14 Februarie 2012

Si, iesind, s-a dus dupa obicei in Muntele Maslinilor, si ucenicii l-au urmat.
Si cand a sosit in acest loc, le-a zis: Rugati-va, ca sa nu intrati in ispita.
Si El S-a departat de ei ca la o aruncatura de piatra, si ingenunchind, Se ruga.
Zicand: Parinte, de voiesti, treaca de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta sa se faca.

Sfanta Evanghelie dupa Luca 22 (39-42)
Biblia audio
Biblia pentru copii

Si, ridicandu-Se din rugaciune, a venit la ucenicii Lui si i-a aflat adormiti de intristare.
Si le-a zis: De ce dormiti? Sculati-va si va rugati, ca sa nu intrati in ispita.
Si vorbind El, iata o multime si cel ce se numea Iuda, unul dintre cei doisprezece, venea in fruntea lor. Si s-a apropiat de Iisus, ca sa-L sarute.
Iar Iisus i-a zis: Iuda, cu sarutare vinzi pe Fiul Omului?
Iar cei din preajma Lui, vazand ce avea sa se intample, au zis: Doamne, daca vom lovi cu sabia?
Si unul dintre ei a lovit pe sluga arhiereului si i-a taiat urechea dreapta.
Dar Iisus, raspunzand, a zis: Lasati, pana aici. Si atingandu-Se de urechea lui l-a vindecat
Si catre arhiereii, catre capeteniile templului si catre batranii care venisera asupra Lui, Iisus a zis: Ca la un talhar ati iesit, cu sabii si cu toiege.
In toate zilele fiind cu voi in templu, n-ati intins mainile asupra Mea. Dar acesta este ceasul vostru si stapanirea intunericului.
Si, prinzandu-L, L-au dus si L-au bagat in casa arhiereului. Iar Petru Il urma de departe.
Si, aprinzand ei foc in mijlocul curtii si sezand impreuna, a sezut si Petru in mijlocul lor.
Si o slujnica, vazandu-l sezand la foc, si uitandu-se bine la el, a zis: Si acesta era cu El.
Iar el s-a lepadat, zicand: Femeie, nu-L cunosc.
Si dupa putin timp, vazandu-l un altul, i-a zis: Si tu esti dintre ei. Petru insa a zis: Omule, nu sunt.
Iar cand a trecut ca un ceas, un altul sustinea zicand: Cu adevarat si acesta era cu El, caci este galileian.
Si Petru a zis: Omule, nu stiu ce spui. Si indata, inca vorbind el, a cantat cocosul.
Si intorcandu-Se, Domnul a privit spre Petru; si Petru si-a adus aminte de cuvantul Domnului, cum ii zisese ca, mai inainte de a canta cocosul astazi, tu te vei lepada de Mine de trei ori.
Si iesind afara, Petru a plans cu amar.
Iar barbatii care Il pazeau pe Iisus, Il batjocoreau, batandu-L.
Si acoperindu-I fata, Il intrebau, zicand: Prooroceste cine este cel ce Te-a lovit?
Si hulindu-L, multe altele spuneau impotriva Lui.
Si cand s-a facut ziua, s-au adunat batranii poporului, arhiereii si carturarii si L-au dus pe El in sinedriul lor.
Zicand: Spune noua daca esti Tu Hristosul. Si El le-a zis: Daca va voi spune, nu veti crede;
Iar daca va voi intreba, nu-Mi veti raspunde.
De acum insa Fiul Omului va sedea de-a dreapta puterii lui Dumnezeu.
Iar ei au zis toti: Asadar, Tu esti Fiul lui Dumnezeu? Si El a zis catre ei: Voi ziceti ca Eu sunt.
Si ei au zis: Ce ne mai trebuie marturii, caci noi insine am auzit din gura Lui?

Sfanta Evanghelie dupa Luca 22 (45-71)
Biblia audio
Biblia pentru copii

Afiseaza Calendarul Ortodox