Viata ca o sarbatoare a sarbatorilor

Viata ca o sarbatoare a sarbatorilor Mareste imaginea.


Viata ca o sarbatoare a sarbatorilor

Legat de intelegerea praznicelor avute (Boboteaza, Sfantul Ioan), as dori sa retinem un amanunt. Biserica se ingrijeste de importanta praznicelor ca aratare a lui Dumnezeu, oamenilor. Mantuitorul vrea sa ne vada ca am ajuns la o convingere, ca il intelegem cand El vrea sa ne spuna ca e cu noi, la aratarea Lui. Praznicele exprima aratarea Lui. Sa simtim, sa traim importanta faptului ca El e cu noi si sa retinem acest lucru colosal de mare. La dorinta Lui de a intelege oamenii ca El este cu noi, sa-i raspundem! si noi ca suntem cu El. Asupra acestui lucru ne atrag atentia Duminicile de dinainte si de dupa aceste praznice ale aratarii Lui. Duminicile fixeaza aceasta dorire a noastra de a fi cu El, ca raspuns la dorinta Lui de a fi cu noi. Duminicile de dinainte si de dupa praznice, vor sa puna in valoare amanuntul acesta: daca am retinut ca Dumnezeu vrea sa fie cu noi, El vrea si de la noi sa ne declaram ca ramanem cu El si sa o dovedim practic aceasta. Cum? In taina Liturghiei Duminicilor care urmeaza dupa descoperirea ca Dumnezeu este cu noi, o dovedim faptic prin asteptarea de a ne impartasi cu El, care-i viata noastra. El, de aceea a venit, sa fie cu noi, sa fie viata noastra. Faptul de a fi Dumnezeu cu noi si noi cu El, taina aceasta trebuie pusa-n aplicare si traita ritmic, pe tot parcursul anului. Duminicile de dupa praznicul aratarii, inaugureaza punerea-n aplicare a ramanerii noastre in Dumnezeu si cu Dumnezeu, mereu pregatiti a ne impartasi cu El, Cel care a promis ca dupa inviere va fi in noi, cu Tatal; invierea Lui va fi invierea noastra continua, deoarece viata noastra se va compune din viata Lui, a Celui inviat.

Taina aceasta a Lui o traim, duminical (taina Lui de a fi in noi si cu noi). De aceea-i important sa retinem pentru ce, inainte si dupa Praznic, sunt importante Duminicile de pregatire, pentru ca-n ele noi dovedim ca am retinut ce a voit Dumnezeu cu noi si de la noi. Duminica e ziua Domnului, ziua insemnarii, practic, vie, a dovezii ca am luat in primire adevarul, ca: fara El nu se concepe viata. E un amanunt de importanta capitala, fiindca daca nu exista Duminicile de punere-n aplicare a ceea ce a voit Dumnezeu sa retinem, prin descoperirea Lui ca e cu noi, viata nu are valoare. Viata are valoare numai in masura-n care vom aprecia importanta Duminicilor ca impartasire, negresit, cu viata lui Hristos fara de care noi nu avem viata. In vederea acestui lucru, Biserica are randuiala precisa de atentionare; a noastra asupra importantei Duminicilor care fac din Praznic o valoare reala, fiindca Duminicile retin pe Hristos in noi si noi ne retinem (ne pastram) in El. Altfel, degeaba am avut, si Praznicul, si aratarea Lui in Praznic.

Pentru pregatirea acestei Duminici de azi si pentru a pune-n valoare importanta Praznicului care-a trecut, Biserica ne aduce inainte cateva Evanghelii ale saptamanii trecute. M-as opri la Evanghelia de ieri (Sambata), unde se preia tema duhovniceasca a Mantuitorului, pe care a avut-o inainte, la Botez, cand se intelesese cu Ioan Botezatorul sa se plece amandoi sub voia lui Dumnezeu, sub voia Tatalui care El ne este intelesul vietii noastre. Sa implinim toata dreptatea, Eu, care am primit si acceptat voia Tatalui sa o fac si tu} care preiei de la Mine voia Tatalui. Tema aceasta: "sa implinim toata dreptatea"(omul impreuna cu Hristos) este preluata de Evanghelia zilei de Sambata, unde ni se prezinta gestul Mantuitorului, dupa ce s-a botezat in Iordan. Ce a facut Mantuitorul, dupa ce i-a marturisit lui Ioan ca doreste ca, impreuna cu el (cu noi), sa implineasca toata voia lui Dumnezeu (toata dreptatea)? Zice in Evanghelie: "Atunci (dupa botez) Iisus a fost dus de Duhul in pustiu, ca sa fie ispitit de catre diavolul" (Matei, cap.4, v.1-10). O vom talcui, de-a dreptul, relatarea Evanghelistului, incercand sa intram direct in talcul acestui fapt. La Botez, cand i-a spus lui Ioan Botezatorul: "sa implinim toata dreptatea", deasupra Lui era Duhul Sfant in chip de porumbel. Duhul plana deasupra acestei declaratii a Mantuitorului, ce o face lui Ioan: ca noi trebuie sa ascultam de Dumnezeu. Duhul implinea aceasta hotarare, strajuia deasupra capului Mantuitorului si confirma ca ceea ce spune Mantuitorul catre Ioan, e adevarul adevarat. In supunerea Mantuitorului, impreuna cu Ioan, voii lui Dumnezeu, Duhul conducea acea stare de lucruri.

Acelasi Duh care a supravegheat hotararea Mantuitorului de a se supune, impreuna cu Ioan, voii lui Dumnezeu, lucra si mai departe. L-a dus in pustie pe Domnul Hristos. Stim ce i s-a intamplat: 40 de zile a postit, dupa care a fost ispitit cu ispita cea mare, care e a.tuturor oamenilor dintotdeauna, prin care suntem ispititi de a nu tine cont numai de voia lui Dumnezeu, in viata noastra. Aceasta e primejdia omului, ca usor se desprinde sau uita de fagaduinta facuta lui Dumnezeu, de angajamentul ca numai in El vrea sa traiasca. Omul se afla in aceasta primejdie de uitare a faptului ca e necesar, o data ce a fost stabilita legatura intre Dumnezeu si om, sa o tina strans, la acelasi nivel de intensitate si infocare. Omul se delasa, se desprinde de viata de care s-a angajat a se prinde si care, numai ea, e viata noastra (viata lui Dumnezeu e viata noastra). Ispitirea Mantuitorului in pustie a fost supravegheata de Duhul. Duhul se prezinta, deci, supraveghind starea mintii omului in legatura directa cu Dumnezeu, sa nu se desprinda cumva de gandirea lui Dumnezeu.

Duhul supravegheaza stransa legatura ce trebuie sa ramana, a mintii noastre cu mintea lui Hristos care reprezinta mintea Tatalui. Mentionarea ce-o face Evanghelistul, ca Mantuitorul a fost dus de Duhul in pustie, este de a lua noi aminte ca avem nevoie de lucrarea Duhului Sfant, care sa ne tina legati de viata in Hristos. Ce s-a intamplat in pustie, in postul Lui de 40 de zile, sub obladuirea Duhului Sfant, este ceea ce se intampla si cu noi. Ni se pune aceasta, drept model de a proceda, si noi, cum a procedat Mantuitorul in pustie, sub obladuirea Duhului Sfant, pentru a mentine legatura cu Dumnezeu, asa cum a voit-o El si a anuntat-o la Botez: In Fiul e toata bunavoirea Mea. Si voi sa ascultati de voia Mea, pe care El o va arata. De multe ori, nu se intelege importanta acestui amanunt: ca a fost dus de Duhul in pustie. Se pune intrebarea: cum sa fie dus Dumnezeu de Duhul Sfant? Duhul Sfant Il conduce pe Domnul Hristos? Oare Domnul Hristos nu se conduce singur dupa voia Tatalui? Doar asa s-a spus la Botez. De ce era necesar sa se precizeze ca Duhul l-a dus pe Domnul Hristos?

E vorba aici de taina Sfintei Treimi: Tatal propune, Fiul implineste si Duhul Sfant sustine lucrarea Tatalui si a Fiului asupra noastra. in pustie, lucrarea Sfintei Treimi se exprima in felul urmator: Tatal era nevazut, dar asteptand sa se implineasca ceea ce Domnul Hristos a afirmat la Botez (ca va asculta de voia Lui), iar Duhul pecetluia acest gest al Mantuitorului, de mentinere in voia lui Dumnezeu. Faptul ca El ramane sub voia lui Dumnezeu, Mantuitorul a aratat-o in manifestarea Lui din timpul ispitirii Sale de catre diavolul. Asupra carei probleme ne atrage atentia aceasta ispita, aceasta confruntare a Lui cu voia lui Dumnezeu? El afirmase - la Botez - ca se supune voii lui Dumnezeu. Aici, in pustie, avea sa se confirme faptul ca El ramane in atitudinea de ascultare de Dumnezeu, atitudine dupa care ne luam si noi. Prima ispita a fost in legatura cu atentia noastra, care, mai intai de toate, trebuie sa fie la Dumnezeu si apoi la celelalte lucruri si aspecte ale vietii. Traind, prima noastra atentie, constientizare, cand ne dam seama ca suntem vii, sa fie aceasta: sa tinem minte ca de Dumnezeu depindem, nu de noi. Nu numai cu paine se hraneste omul, ci cu tot cuvantul lui Dumnezeu. Ne hranim cu cuvintele lui Dumnezeu, prin care ni se aduce la cunostinta in ce consta viata noastra: consta in a ramane cu El si in El. Cuvantul acesta al Tatalui, prin care ne lamureste ca, fara a ramane in El nu avem viata-n noi, cuvantul acesta - zic - este expresia atentionarii lui Dumnezeu referitor la; viata noastra. Referitor la viata, omul, mai intai si-ntai, se hraneste cu voia lui Dumnezeu, cu lumina lui Hristos. Lumina vietii noastre consta in a fi permanent in legatura cu Hristos. Omul se hraneste, mai intai de toate, cu lumina voii lui Dumnezeu. Iata semnificatia raspunsului la ispita. Noua ne este grija la mancare si la viata exterioara si uitam de radacina ei, care se afla in Dumnezeu. Pericolul uitarii de Dumnezeu ca viata, il paste pe om neincetat. Asta a fost ispita Mantuitorului si Duhul Il afirma pe Mantuitorul, ca raspunzand dumnezeieste la apelul ce-l face Dumnezeu omului. Mantuitorul si-a retras atentia de la orice forma de bine, comoditate si placere, intreaga Lui atentie indreptandu-si-o numai catre Tatal, care L-a trimis in lume sa ne dea viata. Mantuitorul s-a fixat asupra acestei trimiteri facuta de Dumnezeu.

Nu s-a mai gandit decat la Tatal, la dragostea Tatalui ce-o are pentru oameni. Atentia Lui s-a fundamentat, s-a adancit asupra acestei doriri a lui Dumnezeu de a ramane noi in El, ca viata. A 2-a ispitire a fost aceea prin care i s-a propus sa se arunce de pe templu. I-a zis diavolul: "Daca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, arunca-te jos, ca scris este: ingerilor Sai va porunci pentru Tine si Te vor ridica pe maini, ca nu cumva sa izbesti de piatra piciorul Tau". Mantuitorul exprima un alt amanunt, in ce priveste atitudinea noastra fata de Dumnezeu, care e de importanta covarsitoare: sa nu ispitim pe Dumnezeu. Daca El ne-a spus ca asa e de a trai, si doar in aceea consta viata noastra, in a avea legatura numai cu El, atunci asa sa primim si sa nu ne mai facem socoteli, cu de la noi parere. Sa nu avem alte preocupari, sa nu iesim din problematica Lui.

In Dumnezeu e viata noastra. Asta ni s-a spus si asa s-o primim, din plin, aceasta afirmatie a lui Dumnezeu catre noi. Sa nu ne mai tocmim, ci s-o luam direct, sa ne cuminecam cu cuvantul lui Dumnezeu, asa cum a fost exprimat acest preacurat adevar ca numai in El e viata noastra. Nici un fel de despartire de acest mod superior de a intelege viata, nici un fel de adaos sa nu ne permitem. Deci, sa nu asteptam dovezi, referitor la ce ne-a propus El, sa nu procedam ca diavolul ("ca sa se vada ca esti Dumnezeu, arunca-te jos"). Nu avem nevoie de dovezi. in alta parte, a spus Mantuitorul: Oamenii asteapta minuni Nu le voi da nici un semn decat unul singur, prin care sa se afirme ca Dumnezeu are dreptate: invierea, invierea va fi singurul document ca Dumnezeu este adevarata noastra viata. Prin invierea Domnului se dovedeste ca El e stapan al vietii noastre. Altceva sa nu asteptam. Noi ne hranim cu darul invierii Lui, Tatal v-o da voua (viata), cum Mi-o da Mie; deodata, si Mie si voua. Daca ni s-a spus ca numai in legatura cu viata Lui e viata noastra, s-o luam integral, precum ne-a spus-o. S-a nemultumit si de gestul lui Toma, care astepta sa pipaie si apoi sa creada. Sa ne incredem in cuvantul Lui, total, fara a astepta dovezi. in fata tuturor impresiilor ce le avem din partea lumii, trebuie sa stim cu ce ochi si cu ce simtaminte sa le primim. Sa le primim si sa le luminam, direct, fara nici o tocmeala, punand la punct gandurile noastre ce vin din partea lumii sau cele din noi, pe toate sa le limpezim, rapid incadrandu-le in punctul de vedere al lui Hristos. Sa ne cuminecam direct cu punctul de vedere al lui Dumnezeu, ca viata. Asta inseamna "a nu ispiti pe Dumnezeu".

A 3-a ispita: Diavolul I-a aratat toata lumea, dintr-un loc inalt si de acolo, de unde L-a pus sa priveasca viata (I-a facut rost de o platforma, de un loc inalt, de pe care voia sa se prezinte el inaintea lui Dumnezeu). De pe acea inaltime a lui (a diavolului), L-a pus pe Mantuitorul sa gandeasca. Diavolul L-a luat dupa el, ca sa gandeasca ca el, L-a atras, asa cum suntem noi atrasi, uneori, sa gandim ca satana. "Scris este: Domnului Dumnezeului tau sa te inchiniisi Lui singur sa-i slujesti" - a fost raspunsul Mantuitorului la provocare. Atentia noastra care sa ne domine, e atentia la Dumnezeu; de aceea a si spus Mantuitorul: Privegheati neincetat si va ganditi la Mine. Tineti legatura cu Mine, pentru ca incontinuu sa stati pe aceasta pozitie de supunere, cu Mine impreuna, sub voia lui Dumnezeu, care e viata noastra. El e stapanul vietii noastre si ca atare de El sa ascultam cand ne vin fel de fel de impresii. Permanenta a luarii integrale a cuvantului lui Dumnezeu drept viata, trebuie sa fie starea noastra de atentie. O atentie permanenta, numai si numai la gandul lui Dumnezeu.

Toate acestea ni le atrage atentia Evanghelia, care ne pregateste pentru Duminica de incoronare a hotararii noastre de a ramane-n Dumnezeu. In Duminica de azi, ne stabilizam, ne fixam in ceea ce ne-am hotarat. Aceasta hotarare trebuie sa fie stabila. Duminica aceasta e Duminica de afirmare a stabilitatii noastre, in care ne angajam ca ramanem in voia lui Dumnezeu. Asta e maniera Mantuitorului de adancire a Lui? In voia lui Dumnezeu. Asa a facut si Apostolul Pavel, retragandu-se in pustie 40 de zile, de asemenea, Moise, Ilie. Primind mesajul, cuvantul dumnezeiesc, au avut nevoie de a-si fundamenta valoarea acestui cuvant, ca in El e viata. Ca om, Mantuitorul s-a prezentat ca unul ce are nevoie de a-si adanci bine, in inima Lui, adevarul de la Dumnezeu, ca numai in El e viata noastra. Sa ramana permanent asta. Permanenta adancirii noastre in Dumnezeu se face duminical, prin Sfanta Liturghie si impartasanie, cu constiinta clara ca fara El nu putem face nimic.

Duminicile ne readancim, ne reformulam, ne reintarim, ne prindem din nou, mai puternic, de viata lui Hristos impartasindu-ne cu El. Sa intelegem necesitatea absoluta de a ramane, duminical, constanti in a ne impartasi. Sa nu lasam vreo Duminica nefolosita pentru a ne impartasi, la Sfanta Liturghie, cu Domnul Hristos, dupa cum a dorit El si a afirmat la Botez, ca viata omului consta in supunerea sa voii lui Dumnezeu. Sambata de ieri, cu frica si cu cutremur, atrage atentia asupra Duminicii de azi, prin felul cum a raspuns Mantuitorul la ispite si cum a inteles Eli, sa puna-n aplicare acest "sa implinim toata dreptatea". Spune Evanghelia, mai departe: "Parasind Nazaretul, a venit de a locuit in Capernaum, langa mare, in hotarele lui Zabulon si Neftali, ca sa implineasca ce s-a zis prin proorocul care zice: Pamantul lui Zabulon si pamantul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; Poporul care statea in intuneric a vazut lumina mare si celor ce sedeau in latura si in umbra mortii lumina le-a rasarit"... Fericit acest pamant pe care locuiti voi. Fiind Eu de la Dumnezeu, viata si lumina Lui si, locuind aici, pamantul acesta este un fel de cer in care s-a prezentat Dumnezeu printre oameni.

Pamantul acesta e cerul, fiindca Fiul lui Dumnezeu vine de la Dumnezeu si afirma adevarul ca Dumnezeu este cu noi, facandu-si locuinta dia inima noastra. Cerul este Biserica, unde vin toti sa se impartaseasca cu Hristos. Biserica e locul Lui dorit, unde se aduna oamenii spre a se impartasi cu EL Duminica, cu Sfanta Liturghie, e cerul pe pamant. Acesta e cerul: Hristos, cu Tatal si cu Duhul Sfant, lucrand aici, in inimile oamenilor care s-au strans toti la un loc si pe-o vorba intelesi ca fara Dumnezeu nu este de a trai.

Cat de grijulie e Biserica, in duhul Sfintilor Parinti, in a ne atrage atentia asupra Duminicilor de dupa aratarea lui Dumnezeu, indicand ca e important sa punem in aplicare ceea ce ne-a propus Dumnezeu si ca fara asta sa nu concepem a trai! Altfel spus, sa nu incepem saptamana neimpartasiti cu Hristos! E un amanunt de mare importanta. In amanunte este importanta marelui. Daca marele unui lucru nu se dovedeste cu de-amanuntul pus in aplicare, marimea lui se pierde. Marimea Duminicilor se pierde daca n-am venit, unul cate unul, atenti si dornici sa ne impartasim. Se pierde importanta acestui loc, ca cer al lui Dumnezeu, daca noi nu venim, inima langa inima, gand cu gand.

E, intr-adevar, cutremurator de frumos momentul acesta pe care Biserica ne atrage atentia sa-l receptionam ca atare: importanta Duminicilor ca incredere-n vorba Mantuitorului ca, dupa inviere, va locui in noi. Duminica, repetam problema pe care ne-a pus-o Mantuitorul. De ce Duminica? Pentru ca Duminica El, inviat, se bucura de a fi primit in noi, drept singura noastra viata. Bucuria Mea sa fie in voi. Sa fie si a voastra, ca Ma aveti, dupa cum este si a Mea ca va am. Acest lucru noi il confirmam Duminica, prin gestul nostru cu de-amanuntul, in vederea caruia ne pregatim, toata saptamana, sa ajungem a-l dovedi. Deci, viata in Hristos, cu de-amanuntul, e importanta. Daca nu e asa, se pierde marimea importantei ei, cum se intampla, din pacate, la praznice. Degeaba spui: "a inviat Hristos", "Hristos e viata noastra", etc, daca nu-ti bate inima, de doua, trei ori dupaolalta. Inima foloseste numai cand bataile ei se succed, una dupa alta. Atunci e mare inima noastra.

Daca bataile nu-s legate una de alta, inima nu mai are nici-o importanta si viata noastra nu mai exista. De acest amanunt sa tinem cont, si anume: vine Duminica in care noi, fara a fi impartasiti cu El, nu putem concepe a intampina saptamana ce urmeaza. Asta e bataia inimii lui Hristos, in tot corpul care se strange-n Biserica, insetat de aceasta taina ca Dumnezeu este cu noi si nu e posibil a mai intelege sa traim de acum incolo fara El, caci numai asa simtim valoarea vietilor noastre.

Parintele Miron Mihailescu

04 Aprilie 2012

Vizualizari: 3010

Voteaza:

Viata ca o sarbatoare a sarbatorilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE