Uscaturile din Biserica

Uscaturile din Biserica Mareste imaginea.

 "Nu exista padure fara uscaturi“. Este dictonul pe care multi, uitand uneori de ei insisi, il rostesc referindu-se la Biserica,  cu precadere la slujitori. Intrebarea este: ce facem cu ele?

Nu stiu cati oameni stiu ca dictonul de mai sus are un fundament biblic. Dar n-ar strica sa afle. Dupa Hristos, orice greseala sau pacat ne transforma in "uscatura“.

Ba chiar Hristos afirma, la un moment dat, ca El,  Cel Sfant, este lemnul verde, iar cei lipsiti de virtuti sunt lemnul uscat. Astfel,  insasi Scriptura confirma dictonul preluat din natura.  

Fara indoiala deci, uscaturile exista in Biserica. Fie ca sunt din randul mirenilor sau clericilor, ele se comporta ca si in natura: cu cat sunt mai uscate, cu atat trosnesc mai tare si ard mai repede. Teama de a ajunge in aceasta stare a fost un bun instrument de pocainta si desavarsire pentru sfinti, care ziceau: uscatura sunt eu, lemnul verde il stie numai Dumnezeu. Aceasta atitudine este si baza unei relationari corecte la uscaturile existente. De regula, atunci cand se intampla sa iti iasa in cale o uscatura, exista tentatia de a o dispretui si a o condamna la punere pe focul osandirii. Numai ca, crestineste vorbind, ar trebui sa luam in calcul trei chestiuni. Prima face referire la uscaturile din ograda proprie. Pilda cu paiul si barna este suficient de puternica pentru a ne pastra echilibrul si ratiunea. A doua tine de posibilitatea pocaintei, a transformarii uscaturii in lemn verde. Inca din Vechiul Testament avem o imagine puternica legata de aceasta: toiagul lui Aaron care a inverzit. Iar Hristos foloseste o imagine si mai puternica: pietrele care se transforma in fii ai lui Avraam, fii ai credintei. Dar asta depinde numai si numai de vointa lemnului uscat. A treia tine de teologia pedepsei in Biserica. Orice pedeapsa bisericeasca are in vedere doua tinte: constatarea (cu durere) a unei deviatii spirituale de la calea cea dreapta si izolarea acesteia, pentru a nu prolifera. Paradoxal, spre deosebire de natura,  in Biserica uscaturile tind sa prolifereze, sa prinda lastari la fel de uscati. De aceea,  din toate cele spuse pana aici, intelegem ca padurarii au o responsabilitate foarte mare. Mai ales atunci cand, in vreme de ispita, uscaturile tind sa se inmulteasca, atat de tare, incat pot pune in pericol intreaga padure. Ati vazut, probabil, destule relatari prin presa, cu paduri arzand din pricina uscaturilor. Asa ca, meditand la Hristos, care spune daca sarea se va strica, cu ce se va sara?, ma intreb si eu: Daca lemnul uscat se crede verde,  unde se ajunge? Sau daca padurarul se va usca, ce se va intampla cu padurea?

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)

.

Despre autor

Eugen Tanasescu Parintele Eugen Tanasescu

Senior editor
184 articole postate
Publica din 05 Decembrie 2016

12 Iulie 2013

Vizualizari: 912

Voteaza:

Uscaturile din Biserica 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE