27 Aprilie 2011

A doua zi iarasi statea Ioan si doi dintre ucenicii lui.
Si privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iata Mielul lui Dumnezeu!
Si cei doi ucenici l-au auzit cand a spus aceasta si au mers dupa Iisus.
Iar Iisus, intorcandu-Se si vazandu-i ca merg dupa El, le-a zis: Ce cautati? Iar ei I-au zis: Rabi (care se talcuieste: Invatatorule), unde locuiesti?
El le-a zis: Veniti si veti vedea. Au mers deci si au vazut unde locuia; si au ramas la El in ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea.
Unul dintre cei doi care auzisera de la Ioan si venisera dupa Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru.
Acesta a gasit intai pe Simon, fratele sau, si i-a zis: am gasit pe Mesia (care se talcuieste: Hristos).
Si l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: Tu esti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa (ce se talcuieste: Petru).
A doua zi voia sa plece in Galileea si a gasit pe Filip. Si i-a zis Iisus: Urmeaza-Mi.
Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei si a lui Petru.
Filip a gasit pe Natanael si i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise in Lege si proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret.
Si i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino si vezi.
Iisus a vazut pe Natanael venind catre El si a zis despre el: Iata, cu adevarat, israelit in care nu este viclesug.
Natanael I-a zis: De unde ma cunosti? A raspuns Iisus si i-a zis: Mai inainte de a te chema Filip, te-am vazut cand erai sub smochin.
Raspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Tu esti regele lui Israel.
Raspuns-a Iisus si i-a zis: Pentru ca ti-am spus ca te-am vazut sub smochin, crezi? Mai mari decat acestea vei vedea.
Si i-a zis: Adevarat, adevarat zic voua, de acum veti vedea cerul deschizandu-se si pe ingerii lui Dumnezeu suindu-se si coborandu-se peste Fiul Omului.

Sfanta Evanghelie dupa Ioan 1 (35-51)
Biblia audio
Biblia pentru copii

Afiseaza Calendarul Ortodox