Vesmantul alb - haina luminoasa

Vesmantul alb - haina luminoasa Mareste imaginea.

Vesmantul alb - haina luminoasa

Imediat dupa intreita scufundare, noul botezat este imbracat intr-un vesmant alb pe care textele liturgice si explicatiile patristice il numesc vesmant al luminii, haina imparateasca, vesmant al nemuririi etc.

Preotul pune pe cel botezat haina de botez zicand: "Se imbraca robul lui Dumnezeu (N) in haina dreptatii, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin". Apoi se canta troparul: "Da-mi mie haina luminoasa, Cel ce Te imbraci cu lumina ca si cu o haina, mult Milostive Hristoase, Dumnezeul nostru".

Acesta este unul din cele mai vechi ritualuri ale botezului si in vechile explicatii baptismale ocupa un loc foarte important. Dar cu timpul, aceste explicatii si intelegerea ritualului imbracarii, au fost "diluate", reduse la un simbolism pur exterior. Se spune doar ca vesmantul alb simbolizeaza puritatea spirituala si virtutea spre care orice crestin trebuie sa tinda in cursul vietii sale. Desigur, nu exista nimic fals in aceste explicatii, dar lacuna sta in aceea ca rmane fara raspuns intrebarea principala: care este natura insasi, continutulacestei puritati si al acestei virtuti? Ori, cum am vazut deja, insasi existenta slujbei, a ritualului si a desfasurarii este nu numai de a simboliza ceva, ci ca acestea sunt totodata revelatie si dar a ceea ce simbolizeaza. Astfel, ritualul vesmantului alb este nu numai indemn la necesitatea de a duce o viata curata si virtuoasa, caci daca era numai atat, aceasta nu ar fi adaugat nimic la botezul propriu-zis: se intelege de la sine ca suntem botezati pentru a duce o viata crestina care trebuie sa fie neaparat cat mai curata si mai virtuoasa. Ceea ce descopera si comunica, este noutatea totala a acestei puritati si a acestei virtuti, a acestei vieti spirituale noi, pentru care neofitul a fost recreat prin scufundarea baptismala si care-i va fi oferita acum prin darul pecetii Sfantului Duh.

Nu mai trebuie probat ca traim astazi intr-o profunda criza morala si spirituala. Pe de o parte noi auzim tot felul de plangeri cu privire la "criza morala" asupra naturii careia si asupra masurilor ce trebuie luate pentru a o depasi, crestinii insisi par a fi foarte impartiti: unii apara codul moral vechi si bun si cerand restabilirea lui, apar cei care denunta ipocrizia si legalismul acestui cod si preconizeaza o moralitate noua pe care o numesc etica conjuncturala, etica iubirii etc. Pe de alta parte, constatam astazi o reinnoire semnificativa a interesului pentru spiritualitate, acest termen acoperind o incredibila confuzie care da nastere la o mare varietate de retete si invataturi foarte dubioase. Vedem o lume care afirma spiritualitatea (celebrarea vietii) si o lume care o neaga (sfarsitul lumii), extactica "miscare a lui lisus", inmultirea unor sefi de miscari spirituale si a unor "guru" de tot felul, meditatia transcendentala, glosolalii, misticismul oriental, redescoperirea Diavolului si a vrajitoriei, obsesia exorcismelor etc. In parohiile noastre care nu sunt inca infestate de aceste tendinte lumesti, constatam cu tristete reducerea sigura a vietii religioase la un numar de obligatii exterioare si care au devenit tabu - respectarea carora nu impiedica deloc pe oamenii nostri cumsecade sa traiasca in fapt o viata perfect secularizata, conforma cu niste criterii aproape total straine Evangheliei.

Toate acestea, repet, reveleaza o confuzie fenomenala, o desavarsita lipsa de criterii realmente spirituale si, mai ales, seriozitate - care in traditia ortodoxa este ceruta totdeauna ca o conditie sine qua non a oricarei spiritualitati veritabile -, a carei dobindire sincera risca sa fie deturnata si sa ajunga la o catastrofa. Epoca noastra este una a imposturii, a sarlatanismului spiritual si a contrafacerilor cu chipul "ingerului de lumina" (II Cor. 11,14). Si principalul pericol, principala insuficienta a tuturor acestor fenomene este ca prea multi oameni astazi - inclusiv campionii aparent cei mai traditionali ai spiritualitatii - par a considera aceasta ca un fel de entitate in sine, aproape total distincta de intelegerea si experienta crestina a lui Dumnezeu, a lumii si a omului, a intregii credinte crestine. Am vazut Filocalia citita si practicata de unele grupuri si cercuri al caror invatamant esoteric nu numai ca nu avea nimic comun cu punctul de vedere crestin, ba ii era diametral opus. Astfel, atunci cand nu este alipita la totalitatea credintei, chiar spiritualitatea cu aparenta cea mai traditionala, cea mai ortodoxa, risca totdeauna sa devina unilaterala si, in acest sens, eretica (de la grecescul airesis: alegere si, prin urmare reducere), altfel spus risca sa devina o pseudo-spiritualitate.

Pericolul unei astfel de pseudo-spiritualitati a existat totdeauna. El a fost deja denuntat de Sf. loan, care implora pe crestini sa nu dea crezare oricarui duh, ci sa cerce duhurile pentru a vedea daca sunt de la Dumnezeu si, tot el, fixeaza regula fundamentala care permite sa procedezi la aceasta proba: "Orice duh, scrie el, care marturiseste ca lisus Hristos a venit in trup, este de la Dumnezeu" (I In., 4,1-2). Aceasta inseamna ca criteriul spiritualitatii se afla in doctrina crestina centrala a intruparii, centrala pentru ca ea implica si contine intreaga credinta crestina, toate dimensiunile conceptiei crestine asupra lumii: creatie, cadere, rascumparare. Dumnezeu, lume, om. Dar atunci, unde se descopera mai bine aceasta spiritualitate veritabila, aceasta viziune totala asupra omului, asupra naturii si vocatiei lui, decat in sf. Taina al carei scop este tocmai acela de a restaura in om adevarata lui natura, de a-i darui o viata noua si a-l renaste prin apa si prin duh? Tocmai in acest context plenar, ritualul hainei luminoase, aparent atat de secundar, incat nici macar nu este mentionat in manualele clasice de dogmatica si de teologie morala, dobindeste adevarata lui semnificatie, isi descopera sensul lui sacramental.

Regula fundamentala a teologiei liturgice, regula aplicata rar in explicatiile artificial simbolice ale cultului, este ca semnificatia veritabila a fiecarui act liturgic este revelata de catre context, adica prin locul pe care-l ocupa in randuiala slujbei, a oficiului liturgic, cu alte cuvinte, fiecare act de cult isi primeste semnificatia si de asemenea, puterea de la cel care-l precede si de la cel care urmeaza. Astfel ca, de o parte, ritualul hainei luminoase completeaza si pecetluieste botezul insusi, faptul imbracarii hainei albe raspunde gestului dezbracarii hainelor vechi pe care-l face catehumenul inainte de botez, corespunde goliciunii lui inainte de a intra in apa rascumpararii, iar pe de alta parte aceasta inaugureaza a doua parte a slujbei initierii: Mirungerea, darul Sfantului Duh. Aceasta dubla functie a ritualului reveleaza continutul veritabil al vietii celei noi, continutul innoirii insasi.

Noi cunoastem deja ca dezbracand hainele purtate inainte de botez, catehumenul leapada omul cel vechi si viata lui anterioara, viata de moarte si de separatie. intr-adevar, tocmai aceasta separare a descoperit lui Adam si Evei goliciunea lor si i-a indemnat sa si-o ascunda sub vesminte. Dar de ce nu se rusinau de goliciunea lor inainte de pacat? Pentru ca erau imbracati de slava si de lumina divina, in neg raita frumusete care este adevarata natura a fiintei umane. Acest prim vesmant este cel pierdut atunci si "au vazut ca sunt goi" (Gen. 3,7). Acum, faptul, de a reimbraca haina de lumina semnifica mai intai revenirea omului la integritatea si la nevinovatia avuta in Paradis, recuperarea adevaratei naturi mascata de pacat. Sfantul Ambrozie compara camasa botezului cu vesmintele lui Hristos de pe Tabor. Hristos transfigurat face sa apara umanitatea perfecta si fara de pacat, nu goala, ci imbracata in vesminte albe ca zapada in lumina necreata a slavei divine. Raiul si nu pacatul este cel ce reveleaza adevarata natura a omului, prin botez omul se intoarce in Paradis, la adevarata lui natura, la adevaratul lui vesmant de slava.

Fiind punctul final al botezului, ritualul vesmantului alb inaugureaza faza urmatoarea slujbei initierii. Suntem imbracati in aceasta camasa stralucitoare pentru a putea fi unsi. In Biserica veche, era inutil sa explici legatura evidenta si fireasca intre aceste doua ritualuri. Biserica stie cele trei conotatii esentiale ale acestei duble actiuni, care reveleaza cele trei dimensiuni fundamentale ale vocatiei supreme ale omului in Hristos - dimensiunile imparatesti, sacerdotale si profetice. Efodul de in al regelui David (2 Sam. 6,14), vesmintele sacerdotale ale lui Aron si ale fiilor lui (Ex. 28), mantaua lui Mie (II Regi 2,14), ungerea primita de regi si preoti, darul profetic al ungerii: toate acestea se implinesc in Hristos care "a facut din noi regi si preoti" (Ap. 1,6), "semintie aleasa, preotie imparateasca, neam sfant" (I P2,9), Hristos a impartasit (revarsat) Duhul Sau peste oameni cu scopul ca ei sa fie "profeti" (Fap.2,18). Nascut a doua oara in apele baptismale, reinnoit dupa chipul Celui care l-a creat, regasindu-si negraita-i frumusete, omul este acum gata sa fie desemnat sa raspunda noii si supremei sale chemari in Hristos. Fiind botezat in Sfantul Duh, fiind imbracat in vesmant nou, el este gata sa primeasca Duhul Sfant, Duhul lui Hristos insusi, insusi darul lui Hristos - adica Unsul, regele, preotul si profetul, continutul intreit al oricarei vieti autentice crestine, a oricarei spiritualitati.

Parintele Alexander Schmemann

Din apa si din duh, Editura Sophia

Cumpara cartea "Din apa si din duh"

18 Aprilie 2016

Vizualizari: 3709

Voteaza:

Vesmantul alb - haina luminoasa 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

botezul haina de botez

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE