserica a pre­zentului, fara sa fie tributara unui anumit context istoric.

 

Prin urmare, traditia nu este un criteriu negativ, in virtutea caruia ar trebui respins tot ceea ce apare in viata Bisericii, ca element de dezvoltare si creatie. Fidelitatea fata de trecut nu inseamna ca Biserica traieste din simpla conservare sau repetare a trecutului.

 

Exista unele tendinte care dau notiunii de traditie sensuri unilaterale, eronate. Una ar fi aceea care transforma traditia in traditionalism, reducand viata crestina la o repetare legalista si exterioara a trecutului. Biserica n-ar avea deci simtul istoriei, al timpului prezent si viitor si de aceea ar tine pe credinciosii sai atasati intr-un mod pasiv de institutiile traditionale.   

                                                                                       

Alta ar fi aceea care transforma traditia in profetism, sustinand ca traditia n-are nici o valoare pentru prezent, intrucat acesta este cornplet diferit de trecut. E o tendinta care refuza istoria Bisericii, pretinzand eliminarea tuturor institutiilor bisericesti  si transformarea Bise­ricii intr-o comunitate exclusiv eshatologica, harismatica.

 

Una a favorizat conservatismul social, neincrederea fata de istorie si lume, cealalta a dat nastere spiritului de contestare, de neacomodare cu nici un sistem, de aversiune fata de institutionalism.

 

Dintre tendintele unilaterale privind raportul dintre traditie si adaptare cele mai conturate sunt fundamentalismul si traditionalismul.

 

Confesiunile si sectele "fundamentaliste", reluand intr-un mod ra­dical teoria "sola Scriptura", sustin ca Biblia este singura sursa a ade­varului crestin, supremul canon al Revelatiei, in asa fel incat ea ar face inutile Traditia si autoritatea Bisericii. Daca Biblia este de origine divina, Traditia este de origine istorica si trebuie considerata ca o anexa secun­dara a Bibliei. Ceea ce este mai important de subliniat aici este faptul ca aceasta tendinta fundamentalista neaga o evolutie in istoria Bise­ricii, sau o dezvoltare a credintei, a organizarii si vietii bisericesti. Si fiindca nu admit o dezvoltare in interpretarea Bibliei, miscarile funda­mentaliste cer o reintoarcere la perioada apostolica, o revenire la for­mele initiale ale credintei si organizarii Bisericii. Credinta lor se reduce astfel la o colectie de texte scripturistice, sau la cateva consideratii mai importante asupra Bibliei.

 

Sfanta Scriptura insa nu da temei pentru o astfel de conceptie ; dim­potriva, ea constituie un argument pentru traditie, ea insasi provenind din Traditia divino-apostolica, pe care o contine si in care exista. Sfanta Scriptura e o marturie inspirata care trimite la traditie si nu este sin­gura forma a cuvantului lui Dumnezeu propovaduit si transmis de Sfintii Apostoli. De altfel, astazi se recunoaste tot mai mult faptul ca Sfanta Scriptura trebuie inteleasa intr-un mediu de interpretare dat de Traditie si ca Biblia nu poate fi separata de Biserica, in mediul careia s-a alcatuit si s-a interpretat.

 

Traditionalismul cere repe­tarea credintei de la inceput in litera ei, institutionalizarea formelor anterioare ale vietii bisericesti.

 

Desigur ca fidelitatea fata de Traditia apostolica, pastrarea integrala in timp a Revelatiei, constituie un factor de dentitate si continuitate pentru Biserica. Insa, in virtutea marturiilor Traditiei, Sfanta Scriptura este recunoscuta drept cuvantul lui Dumne­zeu Traditia reprezinta mijloacele si procesul in care Biserica face cu­noscut faptul integral al descoperirii lui Dumnezeu in Iisus Hristos. In Traditie, Biserica Ortodoxa pastreaza si transmite integral si intact me­sajul Revelatiei propovaduit de Apostoli.

 

Dar in procesul de transmitere sau de comunicare, constitutiv tra­ditiei, are loc nu numai simpla propovaduire a cuvantului lui Dumnezeu (Fapte III, 18; II, 32; XIII, 32-33), ci si interpretarea acestuia. Inter­pretarea cuvantului este o necesitate care tine de insusi actul propovaduirii, deoarece credinta se naste si se intretine numai prin asimilarea personala a cuvantului lui Dumnezeu cel viu.

 

Prin urmare, pentru credinciosul ortodox, a trai in traditie, nu in­seamna numai a trai in istoria Bisericii, a transmite integral si intact credinta de la inceput, ci si a fi contemporan cu realitatile credintei, a fi in comuniune vie cu credinta, printr-un proces de identificare. Tra­ditia crestina nu poate dura decat daca Biserica se identifica cu ea, nu­mai daca o intelege ca o forta vie in prezent, nu ca o colectie de texte din trecut.

• Sfanta Traditie sau Sfanta Predanie
  Publicat in : Dogma
• Traditie, Scriptura, Biserica
  Publicat in : Revelatia
• Parintele Ioanichie de vorba cu Parintele Cleopa
  Publicat in : Interviuri
• Manastirea Toplita
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania