Un aspect al polemicii Staniloae-Blaga: Critica matricei stilistice

Un aspect al polemicii Staniloae-Blaga: Critica matricei stilistice Mareste imaginea.

In acest studiu este readus in discutie un aspect al criticii Parintelui Staniloae la adresa filosofiei lui Lucian Blaga: reinterpretarea matricei stilistice. Ideea centrala a studiului este ca teologul Staniloae nu a inteles gresit aceasta teorie, ci din contra, poate fi considerat un exeget fidel al teoriei blagiene. Diferenta intre el si Blaga intervine insa cand teologul sustine ca exista si alta modalitate, diferita de cea blagiana, de a gandi consecintele acestei teorii. Aceasta a doua modalitate va fi considerata de Parintele Staniloae ca fiind mai legitima decat prima, pentru ca nu starneste contradictii si nu prezinta ambiguitati.

Aparitia volumelor filosofice ale lui Lucian Blaga creasera la inceput impresia ca in sfarsit s-a ivit o voce prin care ortodoxia romaneasca poate sa vorbeasca in cercurile intelectuale neteologice din tara dar mai ales de peste hotare. Curand insa majoritatea teologilor au dezaprobat incompatibilitatea ideilor filosofice in haina teologica cu dogmele traditiei Bisericii neamului. Dar cea mai notabila critica a filosofiei blagiene o gasim in cartea Pozitia D-lui Lucian Blaga fata de crestinism si ortodoxie, scrisa de Parintele Staniloae, lucrare ce a vazut lumina tiparului in forma finala in anul 1942.

Exista diferente intre critica Parintelui Staniloae si criticile celorlalti teologi. Ceilalti teologi, printre care si Nichifor Crainic atrageau atentia lui Lucian Blaga ca gandeste neromaneste adica neortodox (subl. ns.). Acuza Parintelui Staniloae nu va fi de aceeasi natura. Pentru el, a gandi romaneste nu era echivalent cu a gandi exclusiv ortodox. Originar din Transilvania, unde romanismul a crescut ingloband si elemente neortodoxe, Parintele Staniloae stia sa fie realist. Dar tocmai aceasta dorinta de a se ghida dupa realitate a determinat amestecul in disputa.

Cauza directa a cartii lui Staniloae este suplimentul de precizare, pe care Blaga a tinut sa-l dea intr-un interviu acordat ziarului Viata din 26 mai 1942, in ce priveste atitudinea sa fata de ortodoxie, "in urma nedumeririlor cu care a fost intampinata cartea din partea cercurilor bisericesti".

Opinia Parintelui Staniloae este ca "acest interviu demonstreaza ca dl. Lucian Blaga staruie sa incetateneasca la noi anumite vederi gresite asupra ortodoxiei si legaturii ei cu romanismul". In ziarul Viata Blaga afirma cu un aer stiintific ca ortodoxia "este o religie care a fost asimilata de spiritualitatea romaneasca, originea ei fiind greceasca si bizantina".

Fundamentandu-se ideea ca ortodoxia este doar o parte a romanescului pe ideea de asimilare a ei de catre romanism, se creeaza o dificultate in privinta considerarii locului ortodoxiei in acest romanesc.
In critica sa asupra acestei afirmatii, Staniloae arata ca aici Blaga, incercand sa intemeieze ceva ce nu avea nevoie de intemeiere, creeaza ambiguitati care nu ar fi existat daca am fi ramas la simpla idee ca ortodoxia este doar o parte din sufletul romanesc, insa ceea ce il determina pe Blaga sa aduca acest argument este pretentia pe care el o atribuie teologilor ca specificul neamului ar consta doar in ortodoxie.
Iata cateva ambiguitati surprinse de teologul roman: "Cand a fost asimilata ortodoxia de spiritualitatea romaneasca? A existat o spiritualitate romaneasca, a existat un popor roman inainte de a fi crestin si ortodox? Se poate face cronologic o distinctie intre spiritualitatea romaneasca si crestinism? Iar daca a fost asimilata ortodoxia - si dl. Lucian Blaga tine la aceasta precizare, pentru a arata ca ortodoxia nu s-a nascut ca cealalta spiritualitate romaneasca din matricea stilistica a fiintei etnice romanesti, ci a fost creatia matricei stilistice grecesti si bizantine -daca a fost asimilata asadar, mai face ea parte din acel romanesc sau nu?".

Cu alte cuvinte, incercarea de a fundamenta ideea ca ortodoxia este numai o parte din spiritualitatea romaneasca folosind informatia ca ea a fost "asimilata" ne face sa distingem intre momentul aparitiei constiintei romanesti si cel al adoptarii sau asimilarii de catre ea a ceva strain dar care s-a potrivit sau a fost modelata astfel incat sa se potriveasca specificului romanesc. De aceea, Parintele aduce aminte cititorului ca nu se poate argumenta pentru ortodoxie ca o etapa ulterioara formarii constiintei romanesti. Dovezile istorice arata contrariul: crestinismul rasaritean apartine insusi momentului inchegarii acestei constiinte; el a luat parte la momentul nasterii noului popor, nu a venit mai tarziu doar sa-l consolideze.
Prezentarea argumentelor asa cum a fost sintetizata mai sus este facuta de Parintele doar sub forma de intrebari; el nu mai insista asupra lor, pe de o parte pentru ca socoteste ca nici nu mai e necesar sa faca acest lucru datorita pozitiei istoricilor in aceasta privinta, dar, pe de alta parte, datorita faptului ca doreste sa surprinda de fapt gandul lui Blaga. Cu alte cuvinte, vrea sa vada, in cazul in care consideram, asa cum considera Blaga impotriva interpretarii istoricilor, ca religia crestina rasariteana a fost doar asimilata, unde poate sa duca aceasta idee.

Acceptarea ideii de asimilare deschide calea unei probleme: ce este asimilat apartine unei alte matrice stilistice (in cazul ortodoxiei, cea greceasca si bizantina). Daca este asa, atunci care este locul ortodoxiei in cadrul romanismului? Pozitia filosofului este ambigua, sustine Staniloae, deoarece spune ca ortodoxia este o parte a romanismului, dar in acelasi timp ca nu prea este, deoarece aceasta parte e periferiala.
Dar Parintele Staniloae atrage atentia ca, chiar omitand problema de mai sus, ce ar impune dificultati ideii de asimilare, nefiind clar cat si in ce loc al organismului unei culturi a fost asimilat dintr-o alta cultura, o alta problema este intalnita: cum se fac imprumutul si asimilarea?

Intrebarea aceasta nu era de prisos. Blaga insusi nu precizase in ce fel se fac acestea, ci numai ca sunt posibile. Filosoful vorbeste in operele Spatiul mioritic, in Fiinta istorica sau in Aspecte antropologice de anumite interferente stilistice sau culturale. "Nu este explicit insa cat din aceste influente sunt asimilari organice inconstiente si cat sunt influente ale constiintei".

Daca filosoful nu oferise un raspuns clar, acest lucru nu inseamna ca portile cugetarii acestui aspect sunt inchise. De aceea Staniloae incearca sa gandeasca mai departe, daca nu in locul lui Blaga, cel putin ca cel care isi doreste eliminarea unui obstacol ce ar face pe multi sa isi abata, neincrezatori, atentia de la filosofia blagiana. Un raspuns la aceasta "pata intunecata" in argumentarea blagiana ar putea fi hotarator pentru ? cel care ar dori sa inteleaga mai bine miza teoriei matricei stilistice.

Parintele Staniloae gaseste ca raspunsul la aceasta intrebare ar putea invalida intreaga teorie. Poate ca alti exegeti ar putea gasi un raspuns care sa contribuie la o mai buna intelegere a acesteia. Pentru teologul roman insa nu pot exista decat doua variante. In cazul unei inrudiri intre spiritul romanesc si cel bizantin, atunci ceea ce s-a manifestat in cazul spiritului bizantin care a creat crestinismul rasaritean a fost latura care s-ar fi manifestat si in cadrul romanismului: "Spiritul bizantin a fost atunci, in faurirea acestei religii, exponentul spiritului romanesc si prin urmare era inutil sa mai accentueze dl. Lucian Blaga asupra originii straine a ortodoxiei".

Daca asimilarea este "lucrarea de adaptare a ortodoxiei la fiinta romanismului, operata prin matricea stilistica romaneasca"(asa interpreteaza Staniloae ideea de asimilare la Blaga), atunci avem doua posibilitati: fie asimilarea sa fie deplina, dar in acest caz nu se mai pune problema ca ortodoxia e ceva strain romanismului, fie nu este deplina, dar atunci nu putem intelege cum spiritul romanesc poate suporta un "corp strain".

Concluzia Parintelui este ca "dl. Lucian Blaga ocoleste sa dea un raspuns precis alternativei: face sau nu ortodoxia parte din spiritualitatea romaneasca". Aceasta concluzie totusi nu a fost de ajuns pentru teologul roman. Mai departe va incerca sa arate el pozitia lui Blaga fata de crestinism in general si fata de ortodoxie in special, folosindu-se de elemente ale filosofiei blagiene.

Teoria matricei stilistice capteaza atentia teologului. Analizand si reinterpretand aceasta teorie va incerca, pe de o parte, sa o foloseasca impotriva vointei creatorului ei, pentru a arata ca din ideea centrala a lui Blaga despre stil va rezulta si "alta concluzie in ce priveste locul religiei in spiritualitatea unui neam". Cu alte cuvinte, isi propune sa infranga pe filosoful Blaga cu propria arma a acestuia, teoria matricei stilistice, asa cum odinioara apologetii incercau sa tina piept filosofiei pagane subliniind ambiguitatile si mai ales contradictiile acestora. Aceasta modalitate de a polemiza are avantajul de a deschide poarta catre o adevarata comunicare intre doi polemisti: unul din ei isi asuma conceptele celuilalt si incearca sa gandeasca din interiorul, sistemului acestuia. Fara o astfel de metoda dialogul nici macar nu ar putea incepe, pentru ca nici unul nu ar fi dispus sa inteleaga valorile in functie de care isi situeaza celalalt sau ceilalti filosofia.
Cu toate acestea, o astfel de metoda isi are si riscurile ei. Unul ar fi ca, desi doritor de a intelege filosofia celuilalt, cel ce va incerca sa se vi situeze in interiorul sistemului acestuia nu va avea la indemana pentru a interpreta conceptele de baza, mai ales cand nu sunt foarte bine precizate de autor, decat tot propriile valori. Asa ca, daca intr-o prima etapa exploratorul are dorinta de a se lepada de toate ale sale, pentru a intra gol intr-o lume noua si complet straina, ca si cum s-ar naste din nou acolo, la a doua etapa, adica la intalnirea primelor obstacole, pentru a institui o ordine in acest amalgam ce i se prezinta ca un haos trebuie sa isi "reaminteasca" de coordonatele dupa care s-a ghidat in "lumea sa anterioara". Va investi astfel lucrurile pe care le va intalni cu sensuri poate inexistente in acea lume straina. Dar va avea iluzia ca a inteles perfect acea lume

De acest pericol nu a scapat nici Blaga cand a interpretat ortodoxia in mod gresit ca fiind un produs al matricei stilistice, si, la prima vedere, nici Parintele Staniloae, cand a impins mai departe unele interpretari in legatura cu care Blaga nu numai ca a avut retineri, dar a fost scandalizat, improscand cu ocari.

Cu toate acestea interpretarile Parintelui Staniloae sunt legitime. Vom observa ca Parintele, plecand de la o idee afirmata clar de Blaga, ne va atrage atentia asupra unor consecinte la care filosoful nu s-a gandit sau cel putin pe care le-a trecut sub tacere.

Geniul parintelui Staniloae sta in faptul ca, desi renunta de bunavoie la valorile ortodoxiei pentru a intra in lumea blagiana, el nu le recheama apoi imediat pentru a intelege aceasta lume din interior, ci pune cap la cap lucrurile din aceasta lume, astfel incat prin ea sa inteleaga mai bine valorile lasate in urma. Cu alte cuvinte, nu interpreteaza de la inceput conceptele blagiene prin prisma valorilor ortodoxiei, ci pleaca de la intelegerea conceptelor asa cum le intelegea si Blaga, dar drumul sinuos al argumentarii blagiene cunoaste si unele cotituri pentru care autorul nu explica indeajuns de ce argumentarea trebuia sa ia acea directie. Singura explicatie pe care teologul o gaseste este aceea ca filosoful are in minte "o schema preconceputa" care impune o anumita directie. Dar cel care se afla in lumea blagiana poate sa urmeze nu doar directia mai vizibila, ci sa urmeze si alte directii, neluate in seama pana atunci. Urmand o astfel de directie Parintele Staniloae descopera ca chiar in acea lume exista loc pentru un alt sens, care se intersecteaza cu un altul, atat de mult cunoscut teologului. La aceasta intersectie calatorul isi reaminteste de sensul teologic pe care 1-a abandonat cu buna stiinta. Acum abia valorile ortodoxiei vor fi readoptate. Acum este timpul ca teologul sa paraseasca lumea filosofului pentru a reveni la lumea sa. Triumful sau sta in aceea ca a descoperit o cale in sistemul filosofului, cale care se intersecteaza cu cea teologica.
Prin aceasta teologul nu altereaza sistemul filosofului, ci a gasit doar o cale de comunicare cu cea teologica. Sistemul nu e cu nimic schimbat. Doar ca cel care doreste sa ajunga la teologic nu va mai trebui sa abandoneze filosoficul. Dar odata ajuns la rascrucea dintre cele doua cai va trebui sa aleaga unde isi va plasa el centrul de greutate al propriilor convingeri. Daca centrul de greutate va sta in filosofic, atunci aceasta cale va putea ramane ca;a curiozitate. in celalalt caz, dezvoltarile filosofice vor fi doar "interesante". In acest din urma caz se inscrie a doua etapa a criticii lui Staniloae: desi considera interesanta teoria matricei stilistice, considera ca este de datoria lui sa constate, pentru ca si altii mai putin priceputi sa inteleaga, inconsistenta acestei teorii.

Parintele Staniloae poseda cu adevarat un dar de a increstina ortodox anumite filosofii. Asa s-a intamplat nu numai cu filosofia lui Blaga, ci si cu cea a lui Heidegger, de exemplu. Urmeaza sa aratam in cele ce urmeaza ca ce am prezentat pe scurt mai sus reflecta atitudinea Parintelui Staniloae. Ideea de la care va pleca in analiza matricei stilistice blagiene este aceea ca in filosofia lui Blaga se observa ca stilul este mai adanc decat religia, deoarece, in raport cu stilul, feligia ocupa un loc mai periferial in spiritualitatea unui neam: "Argumentul pe care l-ar putea aduce dl. Lucian Blaga ar fi acela ca stilul fiind, in conceptia D-sale, mai adanc decat religia, aceasta, nereprezentand decat luna dintre tendintele omenesti, structurate si determinate de stil, are un loc mai periferial in spiritualitatea unui popor, centrul ei identificandu-se cu stilul".

"Prin teoria matricei stilistice, Blaga intemeiaza filosofic ideea privind complexitatea culturii si varietatea imensa a formelor istorice ale acesteia". In Orizont si Stil Lucian Blaga numeste matrice stilistica "complexul" sau "constelatia" de factori inconstienti ce determina structura stilistica a creatiilor unor colectivitati sau a unui individ, cu relativitate istorica sau geografica.

Matricea stilistica reprezinta "o "garnitura" sau un "manunchi" de categorii stilistice, eterogene ca natura, independente una de alta, dar complementare, formand impreuna o "vatra" sau o "matca" inconstienta a creatiei culturale. Matricea stilistica cuprinde factori fundamentali primari sau categorii fundamentale discontinue, cu posibilitati de a varia independent unii de ceilalti (locuri categoriale), dar care prin complementaritate formeaza o "constelatie" de factori cu functii cosmogenetice; este de o stabilitate relativa si de o rezistenta interioara "considerabila". Ea determina modelarea creatiilor culturale, indiferent de domeniu, pe o perioada mai indelungata sau mai putin indelungata".

O matrice stilistica este caracterizata prin "constanta sau consecventa stilistica, determinata de trasaturile fiecarui mod sau categorie fundamentala. Aceasta constanta sau consecventa este relativa, caci ea functioneaza cata vreme este eficienta pentru o creatie culturala constitutive, ele sunt inlocuite cu altele, cerute de noua conjunctura istorica, geografica, etnica sau individuala, si astfel matricea sau stilul se remaniaza, dand nastere unei alte matrice".

Astfel, daca constiinta este schimbatoare, matricea ramane constanta, pentru ca ea face parte din inconstientul omului. Aceasta constanta este insa relativa unei epoci istorice. Am vazut insa si mai sus ca felul in care se produc influentele intre diferitele matrice stilistice sau intre matricea stilistica si constiinta nu este foarte bine pus in lumina de Blaga. Parintele Staniloae observa acest lucru, adresandu-i o critica in ceea ce priveste locul ortodoxiei in cadrul romanismului; pentru ca ambiguitatea ce pluteste in jurul problemei locului ortodoxiei in cadrul romanismului este sporita si ea: daca ortodoxia este adoptata pe calea constiintei, nu cumva aceasta este mai mult un produs al imitatiei, care, desi integrat romanismului, este ceva marginal si de fapt strain, o modalitate prin care matricea stilistica s-ar dilua, admitand altor matrice sa isi amestece elemente in ea. In acest caz am vazut critica Parintelui: cum poate suporta matricea stilistica romaneasca ortodoxia ca pe ceva strain?

Dar propriu zis, ortodoxia nu face parte din matricea stilistica, pentru ca aceasta din urma este inconstienta. Am putea mai bine sa intelegem de la Blaga ca acele categorii care genereaza religia ca ortodoxie crestina au fost de fapt straine matricei stilistice romanesti. A existat o perioada istorica in care acele categorii stilistice nu erau prezente. Dar ele au fost asimilate de catre matricea stilistica romaneasca.

Acest lucru ar fi in concordanta cu ceea ce sustine Blaga. Comentand teoria matricei stilistice in Dictionarul de termeni filosofici ai lui Lucian Blagaksm spune: "O matrice stilistica este caracterizata prin constanta sau consecventa stilistica, determinata de trasaturile fiecarui mod sau categorie fundamentala. Aceasta constanta sau consecventa este relativa, caci ea functioneaza cata vreme este eficienta pentru o creatie culturala. In momentul in care se istovesc una sau mai multe dintre categoriile constitutive, ele sunt inlocuite cu altele, cerute de noua conjunctura istorica, geografica, etnica sau individuala, si astfel matricea sau stilul se remaniaza, dand nastere unei alte matrice" .

Dar aceasta pozitie este criticata inca de la inceput de Parintele Staniloae: nu a existat un timp cand poporul roman nu a fost crestin si ortodox. Deci categoriile ce genereaza religia crestina ortodoxa trebuie sa fi existat inca de la inceput in matricea stilistica romaneasca. Am mai vazut de asemenea urnita observatie a Parintelui: daca am admite ca aceste categorii nu fac parte din romanism, ci au fost asimilate mai tarziu, acest lucru este totusi in contradictie cu afirmatiile lui Blaga ca fiecarui popor ii corespunde intim o religie.

Observam deci ca nici Parintele nu reuseste sa surprinda finetea argumentelor blagiene, pentru ca de fapt nu ortodoxia face parte din matricea stilistica a poporului roman la Blaga, ci acele categorii care o fac posibila, dar nici Blaga nu este consecvent cu teoria matricei stilistice atunci cand afirma ca ortodoxia a fost asimilata ulterior de catre romanism. Iar din acest punct de vedere Parintele Staniloae surprinde foarte bine ambiguitatea ce insoteste ideea asimilarii unor elemente din alte matrice, fie pe calea constienta, fie pe cea inconstienta.

Sa vedem in continuare cum religia este produsa de catre o matrice stilistica. "O matrice stilistica presupune gruparea acelor categorii fundamentale care ocupa cea mai potrivita asezare din cele patru "locuri categoriale", fixate de Blaga in Geneza metaforei si sensul culturii, carora li se adauga cele secundare, care fac parte din "masa flotanta si labila" a complexului stilistic".

Locurile categoriale fundamentale sunt:
Orizontul spatial (spatiul infinit - inzi, etiopieni; spatiul bolta - hamiti, spatiul mioritic - romani etc);
Orizontul temporal: timpul-havuz, cascada, etc; Accentul axiologic (afirmativ-negativ);
Atitudinea anabasica, catabasica sau neutra;
Nazuinta formativa (individualul, tipicul, stihialul);
"Exista si alti factori secundari ca: dragostea de nuanta, de liniste, de miscare".
Aceste cinci locuri categoriale nu sunt inrudite, nu se poate deduce niciunul din celalalt, si sunt independente, fiecare putand evolua independent si fara sa influenteze pe celalalt.

"Ele sunt eficiente, active, functionale intr-o perioada istorica data, intr-o zona geografica determinata si in cadrul unei colectivitati si chiar in cazul unor indivizi. Ea constituie nucleul stilului existent la un moment dat". Acest nucleu actioneaza ca un "cod generator", el fiind mijlocul prin care popoarele creeaza o cultura proprie. In introducerea la Religie si spirit Blaga arata clar ca esenta religiei poate fi inteleasa mai bine daca o gandim cu ajutorul ideii de matrice stilistica. De fapt, in aceasta carte doreste sa aplice teoria matricei la fenomenul religios.

De aceea el va declara:
"Sub raport filosofic scopul nostru este: Sa aratam varietatea fenomenului religios, mai ales sub raportul unor aspecte foarte putine sesizate pana acum. Sa ajungem incetul cu incetul la o definitie a religiei, mai cuprinzatoare si mai adecvata obiectului ei. Sa punem in lumina importanta fundamentala a factorilor "stilistici", pentru constituirea valorilor religioase (sublinierea autorului - n.n.). Sa dovedim ca si fenomenul misticei, in aparenta atat de straniu si de exceptional, se integreaza in ordine umana ca si alte fenomene ale spiritului creator".

 La Blaga deci "factorul stilistic apare ca principal agent de configurare inconstienta a spiritualitatii unei colectivitati in diferitele ei forme de manifestare, inclusiv in cea religioasa". Dar configurarea aceasta inconstienta nu este ea insasi radacina sau impulsul primar al creatiei. "Matricea stilistica nu explica izvorul sau creatia in sine. Acesta ramane pentru Blaga un mister, cu totul insondabil, plasat ca origine in inconstientul eului omenesc; el tine de originea misterelor cosmologice. Matricea stilistica explica doar de ce creatiile poarta o pecete stilistica". Misterul creatiei umane, intrebarea de ce omul este creator, trebuie legata de alta idee fundamentala a filosofiei blagiene: omul creator se situeaza in orizontul misterului, iar creatia reprezinta impulsul de a-si revela misterul existentei.

De unde vine acest impuls? Am vazut ca acest impuls este tainic, este un mister insondabil. El este posibil totusi in virtutea inrudirii omului cu acest transcendent. Cu alte cuvinte omul este in acelasi timp si creatie, dar si transcendent. Aceasta idee este exprimata magistral prin expresia "transcendentul care coboara". In Pustnicul Blaga va scrie: "Din veci ma arde acelasi gand: sa fii pamant si totusi sa lucesti ca stea". Marea problema a acestei viziuni, pe care i-o va reprosa si Parintele Staniloae, e ca impulsul spre creatia religioasa nu este dat de aceasta transcendenta in mod personal, ci el existam independent de vointa acesteia, in virtutea "inrudirii" omului cu ea.

Daca, din punctul de vedere al esentei, omul este atras spre transcendent, spre ceea ce ii este asemenea, din punctul de vedere al identitatii personale sa acestui transcendent el este respins. El este confruntat cu doua porniri ale transcendentului, aceea a naturii sale care cheama, si aceea a vointei care respinge. De aceea Blaga va spune: "Transcendenta este tara promisa omului, tara in care insa omul nu intra". Ironia este ca omul nu gaseste alt mijloc de cautare, de avansare si de revelare a transcendentului decat acel mijloc prin care transcendentul il face sa se indeparteze de cunoasterea sa. De aceea, "din punct de vedere metafizic, o matrice stilistica constituie factorul frenant, cel ce apara misterele de incercarile omenesti revelatorii care aspira, prin creatie, sa le prinda in mod adecvat si absolut. Din punct de vedere filosofic, din perspectiva omului, matricea stilistica devine "vatra" profunda a inconstientului, constituita la un moment dat, care are o "functie cosmogenetica" de a impulsiona creatia culturala".

Matricea prelungeste astfel spre constient impulsul venit din abisul inconstientului. Aceasta prelungire, dedublare a impulsului religios de catre matricea stilistica, este singura cale prin care omul devine constient de acest impuls. Dar este singura cale "fixata" de Absolut. Am putea spune ca Absolutul nu a lasat alta cale omului, sau nu l-a lasat sa-si croiasca singur o cale, sau sa-si prelungeasca intr-un mod autentic chemarea tainica din inconstient inspre constient.

Aceasta chemare trebuie sa treaca prin filtrul stilului, ini acelasi timp salvator, pentru ca este singura modalitate prin care impulsul religios devine constient, dar si izolator, pentru ca este fixat ca cenzor de catre Transcendent. Din acest punct de vedere observatia Parintelui este in consonanta cu ideea filosofului roman: din perspectiva omului stilul ar fi mai adanc decat religia din planul constiintei. In plan metafizic insa stilul este secundar impulsului spre absolut. Blaga, in introducerea la Religie si Spirit, afirma ca si mistica, oricat de neobisnuita ar parea, ea este tot o creatie culturala, adica tot un efect al stilului.

Aceasta afirmatie va atrage si alte critici dimipartea mior ce sustineau punctul de vedere teologic. Tot in capitolul despre stil Staniloae face o alta critica asupra careia trebuie sa ne fixam atentia, pentru ca prin ea se contureaza si mai mult pozitia Parintelui fata de filosofia lui Blaga. In concordanta cu teoria matricei stilistice, pe care am prezentat-o mai sus, Staniloae afirma:
"Cunoasterea noastra, modelata de factorii stilistici, nu cuprinde nimic pozitiv din realitate, dar totusi e un semn al realitatii, e o dovada ca realitatea exista obiectiv. Prin aceasta [Blaga] recunoaste ca s manifestarile noastre religioase si metafizice nu sunt exclusiv produsul matricei stilistice, ci impulsul mai adanc dar deviat al fiintei noastre dupa realitate". 

Prin urmare, "ortodoxia noastra nu reprezinta numai un produs arbitrar al stilului romanesc, care prin urmare s-ar putea dispensa de asemenea productie, ci in ea este un element mai adanc decat stilul, dar necesar pentru existenta si functionarea stilului".

Pe langa aceasta concluzie mai apare un element care nu pare sa fie o urmare fireasca a analizei teoriei matricei stilistice: "Esentialitatea romaneasca are forma ortodoxa" (subl. ns.). Aceasta fraza nu putea fi extrasa din teoria lui Blaga, deoarece conform acesteia nu exista o esentialitate a unui popor mai adanca decat matricea stilistica, si mai ales sa aiba o "forma" complexa (asa cum ortodoxia o are), care putea sa fie data numai de catre un stil. Dincolo de matricea stilistica este doar acel "elan adanc inradacinat in chiar actul transcendent" prin care "cunoasterea individuala tanjeste dupa adevar". Acest elan nu are trasaturi specifice unui popor. El este "navala spre realitate" ce caracterizeaza pe om in general. Din punctul de vedere al elanului spre transcendent cele doua conceptii sunt incomensurabile. Parintele Staniloae analizeaza conceptia lui Lucian Blaga si prezinta concluzia acestuia ca spre deosebire de metafizica, prin care omul "participa preponderent sau exclusiv pe calea cunoasterii" la revelarea misterului transcendentei, "prin religie fiinta umana se autototalizeaza in fata ordinii ce si-o reveleaza". Iar mai departe afirma propria convingere: faptul ca religia "nu se multumeste cu orice realitate, ca stiinta, ci tinde dupa ultimele coordonate, arata mai mult decat o deosebire accidentala intre ea pe de o parte si arta, stiinta si metafizica pe de alta; arata o deosebire esentiala, pe care dl. Lucian Blaga n-a explicat-o catusi de putin, ci s-a multumit sa constate cele doua note caracteristice ale ei".

Daca Parintele Staniloae vede in aceasta calitate a religiei de a angaja omul mai plenar un indiciu ca intre religie si celelalte modalitati de revelare a misterului existentei este o deosebire esentiala, adica religia este altceva decat arta, stiinta, metafizica, pentru Blaga religia este doar o modalitate intre alte modalitati de cunoastere. Faptul ca prin religie omul se autototalizeaza, pentru Blaga are alt sens decat pentru Staniloae: iesita din atractia omului spre transcendent, ea este una din modalitatile prin care acesta incearca sa cucereasca transcendentul, sa se instaureze ca transcendent Acesta este pana la urma scopul tuturor modalitatilor de cunoastere, chiar daca, de exemplu, in arta "incercarile revelatorii nu privesc neaparat elementele ultime sau coordonatele insesi ale misterelor existentei". Prin modalitatea de cunoastere numita religie se exprima, intr-adevar, "mai radical, mai pasionant navala fiintei umane dupa realitate, adica adancurile ei, substanta ei", dar in conceptia blagiana religia nu se poate exprima decat tot in cadrul coordonatelor stilistice, de fapt ea este un efect al acestora, si de aceea un instrument impropriu pentru cucerirea realitatii absolute, asa cum improprii sunt toate celelalte instrumente: arta, metafizica, stiinta.

Pentru Parintele Staniloae insa faptul ca in religie omul traieste "cea mai pasionanta navala" spre realitate este un indiciu ca religia se apropie cel mai mult de substanta autentica a omului. Dar daca se apropie cel mai mult inseamna ca ea este modalitatea cea mai plenara prin care omul traieste chemarea spre absolut. Religia pastreaza deci si dupa filtrarea prin matricea stilistica ceva din chemarea originara. Dar acest ceva nu este ca in cazul celorlalte modalitati de cunoastere, ci este destul pentru a arata omului calea spre acest absolut.

Acest lucru inseamna ca arta, stiinta, metafizica, nu exista ca atare originar, adica in omul neacoperit de straturile matricei stilistice. Dar religia, chiar daca ar fi ceva mai mult decat apare ea azi, ar fi existat si inainte de cenzura, in sensul ca ea era de fapt acea sete dupa absolut, intrezarind perfect tinta spre care se indrepta; cu ajutorul unei astfel ae religii primordiale si pure, omul in mod sigur ar fi ajuns la atingerea scopului sau: cunoasterea absolutului. Din teama de a nu fi cunoscut, absolutul, Marele Anonim cenzureaza navala omului spre sine, aplicandu-i peste fiinta sa autentica.

"Religia fiind cea mai pasionanta navala a fiintei umane spre realitate si anume spre cea mai principala realitate, iar in general navala spre realitate fiind substanta fundamentala a omului, urmeaza ca religia e cea mai centrala expresie a acestei substante fundamentale umane. Ea e mai adanca decat stilul, mai una cu fiinta umana. ... Cauza pentru care Marele Anonim pune in om franele stilului este tendinta religioasa a acestuia. Religiozitatea omului este prin urmare cauza mai adanca a stilului si nu viceversa".
Aceasta interpretare corespunde din punctul de vedere al cenzurii transcendentei cu viziunea lui Blaga. Mariana Sora ne da informatia ca din Stiinta si Creatie reiese ca "rolul factorilor stilistici e enorm chiar atunci cand e vorba numai de observarea fenomenelor, aceasta fiind in genere "imbibata de o teorie prealabila". Insasi observarea se face dintr-un unghi de vedere dat de o conceptie, deci e conditionata de "factori stilistici". Deci stiinta se relativizeaza de asemenea". in continuare, M. Sora reda o afirmatie a lui Blaga: "Vederile metafizice ale spiritualismului sau ale materialismului sunt mituri, si mit este cutare ipoteza a stiintei moderne".

Interpretarea Parintelui nu corespunde insa din punctul de vedere al continutului de cenzurat. Dupa Blaga impulsul cenzurat de Marele Anonim nu este in nici un caz religios. Acesta se datoreaza pur si simplu inrudirii de natura dintre om si Marele Anonim; este o simpla atractie magnetica. Pentru Parintele aceasta atractie fo magnetica este de neconceput De fapt intregul efort al teologului de a "atinge" conceptia blagiana sta sub imperiul acestui scop: convertirea atractiei magnetice in chemare din partea transcendentului. Parintele Staniloae doreste sa arate ca mai degraba trebuie sa concepem acest impuls ca fiind de fapt o chemare decat simpla atractie legata de inrudirea esentiala dintre om si fiinta absoluta.

Parintele Staniloae nu elimina aspectul inrudirii, ci numai pe cel al atractiei fiintiale, inconstiente. Pentru ca daca este o atractie inconstienta omul nu poate da o valoare acestei chemari, el pana la urma nu are un merit, pentru ca nu tine de vointa lui, si pana la urma, chiar daca ar reusi o cucerire a absolutului, in om nu s-ar intampla nimic pozitiv: chiar daca cunoasterea ar exploda spre absolut, el tot nu ar fi acest absolut, pentru ca ar fi inca guvernat de legea care l-a impins la uzurparea absolutului.

Atunci ar deveni propriu-zis un Mare Anonim, care la randu-i s-ar feri de alti mici anonimi ce vor voi sa ii ia locul. Si astfel am avea succesiuni nesfarsite de uzurpari. Dar bineinteles, dupa Blaga acest lucru nu este posibil, pentru ca cenzura stilului nu da gres. La Staniloae, din contra, in cazul religiei, aceasta nu a reusit sa voaleze complet elementele esentiale ale acesteia. Aceste elemente sunt adevarate indicii pentru viata adevarata pe care trebuie sa o duca omul.

Vedem deci ca in conceptia Parintelui, cenzura poate da gres, infinita succesiune de uzurpari fiind deci, cel putin in principiu, posibila. Blaga vede in aceasta izolare pe care a infaptuit-o Marele Anonim un semn ca omul ar fi putut mai mult, dar ii este refuzat un destin maret: "Faptul ca nu suntem cristale imobile sau fapturi hieratice, ci configuratii larvare, in spatiu si timp, faptul ca nu suntem zei in acord permanent cu ei insisi, ci molecule neimplinite, bolnave de-un launtric dezechilibru, faptul ca nu suntem statice oglinzi, ci fiinte urzite din instabilitate si efort, constituie o dovada ca suntem creaturi inadins, refuzate de adevar, spre a fi cu atat mai mult creaturi destinate creatiei."

Dar oare cruzimea Marelui Anonim care ne "izgoneste" din cele ale sale prin creatie nu produce o infrangere totala a omului? Pentru Blaga, in ciuda efortului infinit de a cunoaste realitatea, in ciuda esecului sau perpetuu, omul are o maretie pe care Marele Anonim nu i-o poate lua. De aceea la intrebarea ce rost are o cunoastere care nu e cunoastere? filosoful poate raspunde mandru: o realizare a spiritului. Simbolul infruntarii destinului harazit de Marele Anonim este Sfantul Gheorghe infruntand Balaurul, atat de venerat in popor, ceea ce arata o presimtire romaneasca a unui destin creator al omului.
Dintr-o astfel de infruntare, chiar zdrobit, omul castiga o putere pe care Marele Anonim nu i-o poate lua: puterea de a-si revela sensuri noi pentru lumea in care traieste. Neavand posibilitatea sa cunoasca lumea in " realitatea ei, asa cum a fost creata, el re-creeaza lumea conform noilor sensuri pe care insusi le da. In acest fel invinsul se transforma in invingator, pentru ca desi Marele Anonim are iluzia victoriei, de fapt omul ii rapeste creatia.

Omul se instapaneste peste un univers fara sens pentru el (un haos), pentru a-l reordona dupa propria vointa. El se face invingator pentru ca devine un demiurg care, desi in planul fizic creeaza lumea dintr-o materie preexistenta, in cel metafizic o creeaza din nimica pentru ca el nu poate accede la nicio informatie despre ceea ce sta la baza universului, ci totul este creatie proprie. De aceea in cartea Religie si Spirit Blaga se exprima in felul urmator: "Cat priveste revelatia divina, la care se refera atatea dintre religiile trecute si prezente, in definitiv aceasta ramane o problema de natura metafizica, iar sub unghi metafizic atitudinea noastra orice cititor o poate deduce din conceptia pe care am dezvoltat-o altadata cu privire la censura transcendenta si la franele transcendente. De vreme ce dupa conceptia noastra toata grija Marelui Anonim este tocmai aceea de-a impiedica fiinta umana (prin censura transcendenta si prin franele transcendente) de a-si talmaci in termeni adecvati si pozitivi misterele existentei, nu prea vedem ce rol ar mai putea avea o revelatie a carei initiativa ar trebui sa o ia acelasi Mare Anonim. Nu ne prea putem inchipui ca Marele Anonim ia cu o mana ca sa dea cu cealalta."

Dar la limita, chiar conceptia despre un Mare Anonim care cenzureaza cunoasterea este tot creatie pur umana si nimic nu poate garanta ca un astfel de Mare Anonim chiar exista sau ca exista un sens instituit de acesta in univers. Acest lucru nu impiedica ratiunea umana sa alcatuiasca dogme.

Acesta este aspectul pe care teologul Staniloae il tagaduieste; de aceea el intreaba: "de unde stie dl. Lucian Blaga macar atata cat stie, ca exista anume o realitate transsubiectiva?". Raspunsul filosofului ar fi ca nu stie, dar numai cu ajutorul unor astfel de dogme omul poate sa instituie sensuri in materialul brut al mediului ce ne inconjoara. Cunoasterea, dupa Blaga, nu trebuie sa caute deci un sens considerat ca i dinainte stabilit, la care sa se poata ajunge prin uzul riguros al ratiunii. O astfel de cautare este sortita dinainte esecului pentru ca un sens al lumii, daca exista, nu va putea fi niciodata cunoscut de om. Aici probabil ca se simte influenta operei Faust tradusa de el. Omul trebuie sa inteleaga posibilitatile spiritului sau creator care nu stau doar in prelucrarea exclusiv pe calea ratiunii a informatiilor externe ce s-ar prezenta in mod obiectiv constiintei; ci spiritul uman trebuie sa creeze unitar, in totalitatea sa, neatrofiind aspecte poate chiar mai importante decat ratiunea. De aceea, filosofia blagiana prelucreaza in mod genial traditiile populare romanesti, unde autorul a vazut pulsul autentic al spiritului creator nesaracit de ratiune.
Concluzia este ca, intr-un univers plin de mister, cunoasterea omului ar fi imposibil sa se realizeze numai pe calea noncontradictiei.

De aceea Blaga isi indreapta atentia asupra dogmei, care prezinta inca posibilitati neexplorate. Desi, dupa filosoful roman, o dogma care sa aiba un continut "revelat" ar fi un nonsens, el "afirma ca dogmaticul ca articulatie de gandire sau ca formulare intelectuala a unui ce metafizic a aparut si in afara de crestinism si ca poate aparea oricand, cu alt continut, construit din alte concepte, in cadrul metafizicii profane. Prin aceasta el se disocia critic de ganditori precum Kierkegaard, K. Barth etc. Care excludeau conceperea dogmaticului in legatura cu cunoasterea intelectuala".

In Eonul Dogmatic dogma era definita in felul urmator: "o formula, desi, contradictorie, constient enuntata ca atare". In Filosofia Stilului o defineste dupa cum urmeaza: "formula a irationalului, in fata caruia trebuie sa te apleci, fiind ireductibil la alte elemente".

"Pentru Blaga, ea este o formulare intelectuala ce transcende intelegerea logica si vizeaza prinderea intr-o expresie antinomica a irationalului. La origine, dogma presupune o criza a intelectului, o neputinta a acestuia de a explica realitatea existenta. In consecinta, sufletul se refugiaza in credinta, iar intelectul recurge la formulari inaccesibile unei explicatii logice".

Pentru Blaga Parintii primelor secole crestine nu au epuizat posibilitatile dogmaticului (modalitate de gandire mai timpurie decat crestinismul), "dovada ca filosoful roman incearca sa largeasca posibilitatea de a gandi metafizic cu un nou mod: cel dogmatic". Dar el face aceasta eliminand ideea de revelatie, lasand cugetarii omenesti completa libertate de a construi sensuri si de a revela sau spori misterul lumiii.

 Avandu-si originea exclusiv in om (chiar daca si pe baza inrudirii de esenta cu absolutul) religia despre care vorbeste filosoful de Sa Lancram este de fapt o metafizica: "Lucian Blaga nu vede intre religie si metafizica decat o deosebire de ordin extensiv. Religia este o metafizica la care se asociaza si celelalte facultati ale spiritului uman. Si in metafizica si in religie este vorba de o revelare produsa de om prin cunoasterea auto-revelatorie, religia are ca centru, dupa dl. Lucian Blaga, tot metafizica", Parintele Staniloae simte nevoia acestei precizari pentru a nu starni aiubiguitati; iar tocmai ambiguitatile erau tinta criticii sale: "Religia de care vorbeste dl. Lucian Blaga nu mai e religie. In sistemul, D-sale nu este loc pentru religie. Ceea ce am desprins in capitolul Religie si Stil ca elan mai adanc decat stilul, nu e religie, ci metafizica. Dl. Lucian Blaga numeste in chip gresit acel elan religie si noi am evidentiat natura lui mai adanca decat a stilului numai pentru a arata o alta contrazicere a d-lui Blaga, care face pe de alta parte religia subordonata stilului".

Datorita acestei din urma precizari intelegem grija Parintelui pentru a nu starni ambiguitati: el a incercat sa gandeasca teoria matricei din interior si a dus firul gandirii pe alte taramuri neexplorate de filosof, intamplator sau nu, aceasta interpretare facuta de teolog conduce spre concluzia unei revelatii a divinitatii. Aceasta a doua cale descoperita de teolog se datoreaza faptului ca filosofia blagiana; contine elemente crestine care insa au fost voit denaturate pentru a corespunde schemei filosofice preconcepute. Dar aceste elemente puse intr-o ordine fie ea si straina de duhul evanghelic isi pot regasi totusi semnificatia originara. Cu alte cuvinte, Parintele Staniloae vrea sa arate ca insasi filosofia blagiana tinde sa revina la matca crestina din care a fost luata. Daca descopera o a doua cale de a gandi aceasta filosofie nu inseamna ca teologul denatureaza voit de la inceput termenii filosofici pentru a incapea in schema sa teologica, ci ca acestia, fiind la inceput denaturati, incadrati intr-o filosofie nu pot decat sa starneasca contradictii pe care filosoful le aplaneaza prin gandirea dogmatica.

Teologul insa nu considera ca fiind sanatoasa o gandire dogmatica fara o revelatie. Dogmaticul nu inseamna a trece sub tacere o contradictie de dragul realizarii spirituale sau de dragul unui sens care hraneste vietile oamenilor. Ci inseamna pazirea unui adevar, revelat de catre o constiinta superioara in care ne incredem, dar pe care nu putem sa o intelegem in totalitate. Iar scopul dogmaticului nu este pur omenesc, ci este inteles treptat de oameni prin credinta ce se manifesta in creatiile de zi cu zi.

Pentru a ne feri de ambiguitati, dupa ce ne face sa avem imaginea unei religii care are radacini de dincolo de matrice, adauga in capitolul urmator ca aceasta religie nu este in nici un caz religia pe care o concepe Blaga. Interpretarea lui Staniloae a matricei stilistice a avut scopul de a evidentia o "contrazicere" a lui Blaga, deoarece, incercand sa arate ca orice produs cultural se datoreaza stilului, el saraceste cu buna stiinta definitia religiei, ca de altfel intreaga realitate "ca sa intre in cadrul stramt al ideii sale preconcepute". Nepornind de la realitate, conceptia lui Blaga nu poate sa fie o interpretare "a realitatii", ci doar o combinare "interesanta" de arta, filosofie, poezie.

 "Filosofia d-lui Blaga e o poezie, construita de un suflet cu predispozitii de poet si tinzand sa explice cu deosebire creatia poetica. Ea isi va pastra, desigur, o importanta in istoria filosofiei din Romania, ca un sistem interesant in rand cu alte sisteme interesante. In nici un caz insa ea nu poate fi privita ca o expresie autentica a spiritului romanesc si deci ca un punct de plecare pentru cugetarea romaneasca viitoare".

Motivul criticii teoriei matricei stilistice este insa in special urmatorul: daca Dumnezeul nenumit, dar cunoscut in Hristos, devine in opera lui Blaga un Mare Anonim, un "demiurg rau", care cenzureaza elanul omului spre el, daca energiile necreate devin "diferentiale divine" si daca elanul spre realitatea ultima nu este o chemare, ci un impuls inconstient, atunci pentru cine va vrea sa adopte "explicatia" lui Blaga asupra lumii nu va fi loc de viata morala: «Viata omului pe pamant numai cu aceasta conditie a putut deveni serioasa. Daca toata viata omului in lume si in special intreaga problema divina se reduce la un pretext al construirii de basme, daca «Dumnezeu nu vine aproape, dandu-ne certitudinea acestei apropieri si a obligatiilor ce ni le impune, viata noastra nu are nici un temei de seriozitate. Un basm croit de mintea mea, pe langa pastrarea constiintei ca e simplu basm, nu-mi poate impune nici mie, nici altora o riguroasa linie etica in viata".

 Prin afirmarea libertatii individului de a construi un sens pentru lumea in care traieste Lucian Blaga nu este un inovator. Aceasta idee este o caracteristica a filosofiei occidentale moderne si o idee de o extrema actualitate. El este insa fascinant prin modul in care prezinta aceasta idee, imbracand-o intr-o argumentare unica.

O asemenea idee insa nu poate fi redusa la o morala, in primul rand pentru ca din punct de vedere filosofic ea nu este prezentata in cadrul unei etici. Ea trebuie inteleasa ca atare. Pentru Parintele Staniloae insa morala este tocmai norma prin care un sistem filosofic poate fi judecat. O astfel de atitudine intr-o epoca a libertatii de exprimare poate cu greu sa fie considerata demna de luat in seama. De aceea, critica lui Blaga, in ochii cititorului contemporan, nu este cu totul deplasata pentru ca filosoful si-a vazut intr-adevar sistemul judecat si catalogat ca "mit meschin".

Aceasta expresie a Parintelui pare destul de dura, in comparatie cu tonul general al cartii. Ea este insa izvorata dintr-o dorinta sincera de a respinge avantul tot mai mare al curentelor care pun un accent exagerat pe om si pe maretia creatiei lui. Filosofia moderna nu stie catmaretia omului nu sta doar in ceea ce poate acesta cuceri prin cunoastere, ci mai ales in smerenie. Meritul filosofiei blagiene este ca face cunoscuta intr-o maniera romaneasca ideea smereniei pe care trebuie sa o aiba omul: pentru filosof omul nu poate cunoaste adevarata fata a creatiei. Cu toate acestea smerenia este curand transformata de filosof in orgoliu metafizic: individul va refuza orice revelatie, preferand sa instituie el insusi sensuri ce ii convin. Aceasta forma de dogmatism este motorul progresului. Astfel, desi vorbeste cu un limbaj oriental, Blaga este mai mult un fiu al occidentului.

Valoarea filosofiei blagiene este de netagaduit. Dar Parintele nu punea sub semnul intrebarii aceasta valoare, pentru ca el insusi afirma ca filosofia blagiana poate fi cercetata ca un sistem "interesant". Pentru teologul roman tot ce nu indeamna la o viata morala poate fi interesant si respectat, dar nu depaseste statutul unui mit. Pentru o constiinta occidentala insa viziunea Parintelui Staniloae este de neinteles, si chiar ceva de care trebuie sa ne ferim.

Viziunea Parintelui Staniloae asupra creatiilor culturale merita insa cea mai mare atentie: autorul este liber sa puna ce va dori in creatia sa, cu toate acestea el trebuie sa tina cont de un criteriu: felul in care opera sa poate contribui la progresul moral al cititorilor si chiar al comunitatilor in general; a face un sistem care comunica, sub o forma fascinanta, un relativism al valorilor inseamna a insela mintile tuturor celor care, din admiratie fata de uriasa si impunatoarea constructie, in "imprejurarile concrete ale vietii" vor uita care sunt datoriile morale fata de cel poate mai putin avansat intelectual: "O filosofie trebuie sa se aproprie de problemele mari ale vietii, dand raspunsuri egale cu seriozitatea lor. Unde sunt raspunsurile d-lui Blaga la atatea fete si probleme ale vietii, de care se ocupa atat de magistral religia crestina?".

 Ionut Untea

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 4782

Voteaza:

Un aspect al polemicii Staniloae-Blaga: Critica matricei stilistice 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • mihai negruPostat la 2011-08-29 05:27

    Bineînţeles că ortodoxia constituie doar o parte din spiritualitatea romaneasca. Ortodoxia este un sistem perfect suficient lui insusi, neavand nevoie de ceva din afara sferei in care se manifestă. Dar acest fapt e real doar pentru cei aflati in interiorul acestei "sfere", pentru cei care practică ortodoxia. Faptul ca unii pot privi aceasta sfera din exterior, ramânând oameni spirituali, este prin el însuşi dovada ca spiritualitatea nu are granite omeneşti, cu atat mai putin cele fixate prin termeni cu reverberatii exclusiviste (de ex. ortodox, fata de crestin; sau chiar crestin, fata de iubitor de Dumnezeu si semeni). "De acest pericol nu a scapat nici Blaga cand a interpretat ortodoxia in mod gresit ca fiind un produs al matricei stilistice..." – observatie falsa, intrucat se bazeaza pe o eroare banală (că ortodoxia si spiritul crestin ar fi sinonime perfecte) Dar ortodoxia este, evident, un produs al matricei stilistice, in masura in care este doar una dintre formele de cristalizare ale spiritului crestin - divin, cu adevarat transcendent. O astfel de confuzie este posibila in mintea omului pentru care exista, probabil pastrat sub tacere, simţământul ca o religie are drept de monopol asupra aprecierii Transcendentului şi căutării spirituale, “impulsului spre absolut”. Aceasta tacută convingere, familiara clericilor, marcheaza in buna parte argumentele “teologului”; el are dificultati in a vedea diferenta intre cautarea liberă a Divinitatii si cautarea duhului ortodox către Divinitate. La fel, argumentele lui Blaga - pe cat de frumoase şi izvorâte din sinceră cautare de a se elibera de constrângeri şi dogme- par atinse usor de orgoliul propriei inteligenţe (altfel nu se prea explica ideea “mandriei omului” in fata Marelui Anonim, caruia ii răpeşte victoria creandu-si propriile intelesuri ale unei realitati de nepatruns in mod pozitiv si adecvat). Stăniloaie e chiar sincer spunând că “Un basm croit de mintea mea, pe langa păstrarea constiintei ca e simplu basm, nu-mi poate impune nici mie, nici altora o riguroasa linie etica in viata”. Evident fiindca el simte nevoia ca cineva sau ceva să impună oamenilor o „etică riguroasă” şi nu are încredere ca etica se poate afirma şi altfel. (spre exemplu, printr-un firesc simţ al compasiunii - „ce tie nu-ti place altuia nu face” – sau prin contemplare a darului creaţiei) Dar pana la urma, si Staniloaie si Blaga isi justifica, de fapt, propriile feluri de a fi: un teolog (slujitor al Divinului revelat prin religie, şi iubitor de seriozitate), si respectiv un artist (creator in finit - dupa chipul si asemanarea Creatorului in absolut - şi iubitor de frumusete). Un articol foarte bun, desi încheiat trist, cu citarea unei lovituri sub centură administrate de “parinte” filosofului. (Blaga spune el insusi ca religia este cea mai complexa forma de poziţionare a omului fata de absolut, antrenand valenţele Omului in mai covârşitoare măsură decat alte forme ale culturii; si totusi, Staniloaie are pretentia ca filosofia lui Blaga să raspunda problemelor vietii cel puţin cum au făcut-o Iisus Christos şi 2000 de ani de teologie crestina).

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE