Transparenta Bisericii in viata sacramentala

A vorbi despre incorporarea in Biserica inseamna a vorbi despre incorporarea in Hristos, intrucat Biserica este comunitatea celor "impreuna saditi" in Hristos. Ea este prin aceasta transparenta pentru Hristos. Aceasta transparenta e si un dat, si o misiune, o indatorire.

Aceasta transparenta are doua sensuri:

1. Ea e transparenta in sensul ca e atat de subtiata incat prin ea nu se vede decat Hristos, ca ea nu vede decat pe Hristos, potrivit cuvantului Sfantului Apostol Pavel: "Caci am judecat sa nu mai stiu intre voi decat pe Iisus Hristos si pe Acela rastignit" (I Cor. II, 2);

2. Ea e transparenta si in sensul ca Hristos e imprimat in toata fiinta ei si a membrilor ei, ca ea reflecta pe Hristos. Privind continuu la Hristos, chipul Lui se imprima in ea. Omenescul din Biserica nu se evapora pur si simplu, in asa fel ca Hristos sa apara prin ea ca printr-un coridor sau ca printr-un geam incolor.

Cele doua sensuri sunt strans imbinate. De aceea nu se pot vedea in concret separat; numai in abstract se poate vorbi separat despre unul sau altul din ele.

1. Temelia pusa prin Taina Botezului

Temelia pentru aceste doua sensuri ale transparentei Bisericii pentru Hristos, este pusa prin Botez. Botezul e cauza prima, daca nu cea principala a acestei transparente a Bisericii. Faptul acesta il scoate in relief atat Sfanta Scriptura, cat si scrierile Sfintilor Parinti.

Mai intai semnalam ca chiar numirile ce se dau Bisericii in Noul Testament implica transparenta ei pentru Hristos. Unele din ele implica mai mult transparenta ei in sensul de vedere a lui Hristos prin subtirimea ei, prin neputinta unei existente de sine a ei; altele implica transparenta mai mult in sensul de imprimare a lui Hristos in ea, de purtatoare a chipului lui Hristos.

a. Ecclesia - comunitatea celor chemati din lume la Hristos

Numele principal de "ecclesia", dat Bisericii in Noul Testament, o desemneaza ca pe comunitatea celor chemati din lume la Hristos, sau in jurul Lui. Sensul acesta il are in vedere Sfantul Ioan Gura de Aur, cand refera la Biserica cuvintele psalmistului: "Uita poporul tau si casa parintelui tau" si adauga de la sine: "Caci nu vii la cineva strain, ci la Cel ce te-a facut pe tine si te ocroteste si te ingrijeste". Ca atare numele ecclasia indica, fara sa o spuna direct, pe Hristos ca centrul ei. Aceeasi implicare a preocuparii esentiale de Hristos o indica si numirea de "popor al lui Dumnezeu".

Aceasta comunitate nu s-ar putea intelege fara Hristos ca izvorul ei de viata si ca centrul tuturor preocuparilor ei. Cei ce fac parte din ea traiesc interior aceasta concentrare a privirilor lor sufletesti spre Hristos. Privirile lor spirituale sunt atintite spre El, intrucat cred in El ca in Fiul lui Dumnezeu cel intrupat si inviat, care le asigura viata eterna si prin aceasta da un sens deplin vietii lor. Fara acest centru nu s-ar fi putut intemeia si nu s-ar putea mentine aceasta comunitate, in unitatea ei. O Biserica in care s-ar slabi aceasta concentrare a privirilor tuturor membrilor ei spre Hristos ca centrul lor si aceste priviri s-ar indrepta spre scopuri pamantesti, ar slabi ca Biserica, devenind o societate cu un accentuat caracter autonom.

In definitia Bisericii intra ca factor esential referirea ei la Hristos ca la centrul ei. De aceea Sfantul Apostol Pavel indeamna pe adresantii sai sa tina la Hristos ca la capul care-i tine uniti intr-un trup sau in Biserica "de la care tot trupul isi sporeste cresterea" (Col. II, 19). Sfantul Ioan Gura de Aur, explicind cuvintele Sfantului Apostol Pavel: "S-au despartit de cap, de care depinde tot trupul" (Col. II, 19), zice: "De acolo isi are existenta (trupul) si existenta cea buna. De ce parasesti deci capul, tinindu-te de membre? Daca ai cadea de acolo, de unde depinde tot trupul, te-ai pierdut. Oricine ar fi cineva, zice, nu numai viata, ci si incadrarea o are de acolo. Toata Biserica creste pana se tine de cap".

Biserica numai intrucat uita, asa-zicand, de ea si se preocupa in mod esential de Hristos, este Biserica. Asemanarea Bisericii cu o mireasa si a lui Hristos cu mirele ei reliefeaza in modul cel mai accentuat aceasta preocupare esentiala si absorbitoare a Bisericii de Hristos, aceasta continua autodepasire a ei.

Membrii Bisericii sunt stapaniti in primul rand si in mod esential de Hristos si numai de aceea formeaza Biserica. Biserica trebuie sa simta impulsul irezistibil sa spuna ca si Sfantul Apostol Pavel: "De toate m-am lipsit si pe toate le socotesc gunoaie, ca sa dobandesc pe Hristos" (Filip. III, 9). Fiecare membru al ei si ea in intregime trebuie sa aiba constiinta exprimata de Sfantul Apostol Pavel: "Acum nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste intru mine" (Gal. III, 20).

Numai pentru ca se vad privind sufleteste impreuna spre Hristos, sau se vad "impreuna saditi" in Hristos, se vad ca sunt impreuna, ca formeaza Biserica. Nu din a fi impreuna rezulta a fi in Hristos, ci din a fi in acelasi Hristos rezulta a fi impreuna peste tot.

Biserica este expresia credintei comune in Hristos, a referirii comune la El. Credinta comuna in Hristos, preocuparea esentiala comuna de Hristos, e fundamentul sau esenta Bisericii, nu invers. Desigur, in referirea comuna la Hristos e implicata Biserica. Numim referirea comuna la Hristos fundamentul Bisericii nu pentru ca aceasta referire ar avea o prioritate temporala fata de Biserica, ci prioritate de fundament, sau pentru ca constituie preocuparea directa si esentiala a celor ce numai prin aceasta formeaza Biserica. Desigur, intrarea in relatia personala cu Hristos nu poate avea loc pe de alta parte decat intrand in campul in care e prezenta "energia unificatoare, si sfintitoare a Duhului Sfant, adica in Biserica", camp format de cei in care lucreaza deja aceasta energie.

De aceea in randuiala Tainei Botezului accentul esential se pune pe "impreunarea cu Hristos" a celui ce se boteaza, dupa ce in prealabil i s-a cerut sa se lepede "de satana si de toate lucrurile lui". Toata randuiala Botezului prezinta aceasta Taina ca intemeierea unei relatii personale a celui ce se boteaza cu Hristos, nu ca primirea unui har dintr-un depozit impersonal al Bisericii. Toate rugaciunile si actele preotului sunt un dialog al lui cu Dumnezeu pentru primirea celui ce se boteaza in relatia personala cu Sine. Biserica, sau comunitatea celor ce se afla de mai inainte "saditi in Hristos" se roaga lui Hristos la Botez, pentru ca sa-l sadeasca si pe cel ce se boteaza acum in Ei insusi impreuna cu ea, "sa-l faca partas mortii si invierii lui Hristos Dumnezeul nostru".

Expresiile din randuiala Tainei Botezului sunt foarte vechi. Ele sunt explicate de Sfantul Chiril al Ierusalimului, de Sfantul Vasile cel Mare, de autorul Scrierilor areopagitice. Ele se bazeaza pe declaratiile Sfantului Apostol Pavel: "Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati imbracat" (Gal. III, 21); sau: "Am fost impreuna saditi in asemanarea mortii Lui" (Rom. VI, 5).

Dupa constatarea formala a acestui sens al transparentei Bisericii pentru Hristos, realizata prin Botez, e necesar sa se indice cateva temeiuri biblice si patristice pentru sensul al doilea al acestei transparente, adica pentru imprimarea lui Hristos in Biserica.

b. Biserica - "impreunare cu Hristos" sau "impreuna sadire in asemanarea mortii Lui"

Chiar expresiile "impreunarea cu Hristos", "imbracarea in Hristos", "impreuna sadirea in asemanarea mortii Lui" etc. din randuiala Botezului, arata acest al doilea sens al transparentei Bisericii pentru Hristos, intemeiata pe Botezul celor ce devin membri ai ei.

Acest al doilea sens al transparentei Bisericii pentru Hristos este indicat de foarte multe ori in Noul Testament si in scrisul Sfintilor Parinti, atat prin prezentarea Bisericii prin alte figuri, cat si prin explicarea Botezului.

El e indicat in primul rand in imaginea Bisericii ca "trup" al Domnului folosita de Sfantul Apostol Pavel (Efes. I, 23; Col. I, 24; I Cor. XII, 12-28). Sfantul Apostol Pavel nu considera Biserica trup al lui Hristos in mod abstract, ci ca comunitate a credinciosilor: "Noi cei multi suntem un trup" (I Cor. X, 17). "Iar voi sunteti trupul lui Hristos si madulare in parte" (I Cor. XII, 27; XII, 12; XII, 14). "Trupurile voastre sunt madulare ale lui Hristos" (I Cor. VI, 15). "Suntem madulare ale trupului Lui" (Efes. I, 28).

In considerarea Bisericii ca trup al lui Hristos, care este capul ei, se afirma atat pozitia centrala a lui Hristos in ea, cat si manifestarea Lui prin ea. Caci trupul e format dupa chipul capului si indeplineste intentiile Lui; si fiecare madular, desi e altfel decat celelalte, serveste capului si are imprimat in sine specificul capului. Trupul e o continua exprimare efectiva a capului.

Dar Sfantul Apostol Pavel afirma totodata ca credinciosii devin "un trup", sau madulare ale trupului lui Hristos, prin Botez. "Noi toti ne-am botezat intr-un Duh spre a fi un trup" (I Cor. XII, 12). Prin Botez devenim deci ai lui Hristos, dar prin aceasta devenim madulare ale trupului cel unul al lui Hristos, deci ne adaugam intr-un mod oarecum organic Bisericii.

Dar Sfantul Apostol Pavel merge mai departe, precizand ca unirea cu Hristos prin Botez, si deci cu ceilalti care s-au botezat, e o participare la moartea lui Hristos si un inceput de participare la Invierea Lui. "Cati ne-am botezat in Hristos Iisus, in moartea Lui ne-am botezat, deci ne-am ingropat cu El prin botez in moartea Lui, ca precum s-a sculat din morti prin slava Tatalui, asa si noi sa umblam in innoirea vietii. Caci daca am fost saditi in asemanarea mortii Lui, vom fi si in inviere. Aceasta cunoscand ca omul cel vechi al nostru s-a rastignit impreuna cu El, ca sa fie desfiintat trupul pacatului, ca sa nu mai slujim pacatului. Iar daca am murit cu Hristos, cu Hristos vom si invia" (Rom. VI, 3-8).

In aceste cuvinte se afirma clar ca Hristos se reflecta nu ca simpla Persoana stapanitoare in credinciosi, ci ca Persoana definita prin moartea si invierea Sa. Credinciosii si deci si trupul lui Hristos pe care ei il constituie reflecta in existenta lor pe Hristos care a murit si a inviat. Sfantul Ioan Gura de Aur zice: "Pavel in toate ravneste sa arate ca toate le avem cate le are si Hristos. Si in toate epistolele sale preocuparea lui este sa arate ca in toate ne impartasim de El".

Reflectarea lui Hristos care a murit in credinciosi se produce intrucat moartea si Invierea lui Hristos devin stari actuale proprii credinciosilor si deci si ale Bisericii ca totalitate; ea e o participare a lor la moartea si Invierea Lui. Participarea aceasta si prin aceasta incorporarea in trupul tainic al lui Hristos incepe prin Botez.

Dupa Sfantul Apostol Pavel si dupa Sfintii Parinti, ontologicul comporta un aspect etic si in baza acestui fapt el isi face trecerea de la o persoana la alta. Dar si invers: eticul comporta un aspect ontologic. O viata moarta pentru pacat are nu numai un caracter etic, ci si unul ontologic. Dar ea, fiind o viata noua, duce la inviere. De aceea moartea si Invierea lui Hristos, avand in ele concentrata o viata noua sub raport, etic-spiritual, iradiaza o forta spirituala-etica din ele.

Moartea lui Hristos in aspectul ei etic e permanenta in El. El e ca om intr-o stare de predare continua fata de Tatal si aceasta stare o iradiaza in credinciosi. Iar starea Lui de inviere comportand de asemenea o stare spiritual-etica in El, iradiaza aceasta stare de innoire spirituala si in credinciosi.

Desigur, in forta etica a mortii si invierii pe care Hristos o iradiaza in credinciosi e implicata si moartea si invierea Lui ca evenimente ontologice, care au modificat firea Lui umana. Prin aceasta forta spiritual-etica iradiata in credinciosi e capabila, avand aceasta sursa ontologica in moartea si Invierea Domnului, sa produca in credinciosi o modificare echivalenta cu rezultatul mortii in El si sa-i conduca spre invierea lor. Credinciosii, botezandu-se, se impartasesc astfel in mod real de moartea lui Hristos, intrucat fiinta lor moare in adancul ei ultim vietii de mai inainte, ascunzandu-se cu Hristos in Dumnezeu (Col. III, 3). Dar aceasta moarte ontologica se manifesta etic intr-o moarte fata de pacat, intr-o slabire a placerii pentru poftele pacatului.

Sfantul Ioan Gura de Aur zice: "Precum Hristos a murit pe cruce, asa murim noi in Botez nu trupului, ci pacatului". Noi nu murim cu trupul in Botez, caci trebuie sa ne continuam viata pe pamant. Dar exista totusi o anumita legatura intre moartea omului vechi din noi si moartea Domnului cu trupul pe cruce. Are si moartea omului vechi din noi un caracter ontologic, dar un caracter spiritual sau etic-ontologic, care se hraneste din moartea cu trupul a Domnului, asa cum si innoirea vietii noastre se hraneste din Invierea Lui si duce la invierea noastra cu trupul. Moartea noastra, desi "in asemanarea mortii lui Hristos", e totusi reala, caci asa cum vom invia cu adevarat cu Hristos care a inviat si arvuna o avem in "innoirea vietii" noastre, asa a trebuit sa murim in mod real cu El, care a murit.

Moartea noastra cu Hristos apartine trecutului, momentului in care ne-am botezat; invierea e o perspectiva de viitor. Dar innoirea vietii e puntea intre amandoua, e anticiparea invierii. Acesta e omul devenit "in chipul lui Hristos" care a murit si a inviat. "De aceea omul cel vechi a murit si a inviat cel nou, cel ce a devenit in chipul asemanarii mortii Lui".

Odo Casei intrebandu-se cum e posibil ca Hristos, care nu mai moare odata ce a inviat, sa poata fi totusi in starea mortii in momentul cand cineva se boteaza, ca sa-i dea acestuia putinta sa participe la moartea Lui, spune: "ne aflam aci pe pragul misterului". Totusi el vrea sa determine oarecum aceasta moarte a lui Hristos, numind-o "moarte mistica", sau o moarte care se produce "pe cale sacramentala". Ba chiar incearca sa explice aceasta "moarte mistica" ce se produce "pe cale sacramentala" ca o lucrare a lui Hristos prin Duhul Sau. El tine sa accentueze ca moartea celui ce se boteaza cu Hristos nu e numai un act moral si nu se produce numai in virtutea unui har impartasit aceluia. Reliefarea acestui adevar ne bucura, caci prin aceasta se da putinta sa se vada Biserica in calitate de comunitate in Hristos, nu detasata de Hristos. Dar ni se pare ca el n-a putut duce pana la capat explicarea prezentei lui Hristos in Taine si n-a pus suficient in relief intalnirea in Botez a omului: ce se boteaza cu Hristos Cel ce moare si inviaza din cauza separatiei pe care o face intre ontologic si etic.

Separatia aceasta nu ni se pare ca o face nici Sfantul Apostol Pavel, nici Sfintii Parinti. La ei ontologicul implica eticul si viceversa. Eticul modifica adica firea si modificarea firii se manifesta in comportamente etice. Forta etica a unei vietuiri noi implica si produce o transformare a fiintei. O vietuire etica noua creste din imprimarea Duhului lui Hristos, a omului nou, in cel ce se boteaza. "Prin prezenta Duhului Cincizecimii, in inimile crestinilor, ele pot fi transformate si transfuzate zi de zi de lumina si bucurie si de pacea si iubirea Duhului lui Dumnezeu". "Moartea fata de pacat", de care vorbesc Sfantul Apostol Pavel si Sfantul Ioan Gura de Aur, dar pe care ei o considera totodata o moarte reala, este o moarte ontologic-etica, sau etic-ontologica. Iar innoirea vietii, care provine din invierea reala a lui Hristos, este o inviere etica, ce are potential in ea invierea reala si duce la ea.

Desigur, omul botezat nu e un om care nu mai poate pacatui si nu mai pacatuieste de fapt. Dar forta pacatului, care constituia un mod necuvenit al firii, sau o structura introdusa in ea prin pacat, sau o desfigurare a structurii ei adevarate, a fost desfiintata prin Botez. Omul dupa Botez poate sa nu mai pacatuiasca si deci e scapat principial de moartea vesnica. Desigur aceasta putinta se actualizeaza in el daca aduce si contributia vointei lui. Dar o data cu desfiintarea structurii sale pacatoase, cu zdrobirea fortei pacatului, i s-a dat si o intarire a vointei ca sa poata sa nu mai pacatuiasca. S-a pus in el o structura ontologica noua, sau s-a restabilit cea autentica. Dar aceasta temelie e totodata o forta etica. Ceea ce s-a petrecut in om in actul Botezului e numit de Sfantul Apostol Pavel altadata "dezbracarea trupului carnii" (Col. II, 11), adica golirea de putere a complexului de pofte si de pasiuni care s-a imbibat in om in urma caderii in pacat si imbracarea lui Hristos, sau imbibarea in el a simtirilor si tendintelor curate ale trupului lui Hristos.

Aceasta e insa numai o latura a ceea ce s-a petrecut in Botez. Cealalta e sadirea in el a fortei invierii lui Hristos, care e o forta nu numai etica, ci si ontologica, o punere a firii pe drumul invierii prin innoirea vietii. E nu numai o forta etica, ci si ontologica, pentru ca nu se asteapta totul numai de la efortul omului, ci se pune o baza de sus pentru acest efort, desi acest efort al omului e necesar si el. Aceste doua laturi sunt in legatura.

De aceea, desi intr-un sens moartea omului fata de pacat s-a produs la Botez, ea are si o continuare, o consolidare, o intarire, cum are si cresterea omului in viata cea noua, adica o inaintare spre inviere. De aceea Sfantul Apostol Pavel zice: "Astfel ca in noi lucreaza moartea, iar in voi viata" (II Cor. IV, 12); sau: "Daca omul nostru cel dinafara se prapadeste, omul nostru cel dinauntru se innoieste din zi in zi" (II Cor. IV, 16).

In baza caracterului ontologic-etic al mortii putem intelege si prelungirea starii de jertfa in Hristos, desi pe de alta parte El nu mai moare. Hristos n-a pacatuit nici inaintea mortii Sale pe cruce si n-ar putea pacatui nici dupa aceea. De aceea moartea Lui n-a fost o moarte fata de pacat si prelungirea starii Lui de jertfa nu e o prelungire a unei istari ce se opune pacatului. Dar moartea Lui a fost o predare totala Tatalui ca om si El continua sa fie in aceasta stare. Ea inseamna insa o stare total contrara fata de ceea ce s-ar putea numi pacat.

Daca, dupa Parintii greci, la Dumnezeu existenta e una cu binele, Hristos a ridicat natura Sa umana la aceasta stare in care persistenta nesovaitoare in bine echivaleaza cu intarirea ei in cea mai adevarata xistenta in Dumnezeu. Ea e totodata starea de predare totala Tatalui.

Aceasta stare de totala predare Tatalui ni se impartaseste in Botez ca moarte a noastra fata de pacat, ca putere a noastra fata de pacat, ca putere de a nu mai sucomba sub pacatul care pentru noi ramane mereu posibil pe pamant, cum n-a fost niciodata pe pamant si nu e nici in cer pentru Hristos.

Hristos primind o data moartea nu mai moare pentru ca a consolidat prin ea firea Sa umana definitiv in rezistenta la orice ispita, intr-o definitiva moarte fata de orice ispita. Starea aceasta ne-o comunica si noua prin Botez. Iar daca ramanem in ea nici noi nu vom mai muri, pentru ca suntem definitiv morti pacatului, ci vom invia la viata eterna. In aceasta stare de jertfa a lui Hristos, ca intr-un ocean al puritatii si al puterii de rezistenta impotriva ispitelor, suntem saditi noi prin Botez.

Toate expresiile Sfantului Apostol Pavel despre moartea, invierea, prefacerea omului, sadirea si imbracarea lui in Hristos, ca evenimente etic-ontologice sint amintite in randuiala Botezului si au fost comentate de Sfintii Parinti. Preotul cere intr-o rugaciune din aceasta slujba: "Tu ne-ai daruit noua de sus a doua nastere prin apa si prin Duh. Arata-Te, Doamne, in apa aceasta si da acestuia care se boteaza sa se prefaca prin ea, ca sa lepede pe omul cel vechi, stricacios cu poftele si sa se imbrace in cel nou care este innoit dupa chipul Celui ce l-a zidit pe el, ca fiind impreuna sadit in asemanarea mortii Tale prin Botez, sa se faca partas si invierii".

Prin aceasta participare la Hristos cel rastignit si inviat, cei botezati iau chipul lui Hristos, sau devin impreuna purtatori ai chipului lui Hristos. Chipul lor cel nou e chipul lui Hristos imprimat in ei si prin aceasta in Biserica.

Sfantul Chiril al Alexandriei spune ca toti cei ce sunt in trupul lui Hristos, deci care il au pe El drept cap "se configureaza prin El spre nestricaciune". Teofan al Niceei, un scriitor bizantin din secolul al XlV-lea, zice: "Caci intai trebuie sa se faca madularele asemenea capului, ceea ce infaptuieste dumnezeiescul Botez, apoi sa se uneasca cu capul, unire care se infaptuieste prin dumnezeiasca impartasanie".

Sfantul Vasile cel Mare spune ca prin Botez ne modelam dupa omul nostru cel dinauntru impreuna cu Hristos, dupa masura intruparii Lui, adica dupa masura umanitatii asumate de El si modelata de dumnezeirea Sa. Asemanarea cu Hristos e de ordin spiritual si se realizeaza prin Duhul lui Hristos lucrator in noi. Ea consta in faptul ca din trupesti am devenit spirituali. Devenim "duh", "transformand modul nostru (de a fi si de a ne comporta), datorita intaririi omului nostru cel dinauntru prin Duhul". Observam aceeasi identificare a eticului cu ontologicul.

Chipul lui Hristos imprimat in noi si transparent prin noi se arata in simtirile, in gandurile, in faptele noastre, in virtutile noastre, intr-un etic innoit, care indica duhul intarit, sau firea noastra restaurata.

Transparenta lui Hristos, a umanitatii restaurate si indumnezeite in El, prin Biserica, sau transparenta Bisericii pentru Hristos se arata intr-o viata dupa exemplul lui Hristos, dat fiind ca Hristos, cu forta umanitatii Lui exemplare, este imprimat in ea.

Sfantul Vasile cel Mare staruie indelung asupra asemanarii noastre cu Hristos prin viata noastra, in baza Botezului. Noi trebuie sa avem o viata asemenea celei a lui Hristos, daca am murit impreuna cu El pacatului. Sa murim celor oprite si sa aratam credinta lucratoare prin iubire, avand "o vietuire cereasca". Daca am devenit "duh", sa aratam roadele duhului: "iubirea, bucuria, pacea, rabdarea", dar mai presus de toate iubirea. "Fara iubire, chiar daca ar implini cineva poruncile si indreptarile Domnului si s-ar manifesta prin el marile harisme, acestea s-ar socoti fapte ale nelegiuirii".

Avem acum elemente suficiente pentru a defini transparenta Bisericii pentru Hristos dupa continutul ei si de a intelege legatura intre cele doua sensuri ale transparentei.

Biserica este transparenta pentru Hristos prin subtierea umanului, care e insa totodata o moarte a omului vechi ingrosat prin pofte si pasiuni, e o stare de predare lui Dumnezeu si semenilor, un sentiment fericit de absorbire, de scufundare in pumnezeu, o constiinta care nu mai stie decit de Dumnezeu, care traieste covarsitor bunatatea si iubirea Lui si iradierea lor din propria fiinta. Desigur aceasta stare se poate trai in diferite grade si adeseori numai cu intermitente. Dar un crestin care nu traieste fie si in grade mai slabite si macar cu intermitente aceasta stare nu e crestin si membru al Bisericii decit cu numele.

Biserica e transparenta prin smerenia umanului din ea, prin retinerea membrilor ei de a se impune intre ei si fata de ceilalti oameni prin atitudini si acte de putere, de dominare, de vointa de a se pune in relief, de a li se arata superiori. Biserica e transparenta prin staruinta membrilor ei de a manifesta un spirit de respect, de ingaduinta, de intelegere, de pace, de slujire, de iubire intre ei si fata de toti oamenii. Biserica e transparenta pentru Hristos prin bunatatea, prin buna-cuviinta si omenia membrilor sai, care inseamna constiinta limitelor proprii si a nemarginitei puteri si bunatati a lui Dumnezeu si a valorii cu care i-a inzestrat Dumnezeu pe toti oamenii.

Toate acestea reprezinta transparenta atat in sensul de subtirime a umanului, cat si in sensul de reflectare pozitiva a lui Hristos. Caci aceste sensuri ale transparentei sunt puteri si moduri de manifestare ale divinului, care e bunatate, ingaduinta, respect al libertatii omului, smerenie, iubire si vointa de slujire a semenilor, prin omul in care ele se arata si care a ajuns la constiinta lucrarii lui Dumnezeu in el. Cu un cuvant, Biserica are pe Hristos transparent in constiinta sa si-L face transparent celorlalti oameni prin iubirea si slujirea de oameni intru toata smerenia, fara nici o pretentie de a i se sluji.

Prin aceasta se conformeaza capului ei care n-a venit sa i se slujeasca, ci sa slujeasca si voieste sa faca aceasta si prin trupul Sau tainic. Prin aceasta e moarta fata de pacat, purtand in mod eficient moartea lui Hristos. In aceasta "sta taria Bisericii sau a lui Hristos prin ea, cum a spus Sfantul Apostol Pavel: "Cu bucurie ma voi lauda mai degraba intru neputintele mele, ca puterea lui Hristos sa se salasluiasca intru mine.. Caci cand sunt slab, atunci sunt tare" (II Cor. XII, 11).

Nicolae Cabasila, descriind cum intreaga viata crestina trebuie sa realizeze un ritm unitar cu viata lui Hristos, zice: "Duhul lui Hristos se uneste cu duhul nostru, voia Lui cu: sangele nostru. Duhul nostru e prins de duhul Lui, voia noastra de puterea voii Lui, lutul nostru este transformat de lucrarea focului Lui".

2. Transparenta Bisericii pentru Hristos sporeste prin toate celelalte Taine

Dar ea sporeste mai ales prin Euharistie. Impartasirea de Hristos ii face pe membrii Bisericii sa moara tainic si sa invieze tot mai deplin, prin puterea lui Hristos cel mort si inviat. Teofan al Niceei (secolul al XIV-lea) vorbeste de continuitatea intre Botez si Euharistie. "De aceea pe cei ce intentioneaza sa-i uneasca cu Sine, ca pe niste madulare ale Sale, mai intai ii face de acelasi chip cu capul, prin Botez, apoi prin comunicarea si impartasirea trupului si sangelui propriu, lipeste de sine si intreolalta madularele acestea deiforme. Pentru aceasta premerge Botezul Sfintei Impartasanii. Caci intai trebuie sa se faca madularele asemenea capului, ceea ce o face dumnezeiescul Botez, apoi sa se uneasca cu capul, unire care se infaptuieste prin infricosata Euharistie".

S-ar putea spune ca moartea si invierea tainica prin Euharistie e fiintiala, pe cand cea prin Botez ramane in ordinea vointei: e o moarte ce se manifesta in actele unei vieti innoite. Moartea prin Botez e pentru o viata noua pe pamant, pe cand moartea prin Euharistie e o moarte pentru orice viata de pe pamant, e o moarte pentru invierea la alta viata decat cea pamanteasca. Moartea prin Botez e si ea ontologica, caci eticul nu e despartit de ontologic. Tot chipul vietii pamantesti devine mort in radacinile lui.

Sfantul Grigorie Palama o spune aceasta in urmatorul mod: "De aceea, desi prin dumnezeiescul Botez Domnul ne-a renascut, iar prin Duhul Sfant ne-a pecetluit pentru ziua rascumpararii, totusi ne-a lasat sa avem inca un trup muritor si patimitor si scotand pe capetenia rautatii din camarile sufletului, toltusi il lasa sa ne cerceteze pe dinafara, ca omul innoit, dupa Noul Testament, adica dupa Evanghelia lui Hristos, traind in fapte bune si in pocainta si suportand durerile si exercitandu-se prin ispitele dusmanului, sa se pregateasca spre primirea nestricaciunii si a bunatatilor viitoare din veacul cel nou".

Euharistia insa aseaza in adancul nostru chipul trupului vietii viitoare. La baza vointei noastre de a ne mortifica cu Hristos, pentru a vietui Hristos in noi, nu mai sta numai harul Botezului, ca iradiere de putere din Hristos cel rastignit si inviat, ci insusi trupul rastignit si inviat al lui Hristos amestecat cu trupul nostru; sta trupul nostru asimilat in potenta cu trupul rastignit si inviat al lui Hristos. Transparenta lui Hristos prin trupurile noastre este in curs de a deveni totala. Trupul nostru si-a pierdut autonomia si grosimea in adancul sau prin unirea cu trupul lui Hristos care el insusi, in baza uniunii ipostatice si a mortii pe cruce si-a pierdut aceasta autonomie si grosime, iar prin inviere s-a spiritualizat. De aceea in antichitatea crestina Botezul era asemanat: cu o baie a miresei inainte de nunta, iar Mirungerea cu ungerea ei (deci: cu o purificare mai launtrica) pe cata vreme Euharistia era asemanata cu unirea insasi a miresei cu mirele.

Dar nici aceasta moarte si inviere mai ontologica nu e lipsita de un caracter etic. Prin Botez ni se comunica o putere etic-ontologica din Hristos care moare si inviaza; prin Euharistie ni se comunica trupul lui Hristos insusi cu starea si deci cu puterea Lui care a suportat moartea si e transfigurat de inviere.

Sfantul Maxim Marturisitorul arata aceasta legatura intre Botez si Euharistie spunand ca prin amandoua ni se comunica dinamismul sau, puterea transformatoare a mortii Domnului, dar intr-un grad diferit: prin Botez capatam puterea omorarii voii noastre pentru pacat, a aplecarii voii noastre spre placeri, deci puterea virtutii pentru viata de pe pamant; prin Euharistie, capatam puterea de a ne da chiar viata; caci chiar fiinta noastra moare tainic (si de trebuie si vizibil) pentru Dumnezeu ca sa ne umplem de viata Lui in viata. Prin Botez luam asupra-ne ostenelile de bunavoie pentru a invinge pacatul si a dobandi virtutea; prin Euharistie luam puterea de a suporta si incercarile fara de voie si chiar moartea pentru Hristos.

Nicolae Cabasila gaseste insa un rost intre Botez si Euharistie, pe linia cresterii puterii de-a muri si invia tainic cu Hristos, Mirungerii. Dupa el omul trebuie sa primeasca darurile Duhului Sfant inainte de a primi pe insusi Vistiernicul acestor daruri sau comoara inepuizabila de unde izvorasc toate darurile. Am zice ca prin Botez si Mirungere omul primeste ca dintr-un locas exterior-interior puterile lui Hristos, pe cand prin Euharistie Hristos le iradiaza in om intrucat le activeaza in trupul Sau propriu. Caci trupul Sau e amestecat cu trupul credinciosului.

Sfantul Chiril al Alexandriei gaseste ca Sfantul Mir si Euharistia, sunt legate, cum era legata in timpul mielului pascal ungerea usilor casei cu sangele mielului, cu mancarea mielului. Usile sunt simturile prin care se revarsa in inima ispitele. Prin Mirungere se realizeaza oarecum o sfintire dinafara a eului nostru; prin Euharistie din eul nostru insusi in care s-a salasluit Hristos.

M. Lot Borodine vede realizandu-se prin cele trei Taine (Botezul, Mirungerea, Euharistia) cele trei trepte ale transformarii omului: purificarea, iluminarea, desavarsirea. Prin toate trei se infaptuieste deplin moartea si invierea omului cu Hristos, prin toate se desavarseste transparenta omului si a Bisericii pentru Hristos, caci cu cat moare omul mai total cu Hristos cu atat devine mai transparent pentru El.

Odo a remarcat si el aceasta relatie a tuturor tainelor cu patima lui Si deci moartea omului prin ele, pentru ca sa nu mai traiasca in el decat Hristos: "Tainele au asadar o relatie substantiala cu patima lui Hristos. Dar aceasta relatie cu patima nu e numai una morala, in sensul ca sfintele semne ar distribui omului numai un punct al patimii. Crestinul, ca sa devina un alter Christus, trebuie sa retraiasca viata mantuitoare a lui Hristos. De aceea taina trebuie sa continue patima insasi in forma pnevmatica".

In intemeierea acestei relatii cu Hristos cel rastignit si inviat, Euharistia reprezinta momentul culminant. In vreme ce toate tainele ne dau posibilitatea sa participam in chip tainic la patima si viata lui Hristos, ea ne infatiseaza aceasta relatie cu patima Lui in modul cel mai nemijlocit si mai clar, intrucat il face pe Domnul prezent intre noi in starea mortii Sale, prezent in mod substantial cu trupul si sangele Sau, adica pe "Christus passus et mortuus". Prin aceasta Euharistia este cu adevarat imparateasa tuturor tainelor, izvorul tuturor tainelor.

Fara sa ne pierdem ca persoane proprii, Euharistia ne uneste cu Hristos in sensul ca sangele Lui, care se scurge din Trupul Lui pe cruce pentru a produce in acest Trup moartea si starea spirituala a invierii, trece in noi cu tendinta de a produce in noi aceeasi moarte si inviere. Hristos ca subiect ce moare si inviaza devine subiectul producator de moarte tainica si inviere in subiectele noastre. Biserica se constituie si traieste ca o pluralitate organica de subiecte, in mers spre moarte si inviere, avand drept cap si izvor al acestei miscari in ea pe Hristos si in acest sens fiind transparenta pentru Hristos.

Sfantul Ioan Gura de Aur afirma ca "noi nu putem avea partea noastra din sangele care mantuieste decat daca atingem cu buzele noastre coasta dumnezeiasca si nepatata". Iar Biserica Ortodoxa canta pana azi in prima Miercure din Postul Mare: "Imnele mele canta rastignirea si rana pe care sulita a deschis-o in coasta dumnezeiasca. Din ea beau eu in fiecare zi, o Hristoase, bautura nemuritoare, bautura sfintitoare".

3. Biserica e frumoasa si vrednica de a fi iubita

Dar toate aceste calitati care fac Biserica transparenta pentru Hristos, o fac totodata frumoasa si vrednica de respect si de iubire. E o frumusete de ordin spiritual. Biserica e frumoasa si vrednica de cinstire si de iubire prin smerenia, buna-cuviinta si promptitudinea pentru slujire a membrilor ei.

Sfantul Ioan Gura de Aur vede frumusetea Bisericii in puritatea gandurilor, simtirilor si voirilor ei si in preocuparea ei de mirele Hristos si de straduinta de a-l imita in viata ei, in rastignirea ei impreuna cu Hristos fata de grijile egoiste si inferioare. Frumusetea Bisericii consta in transparenta ei pentru Hristos in ambele sensuri. Frumusetea ei e frumusetea lui Hristos reflectat prin ea. "Deoarece a amintit de vesminte si de frumusete (Ps. XLIV, 11, 13), ca sa nu creada cineva ca e vorba de vreun vesmant din cele materiale, adauga zicand: "Toata slava fiicei imparatului e dinauntru" (Ps. XLIV, 15). Intra inauntru, zice, intelege frumusetea sufletului. Despre acestea ti se vorbeste, fie ca se spune de vesminte, fie de franjuri, fie de broderii de aur, fie de frumusete, fie de aur. Cuvantul se refera la cugetare invatatura se refera la suflete, ceea ce se spune se refera la virtute prin cuvantul aur se numeste virtutea. Ai vazut vesmintele cu franjuri? Ai vazut haina de aur? Ele inseamna floarea fecioriei. Acesta este vesmantul Bisericii. Iar fecioara Rastignita si izbavita de cele prezente, ridicata peste grijile vietii si trecuta dincolo de valurile ei, privind in fiecare zi la cer, are in ea bucuria Duhului, se desfata in veselie".

Iar despre cinstirea de care se bucura Biserica prin aceste calitati, atat din partea oamenilor, dar mai ales din partea lui Dumnezeu, Sfantul Ioan Gura de Aur zice: "Vedeti Biserica cinstita de toti ?" (Ps. XLIV, 10, 14). "De fata a statut imparateasa, de-a dreapta Ta". Priveste ce cinste covarsitoare. Priveste ce demnitate inalta. Pe cea calcata in picioare, pe cea trasa la cele de jos a ridicat-o la inaltime, ca sa stea langa El. A statut de fata cu puterile slujitoare". Desi e creata, e facuta imparateasa, e asezata la dreapta. Dar in Hristos, cum zice Sfantul Apostol Pavel. Pentru ca la dreapta se afla Hristos si in El umanitatea noastra, devenita transparenta pentru frumusetile divine, pentru puritatea, bunatatea, blandetea care curg din Dumnezeu prin umanitatea Lui personala si a trupului Sau tainic. "Si impreuna cu El ne-a sculat si ne-a asezat intru cele ceresti, in Hristos Iisus" (Efes. II, 6).

Iar Sfantul Ioan Gura de Aur zice: "Deoarece capul nostru e sus, zice, iar noi suntem trupul, capul aflandu-se sus, si noi ne impartasim de cinstea aceasta, chiar daca ne aflam pe pamant". "In vesmant aurit si infrumusetat". Vesmantul acesta e spiritual, dumnezeiesc si in el a fost imbracata Biserica, sau fiecare din noi, prin Botez. "Acest vesmant l-a tesut imparatul si cu el a imbracat-o prin Botez". Frumusetea in care s-a imbracat Biserica e frumusetea lui Hristos, e bunatatea si puritatea Lui. Din El iradiaza peste Biserica unita cu El. "Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si imbracat" (Gal. III, 27). "Caci inainte de aceasta era goala si urata". "De cand a imbracat acest vesmant, a fost ridicata la inaltimea aceea si s-a invrednicit de sederea de-a dreapta". Mai bine-zis caderea in pacat a imbracat firea umana in haina urata a poftelor urate Si a pornirilor egoiste, incat adevaratul chip al firii noastre nu se mai vedea. Botezul a imbracat-o in haina puritatii, a harului, a slavei divine care iradiaza din umanitatea lui Hristos, scotand totodata la suprafata adevaratul chip al firii umane.

"Nu e atat de stralucitor soarele, nici lumina lui". Pentru ca e mai stralucitoare firea umana restabilita in Dumnezeu si in minunata ei autenticitate, decat orice frumusete a naturii. Frumusetea umanului restabilit in Biserica e destinata sa ramana in veci, pentru ca iradiaza, in Hristos in care umanul e pe veci restabilit si indumnezeit, pentru ca prin frumusetea umanitatii Sale Hristos e in veci atragator. "Mai usor se poate stinge soarele decat sa dispara Biserica.. Biserica e mai cinstita decat cerul. Caci Cerul a fost facut Pentru Biserica, nu Biserica pentru Hristos Ca Cerul a fost facut Pentru om nu omul pentru cer. Iar Hristos nu a luat trup ceresc, ci omenesc. Trupul omenesc al lui Hristos nu a luat trup ceresc, ci omenesc".

Trupul omenesc al lui Hristos straluceste de frumusetea spirituala a puritatii, bunatatii si intelepciunii nesfarsite a lui Dumnezeu, care restabileste si inalta minunata spiritualitate umana. Iar aceasta stralucire se raspandeste din Hristos si peste sufletele si trupurile celor uniti cu El, formand Biserica. Prin aceasta Hristos "nu i-a facut pe cei ce s-au botezat ingeri si arhangheli, ci i-a prefacut in fii iubiti ai lui Dumnezeu".

Mentionam ca Sfantul Ioan Gura de Aur repeta de mai multe ori ca frumusetea si slava Bisericii e interioara, e de ordin spiritual. Biserica se impune prin cautarea la cele ceresti, prin smerenia, rabdarea, cumpatarea, bunatatea, iubirea, slujirea ei, asteptarea unui cer si pamant nou. Vorbind de acestea, Sfantul Ioan Gura de Aur se refera cand la Biserica in general, cand la membrii ei, sau chiar la conducatorii ei. El nu vede Biserica ca o institutie abstracta in afara persoanelor. "Vezi smerenia lui Iacov. A luat episcopia si nu spune nimic in aceasta imprejurare. Vezi marea smerenie a celorlalti ucenici, cum ii cedeaza scaunul si nu si-l disputa. Biserica aceea era in cer, neavand nimic lumesc, stralucind nu prin ziduri, nu prin marmura, ci prin ravna celor ce o constituiau". Sau: "Biserica e mai asigurata ca Ierusalimul. Ea e asigurata nu de ziduri, nu de lanturi si porti, ci e inconjurata de cruce si de hotararea puterii dumnezeiesti".

In acest sens, Biserica "e casa lui Dumnezeu pe varfurile muntilor". Caci puterea Bisericii a atins cerurile si fiind ca o casa asezata pe varful muntilor, este vazuta de toti. De aceea straluceste tuturor oamenilor. "Si se va ridica deasupra muntilor". Ea straluceste tuturor, pentru ca stralucirea ei reflecta stralucirea iubirii de oameni, a slujirii, a bunatatii si blandetii lui Hristos, a valorilor umane si divine nemuritoare intr-o mereu sporita revelare si impunere in viata omenirii.

4. Biserica are o misiune universala

Ea arata in ea valori pe care sunt chemate sa le realizeze membrii ei, care ii atrag pe toti, ca spre adevarata realizare a umanului. Incorporandu-le prin trairea reala a lor, ea le face cu atat mai cuceritoare pentru cei mai multi, intareste nazuintele celor mai multi spre realizarea lor. Prin Biserica Hristos insusi infatiseaza umanul pe de o parte realizat la culme, pe de alta in miscarea spre realizarea sa autentica si arata omenirii in general chipul sau adevarat pentru a fi realizat. Prin Biserica Hristos prezinta lumii umanul din Sine realizat la modul autentic si arata totodata eficienta lui in membrii Bisericii, iar prin aceasta isi exercita inraurirea asupra omenirii in general.

De aceea, Biserica in totalitatea ei este casa lui Dumnezeu asezata in vazul nostru; este Hristos insusi transparent prin cei ce s-au sadit in El, s-au imbracat in El. Ea e chemata sa implineasca porunca Mantuitorului: "Voi sunteti sarea pamantului; daca sarea se va strica, cu ce se va sara? Voi sunteti lumina lumii. Nu poate sa se ascunda cetatea asezata pe varful muntilor, nici nu aprind faclia si o ascund sub obroc, ci in sfesnic, ca sa lumineze tuturor celor din casa. Asa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, ca sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru cel din ceruri" (Matei V, 13). Biserica are menirea sa arate lumii numai fapte bune ca fapte din puterea credintei in Dumnezeu, ca fapte facute prin puterea si dupa templul lui Hristos. Prin aceasta reflecta practic si eficient pe Hristos. Facand aceasta, implineste misiunea ei universala, arata si ajuta omenirea intreaga sa mearga spre tinta realizarii ei.

Lumina Bisericii e lumina lui Hristos reflectata in ea. Hristos e lumina lumii prin invatatura Sa, dar aceasta numai pentru ca El insusi e lumina lumii prin Persoana si prin exemplul Lui, invatatura Lui nefacand decat sa talmaceasca Persoana Sa si modul Sau de a fi. Biserica e cetatea lui Hristos, care va fi luminata in viata viitoare de "slava lui Dumnezeu si de Mielul care este faclia ei" (Apoc. XXI, 23). Dar Mielul e faclia ei inca de acum, desi acum o lumineaza in interior in mod spiritual, dandu-i infatisarea chipului Sau chenotic, dar nu mai putin spiritual, pe care l-a purtat cat a vietuit in solidaritate cu chipul actual al Lumii. Nici El n-a aratat inainte de inviere si nu vrea sa arate nici Biserica Sa infatisarea unei false si inconsistente mariri exterioare, care in realitate este supusa mortii. Observam ca Apocalipsa declara ca Mielul insusi, deci Persoana lui Hristos e faclia Bisericii, nu vreo energie detasata de Ei. Mielul insusi e transparent acum prin infatisarea Bisericii, "un Miel care sta ca injunghiat" (Apoc. V, 6).

Crucea inaltata pe varful locasurilor bisericesti, smerite totusi, arata lumii intregi directia spre cer si mijlocul de inaltare spre cer: moartea pentru pornirile inferioare si egoiste, din puterea mortii lui Hristos. Pictura exterioara a bisericilor din Nordul Moldovei raspandeste chipul transfigurat al lumii viitoare.

Lumina lui Hristos se revarsa prin aceasta prisma transparenta care e casa lui Dumnezeu. De pe aceasta smerita inaltime si in lumina care cade din cer asupra ei si prin ea se revarsa peste toate, ea le vede toate in sensul lor adevarat, imbracate in acest sens unitar si suprem. Lumina aceasta ii imbratiseaza pe toti si prin ea Biserica insasi ii imbratiseaza in interesul si dragostea ei pe toti. Mai mult, Biserica se intelege pe ea insasi in legatura cu lumea inteaga si cu straduintele ei, vede frumusetea luminii ceresti numai intrucat ea lumineaza peisajele spirituale ale lumii, in continua imbogatire prin eforturile omenesti. Caci o lumina care nu lumineaza nimic, nu e vazuta nici ea insasi. Frumusetea Bisericii pune in relief frumusetea lumii si castiga ea insasi din frumusetea in continua crestere si imbogatire spirituala a lumii. Exista o interdependenta intre Biserica si lume, pentru ca Dumnezeu insusi creand lumea Si-a facut dependenta de lume revelarea Sa, in forma accesibila spiritului uman.

Biserica gandita din veci in planul lui pumnezeu cu privire la lume, a primit primul ei fundament in unitatea intre oameni intreolalta si intre ei si Dumnezeu in Paradis. Dar acest fundament slabit prin pacat, rost refacut si perfectionat prin Hristos in care Dumnezeu s-a unit in mod nedespartit cu omul si pe toti oamenii i-a unit virtual cu Sine.

Ea e menita sa duca la actualizare deplina unirea lui Dumnezeu cu toti oamenii. "Astfel vazuta, Biserica apare inaintea noastra ca un intreg unind divinul cu umanul, pe ingeri si pe sfinti, duhurile dreptilor ajunsi la desavarsire si pe credinciosii traitori pe pamant (Apoc. VII, 9), sub un singur Cap: Hristos, a carui lumina dumnezeiasca isi raspandeste razele ei si lumineaza toate adancurile veacurilor si mileniilor inainte de Intruparea dumnezeiasca, intrucat puterea jertfei lui ispasitoare si harul Lui rascumparator se intinde nu numai pana in prezent si in viitor pana la sfarsitul lumii, ci de asemenea si in cel mai departat trecut, cuprinzand pe toti cei pusi de la intemeierea lumii in cartea vietii Mielului celui injunghiat" (Apoc. XIII, 8).

"Biserica vine de la Dumnezeu si sfarseste si isi afla odihna in Dumnezeu; ea porneste de la Dumnezeu si se intoarce in Dumnezeu, pentru a fi la sfarsit deplina si pentru a fi luminata si slavita in Ierusalimul ceresc si unita cu imparatia cereasca a lui Dumnezeu, cea fara de sfarsit, infinita, avand singura caracterul eternitatii, sub Dumnezeu imparatul comun al tuturor, ca "Dumnezeu sa fie totul in toate" (I Cor. XV, 28).

pr. prof. Dumitru Staniloae

• Banii nu pot cumpara totul
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti