06 Iulie 2014

Iar in prima zi dupa sambata, foarte de dimineata, au venit ele la mormant, aducand miresmele pe care le pregatisera.
Si au gasit piatra rasturnata de pe mormant.
Si intrand, nu au gasit trupul Domnului Iisus.
Si fiind ele inca nedumerite de aceasta, iata doi barbati au stat inaintea lor, in vesminte stralucitoare.
Si, infricosandu-se ele si plecandu-si fetele la pamant, au zis aceia catre ele: De ce cautati pe Cel viu intre cei morti?
Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceti-va aminte cum v-a vorbit, fiind inca in Galileea,
Zicand ca Fiul Omului trebuie sa fie dat in mainile oamenilor pacatosi si sa fie rastignit, iar a treia zi sa invieze.
Si ele si-au adus aminte de cuvantul Lui.
Si intorcandu-se de la mormant, au vestit toate acestea celor unsprezece si tuturor celorlalti.
Iar ele erau: Maria Magdalena, si Ioana si Maria lui Iacov si celelalte impreuna cu ele, care ziceau catre apostoli acestea.
Si cuvintele acestea au parut inaintea lor ca o aiurare si nu le-au crezut.
Si Petru, sculandu-se, a alergat la mormant si, plecandu-se, a vazut giulgiurile singure zacand. Si a plecat, mirandu-se in sine de ceea ce se intamplase.

Sfanta Evanghelie dupa Luca 24 (1-12)
Biblia audio
Biblia pentru copii

Pe cand intra in Capernaum, s-a apropiat de El un sutas, rugandu-L,
Si zicand: Doamne, sluga mea zace in casa, slabanog, chinuindu-se cumplit.
Si i-a zis Iisus: Venind, il voi vindeca.
Dar sutasul, raspunzand, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic sa intri sub acoperisul meu, ci numai zi cu cuvantul si se va vindeca sluga mea.
Ca si eu sunt om sub stapanirea altora si am sub mine ostasi si-i spun acestuia: Du-te, si se duce; si celuilalt: Vino, si vine; si slugii mele: Fa aceasta, si face.
Auzind, Iisus S-a minunat si a zis celor ce veneau dupa El: Adevarat graiesc voua: la nimeni, in Israel, n-am gasit atata credinta.
Si zic voua ca multi de la rasarit si de la apus vor veni si vor sta la masa cu Avraam, cu Isaac si cu Iacov in imparatia cerurilor.
Iar fiii imparatiei vor fi aruncati in intunericul cel mai din afara; acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor.
Si a zis Iisus sutasului: Du-te, fie tie dupa cum ai crezut. Si s-a insanatosit sluga lui in ceasul acela.

Sfanta Evanghelie dupa Matei 8 (5-13)
Biblia audio
Biblia pentru copii

Afiseaza Calendarul Ortodox